Glasul

Nu există început,
ci doar ecoul unei absențe
care se pliază
pe conturul unui „acum”.

Nimic nu e al meu,
nici pasul, nici tăcerea;
sunt dansul,
dar nu dansatorul.

Într-un punct fără margini
cad florile timpului,
iar rădăcinile cresc în sus –
spre nicăieri.

Ce rămâne?
Un ecou fără început,
o sete fără formă,
o iubire care nu întreabă.

Ușa nu se deschide.

Ușa nu se închide.

Stau în locul unde era zidul.

Tragi de un capăt —

celălalt dispare.

Lași drumul —

drumul te ține.

Acesta e nodul

pe care nu-l poți desface:

că ești și cel care leagă,

și cel legat.

Tu stingi lumina acolo.

Eu o aprind aici.

Undeva între noi

e o oră

care nu aparține

niciunuia —

nici zi, nici noapte,

nici tu, nici eu.

Acolo locuiește

ce nu am reușit

să împărțim.

înainte de început,
era o întrebare
pusă de nimeni
unei oglinzi
fără chip.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Segelboot

Liebes Segelboot, du schwebst im scheinbar endlosen Ozean,

Auf welche Kontinente wirst du dieses Mal wieder reisen,

Was erwartet Sie an Ihrem nächsten Ziel?

Segelboot, Segelboot...

Warum hast du mir nicht gesagt, dass dir das Segeln so viel Spaß macht?

Warum hast du mich nicht gewarnt?

Warum hast du, nachdem ich dir nur für einen Moment den Rücken gekehrt habe, den Hafen verlassen?

Wie kann ich mich an die Leere gewöhnen, die du mir hinterlassen hast?

Wie werde ich es füllen?

Segelboot, Segelboot...

Du warst leicht wie ein Spatz,

Ich hoffe, du kommst glücklicher zurück als dort, wo du hingegangen bist,

Mir ist klar, dass du gehen musstest

So hast du dich gefühlt

Das hast du gedacht.

Wir hatten dich so gut gebaut, aus Holz, dem Ruder, dem Deck,

Aus mehreren Segelblättern,

Ich habe sogar deinen Anker angebracht,

Ich weiß, es wird nicht einfach für dich sein,

Der Ozean hat seine Launen,

Sie wissen nicht, was Sie erwartet,

Wenn es unruhig wird und dich in alle Richtungen schüttelt,

Er nimmt Sie nur auf den für ihn zugänglicheren Wegen mit,

Wenn es für Sie schwer wird, wenn Sie das Gefühl haben, keine Möglichkeit zu haben, sich über Wasser zu halten,

Bitte schauen Sie nach unten, sehen Sie den angebrachten Anker,

Denken Sie, dass aus der Ferne, sogar aus Tausenden von Kilometern Entfernung,

Ich wache über dich, ich habe dich in meinem Herzen,

Es ist nur so, dass du nicht mehr in meiner Nähe bist, um es dir zu zeigen,

Wirklich, wie viel bedeutete unsere Verbindung,

(In einem argumentativen Ton)

Fühle dich gut, lass los, vergiss, wer dich gemacht hat,

In zwei Wochen kamen wir nicht einmal annähernd heran,

Wenn Sie das glauben, ist es Ihre Entscheidung...

Wisse einfach, dass ich mich um dich kümmere, deshalb habe ich dich so gut aufgebaut,

Als letzte Ermutigung sage ich Ihnen: „Sie dürfen sich nicht von den Stürmen einschüchtern lassen, denen Sie bei der Überquerung des Ozeans begegnen werden. Vergessen Sie nicht, dass nach dem Sturm gutes Wetter kommt.“

Das Segelboot:"Was würden Sie tun? Darf ich nicht einen Tag in Rio de Janeiro bleiben? Nur eines Tages, das ist alles was ich will, dann komme ich zu dir zurück, versprochen!"

Ti-am fost fidel, o , viata nemarginita,
Am incercat sa te inteleg citusi de putin…
Pe calea ta, in vazul meu inflorita,
Inchideam ochii la barbarele maracini.
Am pasit mereu doar cu capul sus,
Asa cum am invatat inca de la parinti.
Vedeam un rasarit in fiece apus,
O adiere in vifore fierbinti…
Din rusinoasa naruire,
Inaltat-am sufletu-n putere,
Cu zimbet, spre a ta uimire,
Scuturam praful de durere…
Vedeam un tel, o scuza spre realizare..
Pas cu pas infloream al tau urcus
Chiar si cind ma lasa in uitare
Fantastica speranta ca voi ajunge acus…
M-ai inecat in oceanul de indoiala,
Cu discretie am cautat un mal,
In luntrea desperatiei pina astazi goala
Am spintecat nu doar un val..
Si azi,nu ultima ta incercare
In cioburi mii am sa zdrobesc…
Primeste aceasta ca o razbunare
Pentru credinta oarba ca n-am sa reusesc!...

Mi-a trebuit întreaga viața

Și gând adanc,îndelungat

Intr-un cadru întunecat,

Ca sa-mi dau seama de fapt

Ca atârn de-un fir de ața.

Mi-a trebuit profunzime

Ochii sa închid și sa visez

Conștiința sa-mi fie treaza

Ca sa mi dau seama ca apusul…

Mi e apogeu,

Iar răsăritul doar mă întristează

"Cere și ți se va da ?"

E un indemn divin

Prin care , solicităm noi fiecare,

Ce ne dorim ca să primim,

E important asta să știm,

Ca bunul Dumnezeu să fie,

Prezent a fi de ajutor.

De ai credință adevărată,

El e aproape-i iubitor,

Și nu ne lasă niciodată,

E atât de bun și răbdător  .

Pe toți ne iartă bunul tată,

De îl rugăm stăruitor,

El ne va da ce am cerut,

Ne intarzaiat și priceput.

Să crezi tot timpu-n viitor,

Și binele te așteaptă...

Doamne să ajuți tuturor,

Cu judecata-ti dreaptă.

M-a îmbrățișat cândva, 

Un trup înalt și imperfect. 

Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.  

Mi-a lasat iubire temporară la pachet.

Ochii căprui care îți amintesc de cafea, 

Îți spun un " Te rog,  nu pleca " 

sa fi vocea, și respirația

Bătăile inimii și speranța... 

Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.

Era atât de mic în ochii mei, 

Dar atât de mare-n inima mea,

L-am desprins dintr-o bucată

Și-a plecat de tot din lumea mea.

Dezamăgirile mă-nvăluie precum o ceață, 

Apusul zilei mă ridică-n ştreang, 

Îmi bat în geam frânturi de dimineață, 

Și clipele pierdute vin toate ca un bumerang. 

Ca pe o roză port viața-mi tristă la rever, 

Costumul mi-e sărac și rupt de tot în coate, 

Am ars și pelerina iar alta nu mai cer, 

De va ploua mereu, furtuni voi duce-n spate. 

Mă sprijin de tăceri ca de-un toiag de sare,

Și-n fiecare pas mă pierd puțin câte puțin,

Sub tălpile uitării se sfarmă orice zare,

Iar drumul îmi răspunde cu același glas străin.

Mi-am risipit nădejdea prin hanuri fără nume,

Cerșind un strop de cer la porți ce nu s-au frânt,

Dar am aflat târziu că nu primești din lume,

Decât atât cât lași din suflet pe pământ.

De-aceea merg-nainte, chiar dacă noaptea doare,

Cu inima cusută din umbre și răbdări,

Că poate din cenușa acestei înserări amare, 

Va înflori din mine, o zi fără urmări.