De n-aș avea…
De n-aș avea furtună,
Aş sta cu viața la taifas
I-aș împleti cunună,
Pe veci cu ea să fi rămas.
De n-aș avea durere,
M-aș înălța în zbor,
Și-aș plânge de plăcere,
Când trebuie să mor.
De n-aș avea și lacrimi,
Uscat aș fi sub piele,
Şi aș mânca doar patimi,
Privind pierdut la stele.
De n-aș avea dezamăgiri,
Ce tristă mi-ar fi viața,
Aş fi un praf ce nu-l respiri,
O apă ce-și dorește gheața.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 28 января 2024
Просмотры: 527
Стихи из этой категории
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Dimineața
Dimineața a venit
Și soarele a răsărit,
Cu penița desenată
Iarba este-nrourată.
De gânduri m-am agățat
Privind cerul înnorat...
Păsările cântau,
Mereu se tentatu...
La ce sa mai gândesc
Cât norii urmăresc?
Timpul trece-n fulgerul
Ce-l oprește flangerul...
Dar, n-o face mereu,
O secundă-n clișeu,
Apoi pornit din nou rapid
Se pierde ca lumina-n vid...
...
25.07.2021
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
Ce faci
Ce faci?
Probabil ești bine...
Ți-e dor de mine?
De ce nu,de ce da?
De ce viața-i așa,
Când rece, când caldă
Și mie îmi fuge gandul la atâtea
Neștiind să-l opresc,
Iar el are cântecul său!
Poate că aș vrea să mă intrebi ce fac..
Chiar dacă doar așa
Dintr-o insuportabilă plictiseală...
Ți-aș spune că bine,
Mințind!
Bucurie ți-e glasul
Căci poartă ceva din tine
Ființa-și vorbește melodia
Asta vrând să aud
Nici intrebarea nici răspunsul nevenind,
Așteptarea pare hăul ce nu-și trimite ecoul,
Refrenul e același
Ce faci sau ce fac....
Taci,tac
Tăcerea e întrebarea,
Tacerea e raspunsul!
Iar Luna ne zâmbește iarăși noaptea,
Stiindu-ne pe amandoi din vremea când eram copii!
(24 august 2023 Irepetabila iubire H.S)
Olfactiv
poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,
de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul
despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...
se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză
a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit
cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...
râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă
și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Dimineața
Dimineața a venit
Și soarele a răsărit,
Cu penița desenată
Iarba este-nrourată.
De gânduri m-am agățat
Privind cerul înnorat...
Păsările cântau,
Mereu se tentatu...
La ce sa mai gândesc
Cât norii urmăresc?
Timpul trece-n fulgerul
Ce-l oprește flangerul...
Dar, n-o face mereu,
O secundă-n clișeu,
Apoi pornit din nou rapid
Se pierde ca lumina-n vid...
...
25.07.2021
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
Ce faci
Ce faci?
Probabil ești bine...
Ți-e dor de mine?
De ce nu,de ce da?
De ce viața-i așa,
Când rece, când caldă
Și mie îmi fuge gandul la atâtea
Neștiind să-l opresc,
Iar el are cântecul său!
Poate că aș vrea să mă intrebi ce fac..
Chiar dacă doar așa
Dintr-o insuportabilă plictiseală...
Ți-aș spune că bine,
Mințind!
Bucurie ți-e glasul
Căci poartă ceva din tine
Ființa-și vorbește melodia
Asta vrând să aud
Nici intrebarea nici răspunsul nevenind,
Așteptarea pare hăul ce nu-și trimite ecoul,
Refrenul e același
Ce faci sau ce fac....
Taci,tac
Tăcerea e întrebarea,
Tacerea e raspunsul!
Iar Luna ne zâmbește iarăși noaptea,
Stiindu-ne pe amandoi din vremea când eram copii!
(24 august 2023 Irepetabila iubire H.S)
Olfactiv
poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,
de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul
despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...
se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză
a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit
cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...
râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă
și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.
Другие стихотворения автора
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
Aș da o lege…
Aș da o lege nefirească,
Ca toți să scriem poezie,
Şi om cu om să se iubească,
Să nu existe tragedie.
Aș da o lege mai profundă,
În fiecare zi o carte să citim,
Și-apoi în fiece secundă,
Copiilor s-o povestim.
Aș pune bir cuvintelor murdare,
Aş coase gura celor mai zevzeci,
Le-aș pune-n mână abecedare,
Și i-aș închide în biblioteci.
Aş da și-o lege mai nepotrivită,
Să facem cu savanții terapie,
Ca prin formule, lumii să transmită,
Că universul s-a născut din poezie.
Și l-aș ruga smerit pe Creator,
Chiar dacă pare nefiresc, bizar,
Să nu mă lase, trist să mor,
Ci-ntre coperți, deodată să dispar.
Cântec
Vânt pribeag ce știi de toate,
Lumea-n lat și-n lung străbați,
Spre durerea mea te-abate,
Înspre ochii înlăcrimați,
Suflă-ntruna cu putere,
Chiar de ninge, chiar de-s ploi,
Oblojește a mea durere,
Şi-adu-mi mândra înapoi.
Codrule cu frunza deasă,
De-ai văzut, de-ai cunoscut,
Pe frumoasa mea aleasă,
Freamătă al meu sărut,
Răspândește-l în poiană,
Pe-un trifoi cu patru foi,
Ca frumoasa-mi Cosânzeană,
Să se-întoarcă înapoi.
Murgule cu coamă-n vânt,
Ce copita-ți știe zarea,
Dacă pașii ei s-au frânt,
Ori i s-a pierdut cărarea,
Tu, necheză-n noaptea grea,
Fă să tremure pământul,
Să-mi audă inima,
Și să-i regăsesc cuvântul.
Lună albă, sus pe cer,
Ce-i veghezi visarea lină,
Pune-n raza ta mister,
Să-i aline noptea plină,
Spune-i blând că dorul arde,
Că-l purtăm triști amândoi,
Și că-n lume, orișiunde,
Drumul duce și-napoi.
Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,
Peste dealuri, peste văi,
Spune-i blând că așteptarea,
Fulgeră în ochi văpăi,
Suflă-i dorul meu în șoapte,
Fă-l să-i mângâie obrazul,
Găzduiește-o peste noapte,
Spulberând din ea necazul.
Codrule cu rădăcini,
Prinse-n vremea trecătoare,
De-ai văzut-o între străini,
Dă-i din frunza ta iertare.
Fă să-i crească-n pași lumina,
Drumul lin să-i faci spre casă,
Căci aștept bătu-m-ar vina,
Singur, ca o umbră ștearsă.
Izvor tainic din poveste,
Ce-ai văzut atâția pași,
Spune, unde doru-mi este,
Unde-s ochii ei cei dragi?
Curgi și du-i o mângâiere,
Spală-i gândul de-ntristare,
Lasă-i, susurând, plăcere,
Din iubirea mea cea mare.
Soare blând de dimineață,
Ce-i săruți pleoapa ușor,
Dă-i din raze o speranță,
Spune-i cât îmi e de dor.
Lasă-i strălucire-n cale,
Pasul fă-i-l voinicesc,
Să-i pot da îmbrățișare,
Și să-i spun cât o iubesc.
Dacă-i scris să se întoarcă,
Ca izvorul spre ocean,
Îi voi fi și țărm și barcă,
Și-oi iubi-o an de an,
Dar de-i dusă-n altă zare,
Fără gând de-a mai privi,
Voi rămâne ca o floare,
Ce nu-i dat spre a-nflori.
Noduri
I.
Mai ții minte
când m-ai sărutat
prima oară?
Am murit puțin...
II.
Te sorb din ochi,
și simt că beau lumină,
și nici măcar nu ești tu,
ci umbra ta.
Hai vino...
Orbește-mă!
III.
Aleargă, aleargă, aleargă...
bate, bate, bate din aripi,
mai tare, mai tare...zbori!
Așa arată îngerii,
să nu mai cobori,
niciodată...
IV.
Plâng strămoșii în mine,
prin oase,
prin privire
prin fața ovală,
prin toate...
Dar sub gorunul bătrân,
de sute de ani,
plânsul încetează,
iar crengile, înmugurind,
mă îmbrățișează.
V.
Dacă nu-ți pot rosti
cuvinte frumoase,
pot să te mângâi?
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Doină
Fă-mă Doamne apă,
Lumea să mă bea,
Viața să înceapă,
Chiar din palma mea.
Să fiu un izvor,
Să curg pe vecie,
Ca un aprig dor,
Lumea să mă știe.
Fă-mă câmp cu flori,
Raiuri pe pământ,
Să le dau culori,
Și fluturi zburând.
Să fiu fir de mac,
Roșu ca un sânge,
În râs să prefac,
Ochiul care plânge.
Fă-mă Doamne vânt,
Să mângâi ușor,
Fruntea ce-n pământ,
Plânge cu mult dor.
Să fiu adiere,
Dulce alinare,
Să duc mângâiere,
În inimi amare.
Fă-mă cer senin,
Stele să presar,
Peste-al lumii chin,
Să-i fiu far hoinar.
Să fiu lună blândă,
Tainic legământ,
Noaptea să-mi ascundă,
Lacrima-n pământ.
Fă-mă doar o clipă,
Un bob de lumină,
Să aprind în pripă,
Iubirea divină.
Dragostea s-apară,
Să mă sting pe cruce,
Răul tot să piară,
Omu-n rai să urce.
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
Aș da o lege…
Aș da o lege nefirească,
Ca toți să scriem poezie,
Şi om cu om să se iubească,
Să nu existe tragedie.
Aș da o lege mai profundă,
În fiecare zi o carte să citim,
Și-apoi în fiece secundă,
Copiilor s-o povestim.
Aș pune bir cuvintelor murdare,
Aş coase gura celor mai zevzeci,
Le-aș pune-n mână abecedare,
Și i-aș închide în biblioteci.
Aş da și-o lege mai nepotrivită,
Să facem cu savanții terapie,
Ca prin formule, lumii să transmită,
Că universul s-a născut din poezie.
Și l-aș ruga smerit pe Creator,
Chiar dacă pare nefiresc, bizar,
Să nu mă lase, trist să mor,
Ci-ntre coperți, deodată să dispar.
Cântec
Vânt pribeag ce știi de toate,
Lumea-n lat și-n lung străbați,
Spre durerea mea te-abate,
Înspre ochii înlăcrimați,
Suflă-ntruna cu putere,
Chiar de ninge, chiar de-s ploi,
Oblojește a mea durere,
Şi-adu-mi mândra înapoi.
Codrule cu frunza deasă,
De-ai văzut, de-ai cunoscut,
Pe frumoasa mea aleasă,
Freamătă al meu sărut,
Răspândește-l în poiană,
Pe-un trifoi cu patru foi,
Ca frumoasa-mi Cosânzeană,
Să se-întoarcă înapoi.
Murgule cu coamă-n vânt,
Ce copita-ți știe zarea,
Dacă pașii ei s-au frânt,
Ori i s-a pierdut cărarea,
Tu, necheză-n noaptea grea,
Fă să tremure pământul,
Să-mi audă inima,
Și să-i regăsesc cuvântul.
Lună albă, sus pe cer,
Ce-i veghezi visarea lină,
Pune-n raza ta mister,
Să-i aline noptea plină,
Spune-i blând că dorul arde,
Că-l purtăm triști amândoi,
Și că-n lume, orișiunde,
Drumul duce și-napoi.
Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,
Peste dealuri, peste văi,
Spune-i blând că așteptarea,
Fulgeră în ochi văpăi,
Suflă-i dorul meu în șoapte,
Fă-l să-i mângâie obrazul,
Găzduiește-o peste noapte,
Spulberând din ea necazul.
Codrule cu rădăcini,
Prinse-n vremea trecătoare,
De-ai văzut-o între străini,
Dă-i din frunza ta iertare.
Fă să-i crească-n pași lumina,
Drumul lin să-i faci spre casă,
Căci aștept bătu-m-ar vina,
Singur, ca o umbră ștearsă.
Izvor tainic din poveste,
Ce-ai văzut atâția pași,
Spune, unde doru-mi este,
Unde-s ochii ei cei dragi?
Curgi și du-i o mângâiere,
Spală-i gândul de-ntristare,
Lasă-i, susurând, plăcere,
Din iubirea mea cea mare.
Soare blând de dimineață,
Ce-i săruți pleoapa ușor,
Dă-i din raze o speranță,
Spune-i cât îmi e de dor.
Lasă-i strălucire-n cale,
Pasul fă-i-l voinicesc,
Să-i pot da îmbrățișare,
Și să-i spun cât o iubesc.
Dacă-i scris să se întoarcă,
Ca izvorul spre ocean,
Îi voi fi și țărm și barcă,
Și-oi iubi-o an de an,
Dar de-i dusă-n altă zare,
Fără gând de-a mai privi,
Voi rămâne ca o floare,
Ce nu-i dat spre a-nflori.
Noduri
I.
Mai ții minte
când m-ai sărutat
prima oară?
Am murit puțin...
II.
Te sorb din ochi,
și simt că beau lumină,
și nici măcar nu ești tu,
ci umbra ta.
Hai vino...
Orbește-mă!
III.
Aleargă, aleargă, aleargă...
bate, bate, bate din aripi,
mai tare, mai tare...zbori!
Așa arată îngerii,
să nu mai cobori,
niciodată...
IV.
Plâng strămoșii în mine,
prin oase,
prin privire
prin fața ovală,
prin toate...
Dar sub gorunul bătrân,
de sute de ani,
plânsul încetează,
iar crengile, înmugurind,
mă îmbrățișează.
V.
Dacă nu-ți pot rosti
cuvinte frumoase,
pot să te mângâi?
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Doină
Fă-mă Doamne apă,
Lumea să mă bea,
Viața să înceapă,
Chiar din palma mea.
Să fiu un izvor,
Să curg pe vecie,
Ca un aprig dor,
Lumea să mă știe.
Fă-mă câmp cu flori,
Raiuri pe pământ,
Să le dau culori,
Și fluturi zburând.
Să fiu fir de mac,
Roșu ca un sânge,
În râs să prefac,
Ochiul care plânge.
Fă-mă Doamne vânt,
Să mângâi ușor,
Fruntea ce-n pământ,
Plânge cu mult dor.
Să fiu adiere,
Dulce alinare,
Să duc mângâiere,
În inimi amare.
Fă-mă cer senin,
Stele să presar,
Peste-al lumii chin,
Să-i fiu far hoinar.
Să fiu lună blândă,
Tainic legământ,
Noaptea să-mi ascundă,
Lacrima-n pământ.
Fă-mă doar o clipă,
Un bob de lumină,
Să aprind în pripă,
Iubirea divină.
Dragostea s-apară,
Să mă sting pe cruce,
Răul tot să piară,
Omu-n rai să urce.