Tăcerea de după

Privesc la malul unui râu

Și brusc te văd pe tine 

Observ că apa-i pân' la brâu 

Şi ceva în cap îmi vine.

Mi-aduc aminte în trecut 

Când încă ne iubeam 

C-aici mereu am petrecut

Și-aici mereu zâmbeam.

Curând nu voi mai fi

 Voi pune capăt sorții 

Cât pot mă voi jertfi 

Și voi ține pactul morții.

Mă aflu la fereastra casei tale

Sunt leoarcă plouat

Mi-a intrat apa chiar și în cizme

Și o mare nostalgie m-a luat

De necrezut, de neuitat…

Vino frumoaso cu ale tale miresme

și-mi adu viața înapoi

Ne vom simți ca în vechile basme

ca în vechile basme pline de vulpoi

vicleni și șireți de soi.

Așa-mi trudește imaginația

În fiecare zi, în fiecare noapte

Aici are loc emanația

De a nu-mi vedea de-a mea cale

De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.

Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?

Încă sunt afară,te aștept să vii

Vrei să-ți dau un sărut mic?

Și chiar de asta n-ai să vrei

De mână îți dau voie să mă ții.

Și mâine e o zi,pe curând,iubito!

Aștept să mă accepți data viitoare când vin

Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,

Îți las în dar o mică scrisoare, un crin

Și stiloul meu cu peniță de aur.

Simt că nu mai pot.

Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.

Emoții care vor să iasă afară .

Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…

Ți-aș cădea la picioare,

Ți-aș săruta mâinile și buzele.

Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,

Arăți mai mult a viitoarea mea soție.

Te văd cu cunună pe frunte ,

Într-o rochie albă de mătase

Făurită cu cea mai mare grijă

De cele mai frumoase mâine.

Ți-aș închina toate florile,

Aș face orice să te văd fericită,

Cu chipul senin, deloc tăcută,

Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .

Nu știu să mă exprim de la emoții.

O-i fi eu considerat un nebun

Că se-aude că dorm prin cârciumi.

Da’-ți promit că-s fecior bun ,

Trăiesc ca-n sânul lui Avram.

Inimii nu i se poate porunci

Să te iubească mai târziu ,

Să se gândească mai puțin la tine.

Ea știe să refuze ,

Ea nu dorește să nu te mai știe,

Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.

Pentru-o veșnicie dacă ar fi.

Am realizat că îmi lipsești cu adevărat

Însă această lipsă nu duce în obișnuit

Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid

Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.

Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,

Te-aștept cum copiii furnicilor

Așteaptă să își simtă mamele.

Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat

Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine

N-am să-ți pot împărtăși inima mea

N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.

Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea

Să privim împreună amurgul-‘serat

Să simt aroma primăverii încă din toamnă

Să simți cum e să fii mereu adorat.

În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă

Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,

Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.

Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,

În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.

Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt

Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.

În ghiveciul din verandă

Șade-un mic boboc de floare

Ce să fie oare,

Un bujor sau o garoafă?

Ce să vezi, e-o lăcrămioară

Este mică,delicată

Și de-un alb imaculat

Se confundă cu o comoară.

Are formă ușor ovală

Chiar globulară

Gingașă și elegantă

Dă apă la moară.

Se prinde de o tulpină

Alături de alți boboci

Așteptând să înflorească

În clopoțeii parfumați.

Frunzele verzi și alungite

Oferă un contrast frumos

Cu albul pur dăruit bobocului

Dă un aer norocos.

Verbul “a judeca” mă dezgustă,

Cum e posibil ca un om normal la cap  să judece alți oameni?

Îmi este imposibil să cred că acest om nu va avea șansa să se vindece,

Chiar vrea acesta să aleagă frumusețea idealistă

În locul a mii de comori?

De-o bucată de vreme nici cuvintele nu mă mai salvează,

Să scriu devine încet o amintire,

Treziți-mă din acest coșmar, oferiți-mi o ghiontire,

Nu vreau sa plec,gândul îmi vrea răul,mintea mă trădează,

Nu mă lăsați să cedez, nu lăsați ca pielea să-mi devină din nou pală.

Cum să mă exprim mai clar,

Dacă din glasul meu nu pare să se mai audă cuvinte?

Ce va mai exista vreodată să mă reprezinte?

Voi mai putea vreodată eu să răsar?

Am început să nu mai exist nici în trecut,nici în prezent

Am început să pierd acest dar…

Privesc pe geam cum seara plânge,

Cu un gând rece, ce mă ajunge. 

Lumina lunii cade tremurat, 

Pe al meu suflet vechi, dar neschimbat.

Paharul îmi arată ce a fost odată, 

Povestea frumoasă și nevinovată. 

Îmbrățișări, un râs curat, un vis timid, 

Un "o să fim" cald... azi ros de frig.

Simt iar cum timpul trece greu, 

Cu paşi pierduţi în dorul meu. 

Fiecare clipă îmi spune în șoaptă 

Să uit... Că nu te mai întorci vreodată.

Ferestrele îmi sunt ca nişte porţi, 

Spre omul drag, acum doar "mort". 

Nu mort în trup, ci în trăire, 

În dulci promisiuni şi amintire...

Ai venit in viata mea

Si ai parut ca esti,

Un om normal,

Pana ai decis sa pleci.

Ai plecat,

Nu ai ezitat.

Ai uitat tot ce s-a intamplat

Nu ai vrut sa te uiti in spate,

Tu cu ochii inainte , sa distrugi regate.

Am vorbit, si a fost frumos

Insa, totul trebuie sa se termine chiar daca nu are niciun rost.

M-ai lasat, asa ca altii,

Distrusa si fara speranta.

As vrea, sa nu fi vorbit cu tine,

Dar nu pot sa nu ma gandesc la amintirile alea nemărginite.

As vrea, sa pot sa te uit,

Chiar daca recent ai decis sa fugi.

Sa fugi de adevar si fapte,

Sa alergi departe.

Ai fost aici timp de 3 luni,

Dar nu as vrea sa uit, nici cele mici chestiuni.

As vrea sa uit de tine,

Insa stiu ca viata nu ar fi mai bine.

As vrea,sa nu fi plans

In seara cand mi-ai spus,

Toate acele lucruri,

Care m-au rapus.

As vrea sa nu ma mai gandesc,

Ca in tine a mai ramas un pic de sentiment dumnezeiesc.

Nu m-ai distrus tu,

Ci altii ce m-au strapuns,

Cu sabii de cuvinte ascutite,

Si lovituri cerebrale iesite, din comun.

Ai fost si tu o lovitura,

La inimioara mea abatuta,

Iar lucrurile pe care mi le-ai spus,

Au fost doar miciuni pe care le-ai compus.

Ai venit in viata mea,

Si mi-ai redat speranta.

Dar la sfarsit a fost doar o farsa.

Mi-ai spus ca si tu la mine te gandesti,

Dar amandoi stim ca nici nu-ti amintesti,

culoarea mea preferata.

As vrea sa uit de tine,

Numai ca, la inceput ai parit normal

Pana ai devenit doar un grosolan.

As vrea sa fii soare arzator
Sa-mi scapi inima de dor.
Fii si cerul innorat
Ca sa uit ce ne-a legat.

Iar daca-mi vei fii lumina,
As uita cine-i de vina.
Dar tu alegi sa fii ploaie in loc,
Iar asta n-ajuta deloc.

I remember the time

We used to talk about our future as one,

Talking about our kids

And wich school they would go to.

Talking about his apartment

And me moving in for college.

I remember the time we were non-smokers,

The time we were the future.

I remember our little world,

Our little normal future

And two kids running

In a big kitchen for a hug.

I remember our story

And tree years fly like a butterfly.

I remember waking up with the smell of coffe

And the view of his smile.

I remember every trip,

Every single sunrize from the beach. 

I remember every night talk

And our rose thing.

I remember every gentle touch,

Every heartbeat,

Every brathe.

I remember how happy we used to be

And sometimes I lie myself

We still are.

Cândva buzele mele le sărutai 

Nici numi dădeam seama că mă iubeai 

Sărutul tău pe fruntea mea lipsește 

Iar dorul de tine in fiecare zi creste .

Acum buzele tale ating o altă frunte 

Văzând asta am rămas fără cuvinte 

Nici pe mine nu mă iubeai atât de tare 

Ziceai dar nu era ceia ce pare .

Mă distrug văzând că iubești pe altcineva 

Am rămas departe , undeva 

Încă în ziua în care mi-ai scris 

Și nu doar că mi-ai promis 

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,
Ai închis-o prea lin, ca să doară,
Dar casa, sărmana, a știut
Că nu vei mai trece pe scară.

Pereții îți poartă umbra în ziduri,
În aer miroase a vechi,
Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,
Și cheia ruginește-n tăceri.

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,
În casa ce-ai părăsit.
Dar știu că pereții se vor dărâma,
Și mâine, poate, voi ieși.