Lacul
Sub sălciile plângătoare, dorul curge lin
Mai în jos de ele, un lac încărcat cu nuferi rozalii
Adie vântul prin frunza tremurândă
Soarele se ascunde după pădurea blândă.
Se-ntind pe valuri line petale rătăcite
Povești nepovestite, de suflete iubite
Și-n liniștea profundă, tăcerea a-nceput
Dând acord îndrăgostiților pentru încă un sărut.
Lacul codrilor iluștri
Încărcat cu cer de aștri
Reflectează asupra-mi harul dragostei
Și vindecă prostia de după moarte a pacostei.
Doi îndrăgostiți, doi supuși la decedat
Unul suferind,celălalt fiind decapitat
În mijlocul pădurii, în acest lac
La fund de el șade un trup femeiesc și un bărbătesc cap.
Poems in the same category
Noaptea
Sub cerul negru, strălucind ca mătase,
Luna plutește-ntr-un dans de seară,
Stelele palide, sclipiri nesfârșite,
Împodobesc tăcerea, o vrajă rară.
Vântul adie șoptit printre frunze,
Cântând o poveste, o taină uitată,
Umbre se-ntind, se contopesc cu gândul,
Natura se odihnește, visând ne-ncetată.
Freamătul nopții, o liniște caldă,
Cu miros de iasomie și ploaie ușoară,
În miezul întunericului, totul se-nvârte,
Într-un vals de lumină, o magie rară.
Frumusețea nopții e adânc înfiptă,
În inima celor ce visează mereu,
Cu ochii deschiși, sub bolta de stele,
Găsind în întuneric lumina lui Dumnezeu.
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
Octombrie
Toamna,ți-am oferit din palmele mele,
muncite cu trudă,
prinse sub soarele palid și galben de octombrie.
Frunze arămii mi-au căzut peste pleoape.
După seceta verii, curs-a mustul proaspăt de toamnă
direct în cupelle regale.
Din frunzele toamnei ți-am făcut o cărare,
să știi că toamna va trece pe acolo,
și își va lua rămas bun de la natură.
Iarna în așteptare,va veni să șteargă,
frunzele toamnei de culorile ei,
le va acoperi cu un strat alb de zăpadă
rece,umbros și fără viață.
Apusul de noapte
Peste oceane mă mai gândesc la tine,
Poate fără să vreau, norii spun totul.
Privesc din nou culorile cerului,
Alte povești, alte priviri, pierdute în ceruri.
Mai curge o lacrimă nevinovată,
Sperând la vise fragede, ca un vis plăpând.
Poate văd un viitor incert,
Să simt o ardoare pe suflet.
Mai varsă un strop de lumină caldă, călire,
Și nu-i totul spus din vorbe și grai.
Aspirați norii pierduți spre zare,
Lasă roșul de smarald să reflecte ziua de apus.
Mai arde o flacără deschisă la fereastră,
Ascultă cântecul de odihnă al lebedelor fără pereche.
Așa cum cerul își așteaptă un alt început,
Noaptea ce tu înșeli ziua pentru o nouă zi.
Oare câta lume vede cerul?
Nu știm ce culori s-au spus,
Nu știm câte nopți s-au mințit pentru altele,
Nu știm câtă lume a zâmbit la tine.
Fata nostalgiei de lună,
Mai privește-mă încă o dată.
Iată, trăiești și în ziua pentru o clipă,
Dar tu săruți noaptea devotată.
Dar uite-mă pe mine tipărind pe toate,
Memorie de om, scos din momentul de glorie.
Să zvonească mereu un apus de soare,
Pentru muritorii iubitori de lumină strălucitoare.
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
Noaptea
Sub cerul negru, strălucind ca mătase,
Luna plutește-ntr-un dans de seară,
Stelele palide, sclipiri nesfârșite,
Împodobesc tăcerea, o vrajă rară.
Vântul adie șoptit printre frunze,
Cântând o poveste, o taină uitată,
Umbre se-ntind, se contopesc cu gândul,
Natura se odihnește, visând ne-ncetată.
Freamătul nopții, o liniște caldă,
Cu miros de iasomie și ploaie ușoară,
În miezul întunericului, totul se-nvârte,
Într-un vals de lumină, o magie rară.
Frumusețea nopții e adânc înfiptă,
În inima celor ce visează mereu,
Cu ochii deschiși, sub bolta de stele,
Găsind în întuneric lumina lui Dumnezeu.
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
Octombrie
Toamna,ți-am oferit din palmele mele,
muncite cu trudă,
prinse sub soarele palid și galben de octombrie.
Frunze arămii mi-au căzut peste pleoape.
După seceta verii, curs-a mustul proaspăt de toamnă
direct în cupelle regale.
Din frunzele toamnei ți-am făcut o cărare,
să știi că toamna va trece pe acolo,
și își va lua rămas bun de la natură.
Iarna în așteptare,va veni să șteargă,
frunzele toamnei de culorile ei,
le va acoperi cu un strat alb de zăpadă
rece,umbros și fără viață.
Apusul de noapte
Peste oceane mă mai gândesc la tine,
Poate fără să vreau, norii spun totul.
Privesc din nou culorile cerului,
Alte povești, alte priviri, pierdute în ceruri.
Mai curge o lacrimă nevinovată,
Sperând la vise fragede, ca un vis plăpând.
Poate văd un viitor incert,
Să simt o ardoare pe suflet.
Mai varsă un strop de lumină caldă, călire,
Și nu-i totul spus din vorbe și grai.
Aspirați norii pierduți spre zare,
Lasă roșul de smarald să reflecte ziua de apus.
Mai arde o flacără deschisă la fereastră,
Ascultă cântecul de odihnă al lebedelor fără pereche.
Așa cum cerul își așteaptă un alt început,
Noaptea ce tu înșeli ziua pentru o nouă zi.
Oare câta lume vede cerul?
Nu știm ce culori s-au spus,
Nu știm câte nopți s-au mințit pentru altele,
Nu știm câtă lume a zâmbit la tine.
Fata nostalgiei de lună,
Mai privește-mă încă o dată.
Iată, trăiești și în ziua pentru o clipă,
Dar tu săruți noaptea devotată.
Dar uite-mă pe mine tipărind pe toate,
Memorie de om, scos din momentul de glorie.
Să zvonească mereu un apus de soare,
Pentru muritorii iubitori de lumină strălucitoare.
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
Other poems by the author
Îmi ești defectă
Îmi ești defectă
Cu toate pălăvrăgiile tale
Nu ești deloc atentă
Pe unde s-o iei, pe care cale…
Mă enervezi,e-un toxic amurg
Dar îmi ești viață
La fiecare ceartă lacrimi îmi curg
Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.
Vai,Doamne , dar te iubesc
Și chiar și defectele tale ar vrea
Să le deosebesc.
Să-mi schimbe starea…
Când râzi,mi se topește sufletul
Simt că suntem doar noi
Și așa voi deveni poetul
Care te va scrie în mii și mii de foi…
Capul mi-e umplut de tine
Și buzele mele încă îți simt gustul
Își fac apariția întrebările străine
Am să-ți mai ating vreodată trupul?..
Voi mai fi la fel chiar dacă viața
îi va da o șansă vocii interioare ?
Voi mai trece eu vreodată ceața
care-mi stă la picioare ?
Atâtea întrebări fără răspuns
Tot ce știu e că te admir
Te admir că încă nu m-ai străpuns
Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.
Iubire adolescentină
Despre tine
19 octombrie
Vorbim de mai bine de o lună. Prima dată când ne-am văzut era beat. Ciudat,căci minții mele naive nu-i păsa nici măcar un pic de acest aspect.
20 octombrie
Am ieșit exact de ziua lui de naștere.Nu mă așteptam la acea seară, a fost așa drăguță. Ne-am uitat printre pedofilii mei de pe social media și apoi ne-am sărutat. Chiar dacă ar fi între noi o relație de prietenie e chiar altceva.Mă simt bine.Între timp au apărut și două pisici;una dintre ele s-a urcat peste noi și a fost un moment amuzant.
3 noiembrie
Am mai ieșit noi între timp, doar am uitat să scriu în minunăția mea de jurnal. Am ieșit cu fetele și am zgribulit de frig . E duminică , aștept să-l văd de două săptămâni.Am mers la banca unde ne vedem noi de obicei;l-am așteptat până a venit;ne-am îmbrățișat, "bla bla bla" și m-am pus în brațele lui .
Stăteam așa de bine și corpul îmi ardea pentru ca mi-l încălzea cu trupul lui . Am făcut contact vizual pentru foarte mult timp și m-a făcut să mă simt în siguranță;mă face să mă simt acasă.Tot îl sâcâiam eu și când începeam a vorbi prea mult alegea să mă sărute.
Timpul nu ne permitea neapărat doar să vorbim . Dar oricum timpul cu el trecea mult mai repede. Am avut niște săruturi dedicate timpului.Am făcut toate glumele posibile și i-am dat niște replici de vai de papucii mei;îmi place de el,ba chiar mai mult îl iubesc.Lui doar îi place de mine,ceea ce și asta mă miră .E greu de crezut că s-ar uita el la mine,eu fiind o simplă puștoaică de cincisprezece ani și el fiind un puștan de optsprezece ani , nebun de fel că dacă n-ar fi nebun nu m-ar alege pe mine și mai nebună . Era timpul să plecăm și nu voiam să-l mai las să plece . L-am îmbrățișat strâns de vreo trei ori consecutiv. L-am sâcâit cu “te iubesc-uri “ și așteptam acel “Și eu te iubesc” . L-am sâcâit atât de mult încât l-am primit într-un final , nu conta că șoptit, conta doar ca am auzit acele cuvinte pe care le așteptam cu nerăbdare. Îl iubesc.Mi-am amintit că și-a desprins părul pentru mine , parcă e un gnom uriaș cu părul lung , îl ador , îl iubesc pe el ,nu neapărat părul.
17 noiembrie
Am ieșit azi,DUMINICA, ca de obicei și-a fost super. Am mers la banca care ne vedem de obicei și erau două persoane.Am crezut că nu e el și am plecat să mă plimb. După am observat că e el și că era cu un prieten de al lui. M-am pus lângă pletosul meu și l-am făcut în toate felurile (merită).Prietenul lui a plecat și am rămas singură cu el, l-am plesnit de nenumărate ori.
L-am sâcâit încontinuu.Am mai făcut noi ce-am mai făcut și era timpul să plecăm. A fost singura seară când am putut sta amândoi mai puțin , dar a fost o seară interesantă.Când dădeam să plecăm nu voiam să-l las deloc. I-am zis nenumărate te iubesc-uri și fără să mă rog de el mi-a zis “Și eu te iubesc piticanie”. M-am mirat.
19 noiembrie
Am ieșit azi după ce a ieșit de la școală și am mers un drum îndelungat până într-un loc secret. Am observat în acest drum un cimitir,iar curiozitatea din mine ardea. Mi-a explicat el că acolo se afla Cimitirul evreilor.Tocmai ce vorbisem de aceștia la ora de română, tocmai ce vorbisem de Holocaust. Mi se părea fascinant. Am ajuns prin apropiere de acel loc și era acolo un fir de curent ; el mi l-a ținut ca să trec pe sub el ; da, l-a durut. Am ajuns în locul propus de el,necunoscut de mine. Era un loc fantastic ca priveliște , se vedeau dealurile și stânile din apropriere.
De asemenea se zarea și pădurea peste acele stâne. Aș zice un loc de poveste... Am stat acolo mai mult decât am crezut . Se înserase deja și aproape era noapte , noi fiind acolo de după-amiază. Îmi era așa frig și vântul bătea în fața mea uscată și crăpată de la atâta vreme de toamnă . Am plecat de acolo , dar am omis ceva ce nu am zis . A fost o zi minunată și la final am mers înapoi ținându-ne de mână . Mi-a plăcut să vorbesc cu tine, dar trebuie să te las în această seară. Pe curând!
22 noiembrie
Am ieșit astăzi, când am ieșit de la școală . Venise mama să-mi ia bagajele și i-am zis ca am bârfă de spus când ajung acasă . Eu am rămas în oraș cu prietena mea să mergem împreună cu autobuzul.
L-am înnebunit ca vreau flori. Două zile l-am înnebunit. M-am dus înspre locul unde ne întâlnim noi de obicei,nu era acolo. M-am uitat în împrejurimi și l-am văzut pe o altă bancă , salutând voios din mână. M-am dus la el și l-am întâmpinat cu o mare îmbrățișare . Îmbrățișarea aia cred ca era necesară amândurora. După aceea am văzut ca a scos o mică floare de hârtie din ghiozdan și mi-a dăruit-o . Mi-a zis ca e creată de el. IMAGINAȚI-VĂ, FĂCUTĂ DE MÂINILE LUI?! De necrezut!!! Efectiv m-am bucurat așa de tare de îmi venea să sar în sus.
Sunt genul de persoană care iubește lucrurile făcute de mână.Oricum te-am cam lăsat puțin în spate fiindcă tocmai ne-am pus într-o relație acum 3 zile, m ai exact pe 19 noiembrie 2024. Această dată trebuie să o țin minte de acum . Cred ca i-am dat mii de pupici și îmbrățișări . MĂ SIMȚEAM ACASĂ! Însfârșit un loc în care mă pot simți eu liniștită, fără să-mi fie teamă că voi fi judecată. A fost să mă conducă până în Centru,fiindcă prietena mea mă stresa să merg să îi țin de urât,iar el nu dorea sa ne acompanieze .Ceea ce mi se pare firesc .Cine ar alege să iasă cu iubita lui și prietena ei? Cu siguranță nu el.Doamne , deci îl iubesc și nu e prea firesc.
26 noiembrie
Am ieșit puțin astăzi, a fost chiar altfel doar că m-a enervat.M-a enervat din ceva irelevant , ceva spus în glumă.N-am să zic de ce fiindcă vreau sa uit ; oricum sunt genul de persoană care uită absolut orice până e ceva așa de important încât nu pot uita nici dacă încerc din răsputeri . Am stat pe o bancă din spatele unei școli. Mă simțeam așa bine cu el , cu toate ca nu prea m-am simțit așa de bine în ultimele zile… n-am prea mai mâncat... nu știu ce să zic dar nu mi-e foame. Cel puțin asta cred eu…
29 noiembrie
Ești un drogat. Atât. N-am crezut vreodată ca te voi considera așa, chiar dacă te cunosc de puțin timp. Eram gata să te primesc așa cum ești, însă tu, tu nu ai aceleași planuri.
30 noiembrie
Astăzi este ziua mea de nume, iar tu continui să vorbești ciudat cu mine. Îmi răspunzi rar și sec, ce să înțeleg prin acest lucru?
1 decembrie
Noaptea trecută te-am căutat în disperare. Tu continuai să mă ignori.
Azi te-ai despărțit de mine. Urât,fiindcă ți-am trimis mii de mesaje și nu mi-ai răspuns ,doar le-ai primit. Scriu cu lacrimi șiroaie care îmi curg pe față. Și până la urmă de ce? De ce te-ai despărțit de mine?
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Pacea ta, dorul meu
Am vrut să-ți scriu mai înainte,
Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.
Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele
Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…
Oh,bunicule te duci deja spre ceruri
Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…
Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine
Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.
Am să mă gândesc la tine când soarele apune,
Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.
Am să mă gândesc cum ale tale mâine
Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.
Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.
Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…
În trei zile îți va bate ultimul clopot
Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.
Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,
Mi-e greu să cred că te văd murind încet,
Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,
Sper să nu îmi simți interiorul bocet.
Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale
Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.
Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu
Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.
Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.
Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,
Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,
Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.
Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,
Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale
Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria
Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.
Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul
Căci trupul îți va zace adânc în pământ.
În gândul tău cred că se află regretul
Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.
Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,
În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile
Am să îți văd curând numele scris pe o cruce
Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…
Răni și amintiri
De ce se numește trecut?
De ce,fiindcă simt că nu mai trece.
Simt că rămâne înfipt în șale
Rămâne mai rău ca la-nceput
Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.
De ce trebuie să te descrie
Niște vorbe vechi ca mama?
Vechi,încă din copilărie.
Greșeli făcute de un om necunoscător
De un om care doar se plimba seara.
Urăsc acest trecut netrecător
Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri
Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang
Bine și rău, plin de oștiri.
Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.
Neașteptându-mă,
Așteaptă după mine.
Pândește,mă sună,
Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…
Dor
Oh nu-mi lua vederea ,
Că în zadar suspin și plâng
Încerc să-ți uit privirea
Și vreau în brațe să te strâng .
Să te strâng așa de tare ,
Să nu te lași să pleci
Și să nu dai uitare
Să nu mă lași pe veci .
Devin cuprinsă de rugină
Cu tot cu a mea tărie,
Și acum ești lumină
Întâlnindu-mă-n câmpie .
Atâtea inimi sparte ,
Râzi că un băiețandru
Te văd tot mai departe
Dar la fel de tandru .
Tu îi dai vieții contur
Și cred c-așa-i mai bine ,
Te rog doar să te uiți în jur
Ca să mă vezi pe mine.
S-a cam făcut răcoare
Și te-am visat murind
Lacrimile-s ape curgătoare ,
Văzându-mă trăind .
Tot mă gândesc la tine ,
Eu știu că n-a trecut
Și vreau să se termine
Ceva ce nu am vrut .
Iar într-o zi de toamnă
Curând în viitor
Sufletul o să adoarmă,
Și nu-mi va fi ușor .
Uită-te la visele noastre ,
Știu multe sunt cam rele
Plimbându-ne pe mările albastre
Privind cerul cu multe stele .
Odată te-am văzut
Distrus și plin de sânge ,
Dar te iubesc la infinit
Și inima îmi plânge .
Îmi ești defectă
Îmi ești defectă
Cu toate pălăvrăgiile tale
Nu ești deloc atentă
Pe unde s-o iei, pe care cale…
Mă enervezi,e-un toxic amurg
Dar îmi ești viață
La fiecare ceartă lacrimi îmi curg
Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.
Vai,Doamne , dar te iubesc
Și chiar și defectele tale ar vrea
Să le deosebesc.
Să-mi schimbe starea…
Când râzi,mi se topește sufletul
Simt că suntem doar noi
Și așa voi deveni poetul
Care te va scrie în mii și mii de foi…
Capul mi-e umplut de tine
Și buzele mele încă îți simt gustul
Își fac apariția întrebările străine
Am să-ți mai ating vreodată trupul?..
Voi mai fi la fel chiar dacă viața
îi va da o șansă vocii interioare ?
Voi mai trece eu vreodată ceața
care-mi stă la picioare ?
Atâtea întrebări fără răspuns
Tot ce știu e că te admir
Te admir că încă nu m-ai străpuns
Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.
Iubire adolescentină
Despre tine
19 octombrie
Vorbim de mai bine de o lună. Prima dată când ne-am văzut era beat. Ciudat,căci minții mele naive nu-i păsa nici măcar un pic de acest aspect.
20 octombrie
Am ieșit exact de ziua lui de naștere.Nu mă așteptam la acea seară, a fost așa drăguță. Ne-am uitat printre pedofilii mei de pe social media și apoi ne-am sărutat. Chiar dacă ar fi între noi o relație de prietenie e chiar altceva.Mă simt bine.Între timp au apărut și două pisici;una dintre ele s-a urcat peste noi și a fost un moment amuzant.
3 noiembrie
Am mai ieșit noi între timp, doar am uitat să scriu în minunăția mea de jurnal. Am ieșit cu fetele și am zgribulit de frig . E duminică , aștept să-l văd de două săptămâni.Am mers la banca unde ne vedem noi de obicei;l-am așteptat până a venit;ne-am îmbrățișat, "bla bla bla" și m-am pus în brațele lui .
Stăteam așa de bine și corpul îmi ardea pentru ca mi-l încălzea cu trupul lui . Am făcut contact vizual pentru foarte mult timp și m-a făcut să mă simt în siguranță;mă face să mă simt acasă.Tot îl sâcâiam eu și când începeam a vorbi prea mult alegea să mă sărute.
Timpul nu ne permitea neapărat doar să vorbim . Dar oricum timpul cu el trecea mult mai repede. Am avut niște săruturi dedicate timpului.Am făcut toate glumele posibile și i-am dat niște replici de vai de papucii mei;îmi place de el,ba chiar mai mult îl iubesc.Lui doar îi place de mine,ceea ce și asta mă miră .E greu de crezut că s-ar uita el la mine,eu fiind o simplă puștoaică de cincisprezece ani și el fiind un puștan de optsprezece ani , nebun de fel că dacă n-ar fi nebun nu m-ar alege pe mine și mai nebună . Era timpul să plecăm și nu voiam să-l mai las să plece . L-am îmbrățișat strâns de vreo trei ori consecutiv. L-am sâcâit cu “te iubesc-uri “ și așteptam acel “Și eu te iubesc” . L-am sâcâit atât de mult încât l-am primit într-un final , nu conta că șoptit, conta doar ca am auzit acele cuvinte pe care le așteptam cu nerăbdare. Îl iubesc.Mi-am amintit că și-a desprins părul pentru mine , parcă e un gnom uriaș cu părul lung , îl ador , îl iubesc pe el ,nu neapărat părul.
17 noiembrie
Am ieșit azi,DUMINICA, ca de obicei și-a fost super. Am mers la banca care ne vedem de obicei și erau două persoane.Am crezut că nu e el și am plecat să mă plimb. După am observat că e el și că era cu un prieten de al lui. M-am pus lângă pletosul meu și l-am făcut în toate felurile (merită).Prietenul lui a plecat și am rămas singură cu el, l-am plesnit de nenumărate ori.
L-am sâcâit încontinuu.Am mai făcut noi ce-am mai făcut și era timpul să plecăm. A fost singura seară când am putut sta amândoi mai puțin , dar a fost o seară interesantă.Când dădeam să plecăm nu voiam să-l las deloc. I-am zis nenumărate te iubesc-uri și fără să mă rog de el mi-a zis “Și eu te iubesc piticanie”. M-am mirat.
19 noiembrie
Am ieșit azi după ce a ieșit de la școală și am mers un drum îndelungat până într-un loc secret. Am observat în acest drum un cimitir,iar curiozitatea din mine ardea. Mi-a explicat el că acolo se afla Cimitirul evreilor.Tocmai ce vorbisem de aceștia la ora de română, tocmai ce vorbisem de Holocaust. Mi se părea fascinant. Am ajuns prin apropiere de acel loc și era acolo un fir de curent ; el mi l-a ținut ca să trec pe sub el ; da, l-a durut. Am ajuns în locul propus de el,necunoscut de mine. Era un loc fantastic ca priveliște , se vedeau dealurile și stânile din apropriere.
De asemenea se zarea și pădurea peste acele stâne. Aș zice un loc de poveste... Am stat acolo mai mult decât am crezut . Se înserase deja și aproape era noapte , noi fiind acolo de după-amiază. Îmi era așa frig și vântul bătea în fața mea uscată și crăpată de la atâta vreme de toamnă . Am plecat de acolo , dar am omis ceva ce nu am zis . A fost o zi minunată și la final am mers înapoi ținându-ne de mână . Mi-a plăcut să vorbesc cu tine, dar trebuie să te las în această seară. Pe curând!
22 noiembrie
Am ieșit astăzi, când am ieșit de la școală . Venise mama să-mi ia bagajele și i-am zis ca am bârfă de spus când ajung acasă . Eu am rămas în oraș cu prietena mea să mergem împreună cu autobuzul.
L-am înnebunit ca vreau flori. Două zile l-am înnebunit. M-am dus înspre locul unde ne întâlnim noi de obicei,nu era acolo. M-am uitat în împrejurimi și l-am văzut pe o altă bancă , salutând voios din mână. M-am dus la el și l-am întâmpinat cu o mare îmbrățișare . Îmbrățișarea aia cred ca era necesară amândurora. După aceea am văzut ca a scos o mică floare de hârtie din ghiozdan și mi-a dăruit-o . Mi-a zis ca e creată de el. IMAGINAȚI-VĂ, FĂCUTĂ DE MÂINILE LUI?! De necrezut!!! Efectiv m-am bucurat așa de tare de îmi venea să sar în sus.
Sunt genul de persoană care iubește lucrurile făcute de mână.Oricum te-am cam lăsat puțin în spate fiindcă tocmai ne-am pus într-o relație acum 3 zile, m ai exact pe 19 noiembrie 2024. Această dată trebuie să o țin minte de acum . Cred ca i-am dat mii de pupici și îmbrățișări . MĂ SIMȚEAM ACASĂ! Însfârșit un loc în care mă pot simți eu liniștită, fără să-mi fie teamă că voi fi judecată. A fost să mă conducă până în Centru,fiindcă prietena mea mă stresa să merg să îi țin de urât,iar el nu dorea sa ne acompanieze .Ceea ce mi se pare firesc .Cine ar alege să iasă cu iubita lui și prietena ei? Cu siguranță nu el.Doamne , deci îl iubesc și nu e prea firesc.
26 noiembrie
Am ieșit puțin astăzi, a fost chiar altfel doar că m-a enervat.M-a enervat din ceva irelevant , ceva spus în glumă.N-am să zic de ce fiindcă vreau sa uit ; oricum sunt genul de persoană care uită absolut orice până e ceva așa de important încât nu pot uita nici dacă încerc din răsputeri . Am stat pe o bancă din spatele unei școli. Mă simțeam așa bine cu el , cu toate ca nu prea m-am simțit așa de bine în ultimele zile… n-am prea mai mâncat... nu știu ce să zic dar nu mi-e foame. Cel puțin asta cred eu…
29 noiembrie
Ești un drogat. Atât. N-am crezut vreodată ca te voi considera așa, chiar dacă te cunosc de puțin timp. Eram gata să te primesc așa cum ești, însă tu, tu nu ai aceleași planuri.
30 noiembrie
Astăzi este ziua mea de nume, iar tu continui să vorbești ciudat cu mine. Îmi răspunzi rar și sec, ce să înțeleg prin acest lucru?
1 decembrie
Noaptea trecută te-am căutat în disperare. Tu continuai să mă ignori.
Azi te-ai despărțit de mine. Urât,fiindcă ți-am trimis mii de mesaje și nu mi-ai răspuns ,doar le-ai primit. Scriu cu lacrimi șiroaie care îmi curg pe față. Și până la urmă de ce? De ce te-ai despărțit de mine?
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Pacea ta, dorul meu
Am vrut să-ți scriu mai înainte,
Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.
Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele
Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…
Oh,bunicule te duci deja spre ceruri
Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…
Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine
Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.
Am să mă gândesc la tine când soarele apune,
Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.
Am să mă gândesc cum ale tale mâine
Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.
Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.
Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…
În trei zile îți va bate ultimul clopot
Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.
Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,
Mi-e greu să cred că te văd murind încet,
Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,
Sper să nu îmi simți interiorul bocet.
Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale
Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.
Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu
Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.
Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.
Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,
Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,
Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.
Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,
Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale
Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria
Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.
Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul
Căci trupul îți va zace adânc în pământ.
În gândul tău cred că se află regretul
Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.
Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,
În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile
Am să îți văd curând numele scris pe o cruce
Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…
Răni și amintiri
De ce se numește trecut?
De ce,fiindcă simt că nu mai trece.
Simt că rămâne înfipt în șale
Rămâne mai rău ca la-nceput
Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.
De ce trebuie să te descrie
Niște vorbe vechi ca mama?
Vechi,încă din copilărie.
Greșeli făcute de un om necunoscător
De un om care doar se plimba seara.
Urăsc acest trecut netrecător
Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri
Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang
Bine și rău, plin de oștiri.
Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.
Neașteptându-mă,
Așteaptă după mine.
Pândește,mă sună,
Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…
Dor
Oh nu-mi lua vederea ,
Că în zadar suspin și plâng
Încerc să-ți uit privirea
Și vreau în brațe să te strâng .
Să te strâng așa de tare ,
Să nu te lași să pleci
Și să nu dai uitare
Să nu mă lași pe veci .
Devin cuprinsă de rugină
Cu tot cu a mea tărie,
Și acum ești lumină
Întâlnindu-mă-n câmpie .
Atâtea inimi sparte ,
Râzi că un băiețandru
Te văd tot mai departe
Dar la fel de tandru .
Tu îi dai vieții contur
Și cred c-așa-i mai bine ,
Te rog doar să te uiți în jur
Ca să mă vezi pe mine.
S-a cam făcut răcoare
Și te-am visat murind
Lacrimile-s ape curgătoare ,
Văzându-mă trăind .
Tot mă gândesc la tine ,
Eu știu că n-a trecut
Și vreau să se termine
Ceva ce nu am vrut .
Iar într-o zi de toamnă
Curând în viitor
Sufletul o să adoarmă,
Și nu-mi va fi ușor .
Uită-te la visele noastre ,
Știu multe sunt cam rele
Plimbându-ne pe mările albastre
Privind cerul cu multe stele .
Odată te-am văzut
Distrus și plin de sânge ,
Dar te iubesc la infinit
Și inima îmi plânge .