Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Category: Diverse poems
All author's poems: Ababii Faina
Date of posting: 21 октября 2024
Added in favorites: 1
Views: 342
Poems in the same category
S-a dus un an
S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.
Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.
Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.
Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.
Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.
Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,
Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.
Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!
Visul!
Nu scriu să-mi arăt măiestria
Nici c-aș dori să fiu mare poet,
Și doar visez să-mi traduc visul
Fără vreun merit de-a fi profet
Și cine în viața asta păcătoasă
Nu își dorește visul împlinit?
După ce luptă dreaptă el a dus
Cu sine și cu cei ce i-au greșit
De când mă știu eu am visat
Să am aripi să pot să zbor,
De sus să văd și să-i salvez
Pe toți acei ce fără vină mor
Dar cum și visul e visare
Și ne sculăm dezamăgiți,
Trezit îmi zic că nu se poate
Ca om să-nvii pe cei muriți
Voi lăsa visul să mă-ndrume
Cât va rămâne în somnul meu,
Să nu greșesc în astă lume
Iar omul..cum hotărăște Dumnezeu!
Romanță de toamnă
Cad frunzele galbene,trec clipele...
Copacii-și plâng nostalgic copiii când pleacă,
Ce mor să renască..
Și-așteaptă ca iarna să treacă!
Speranța nu moare ușor...
Iar noi stăm departe visând,
Visarea e gratis vinu-i mai scump,
Și totuși iubirea nu pleacă curând!
Romanța aceasta-i chiar toamna frumoasa!
Privește-o mereu,privește-o dimineața..
Căci toamna zâmbește și cântă-n apus,
Concertul de toamnă nu-i trist cum s-a spus,
Doar dragostea noastră are aceleași culori,
Iubirea nu-i anotimp muribund,
Tristețea ascunde-un fior,
Căci toamna-i romanță de vrei, Sau mai degrabă un cântec de amor!
(3 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Dor
Dorul meu îți cântă-n suflet,
La fereastră, tu stai tristă,
Și gândești la al meu umblet,
Vărsând lacrimi în batistă.
Ziua-ți pare mult prea lungă,
Zbucium și nesomn ți-e noaptea,
Iar tristețea ți-o alungă,
Raza lunii și cu cartea.
Vântu-ți duce șoapta-n zare,
Printre frunze răvășite,
Glasul meu, ca o chemare,
O cuprinde, și-o înghite.
Pe sub gene stinse, plouă
Răsărind dorinți pripite,
Murmurând o rugă nouă,
Îți ții palmele lipite.
Dar ascultă, lin, tăcerea,
Ea îmi poartă umbra vie,
Și îți lasă mângâierea,
Fără trupul să o știe.
Și privește cum suspină,
Frunza arsă de uitare,
În tăcerea ei se-nchină,
Dorul meu fără hotare.
Lacrimile strângi sub pernă,
Rătăcind prin vis pustiu,
Și-n iubirea ta eternă,
Tu, s-aștepți, că am viu,
Să-ți rămân în nopți târzii,
Ca o rază în fereastră,
Și ca veșnic să mă știi,
Voi fi steaua cea albastră.
Prima poezie
Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,
pe care o citesc de mii de ori,
că-mi place,e frumoasă,
bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,
citind-o din nou și iarăși.
Mintea, gândul și cuvintele,
îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.
acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,
au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.
dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,
prima mea poezie.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 18.10.2024
simpozion de clipe
Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.
O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.
Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.
S-a dus un an
S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.
Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.
Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.
Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.
Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.
Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,
Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.
Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!
Visul!
Nu scriu să-mi arăt măiestria
Nici c-aș dori să fiu mare poet,
Și doar visez să-mi traduc visul
Fără vreun merit de-a fi profet
Și cine în viața asta păcătoasă
Nu își dorește visul împlinit?
După ce luptă dreaptă el a dus
Cu sine și cu cei ce i-au greșit
De când mă știu eu am visat
Să am aripi să pot să zbor,
De sus să văd și să-i salvez
Pe toți acei ce fără vină mor
Dar cum și visul e visare
Și ne sculăm dezamăgiți,
Trezit îmi zic că nu se poate
Ca om să-nvii pe cei muriți
Voi lăsa visul să mă-ndrume
Cât va rămâne în somnul meu,
Să nu greșesc în astă lume
Iar omul..cum hotărăște Dumnezeu!
Romanță de toamnă
Cad frunzele galbene,trec clipele...
Copacii-și plâng nostalgic copiii când pleacă,
Ce mor să renască..
Și-așteaptă ca iarna să treacă!
Speranța nu moare ușor...
Iar noi stăm departe visând,
Visarea e gratis vinu-i mai scump,
Și totuși iubirea nu pleacă curând!
Romanța aceasta-i chiar toamna frumoasa!
Privește-o mereu,privește-o dimineața..
Căci toamna zâmbește și cântă-n apus,
Concertul de toamnă nu-i trist cum s-a spus,
Doar dragostea noastră are aceleași culori,
Iubirea nu-i anotimp muribund,
Tristețea ascunde-un fior,
Căci toamna-i romanță de vrei, Sau mai degrabă un cântec de amor!
(3 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Dor
Dorul meu îți cântă-n suflet,
La fereastră, tu stai tristă,
Și gândești la al meu umblet,
Vărsând lacrimi în batistă.
Ziua-ți pare mult prea lungă,
Zbucium și nesomn ți-e noaptea,
Iar tristețea ți-o alungă,
Raza lunii și cu cartea.
Vântu-ți duce șoapta-n zare,
Printre frunze răvășite,
Glasul meu, ca o chemare,
O cuprinde, și-o înghite.
Pe sub gene stinse, plouă
Răsărind dorinți pripite,
Murmurând o rugă nouă,
Îți ții palmele lipite.
Dar ascultă, lin, tăcerea,
Ea îmi poartă umbra vie,
Și îți lasă mângâierea,
Fără trupul să o știe.
Și privește cum suspină,
Frunza arsă de uitare,
În tăcerea ei se-nchină,
Dorul meu fără hotare.
Lacrimile strângi sub pernă,
Rătăcind prin vis pustiu,
Și-n iubirea ta eternă,
Tu, s-aștepți, că am viu,
Să-ți rămân în nopți târzii,
Ca o rază în fereastră,
Și ca veșnic să mă știi,
Voi fi steaua cea albastră.
Prima poezie
Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,
pe care o citesc de mii de ori,
că-mi place,e frumoasă,
bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,
citind-o din nou și iarăși.
Mintea, gândul și cuvintele,
îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.
acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,
au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.
dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,
prima mea poezie.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 18.10.2024
simpozion de clipe
Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.
O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.
Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.
Other poems by the author
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Doar pe Tine Te Iubesc
Atât cât mai zâmbesc
Doar pe tine te iubesc,
Lângă tine-aș înflori
Și mereu te-aș tot iubi.
Inima, tare-mi mai bate,
Gândul, la tine străbate,
O clipă-n urmă ne-am văzut
Dar, dorul, n-a mai dispărut .
Timpul, de-aș putea opri,
Doar pe tine te-aș privi,
Ți-aș mai spune un te iubesc
Peste infinitul cel firesc.
21.09.24
Alchimia visului
Zero-i număr potrivit,
Când nulitatea s-a ivit,
La miez de noapte n-a dormit,
Nici cu mine n-a vorbit.
Un, doi, trei și-au pornit,
Dar târziu s-au tot trezit,
Pe cer stelele-au sclipit,
Și luna i-a tot privit.
Patru stele sclipitoare,
Străluceau tot cu splendoare...
Cinci păsări ne-au cântat ,
Ce frumos au răsunat!
Șase-i ora la moment,
Cu timp în rafinament ,
Iar la geam când am privit,
Soarele a răsărit.
Șapte, opt și mai departe,
Nimeni nu poate răzbate.
Timp frumos, dar s-a oprit
Cum și visul s-a sfârșit.
Între lună și-ntre stele,
Stau visele mele,
În dans cosmic ele zboară,
Nicăieri nu mai coboară.
06.05.24
Schimbarea
Zi și noapte mă gândesc -
Cu ce mereu greșesc?
Știu a asculta
Și pe toți a respecta...
Dar când m-am prefăcut,
Totul a trecut,
Devenind mult mai plăcut,
Ceea-n ce n-am mai crezut.
Cu adevărat ca să discut
Așa viața a-nceput,
Mereu fiind văzut
Un chip vesel și plăcut.
Nimeni nu s-a întrebat,
Cum am tot evoluat
Din cale n-am abătut,
Mai departe am străbătut.
Gândul doar la carte,
Prezentând frumoase arte,
L-aveam fără a percepe
Cum viața se începe.
Apare recrutată,
Nicicând căutată,
O schimbare adevărată,
Din suflet respectată.
Frumos să zâmbesc,
Aș vrea eu să vorbesc,
Clipa s-o trăiesc,
Spunându-i că-l iubesc!
10.05.24
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Doar pe Tine Te Iubesc
Atât cât mai zâmbesc
Doar pe tine te iubesc,
Lângă tine-aș înflori
Și mereu te-aș tot iubi.
Inima, tare-mi mai bate,
Gândul, la tine străbate,
O clipă-n urmă ne-am văzut
Dar, dorul, n-a mai dispărut .
Timpul, de-aș putea opri,
Doar pe tine te-aș privi,
Ți-aș mai spune un te iubesc
Peste infinitul cel firesc.
21.09.24
Alchimia visului
Zero-i număr potrivit,
Când nulitatea s-a ivit,
La miez de noapte n-a dormit,
Nici cu mine n-a vorbit.
Un, doi, trei și-au pornit,
Dar târziu s-au tot trezit,
Pe cer stelele-au sclipit,
Și luna i-a tot privit.
Patru stele sclipitoare,
Străluceau tot cu splendoare...
Cinci păsări ne-au cântat ,
Ce frumos au răsunat!
Șase-i ora la moment,
Cu timp în rafinament ,
Iar la geam când am privit,
Soarele a răsărit.
Șapte, opt și mai departe,
Nimeni nu poate răzbate.
Timp frumos, dar s-a oprit
Cum și visul s-a sfârșit.
Între lună și-ntre stele,
Stau visele mele,
În dans cosmic ele zboară,
Nicăieri nu mai coboară.
06.05.24
Schimbarea
Zi și noapte mă gândesc -
Cu ce mereu greșesc?
Știu a asculta
Și pe toți a respecta...
Dar când m-am prefăcut,
Totul a trecut,
Devenind mult mai plăcut,
Ceea-n ce n-am mai crezut.
Cu adevărat ca să discut
Așa viața a-nceput,
Mereu fiind văzut
Un chip vesel și plăcut.
Nimeni nu s-a întrebat,
Cum am tot evoluat
Din cale n-am abătut,
Mai departe am străbătut.
Gândul doar la carte,
Prezentând frumoase arte,
L-aveam fără a percepe
Cum viața se începe.
Apare recrutată,
Nicicând căutată,
O schimbare adevărată,
Din suflet respectată.
Frumos să zâmbesc,
Aș vrea eu să vorbesc,
Clipa s-o trăiesc,
Spunându-i că-l iubesc!
10.05.24