Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Daria
Data postării: 28 iunie 2016
Vizualizări: 1641
Poezii din aceiaşi categorie
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
[ Să mă minți ]
‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând
Când uit să mă trezesc
când uit că-mi ești în gând …
Că te iubesc!
Aș fi dorit să-ți scriu și ție
Și să mă citești cum eu …
te scriu și te recit cu drag …
mereu!
Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …
să mă lași o clipă să respir;
Să te mint și să mă minți,
Că ne-am uitat!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
MAI
Mai... și mi-e dor mai mult și mai tare,
De tine, de vin, de-o ultimă îmbrățișare...
Și Mai pare că te vrea tot mai mult
Și chiar acum aș vrea să-ți trimit un sărut.
Mai vreau să petrec cu tine o clipă
Să privim luna ce ne zâmbește în noapte
Să ne avem cu drag, ca la-nceput,
Ca și cum timpul nicicând n-ar fi trecut.
Mai stai lânga mine încă un minut
Vreau să-mi aduc aminte cu drag de
trecut.
Să mă privești din nou cu gândul senin,
Să-mi îneci dorul de tine cu-al tău dulce vin.
Să-mi faci viața să prindă culoare
Să mă cuprinzi cu drag într-o-mbrățisare
Mai să fie luna ce-ar putea să reînvie
Visul adormit ce zace în sufletul din mine
PRIVIT-AM CERUL LA APUS...
Privit-am cerul la apus,
Şi ochii tăi adânci, s-au dus,
Spunându-mi că vor reveni,
Din nou, la început de zi...
Această noapte, greu va trece,
Fără să-ţi ţin în mână, palma rece,
Şi-n primul ceas de dimineaţă,
Mă vei găsi plin de speranţă:
Să-mi pui pe buze un sărut,
Şi să-mi şopteşti ce voi s-aud ;
La noapte stelele şi luna,
Ne vor uni întotdeauna...
Raiul
Se tot vorbește de Rai sau Iad
Iar unii chiar glumesc,
Doar Dumnezeu mai știe unde se găsesc
Sau de există așa ceva..
Dar pot să spun că Raiul l-am văzut
Și l-am simțit pe pielea mea,
Când astăzi te-am ținut de calda mâna ta,iubito
Și foc și dragoste s-a scurs din ea în ființa mea!
Există Raiul nu-i minciună,
Și vine prin iubire,
E scara care-i urcă pe Eva și Adam,
Din nou la Cer la Dumnezeu
Adică pe mine și pe tine!
(8 feb 2024-Vasilica dragostea mea)
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
[ Să mă minți ]
‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând
Când uit să mă trezesc
când uit că-mi ești în gând …
Că te iubesc!
Aș fi dorit să-ți scriu și ție
Și să mă citești cum eu …
te scriu și te recit cu drag …
mereu!
Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …
să mă lași o clipă să respir;
Să te mint și să mă minți,
Că ne-am uitat!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
MAI
Mai... și mi-e dor mai mult și mai tare,
De tine, de vin, de-o ultimă îmbrățișare...
Și Mai pare că te vrea tot mai mult
Și chiar acum aș vrea să-ți trimit un sărut.
Mai vreau să petrec cu tine o clipă
Să privim luna ce ne zâmbește în noapte
Să ne avem cu drag, ca la-nceput,
Ca și cum timpul nicicând n-ar fi trecut.
Mai stai lânga mine încă un minut
Vreau să-mi aduc aminte cu drag de
trecut.
Să mă privești din nou cu gândul senin,
Să-mi îneci dorul de tine cu-al tău dulce vin.
Să-mi faci viața să prindă culoare
Să mă cuprinzi cu drag într-o-mbrățisare
Mai să fie luna ce-ar putea să reînvie
Visul adormit ce zace în sufletul din mine
PRIVIT-AM CERUL LA APUS...
Privit-am cerul la apus,
Şi ochii tăi adânci, s-au dus,
Spunându-mi că vor reveni,
Din nou, la început de zi...
Această noapte, greu va trece,
Fără să-ţi ţin în mână, palma rece,
Şi-n primul ceas de dimineaţă,
Mă vei găsi plin de speranţă:
Să-mi pui pe buze un sărut,
Şi să-mi şopteşti ce voi s-aud ;
La noapte stelele şi luna,
Ne vor uni întotdeauna...
Raiul
Se tot vorbește de Rai sau Iad
Iar unii chiar glumesc,
Doar Dumnezeu mai știe unde se găsesc
Sau de există așa ceva..
Dar pot să spun că Raiul l-am văzut
Și l-am simțit pe pielea mea,
Când astăzi te-am ținut de calda mâna ta,iubito
Și foc și dragoste s-a scurs din ea în ființa mea!
Există Raiul nu-i minciună,
Și vine prin iubire,
E scara care-i urcă pe Eva și Adam,
Din nou la Cer la Dumnezeu
Adică pe mine și pe tine!
(8 feb 2024-Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
Dor de tata
Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?
Ziua poetului
Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!
Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !
Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !
Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !
Ți -aduc o floare
Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.
Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?
Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.
Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.
Ne-au rupt in două
Mi-i roșu gurmazul de- atîta -ncordare
Si ochiul mi-i aspru de- atîta mirare.
O frunză pe apă, i-o frunză ce doare,
I-o mâina întinsă de-a morții salvare.
De cînd am ales să mă duc de la tine
Un sânge amar îmi curge în vine
N-au cum să -nțeleagă, străinii de mine,
Povara ce-o port, spre a lor fericire.
Grăbiți, ei m-au scos din brațele - ți reci,
Dar poate și singur ai vrut ca să pleci;
Departe de mine să fii tu în veci
Si doar ca fantoma prin față să -mi treci...
...Deschisă -i fereastra din nou către lume
Si ceru-i albastru, dar ochiu-mi apune
Din litere grele-n cercând să adune
Un nume, pe buzele mele, un nume.
O iubești
Ochii tăi îmi par de ceară,
Vor genunchii să te doară
Când spre dânsa te pornești;
Spune-mi, spune-mi - o iubești?
Chiar și-n zilele senine
Pari cu ploaie peste tine
Când te ia cu mângâiere,
Spune-mi, spune-mi - din plăcere?
Ce păcat că Vieru s-a stins
Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.
Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...
Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.
Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...
Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.
Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...
Dor de tata
Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?
Ziua poetului
Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!
Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !
Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !
Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !
Ți -aduc o floare
Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.
Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?
Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.
Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.
Ne-au rupt in două
Mi-i roșu gurmazul de- atîta -ncordare
Si ochiul mi-i aspru de- atîta mirare.
O frunză pe apă, i-o frunză ce doare,
I-o mâina întinsă de-a morții salvare.
De cînd am ales să mă duc de la tine
Un sânge amar îmi curge în vine
N-au cum să -nțeleagă, străinii de mine,
Povara ce-o port, spre a lor fericire.
Grăbiți, ei m-au scos din brațele - ți reci,
Dar poate și singur ai vrut ca să pleci;
Departe de mine să fii tu în veci
Si doar ca fantoma prin față să -mi treci...
...Deschisă -i fereastra din nou către lume
Si ceru-i albastru, dar ochiu-mi apune
Din litere grele-n cercând să adune
Un nume, pe buzele mele, un nume.
O iubești
Ochii tăi îmi par de ceară,
Vor genunchii să te doară
Când spre dânsa te pornești;
Spune-mi, spune-mi - o iubești?
Chiar și-n zilele senine
Pari cu ploaie peste tine
Când te ia cu mângâiere,
Spune-mi, spune-mi - din plăcere?
Ce păcat că Vieru s-a stins
Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.
Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...
Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.
Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...
Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.
Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...