Cine

Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,

Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,

În ea se află piese vintage de colecție,

Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:

Un ceas cu pendul în miniatură,

O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,

Un ceainic,

De care s-a prins praful într-un mod tainic,

Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri

Și mai multe partituri,

De timp îngălbenite,

De privit oricând binevenite,

Suport de pixuri ce nu mai scriu,

Dar încă păstrabile, după cum descriu,

Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă

Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.

Este destul de ieșită din tipare,

Nu o spun cu supărare,

Este, de fapt, o lună,

Bineînțeles, mai mare decât o alună,

În mod firesc, ar fi albă,

Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,

E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,

În funcție de becul introdus în fiecare caz,

Încăperea are din nou o pată de culoare,

Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.

Cine n-a avut un necaz, 

Nu poate oferi mângâiere, 

Căci nu știe cum este să scazi, 

Din nimic, nimicul ce cere. 

Cine n-a iubit niciodată

Va trăi amputat și stingher

Într-o lume aparte, ciudată,

Departe de sublim și de cer.

Cine în puf mereu a dormit, 

Nu poate avea nici un vis, 

Căci fiind îndestulat, odihnit, 

Nu mai poate zbura din abis. 

Cine n-a gustat al vieții amar, 

Va trăi o extremă durere, 

Fiindcă inima se umple de har, 

Când tristețea privește spre stele. 

O creație ritmică a frumuseții

Într-un peisaj de poezie,

E ornamentarea pașnică a vieții 

Într-un pahar de veselie.

E ambasador al artelor frumoase,

Al trecerii realității-n ideal,

Doar poezia pe valuri furtunoase

E precum un vis torențial.

Ciupește acele coarde ale inimii

Realizând un suntet mai plăcut,

Mai adaugă cuvintele junimii,

Ș-apare un nou cântec născut.

Prin ea inima poate cânta 

Făr' de sunet sau cuvinte,

Sufletul-s poate avânta 

Dup-acele lucruri sfinte. 

Rima-i ca o cârmă-n vers,

Dar versu-i cârma-n artă,

În arta de-a lupta în contrasens

Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.

Ca un testament prin versuri

Poate fi văzută și-nțeleasă,

Pare-a merege-n universuri

Și-a fi cea din-tâi aleasă.

Orice rană cu rațiune creată 

Jos te-ar face ca să cazi,

Gândul de-a fi vindecată 

Doar prin versuri îl mai vazi...

Orice silabă dintr-un mistic vers 

Distruge bariera ta necunoscută

Face răul ca să fie brusc el șters 

Parc-ai fi din nou tu renăscută!

21.10.24

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Tevergeefs

In de lente, terwijl de ziel trilt,

We wachten op geluk door te dromen,

En in de herfst, als de hoop sterft,

We hebben nog een wolk over,

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat nooit meer komt,

Slechts een vluchtige droom wiegen

's Nachts is de lucht altijd helder,

Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,

Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk dat we altijd willen,

De komt niet meer!

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk waar we zo naar verlangen

De komt niet meer!

Un strop de ploaie am sorbit pe gene,

Și am privit cu ochii umezi multă vreme,

Apoi sub paşii mei mărunți și moi,

Au început să se stârnească zilnic ploi.

Pe-un val, eu l-am închis în scoică,

Iar mării i-am luat din cer o doică,

S-o legene ușor cu mâini de fată,

Să nu mai facă valuri niciodată.

Pe-un pui de vânt l-am prins în rai,

Şi l-am închis în tub plăpând de nai,

Să nu mai șuiere turbat pe munte,

Ci pe-ale mele buze îngeresc să cânte.

Apoi, în lacrimile mele m-am sfârșit,

Şi adesea, aici, în criptă am simțit,

Cum vin, și-mi trec peste mormânt,

Şi ploi, și val, și lacrimă, și vânt...

Răscruce de drum pe liniile

fine ale destinului,

Asternute-n palma conturează

harta visului.

Viata printr-un timp și spațiu

parca pixelat,

Pe expansiunea sinelui părea

a se fi axat.

Daca eram una cu totul sau

totul eram eu?

In memoria matematica sa cred

îmi este greu.

Nenumarate forme de viața și

colonii de vietăți,

Prin dimensiunea a treia se

deosebeau de dietati.

Natura statica și elemente

curioase,

Astre luminate pe

ceruri grandioase.

Peisaje schimbătoare calculate

in solistitii,

Legi de fizica ce fac ordine

printre superstiții.

Eram pe pământ și conturam

cu gândul stele,

S-au aliniat planete sa alunge

vremurile grele.

Trecutul e acum istorie și

viitorul oglindit. 
Prezentul este sacru,

totul prin el e făurit.

Mi-am privit din nou in palma,

Geometrie ce o țin in

gând cu rama.

Elementul cheie era particula

lui Dumnezeu,

Stiinta care alina sufletul

oricărui ateu.

Pura coincidenta sau precizie

matematica ?

Intriganta era a jocului

șireata tactica.

Linia orizontului mereu ascunsa

in eter, 

Si eu amanta fidela a tot ceea ce

înseamnă mister.

Magia era centrul și dragostea

formula sacra,

Experiment intr-o realitate macra!

Punctele cardinale ma

purtau in fantezie,

Iar viitorul părea sa-mi

facă curtoazie.

Cu busola in palma și universul

in gând,

Ceasul astronomic a pus in 

planetele in rând.

Tot ce e menit sa fie și

sa fie inevitabil!

Fie ca orice vis sa devină

ceva palpabil.

Estul e secret și vestul e

in mister,

Restul protejat de al 

divinității înger.

Destinul si numerologia aveau

ceva in comun,

Cunoștința te poate face

la orice rău imun.

• https://youtu.be/cNAdtkSjSps?si=nO3CubW_blkHIhKs

Când nu mai ceri drum,
fiecare pas e sosire.

Tăcerea nu fuge de tine —
e locul de unde vii.

Cine ești?

Întâmplarea are formă.
Cuvintele — rădăcini
ale unei păduri
care nu există
decât atunci când
nu o privești.
Eu sunt tu
privindu-mă
într-o apă
care n-a atins niciodată
malul.

Singurătatea ta
e legată cu fir invizibil
de toți cei care n-au avut timp
să stea cu tine.

O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?

Într-un lotus de ceață
gândul se risipește,
val după val,
până când doar tăcerea rămâne.

Cine sunt?
Un zâmbet agățat de o clipă,
o umbră ce sărută lumina.

Timpul șoptește:
"Nu exist."
Eu ascult.
Și devin șoapta.