Reflecție într-o apă fără nume

un gând,
o clipire,
o naștere tăcută
dintr-un "dacă"
nerostit

și lumea
se leagă.

Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.

Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.

Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.

Dimineața intră pe fereastră

și atârnă

pe umărul drept.

Nu o poți pune jos.

Nici nu vrei.

Copacul visează să fie nor.
Dar pământul știe —
deja este.

Arată același timp

de ani.

Dar de două ori pe zi

are dreptate —

și nimeni nu știe când.

Într-un lotus de ceață
gândul se risipește,
val după val,
până când doar tăcerea rămâne.

Cine sunt?
Un zâmbet agățat de o clipă,
o umbră ce sărută lumina.

Din fundal răzbate -o melodie,

Iar suspansul prin aer adie;

Se va juca pe scenă pantomimă 

Vulgară, stângace și obscenă.

Se ridică la teatru cortina,

În sală se stinge lumina;

Actorul face reverență,

Izbucnesc aplauze -cadentă.

Pe placul celor ce vor amuzament;

Nu zbucium aprins,nici sentiment.

Căci altfel nu s-ar simți în largul lor,

Nici n-ar putea juca același rol.

Vor fals chiar și în zămbet, și -n privire 

În locul unei vorbe de iubire;

Să pară mai buni,mai frumoși,

Să -și ascundă rănile, părând curajoși.

Din culise forfotă se -aude;

Se pregătesc păpușile nude 

Pentru un spectacol de pomină 

Cu artă reală,dar străină.

Și totuși,piesa avu succes,

Slujind meschinului interes;

Să pară fiecare mai cizelat 

Sub chipul unui artist consacrat.

Iar când cortina va cădea,

Iar sala goală va rămânea;

Ce va mai fi din  tot ce-am jucat,

Când măștile -n gol s-au eclipsat?..

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

Ce simți tu când îl privești?

Îți vezi toate versiunile care-l iubea

Care amintire îți vine iar să o retrăiești?

Oare știa de câte ori inima-ți zâmbea?

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.

În clopot de seară și-n cânt de izvor,

Se-ntoarce spre Tine al duhului dor,

Iar timpul își leagănă umbrele grele,

Cu faptele Tale, cu faptele mele.

Dezlănțuie-n mine tăcutele ploi,

Să-nvie în carne celule de soi,

Și leagă de ceruri, sub bolți de nuiele,

Nădejdile Tale, nădejdile mele.

Și vântul mi-l scutură-n plete ușor,

Pe stelele nopții mă poartă ușor,

Și pune-mi s-ascult în clipele grele,

Cântările Tale, cântările mele.

Și când peste mine se lasă amurg,

Cu turme de nori ce prin sânge îmi curg,

Trimite-mi din neant în gânduri rebele,

Speranțele Tale, speranțele mele.

Respiră prin mine mirosul de viață,

Și du-mi spre lumină bezna de gheață,

Să-și afle în ceruri, sub alte podele,

Cărările Tale, cărările mele.

Iar dacă-ntr-o seară m-oi pierde în lut,

Cu numele șters de pe trupul tăcut,

Pune-mi la cap pe lângă buchete de stele,

Odihnele Tale, odihnele mele.

Lumină divină, început de Cuvânt,

Nainte de-a fi rămășițe-n pământ,

Trimite spre mine prin psalmii de jale,

Iertările Tale, iertările Tale.

Viața este doar un dar,

Trăiește-o ca atare

Ajut-o să te urce,

Nu să te coboare

Îndeamn-o la voință, 

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci 

Ca cea mai mândră, floare!