De n-aș avea…
De n-aș avea furtună,
Aş sta cu viața la taifas
I-aș împleti cunună,
Pe veci cu ea să fi rămas.
De n-aș avea durere,
M-aș înălța în zbor,
Și-aș plânge de plăcere,
Când trebuie să mor.
De n-aș avea și lacrimi,
Uscat aș fi sub piele,
Şi aș mânca doar patimi,
Privind pierdut la stele.
De n-aș avea dezamăgiri,
Ce tristă mi-ar fi viața,
Aş fi un praf ce nu-l respiri,
O apă ce-și dorește gheața.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 28 января 2024
Views: 559
Poems in the same category
Bunătatea lui..
Doamne, Doamne mult ne dai,
Multă bunătate ai.
Ne ajuți întruna mereu,
Totdeauna când e greu.
Noi uităm a te chema,
Duhul sfânt este paza,
El se roagă pentru noi,
Te cheamă Doamne la noi,
Iar prin bunătatea ta,
Ne salvezi din nou viața.
Și când necazul iar vine,
Dumnezeu e iar cu mine ,
Grija ce-o poartă mereu,
O are doar Dumnezeu,
Primit în inima mea,
Arată iubirea sa .
Căci are credință mare,
Multă pentru fiecare.
Să fim iubitori mereu,
Așa cum e Dumnezeu.
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Te-am vazut pe cealalta parte a raului.
Vezi totul prin ochii celorlalti,
Doar nu prin ai tai.
Si cand ma uit in acei ochi,
Ma uit in ochii mei.
Suntem aceasi persoana,
Doar ca tu te ascunzi intre sutele de persoane,
Si eu ma pierd in poeziile pe care le-am scris.
Tu,un nimeni,un ciudat introvertit,
Eu,un om tacut,un scriitor,prieten bun,doar putin nedumerit.
In ochii lor un copil ciudat si necioplit,
Dar eu te vad ca pe un om creativ.
Iti e frica de parerea celorlalti,nu?
Mereu ti-a fost,
Mereu iti va fi.
Doar lasa-te purtat de vant,scrie si fi fericit.
Ai ma trait o zi,este ceva de zambit.
Poem sarcastic
Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat
Și n-a contat... ce mult te-am adorat!
Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu
Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.
Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal
Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...
Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat
N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.
Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul
Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul
Cea care te-a sperat ca o minune în viață
Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???
Mă simt în fiecare zi învins...
Mă simt în fiecare zi învins,
De timp, de viață și cuvinte,
Şi mă apucă-un dor aprins,
De înaintașii din morminte.
Mă reclădesc doar din erori,
Iar lut mi-e gângurit de prunci,
Mă-nsuflețează ai zilei zori,
Şi zbor din nou pe stânci.
Călăi cu flori la butonieră,
Zâmbesc la fiecare pas al meu,
Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă,
Ce se înălță trist la Dumnezeu.
Pe-al tatei trunchi mă altoiesc,
Și înfrunzesc la mama-n brațe,
Pământul pe vecie să-l umbresc,
Hulit de farisei și de paiațe.
Când păsări or să-și facă cuib în mine,
În triluri vechi atuncea am să cânt,
Durerea omului ce apocaliptic vine,
Pe norii cerului, victorios călcând.
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Bunătatea lui..
Doamne, Doamne mult ne dai,
Multă bunătate ai.
Ne ajuți întruna mereu,
Totdeauna când e greu.
Noi uităm a te chema,
Duhul sfânt este paza,
El se roagă pentru noi,
Te cheamă Doamne la noi,
Iar prin bunătatea ta,
Ne salvezi din nou viața.
Și când necazul iar vine,
Dumnezeu e iar cu mine ,
Grija ce-o poartă mereu,
O are doar Dumnezeu,
Primit în inima mea,
Arată iubirea sa .
Căci are credință mare,
Multă pentru fiecare.
Să fim iubitori mereu,
Așa cum e Dumnezeu.
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Te-am vazut pe cealalta parte a raului.
Vezi totul prin ochii celorlalti,
Doar nu prin ai tai.
Si cand ma uit in acei ochi,
Ma uit in ochii mei.
Suntem aceasi persoana,
Doar ca tu te ascunzi intre sutele de persoane,
Si eu ma pierd in poeziile pe care le-am scris.
Tu,un nimeni,un ciudat introvertit,
Eu,un om tacut,un scriitor,prieten bun,doar putin nedumerit.
In ochii lor un copil ciudat si necioplit,
Dar eu te vad ca pe un om creativ.
Iti e frica de parerea celorlalti,nu?
Mereu ti-a fost,
Mereu iti va fi.
Doar lasa-te purtat de vant,scrie si fi fericit.
Ai ma trait o zi,este ceva de zambit.
Poem sarcastic
Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat
Și n-a contat... ce mult te-am adorat!
Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu
Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.
Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal
Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...
Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat
N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.
Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul
Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul
Cea care te-a sperat ca o minune în viață
Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???
Mă simt în fiecare zi învins...
Mă simt în fiecare zi învins,
De timp, de viață și cuvinte,
Şi mă apucă-un dor aprins,
De înaintașii din morminte.
Mă reclădesc doar din erori,
Iar lut mi-e gângurit de prunci,
Mă-nsuflețează ai zilei zori,
Şi zbor din nou pe stânci.
Călăi cu flori la butonieră,
Zâmbesc la fiecare pas al meu,
Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă,
Ce se înălță trist la Dumnezeu.
Pe-al tatei trunchi mă altoiesc,
Și înfrunzesc la mama-n brațe,
Pământul pe vecie să-l umbresc,
Hulit de farisei și de paiațe.
Când păsări or să-și facă cuib în mine,
În triluri vechi atuncea am să cânt,
Durerea omului ce apocaliptic vine,
Pe norii cerului, victorios călcând.
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Other poems by the author
Niciodată uitarea...
Ia-mi tot ce dorești,
Ia-mi munții și marea,
Îți dau ce voiești,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi ochii albaștri,
Ascunde-mi cărarea,
Îți dau tot ce am,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi lacrima pură,
Suprimă-mi iertarea,
Îți dau toată averea,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi cântul și dorul,
Ia-mi exaltarea,
Îți dărui și zborul,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi dreptul la tot,
Ia-mi viața de îndată,
Dar nu-mi cere să uit,
Chipul tău...niciodată.
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Pe fruntea ta...
Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,
Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,
Apoi am strâns în suflet toți poeții,
Ca să-ți aprind o stea în univers.
Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,
Și le-am purtat cu teamă și suspin,
Sub pielea mea s-au adunat toți muții,
Și-am devenit treptat un pantomim.
Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,
Plutind pe râuri repezi fără mal,
Iar apa toată izvora doar din durere,
Și-un urlet se-auzea din fiecare val.
Cu patos ți-am zidit o mănăstire,
Și-n mijloc ți-am făcut altar,
Ca să te rogi spre veșnică iubire,
Iubita mea cu sufletul precar.
Rămân pierdut în umbre și lumină,
În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,
Și-am să te port cu mine-n rădăcină,
Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.
Coșmar
Se scurge-n mine timpul ca o vină,
Pe dinăuntru-mi curge-un vis ascuns,
Și parcă-n piept mi s-a născut un plâns,
Ce nu se mai ridică spre lumină.
Sub mersul meu, pământul se desface,
Și simt cum mor cu fiecare pas,
Un zeu căzut mă ține la taifas,
Dar cred că-n tot ce-mi spune se preface.
Din ochii reci, priviri îmi cară-n minte,
Ca niște lupi ce-nvăluie păduri,
Iar din rărunchi mă fulgeră călduri,
Și-ncet mă nărui sub veșminte.
Mi-e frică să adorm și încă tremur,
Bolborosesc cuvinte fără rost,
În piept mi-e plânsul mai anost,
Și parcă-n toată casa e cutremur.
Un hohot surd la geamuri se-nfiripă,
Tavanul parcă stă să cadă,
Pe hol stau umbrele la coadă,
Și brusc oglinzile se-ntunecă și țipă.
O, nu mai pot trăi fără coșmaruri,
Mi-e noaptea cumpărată de stihii,
Iar carnea de pe trup mi-o fac fâșii,
Ca sufletul să-l pot juca la zaruri.
Ispita
Jumate chip zâmbește,
Jumate plânge-ntruna,
Căci inima nebuna,
La altă se gândește.
C-o mână mi te mângâi,
Cu alta te alung,
Și-n minte încet se strâng,
Spânzurători și frânghii.
Un pas spre tine pleacă,
Iar altul dă- înapoi,
Și port un crunt război,
Cu ura ce mă-ncearcă.
Te caut cu privirea,
Cu-n ochi mereu închis,
Și-n mine am ucis,
Prin amăgiri iubirea.
Mi-e trupul numai scuturi,
Dar astăzi mi le nărui,
Și zilnic am să-ți dărui,
O mie de săruturi.
În brațe cald mă prinde,
Cu-o buză încet mă ceartă,
Cu cealaltă mă iartă,
Și focul iar se-aprinde.
Niciodată uitarea...
Ia-mi tot ce dorești,
Ia-mi munții și marea,
Îți dau ce voiești,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi ochii albaștri,
Ascunde-mi cărarea,
Îți dau tot ce am,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi lacrima pură,
Suprimă-mi iertarea,
Îți dau toată averea,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi cântul și dorul,
Ia-mi exaltarea,
Îți dărui și zborul,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi dreptul la tot,
Ia-mi viața de îndată,
Dar nu-mi cere să uit,
Chipul tău...niciodată.
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Pe fruntea ta...
Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,
Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,
Apoi am strâns în suflet toți poeții,
Ca să-ți aprind o stea în univers.
Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,
Și le-am purtat cu teamă și suspin,
Sub pielea mea s-au adunat toți muții,
Și-am devenit treptat un pantomim.
Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,
Plutind pe râuri repezi fără mal,
Iar apa toată izvora doar din durere,
Și-un urlet se-auzea din fiecare val.
Cu patos ți-am zidit o mănăstire,
Și-n mijloc ți-am făcut altar,
Ca să te rogi spre veșnică iubire,
Iubita mea cu sufletul precar.
Rămân pierdut în umbre și lumină,
În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,
Și-am să te port cu mine-n rădăcină,
Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.
Coșmar
Se scurge-n mine timpul ca o vină,
Pe dinăuntru-mi curge-un vis ascuns,
Și parcă-n piept mi s-a născut un plâns,
Ce nu se mai ridică spre lumină.
Sub mersul meu, pământul se desface,
Și simt cum mor cu fiecare pas,
Un zeu căzut mă ține la taifas,
Dar cred că-n tot ce-mi spune se preface.
Din ochii reci, priviri îmi cară-n minte,
Ca niște lupi ce-nvăluie păduri,
Iar din rărunchi mă fulgeră călduri,
Și-ncet mă nărui sub veșminte.
Mi-e frică să adorm și încă tremur,
Bolborosesc cuvinte fără rost,
În piept mi-e plânsul mai anost,
Și parcă-n toată casa e cutremur.
Un hohot surd la geamuri se-nfiripă,
Tavanul parcă stă să cadă,
Pe hol stau umbrele la coadă,
Și brusc oglinzile se-ntunecă și țipă.
O, nu mai pot trăi fără coșmaruri,
Mi-e noaptea cumpărată de stihii,
Iar carnea de pe trup mi-o fac fâșii,
Ca sufletul să-l pot juca la zaruri.
Ispita
Jumate chip zâmbește,
Jumate plânge-ntruna,
Căci inima nebuna,
La altă se gândește.
C-o mână mi te mângâi,
Cu alta te alung,
Și-n minte încet se strâng,
Spânzurători și frânghii.
Un pas spre tine pleacă,
Iar altul dă- înapoi,
Și port un crunt război,
Cu ura ce mă-ncearcă.
Te caut cu privirea,
Cu-n ochi mereu închis,
Și-n mine am ucis,
Prin amăgiri iubirea.
Mi-e trupul numai scuturi,
Dar astăzi mi le nărui,
Și zilnic am să-ți dărui,
O mie de săruturi.
În brațe cald mă prinde,
Cu-o buză încet mă ceartă,
Cu cealaltă mă iartă,
Și focul iar se-aprinde.