În drum spre mare
Oh...Doamne ce miros îmbietor
Ne-a învăluit cabina de tren
Un voal mângâietor,
Un motiv de a scrie un catren...
Stau cu ochii pe tavan
Și-aștept să treacă timpul ,
Mă uit cum urcă câte-un bețivan
Ce repede mai trece anotimpul...
Mă simt sedusă de valuri
De marea cea îndepărtată ,
Aștept să trec de dealuri
S-ajung pe partea cealaltă...
Haide cu mine, haide amândoi
Să ne simțim și noi odată bine ,
Haide cu-al tău spirit vioi
Să ne facă sufletele pline...
Category: Diverse poems
All author's poems: Irina Patraș
Date of posting: 24 августа 2024
Views: 235
Poems in the same category
Corabie în islandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Kæra skip, þú svífur í endalausu hafinu,
Til hvaða heimsálfa ætlar þú aftur að þessu sinni,
Hvað bíður þín á næsta áfangastað?
Skip, skip...
Af hverju sagðirðu mér ekki að þér þætti svo gaman að sigla?
Af hverju varaðirðu mig ekki við?
Af hverju, þegar ég sneri baki í þig, í smá stund, fórstu úr höfninni?
Hvernig get ég venst tóminu sem þú skildir eftir mig?
Hvernig mun ég fylla það?
Skip, skip...
Þú varst léttur sem spörfugl,
Ég vona að þú komir aftur ánægðari en þar sem þú fórst,
Ég geri mér grein fyrir að þú varðst að fara
Þannig leið þér
Það var það sem þú hugsaðir.
Við höfðum byggt þig svo vel, úr tré, stýrinu, þilfarinu,
Úr nokkrum seglblöðum,
Ég festi meira að segja akkerið þitt,
Ég veit að það verður ekki auðvelt fyrir þig,
Hafið hefur sínar duttlungar,
Þú veist ekki hverju þú átt von á,
Þegar það verður órólegt og hristir þig í allar áttir,
Hann tekur þig bara á þeim leiðum sem eru honum aðgengilegri,
Þegar það verður erfitt fyrir þig, þegar þú munt finna að þú hefur enga leið til að halda þér á floti,
Vinsamlegast horfðu niður, sjáðu akkerið meðfylgjandi,
Hugsaðu þér að úr fjarlægð, jafnvel í þúsundir kílómetra fjarlægð,
Ég vaki yfir þér, ég hef þig í hjarta mínu,
Það er bara það að þú ert ekki lengur nálægt mér til að sýna þér,
Sannarlega, hversu mikið tenging okkar þýddi,
(Í rökræðutóni)
Láttu þér líða vel, slepptu takinu, gleymdu hver gerði þig,
Á tveimur vikum komumst við ekki einu sinni nálægt,
Ef þú heldur það, þá er það þitt val...
Veistu bara að mér þykir vænt um þig, þess vegna byggði ég þig svo vel,
Sem lokahvatning segi ég við þig: "Þú mátt ekki hræða þig af stormunum sem þú munt lenda í þegar þú ferð yfir hafið. Ekki gleyma því að eftir storminn kemur gott veður."
Skipið:,,Hvað myndirðu gera? Má ég ekki vera einn dag í Rio de Janeiro? Bara einn daginn, það er allt sem ég vil, þá kem ég aftur til þín, ég lofa því!"
Telefonul!
Sunt obosit și noaptea e târzie
Îmi strâng hârtiile împrăștiate,
Și mă îndrept ușor spre dormitor
Când ceasul arată unșpe-jumătate.
Deschid și îmi consult telefonul
Văzând căsuța plină de mesaje,
Răspund rapid la câteva din ele
Și văd cum stau partidele-n sondaje.
Apăs pe clolpțel și-l las pe mut
Și îmi fixez alarma pe ora șapte,
Rostesc o rugăciune la culcare
Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.
Somnul nu vrea să vină către mine
Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,
Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz
Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.
Arunc un ochi la orologiul din perete
Și cu tristețe constat că-i dimineața,
Opresc alarma să nu-mi trezesc soția
Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.
Încep să-mi butonez iar telefonul
Care-mi arată că azi va fi vreme rea,
Și-mi amitește să-mi plătesc restanța
La gaz, că altufel va fi mare belea.
Dezmeticit dar cu multe-ntrebări
Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,
Și îmi repet în gând cu indignare
Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Am Plecat
Totu-i îi vechi și învechit
Toți în jur au-mbătrânit.
Ce am știut eu nou cândva
S-a pierdut pe undeva.
Si ce vechi cândva a fost
Acum nu-și mai are rost.
Am crescut eu pe aici
Cu prieteni și bunici.
Locul meu s-a ocupat,
Căci demult eu am plecat,
Dar pe voi - nu v-am uitat.
Blânda cea copilărie
Mândră floare de câmpie.
Pe aici ea s-a trecut
Si eu uite, n-am văzut.
Oameni buni ce m-au crescut,
Ce m-au învățat s-ascult,
Mulțumesc, vouă vă spun,
Pentru tot ce știu acum.
Pe alt drum eu am plecat
Si departe v-am lăsat,
Viață nouă am început,
Prieteni noi eu mi-am făcut
Sunt de acolo eu acum,
Nu mă mai întorc din drum.
Cale nouă ca din vis
Ea în larg mi sa deschis.
Fiecare-n drumu lui
Pe cărarea timpului.
Totu-i nou și înnoit
Viață nouă – bun venit!
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Other poems by the author
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Balada
Ședeam pe pragul casei
Vine-un hulub la mine
Chiar amu , pe nepusul masei
Șî-m' zice: "Vezi că vine badea pe la tine"
Da' eu n-am crezut …
Mămuca nu mă lasă nici să ies din casă
Apăi când m-oi mărita
Să va văita întruna
Va plânge că-mi stă bine mireasă
Va plânge că nu mai mă-ntorc acasă...
Da las' că s-o-mpăca ea cu vecinul
Că toată ziua-i peste gard
Îl îndrăgește , 'i servește vinul
Îl îmbată cu Cotnari
Și cu aroma buzelor ei care ard..
Așa mamă ca a mea
Nu doresc la nimenea
Ea mă-nvață , ea mă crește
Ea îmi zice că put a pește
Normal dom'le că glumește.
Doamne,iartă-mă
Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac
În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau
Dar tot o fac.
Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.
Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos
Căci mi-e frică de întunericul dens
Mi-e frică de junghiul cel spătos
Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.
Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat
Tot ce știu e numai păcate să fac
Cer iertare pentru tot ce-am stricat
Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
5 minute , o eternitate
Ți-am scris. Așteptam un răspuns de la tine.
Mi-ai scris înapoi. Ce zâmbet frumos mi-a apărut pe buze,
M-a făcut să mă gândesc la noi,nu doar la mine,
M-a făcut să uit de scuze.
Ne știm de-abia de 5 minute,
Dar simt ca te cunosc de atât amar de timp…
Deja simt ca te iubesc.
Poate o fi doar de un moment,
Dar mă atragi încet, încet și pic cu pic
Doamne, ai părul ăla care mă face să înnebunesc
Mai lung decât al meu,șaten, oare să ți-l pocesc?
Figură slabă și un chip inocent ca de înger,
Îmi vine să îți spun că n-am deloc plângeri.
Sper să-mi fii vis în noaptea asta rece de iarnă
Fiindcă distanța îmi șoptește
Că dorința ta de lumină către mine aleargă
Îmi șoptește, îmi șoptește…
“Du-te la el,du-te înconjoară-l cu ale tale mâine!”