1  

Copilăria...

 

În fiecare noapte în minte îmi încarc,

Copilăria toată cu jocurile sale,

Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,

Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.

 

Și drumul înapoi mă face ca să plâng,

Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,

Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,

Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.

 

Iar sunetul ritmat al roților pe șine,

Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,

Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,

Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.

 

Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,

Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,

Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,

Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.

 

Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,

Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Copilăria...

Date of posting: 15 октября 2024

Views: 244

Log in and comment!

Poems in the same category

Păcătosul

Omul ce minte zilnic și fără rost
De parcă nu știe adevărul deloc
E obișnuit cu viciul
La fel de bine cum își știe pinul

 

Bărbatul ce se afemeiază
O soție nu o să aibă
Și o să caute plăcere
Până va cade în tristețe

 

Cel ce îl insultă pe aproape
El singur și-o face
Când singur va rămâne
Pe al său drum plin de cuie

 

Dar cel care omoară
A făcut cea mai mare rană
Pentru care o să plătească
O viață întreagă

 

Persoana care tot fură
O să învețe cum merge
Dacă nu se mai oprește
O să simtă pe pielea lui cum e a pierde

 

Dar cea mai rea dintre toate cele
Este în Dumnezeu a nu crede
El este tatăl,fiul și duhul sfânt
Căruia toți ar fi trebuit să se închinat

 

Totuși nu e vreme să fi disperat
Că Domnul de izbeliște nu te-a lăsat
De la început ne-a cunoscut ca nimeni vreodată
Și până la moarte va fi totodată
Roagă-te ca să te apropi de el cum ști că poți să o faci de fiecare dată
Împrăștie cuvântul sfânt ca niciodată
Ajută-l pe aproape cum te-ai ajuta pe tine
Și dă-i lui Dumnezeu un motiv de bucurie

 

More ...

Ei da..voi nu!

Oameni decidenți, fiți asumați,

Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,

Bunicii voștri, mai puțin învățați,

Dar pentru țară, au dus război

 

Ei an de an, au construit și zugrăvit,

Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,

Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,

Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut

 

Din astă țară, mai totul s-a vândut,

De cei aleși, care putere-au căpătat,

Prin votul nostru, pe care l-au cerut,

Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat

 

Degeaba am sperat noi, în alegeri,

În președinte, senatori și, deputați,

Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,

Că după vot, noi toți, am fost uitați

 

Vedem, că mult se construiește azi,

Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,

Că noi am devenit în timp, bastarzi,

Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini

 

Plecați suntem, prin țări străine,

Ca-ici nu am putut noi, să trăim,

În țară, ne-am întoarce noi și mâine,

De ne-ar lăsa, un viitor să făurim

 

Dar cum să te dedici, pentru popor,

Când porțile la vamă, sunt închise,

Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,

Iar țelurile noastre, pe veci respinse

 

Speranța noastră, renaște, an de an,

Popor unit să fim și, demn în toate,

Să construim, să-ajungem la liman,

Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți

acasă, din străinătate!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

Spânzurați-s copacii

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

More ...

La Pol...

 

Plămânii scuipă întruna promoroacă,

Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,

Mi-e noaptea și mai lungă parcă,

De când în ochii tăi, înzăpezit apar.

 

Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,

Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,

Trec urși polari puțini la număr,

Și văd zăpada cum în urma lor albește.

 

Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,

Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,

Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,

Cu labele întoarse sub formă de căuș.

 

La Pol spun vorbe reci pământului turtit,

Și pescuiesc la copcă citate despre viață,

Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,

Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.

More ...

Regrete târzii

Nu ştim sã preţuim valori

Ce ne sunt date nouã-n dar;

Când le-am pierdut, adeseori,

Ne-ncearcã un regret amar...

 

Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,

Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;

Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi

Cât vieţuiesc cu noi, aici.

 

Nu suntem îngãduitori

Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.

Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,

Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"

 

Dar, într-un ceas nenorocit,

Şezând plângând, lângã sicriu,

Ne vom trezi şi, în sfârşit,

Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!

More ...

Păcătosul

Omul ce minte zilnic și fără rost
De parcă nu știe adevărul deloc
E obișnuit cu viciul
La fel de bine cum își știe pinul

 

Bărbatul ce se afemeiază
O soție nu o să aibă
Și o să caute plăcere
Până va cade în tristețe

 

Cel ce îl insultă pe aproape
El singur și-o face
Când singur va rămâne
Pe al său drum plin de cuie

 

Dar cel care omoară
A făcut cea mai mare rană
Pentru care o să plătească
O viață întreagă

 

Persoana care tot fură
O să învețe cum merge
Dacă nu se mai oprește
O să simtă pe pielea lui cum e a pierde

 

Dar cea mai rea dintre toate cele
Este în Dumnezeu a nu crede
El este tatăl,fiul și duhul sfânt
Căruia toți ar fi trebuit să se închinat

 

Totuși nu e vreme să fi disperat
Că Domnul de izbeliște nu te-a lăsat
De la început ne-a cunoscut ca nimeni vreodată
Și până la moarte va fi totodată
Roagă-te ca să te apropi de el cum ști că poți să o faci de fiecare dată
Împrăștie cuvântul sfânt ca niciodată
Ajută-l pe aproape cum te-ai ajuta pe tine
Și dă-i lui Dumnezeu un motiv de bucurie

 

More ...

Ei da..voi nu!

Oameni decidenți, fiți asumați,

Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,

Bunicii voștri, mai puțin învățați,

Dar pentru țară, au dus război

 

Ei an de an, au construit și zugrăvit,

Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,

Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,

Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut

 

Din astă țară, mai totul s-a vândut,

De cei aleși, care putere-au căpătat,

Prin votul nostru, pe care l-au cerut,

Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat

 

Degeaba am sperat noi, în alegeri,

În președinte, senatori și, deputați,

Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,

Că după vot, noi toți, am fost uitați

 

Vedem, că mult se construiește azi,

Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,

Că noi am devenit în timp, bastarzi,

Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini

 

Plecați suntem, prin țări străine,

Ca-ici nu am putut noi, să trăim,

În țară, ne-am întoarce noi și mâine,

De ne-ar lăsa, un viitor să făurim

 

Dar cum să te dedici, pentru popor,

Când porțile la vamă, sunt închise,

Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,

Iar țelurile noastre, pe veci respinse

 

Speranța noastră, renaște, an de an,

Popor unit să fim și, demn în toate,

Să construim, să-ajungem la liman,

Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți

acasă, din străinătate!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

Spânzurați-s copacii

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

More ...

La Pol...

 

Plămânii scuipă întruna promoroacă,

Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,

Mi-e noaptea și mai lungă parcă,

De când în ochii tăi, înzăpezit apar.

 

Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,

Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,

Trec urși polari puțini la număr,

Și văd zăpada cum în urma lor albește.

 

Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,

Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,

Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,

Cu labele întoarse sub formă de căuș.

 

La Pol spun vorbe reci pământului turtit,

Și pescuiesc la copcă citate despre viață,

Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,

Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.

More ...

Regrete târzii

Nu ştim sã preţuim valori

Ce ne sunt date nouã-n dar;

Când le-am pierdut, adeseori,

Ne-ncearcã un regret amar...

 

Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,

Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;

Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi

Cât vieţuiesc cu noi, aici.

 

Nu suntem îngãduitori

Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.

Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,

Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"

 

Dar, într-un ceas nenorocit,

Şezând plângând, lângã sicriu,

Ne vom trezi şi, în sfârşit,

Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!

More ...
prev
next

Other poems by the author

Moare pacientul...

 

Sunaţi la ambulanţă oameni buni,

Să vină grabnic şi descarcerarea,

Că ţara noastră-i plină de nebuni,

Ce nu mai vor nicicând schimbarea.

 

Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,

Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,

Că biata ţară astăzi este pradă,

Şi-mi pare c-o salva e imposibil.

 

Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,

Că lent ne moare pacientul,

Străinii îi administrează false seruri,

Şi muşamalizează incidentul.

 

Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,

Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,

Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,

Căci ţara noastră e acum pe moarte.

 

Sunaţi la ambulanţă dragi români,

Şi fiţi chiar voi brancardieri,

Un cancer nu mai poţi să îl amâni,

Şi trebuie luptat din răsputeri.

 

Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,

Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,

Căci taţii voştri sunt inconştienţi,

Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.

 

 

More ...

Poarta iubirii

             glosă

 

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

 

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

 

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

 

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

 

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

 

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

 

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

 

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

More ...

Aș vrea…

 

Aş vrea să fiu un elev toată viața,

Să învăț zi de zi despre toate,

Să port în ghiozdan dimineața,

Și s-o car ca pe-o carte în spate.

 

Aș vrea să-nțeleg vântul ce-adie,

Să-i descifrez șuieratul în zori,

Să știu de ce luna e-atât de pustie,

Și cerul se schimbă-n diverse culori.

 

Aș vrea să ating curcubeul din ploi,

Al codrului freamăt în cuvinte să-l cânt,

Să-nțeleg, și să-l simt curgându-mi șuvoi,

Prin carne și oase, prin emoții și gând.

 

Aș vrea să fiu elev toată viața,

Să nu obosesc de mirări,

Să aflu că-n fiece clipă trăită,

Se ascund nesfârșite cărări.

 

Aș vrea să cunosc alfabetul iubirii,

Să-l scriu pe zăpezi și pe frunze de tei,

Să-nțeleg bătăile iuți ale firii,

Atunci când ating obraji de femei.

 

Aș vrea să fiu pruncul luminii în zori,

Să mă-nalț din cuvinte și gânduri curate,

Să aflu cum zboară un stol de cocori,

Să port în ghiozdan povești despre toate.

More ...

Sunt singur...

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Dar ochiul treaz privește înspre ea.

 

Și îmi atârn de grindă ștreangul,

Călău fiindu-mi chiar absența sa,

O ploaie rece îmi susține hangul,

Iar ușa scârțâie plângând pe cineva.

 

Exact ca urșii nu-mi văd umbra,

Și simt că sufletul mi-e mort demult,

Iar demonii se dau de-a tumba,

Și-n urma lor doar vaiete se-aud.

 

Ți-am scris scrisori cu multe pagini,

Dar mesagerii îmi pare că-s ologi,

Și trist mai caut pierdutele imagini,

Cu lungi lunete ca vechii astrologi.

 

Dar asta a fost dorința cea mai mare,

Ca pasul tău să-l simt în urma mea,

Cât mersul meu trăi-va sub picioare,

Și pasul tău să calce veșnic dâra sa.

 

Dar singur merg și urma-n spate-i goală,

Și nu mai am nici cale, nici destin,

Pășesc agonic cu pasul plin de boală,

Și nu mai știu dacă mă duc ori dacă vin.

 

Absența ta-mi întunecă treptat privirea,

Nici nu mai știu de-i ziuă sau e noapte,

Și pipăi zorii și amurgul să-ți simt firea,

Și simt mirosu-ți crud de mere coapte.

 

Nici nu mai știu de-s tânăr ori bătrân,

La câtă așteptare mi s-a scurs prin vene,

Sub ștreang un gând mă paște să amân,

Iar viața-mi plânge-n hohote sub gene.

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Iar ochiu-mi doarme liniștit sub ea.

More ...

Pui de dac

 

 

Când eram nebun de tânăr,

Șuieram la Lună să apară,

Bezna o puneam pe umăr,

Și plecam grăbit afară.

 

Când aveam o zi mai fastă,

Îmi puneam și-o stea în frunte,

Și urcam voios pe creastă,

Ca să luminez un munte.

 

Lângă Sfinx stăteam întins

Cu-a mea beznă să-l îmbrac,

Steaua i-o puneam, convins,

Că sunt un strămoș de dac.

 

Și zvârleam grăbit în vale,

Stânci din cele mai pribege,

Să astup orice cărare,

Să fiu singur cu-al meu rege.

 

Iar din lună și din stea,

Ca-ntr-un ritual străvechi,

Flori de colț pe noi ningea,

În mănunchiuri și-n perechi.

 

Apoi, când plecam spre casă,

Mânam zori de zi în turmă,

Aveam față luminoasă,

Ca un dac de pe Columnă.

 

 

More ...

Mă chinuie vise...

 

Mă chinuie-n noapte vise oculte,

Iar somnul îmi este un zbucium,

Stau greieri sub geam să asculte,

Cum pieptul îmi cântă din bucium,

 

Și totul îmi pare zilnic confuz,

Iar liniștea-mi bate în tâmplă,

Aiurea încep pe îngeri s-acuz,

De tot ce subit mi se întâmplă.

 

Cu gândurile sap în tainicul vis,

Ascunsu-i mister să-l deslușesc,

Dar zorii zilei apărând au ucis,

Acest îndemn ce nu-i omenesc.

 

Să fie o veste de la forțe oculte,

Ori semne din iad ori din ceruri,

Ceva venit nefiresc să m-ajute,

Să sorb misticism din eteruri?

 

Răsună întruna o șoaptă în minte,

Spiritu-mi zboară posac peste aștri,

Văd trupul inert dezgolit de veșminte,

Aruncat într-o grotă printre sihaștri.

 

Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,

Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,

Și stau nefiresc prizonier într-o casă,

Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.

 

Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,

În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,

Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,

Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.

More ...

Moare pacientul...

 

Sunaţi la ambulanţă oameni buni,

Să vină grabnic şi descarcerarea,

Că ţara noastră-i plină de nebuni,

Ce nu mai vor nicicând schimbarea.

 

Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,

Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,

Că biata ţară astăzi este pradă,

Şi-mi pare c-o salva e imposibil.

 

Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,

Că lent ne moare pacientul,

Străinii îi administrează false seruri,

Şi muşamalizează incidentul.

 

Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,

Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,

Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,

Căci ţara noastră e acum pe moarte.

 

Sunaţi la ambulanţă dragi români,

Şi fiţi chiar voi brancardieri,

Un cancer nu mai poţi să îl amâni,

Şi trebuie luptat din răsputeri.

 

Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,

Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,

Căci taţii voştri sunt inconştienţi,

Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.

 

 

More ...

Poarta iubirii

             glosă

 

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

 

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

 

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

 

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

 

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

 

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

 

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

 

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

More ...

Aș vrea…

 

Aş vrea să fiu un elev toată viața,

Să învăț zi de zi despre toate,

Să port în ghiozdan dimineața,

Și s-o car ca pe-o carte în spate.

 

Aș vrea să-nțeleg vântul ce-adie,

Să-i descifrez șuieratul în zori,

Să știu de ce luna e-atât de pustie,

Și cerul se schimbă-n diverse culori.

 

Aș vrea să ating curcubeul din ploi,

Al codrului freamăt în cuvinte să-l cânt,

Să-nțeleg, și să-l simt curgându-mi șuvoi,

Prin carne și oase, prin emoții și gând.

 

Aș vrea să fiu elev toată viața,

Să nu obosesc de mirări,

Să aflu că-n fiece clipă trăită,

Se ascund nesfârșite cărări.

 

Aș vrea să cunosc alfabetul iubirii,

Să-l scriu pe zăpezi și pe frunze de tei,

Să-nțeleg bătăile iuți ale firii,

Atunci când ating obraji de femei.

 

Aș vrea să fiu pruncul luminii în zori,

Să mă-nalț din cuvinte și gânduri curate,

Să aflu cum zboară un stol de cocori,

Să port în ghiozdan povești despre toate.

More ...

Sunt singur...

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Dar ochiul treaz privește înspre ea.

 

Și îmi atârn de grindă ștreangul,

Călău fiindu-mi chiar absența sa,

O ploaie rece îmi susține hangul,

Iar ușa scârțâie plângând pe cineva.

 

Exact ca urșii nu-mi văd umbra,

Și simt că sufletul mi-e mort demult,

Iar demonii se dau de-a tumba,

Și-n urma lor doar vaiete se-aud.

 

Ți-am scris scrisori cu multe pagini,

Dar mesagerii îmi pare că-s ologi,

Și trist mai caut pierdutele imagini,

Cu lungi lunete ca vechii astrologi.

 

Dar asta a fost dorința cea mai mare,

Ca pasul tău să-l simt în urma mea,

Cât mersul meu trăi-va sub picioare,

Și pasul tău să calce veșnic dâra sa.

 

Dar singur merg și urma-n spate-i goală,

Și nu mai am nici cale, nici destin,

Pășesc agonic cu pasul plin de boală,

Și nu mai știu dacă mă duc ori dacă vin.

 

Absența ta-mi întunecă treptat privirea,

Nici nu mai știu de-i ziuă sau e noapte,

Și pipăi zorii și amurgul să-ți simt firea,

Și simt mirosu-ți crud de mere coapte.

 

Nici nu mai știu de-s tânăr ori bătrân,

La câtă așteptare mi s-a scurs prin vene,

Sub ștreang un gând mă paște să amân,

Iar viața-mi plânge-n hohote sub gene.

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Iar ochiu-mi doarme liniștit sub ea.

More ...

Pui de dac

 

 

Când eram nebun de tânăr,

Șuieram la Lună să apară,

Bezna o puneam pe umăr,

Și plecam grăbit afară.

 

Când aveam o zi mai fastă,

Îmi puneam și-o stea în frunte,

Și urcam voios pe creastă,

Ca să luminez un munte.

 

Lângă Sfinx stăteam întins

Cu-a mea beznă să-l îmbrac,

Steaua i-o puneam, convins,

Că sunt un strămoș de dac.

 

Și zvârleam grăbit în vale,

Stânci din cele mai pribege,

Să astup orice cărare,

Să fiu singur cu-al meu rege.

 

Iar din lună și din stea,

Ca-ntr-un ritual străvechi,

Flori de colț pe noi ningea,

În mănunchiuri și-n perechi.

 

Apoi, când plecam spre casă,

Mânam zori de zi în turmă,

Aveam față luminoasă,

Ca un dac de pe Columnă.

 

 

More ...

Mă chinuie vise...

 

Mă chinuie-n noapte vise oculte,

Iar somnul îmi este un zbucium,

Stau greieri sub geam să asculte,

Cum pieptul îmi cântă din bucium,

 

Și totul îmi pare zilnic confuz,

Iar liniștea-mi bate în tâmplă,

Aiurea încep pe îngeri s-acuz,

De tot ce subit mi se întâmplă.

 

Cu gândurile sap în tainicul vis,

Ascunsu-i mister să-l deslușesc,

Dar zorii zilei apărând au ucis,

Acest îndemn ce nu-i omenesc.

 

Să fie o veste de la forțe oculte,

Ori semne din iad ori din ceruri,

Ceva venit nefiresc să m-ajute,

Să sorb misticism din eteruri?

 

Răsună întruna o șoaptă în minte,

Spiritu-mi zboară posac peste aștri,

Văd trupul inert dezgolit de veșminte,

Aruncat într-o grotă printre sihaștri.

 

Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,

Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,

Și stau nefiresc prizonier într-o casă,

Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.

 

Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,

În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,

Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,

Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.

More ...
prev
next