Poems in the same category
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Noi suntem toți de la țară
Noi suntem toți de la țară,
Cu fața curată,
Cu vorba mai rară,
Cu treapta mai 'naltă la scară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu somnul pe frunze afară,
Cu gândul ce-ntruna ne zboară,
Spre zori și apoi înspre seară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu mână vânjoasă de fiară,
Cu spatele drept care cară,
Orice povară...
Noi suntem toți de la țară,
Țăranul ce câmpul își ară,
Copilul cu vita de sfoară,
Roada ce șade-n cămară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu viața și dulce, și-amară,
Cu ruga către Fecioară,
În fiece seară.
Vă spun pentru ultima oară,
Nu suntem o pradă ușoară,
Iar neamul nicicând n-o să piară,
Căci suntem toți de la țară.
Apa trece, pietrele si faptele rămân!
Când ajungi să-ți numeri anii
Tare-ai vrea să oprești roata,
Sau măcar timpul s-o strice
S-o repari și să-ți vezi soarta
Când ești tânăr habar n-ai
Cât de ușor trece vremea,
Gându-ți este doar s-aduni
Și să îți sporești averea
Când îți faci un rost în viață
Uiți spre cer să mai privești,
Și gândești că tot ți se cuvine
N-ai de ce cuiva, să mulțumești
Când apar dureri, nevoi în casă
Atunci grabnic pe pământ cobori,
Și-ntelegi că ești un simplu călător
Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori
Când ești sănătos și ai de toate
Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,
Viața nu ți-o irosi că vorba spune
Apa trece, pietrele și faptele rămân!
Psalmi - LVII - Urcușul prin deznădejde
Am căzut, Doamne,
nu o dată, ci de o mie de ori.
Și fiecare cădere
m-a lăsat mai singur,
mai zdrobit,
mai gol.
Am strigat, și cerul era mut,
pământul rece,
iar inima — de piatră.
Dar în prăpastie
nu ai trimis o scară,
ci o rană mai adâncă
prin care am putut urca.
Deznădejdea nu m-a ucis,
ci m-a spart ca pe un vas de lut
în care nu era nimic sfânt.
Și astfel, golit de mine,
am început să urc.
Nu pe munți de slavă,
ci pe o coastă sângerândă
pe care ai urcat Tu.
Am urcat fără vedere,
dar cu nădejdea oarbă
că Tu ești mai sus.
Și sus nu am găsit un tron,
ci o cruce,
și lângă ea, o lumină
care nu arde,
ci renaște și purifică.
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Noi suntem toți de la țară
Noi suntem toți de la țară,
Cu fața curată,
Cu vorba mai rară,
Cu treapta mai 'naltă la scară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu somnul pe frunze afară,
Cu gândul ce-ntruna ne zboară,
Spre zori și apoi înspre seară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu mână vânjoasă de fiară,
Cu spatele drept care cară,
Orice povară...
Noi suntem toți de la țară,
Țăranul ce câmpul își ară,
Copilul cu vita de sfoară,
Roada ce șade-n cămară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu viața și dulce, și-amară,
Cu ruga către Fecioară,
În fiece seară.
Vă spun pentru ultima oară,
Nu suntem o pradă ușoară,
Iar neamul nicicând n-o să piară,
Căci suntem toți de la țară.
Apa trece, pietrele si faptele rămân!
Când ajungi să-ți numeri anii
Tare-ai vrea să oprești roata,
Sau măcar timpul s-o strice
S-o repari și să-ți vezi soarta
Când ești tânăr habar n-ai
Cât de ușor trece vremea,
Gându-ți este doar s-aduni
Și să îți sporești averea
Când îți faci un rost în viață
Uiți spre cer să mai privești,
Și gândești că tot ți se cuvine
N-ai de ce cuiva, să mulțumești
Când apar dureri, nevoi în casă
Atunci grabnic pe pământ cobori,
Și-ntelegi că ești un simplu călător
Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori
Când ești sănătos și ai de toate
Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,
Viața nu ți-o irosi că vorba spune
Apa trece, pietrele și faptele rămân!
Psalmi - LVII - Urcușul prin deznădejde
Am căzut, Doamne,
nu o dată, ci de o mie de ori.
Și fiecare cădere
m-a lăsat mai singur,
mai zdrobit,
mai gol.
Am strigat, și cerul era mut,
pământul rece,
iar inima — de piatră.
Dar în prăpastie
nu ai trimis o scară,
ci o rană mai adâncă
prin care am putut urca.
Deznădejdea nu m-a ucis,
ci m-a spart ca pe un vas de lut
în care nu era nimic sfânt.
Și astfel, golit de mine,
am început să urc.
Nu pe munți de slavă,
ci pe o coastă sângerândă
pe care ai urcat Tu.
Am urcat fără vedere,
dar cu nădejdea oarbă
că Tu ești mai sus.
Și sus nu am găsit un tron,
ci o cruce,
și lângă ea, o lumină
care nu arde,
ci renaște și purifică.
Other poems by the author
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Al treisprezecelea ceas
Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.
Dincolo de margini
O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Al treisprezecelea ceas
Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.
Dincolo de margini
O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?