Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 сентября 2023
Просмотры: 638
Стихи из этой категории
cele două surori part.4
-L-am întrebat :Cu scopul acesta ai acceptat să vin cu voi?
-Nu ,dar acum suntem în impas.O să ne orientăm și o să ne orientăm.În grupul nostru
mai este o fată despre care nu știam nimic.Ulterior am aflat că este scoasă la produs.Gabi
fusese cu ea în Italia.În lipsă de bani, am închiriat o cameră pentru toți .Paula a plecat la
produs, băieții se ocupau cu treburile lor murdare.Dacă aveam un acoperiș deasupra capului
pentru cel puțin douâ săptămâni ,nu aveam bani de mâncare.Erau zile când flămânzeam și
tensiunea creștea.Ce câștiga Paula nu putea acoperi cheltuielele tuturor.Fratele lui Gabi era
cu un grup de fete prin apropiere .și l-a sfătuit să mergem pentru moment acolo ,apoi e bine
să mergem în Grecia .De fapt el avea în plan să mărească grupul de acolo cu mine și cu Paula.
sau să ne vândă .Nevoia de bani era urgentă Nesupunerea mea l-a supărat .Sigur că m-am
revoltat dar cu precauție ,cu teamă .La parterului hotelului era un bar și l-am auzit pe patron
vorbind în engleză .Disperarea mi-a dat curaj să-l întreb mai întăi pe ocolite ,să văd ce gândește.
I-am explicat cum am ajuns aici ,și am simțit că este de partea mea.Nimeni în afară de mine nu
vorbea engleza ,ceia mi-a favorizat împrietenirea cu el.
-Doamne ,prin ce clipe ai trecut,Ștefabia!
-Stai ,abia am început.Nu știu cum am trecut prin .Nu știu la ce s-a gândit Gabi,dar am rămas
acolo o săptămână ,timp în care am încercat să fug ,dar nu am reușit.Dar și Gabi își pierduse răbdarea
cu mine, neavând însă curajul să mă bată.Aristița ascultă mărturisirea Ștefaniei ,derulându-și în minte
scene din întâmplările prin care a trecut draga ei soră.Unde duc imaturitatea ,credulitatea,lipsa de dis
cernământ?...se auzea zgomotul motorului în liniștea ce se lăsase .Ștefania se oprise .Avea nevoie de curaj
ca să meargă mai departe .!...
-Te simți bine,draga mea ?
-Da, mă reculeg , îmi adun gândurile ,refac amintirile ,sunt multe ,sunt atât de dureroase!..
-Uite, mai ia puțină apă!...
-Gabi era hotărât să-mi dea o lecție , dar nu el personal Îl trimite pe Relu un om dur ,să-mi aplice o corecție:
-Să nu mai faci pe mironosița - zice el -că doar știi să stai cu fața în sus, și nu-i vorba că ai fi virgină-,Relu ,furios ,
trântește ușa de perete cu violență .De teamă ,m-am ridicat în picioare la marginea patului.El mi-a tras căteva palme
de m-au năucit .Dacă aș fi îndrăzni să-i dau vreo replică, m-ar fi făcut una cu pământul ,așa că mi-am mușcat limba
și m--am înghitit lacrimile.La a doua rafală ,am căzut leșinată -Fii atentă să nu mai faci fițe,că știi ce te așteaptă- a adăugat
din ușă ,împingând primul client .Persoana dornică de sex închide ușa și se sprijină de tocul ei privindu-mă. Atunci mi
s-a părut că îi era milă de mine.Mă dureau loviturile ,sângele șiroia ușor din nas și încă eram amețită de la lovitură.
-Cine era ?Îl cunoșteai ?
-Nu , dar mi-am înfipt ochii cu dușmănie în ochii lui mari albaștri .Prea multe nu puteam citi în ei ,așa că am schițat
gestul să mă dezbrac ,cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz .El s-a repezit spre mine ,întrerupând ceremonia dezbrăcatului ,
m-a luat ușor în brațe și m-a așezat comod în pat .Apoi a desfăcut o sticlă cu un lichid gălbui ,a turnat într-un pahar și
mi la dat aă beau .S-a așezat jos pe covor, turcește și a încercat un fel de conversație -câteva cuvinte în engleză ,câteva
turcești ,dar mai mult prin semne .Se pare că a înțeles ce-i cu mine acolo. De altfel,când a făcut alegerea în bab ,i s-a
atras atenția că sunt începătoare .Ce a fost mai important ,am înțeles fiecare dintre noi Primul lucru pe care l-a făcut ,
afost să dea telefon lui Selia care era șefa fetelor ,să-i spună că plătește pentru o noapte întreagă . Am răsuflat ușurată .
Am scăpat de umilințe măcar penteu o noapte .
Soli așa îl chema pe tânărul turc ,era deosebit de frumos ,un brunet cu ochi albaștri și păr negru ondulat .Soli a dat
dovadă de atâta omenie ,încercând să mă facă să uit prin ce trec ,înfiripând o conversație Dintr-un coșmar, noapte s-a
transformat într-un moment bun .Am ieșit pe terasa camerii și am admirat orașul în lumina becurilor și a stelelor în
nopțile de vară.Cu gls blajin și cu ochi întrebători ,dore să știe ceva mai mult despre mine.A vrut să știe de unde sunt
și cum am ajuns în situația asta!...
-Știi ce îmi spuneai când vorbeam la telefon ?Invariabilul răspuns :-că te simți bine ,că te descurci.
-Nu voiam să mă plâng ție ,știam că am greșit și asta durea foarte tare!...Ștefania continuă ...Am servit cafea ,am
fumat ...și zorii ne-au prins mai apropiați,sigură că îmi făcusem un prieten Se apropia ora când trebuia să vină Selia
să mă ia Eram neliniștită ,știindu-mă datoare și vreau să mă dezbrac ,dar Soli m-a mângâiat și mi-a spus: Pe altădată ,
îmi place să te știu datoare .Când Selia a înțeles ce s-a întâmplat de fapt,s-a înegrit de ciudă că nu reușise să mă umilească
așa cum ar fi vrut.Am mers la cameră pentru odihnă .Spre seară ,cineva mă cheamă ,jos în bar .Inima începuse să-mi
bată puternic ,picioarele îmi tremurau iar gândurile o luau razna .Alt client nu mai suportam.La capătul scării ,SOLI se vedea
în umbra unui mare buchet de trandafiri roșii .Mi-a oferit florile în văzul tuturor .Gesturi de felul acestea sunt foarte rare.!...
M-a sărutat pe frunte și m-a învitat La o cafea . Ziua eram liberă .
M-a sărutat pe frunte și m-a învitat la o cafea. Ziua eram liberă
.
Noaptea aceasta
Noaptea aceasta la stele am privit,
Și pe cer ceva am zărit.
Cerul parcă de-ar cădea,
În seninul lunii.
Noaptea aceasta mi-a privit lin,
Și m-am pierdut în plopi,
Când
Pasărea cânta,
În întunericul pădurii.
Alături, de plopi.
Râul și pietricelele murmură,
sub apă.
Și noaptea tot privește la mine,
Sub cerurile senine.
Autor Zamurca Alina 🌷
Întreab-o înainte să o dezbraci
Întreab-o dacă trupul ei
E refugiu sau câmp de luptă.
Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri
Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.
Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”
Și n-a primit răspuns,
Ce cicatrici a învățat
Să le poarte ca bijuterii.
Întreab-o ce o face să tremure
Când nu e frig,
Și de ce zâmbește
Când cade în gol cu ochii închiși.
Întreab-o ce vise i s-au frânt
Când au numit-o prea mult,
Prea tăcută, prea vie,
Prea femeie pentru o lume.
Iar dacă, după toate umbrele,
Îți oferă un zâmbet tăcut,
Fii scânteia ce o luminează,
Să o atingi doar cu sufletul, mut.
Rămâi
Rămâi aleasa din grădina vieţii,
miros de floare înroşind plăcerea,
născută clipă zăvorând tăcerea,
mă ţii cuprins în apăsarea ceţii.
Rămâi doar gândul adorat odată,
un tremur stins de aşteptări pierdute,
prin şir de vorbe în neant ţesute
mă arzi şi azi cum nu credeam vreodată.
Rămâi mister adulmecând mistere,
o umbră ştearsă implorând lumină,
din norii stând în aşteptarea lină
aşterni un cuib ca să hrăneşti durere.
Rămâi în seara când iubeam furtuna,
doar eu, alături, tu erai departe,
priviri vorbeau, dar străluceau deşarte,
rămâi, rămâi să mă petreci întruna.
Toamna la plimbare!
Aseară am ieșit la o plimbare
Pe străzi și prin parcul central,
Și am avut noroc să ascultăm
Folclor cântat de un rapsod local.
Pământul s-a acoperit cu frunza
Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,
Și cu amar se-ntreabă unul pe altul
Cum vor rezista când sunt viscoliți.
Din depărtare se-aude freamătul
Pădurii de pe munte, încă cu brazi,
Care cu frică zic omului cu drujba
Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.
Călcăm atenți pe străzile stricate
Ale orașului în plină transformare,
Care este ruină, iar edilii ne promit
Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.
Simțim răceala frigului de toamnă
Când orologiul Turnului bate de nouă,
Privim la luna mică ce ne-ndeamnă
Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.
E anotimp de toamnă cu flori ofilite
Demult cocorii s-au dus spre asfințit,
Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi
Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit
Cu lumea n-avem nimic de împărțit!
La coasă
Cad florile-n fâneaţă,
Sub coasă secerate
Şi-mi pare că mă roagă
Să le scutesc de moarte.
Eu ştiu că nu se poate,
Că trebuie să le tai,
Ca să-mplinesc destinul
Fâneţei de pe plai.
Şi-ntruna ridic coasa
Şi-o-mplânt adânc în brazde,
Până-ntâlnesc cicoarea
Cu florile-i albastre.
Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!
Şi-o clipă mă opresc...
M-aplec, sărut cicoarea
Şi după o cosesc.
cele două surori part.4
-L-am întrebat :Cu scopul acesta ai acceptat să vin cu voi?
-Nu ,dar acum suntem în impas.O să ne orientăm și o să ne orientăm.În grupul nostru
mai este o fată despre care nu știam nimic.Ulterior am aflat că este scoasă la produs.Gabi
fusese cu ea în Italia.În lipsă de bani, am închiriat o cameră pentru toți .Paula a plecat la
produs, băieții se ocupau cu treburile lor murdare.Dacă aveam un acoperiș deasupra capului
pentru cel puțin douâ săptămâni ,nu aveam bani de mâncare.Erau zile când flămânzeam și
tensiunea creștea.Ce câștiga Paula nu putea acoperi cheltuielele tuturor.Fratele lui Gabi era
cu un grup de fete prin apropiere .și l-a sfătuit să mergem pentru moment acolo ,apoi e bine
să mergem în Grecia .De fapt el avea în plan să mărească grupul de acolo cu mine și cu Paula.
sau să ne vândă .Nevoia de bani era urgentă Nesupunerea mea l-a supărat .Sigur că m-am
revoltat dar cu precauție ,cu teamă .La parterului hotelului era un bar și l-am auzit pe patron
vorbind în engleză .Disperarea mi-a dat curaj să-l întreb mai întăi pe ocolite ,să văd ce gândește.
I-am explicat cum am ajuns aici ,și am simțit că este de partea mea.Nimeni în afară de mine nu
vorbea engleza ,ceia mi-a favorizat împrietenirea cu el.
-Doamne ,prin ce clipe ai trecut,Ștefabia!
-Stai ,abia am început.Nu știu cum am trecut prin .Nu știu la ce s-a gândit Gabi,dar am rămas
acolo o săptămână ,timp în care am încercat să fug ,dar nu am reușit.Dar și Gabi își pierduse răbdarea
cu mine, neavând însă curajul să mă bată.Aristița ascultă mărturisirea Ștefaniei ,derulându-și în minte
scene din întâmplările prin care a trecut draga ei soră.Unde duc imaturitatea ,credulitatea,lipsa de dis
cernământ?...se auzea zgomotul motorului în liniștea ce se lăsase .Ștefania se oprise .Avea nevoie de curaj
ca să meargă mai departe .!...
-Te simți bine,draga mea ?
-Da, mă reculeg , îmi adun gândurile ,refac amintirile ,sunt multe ,sunt atât de dureroase!..
-Uite, mai ia puțină apă!...
-Gabi era hotărât să-mi dea o lecție , dar nu el personal Îl trimite pe Relu un om dur ,să-mi aplice o corecție:
-Să nu mai faci pe mironosița - zice el -că doar știi să stai cu fața în sus, și nu-i vorba că ai fi virgină-,Relu ,furios ,
trântește ușa de perete cu violență .De teamă ,m-am ridicat în picioare la marginea patului.El mi-a tras căteva palme
de m-au năucit .Dacă aș fi îndrăzni să-i dau vreo replică, m-ar fi făcut una cu pământul ,așa că mi-am mușcat limba
și m--am înghitit lacrimile.La a doua rafală ,am căzut leșinată -Fii atentă să nu mai faci fițe,că știi ce te așteaptă- a adăugat
din ușă ,împingând primul client .Persoana dornică de sex închide ușa și se sprijină de tocul ei privindu-mă. Atunci mi
s-a părut că îi era milă de mine.Mă dureau loviturile ,sângele șiroia ușor din nas și încă eram amețită de la lovitură.
-Cine era ?Îl cunoșteai ?
-Nu , dar mi-am înfipt ochii cu dușmănie în ochii lui mari albaștri .Prea multe nu puteam citi în ei ,așa că am schițat
gestul să mă dezbrac ,cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz .El s-a repezit spre mine ,întrerupând ceremonia dezbrăcatului ,
m-a luat ușor în brațe și m-a așezat comod în pat .Apoi a desfăcut o sticlă cu un lichid gălbui ,a turnat într-un pahar și
mi la dat aă beau .S-a așezat jos pe covor, turcește și a încercat un fel de conversație -câteva cuvinte în engleză ,câteva
turcești ,dar mai mult prin semne .Se pare că a înțeles ce-i cu mine acolo. De altfel,când a făcut alegerea în bab ,i s-a
atras atenția că sunt începătoare .Ce a fost mai important ,am înțeles fiecare dintre noi Primul lucru pe care l-a făcut ,
afost să dea telefon lui Selia care era șefa fetelor ,să-i spună că plătește pentru o noapte întreagă . Am răsuflat ușurată .
Am scăpat de umilințe măcar penteu o noapte .
Soli așa îl chema pe tânărul turc ,era deosebit de frumos ,un brunet cu ochi albaștri și păr negru ondulat .Soli a dat
dovadă de atâta omenie ,încercând să mă facă să uit prin ce trec ,înfiripând o conversație Dintr-un coșmar, noapte s-a
transformat într-un moment bun .Am ieșit pe terasa camerii și am admirat orașul în lumina becurilor și a stelelor în
nopțile de vară.Cu gls blajin și cu ochi întrebători ,dore să știe ceva mai mult despre mine.A vrut să știe de unde sunt
și cum am ajuns în situația asta!...
-Știi ce îmi spuneai când vorbeam la telefon ?Invariabilul răspuns :-că te simți bine ,că te descurci.
-Nu voiam să mă plâng ție ,știam că am greșit și asta durea foarte tare!...Ștefania continuă ...Am servit cafea ,am
fumat ...și zorii ne-au prins mai apropiați,sigură că îmi făcusem un prieten Se apropia ora când trebuia să vină Selia
să mă ia Eram neliniștită ,știindu-mă datoare și vreau să mă dezbrac ,dar Soli m-a mângâiat și mi-a spus: Pe altădată ,
îmi place să te știu datoare .Când Selia a înțeles ce s-a întâmplat de fapt,s-a înegrit de ciudă că nu reușise să mă umilească
așa cum ar fi vrut.Am mers la cameră pentru odihnă .Spre seară ,cineva mă cheamă ,jos în bar .Inima începuse să-mi
bată puternic ,picioarele îmi tremurau iar gândurile o luau razna .Alt client nu mai suportam.La capătul scării ,SOLI se vedea
în umbra unui mare buchet de trandafiri roșii .Mi-a oferit florile în văzul tuturor .Gesturi de felul acestea sunt foarte rare.!...
M-a sărutat pe frunte și m-a învitat La o cafea . Ziua eram liberă .
M-a sărutat pe frunte și m-a învitat la o cafea. Ziua eram liberă
.
Noaptea aceasta
Noaptea aceasta la stele am privit,
Și pe cer ceva am zărit.
Cerul parcă de-ar cădea,
În seninul lunii.
Noaptea aceasta mi-a privit lin,
Și m-am pierdut în plopi,
Când
Pasărea cânta,
În întunericul pădurii.
Alături, de plopi.
Râul și pietricelele murmură,
sub apă.
Și noaptea tot privește la mine,
Sub cerurile senine.
Autor Zamurca Alina 🌷
Întreab-o înainte să o dezbraci
Întreab-o dacă trupul ei
E refugiu sau câmp de luptă.
Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri
Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.
Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”
Și n-a primit răspuns,
Ce cicatrici a învățat
Să le poarte ca bijuterii.
Întreab-o ce o face să tremure
Când nu e frig,
Și de ce zâmbește
Când cade în gol cu ochii închiși.
Întreab-o ce vise i s-au frânt
Când au numit-o prea mult,
Prea tăcută, prea vie,
Prea femeie pentru o lume.
Iar dacă, după toate umbrele,
Îți oferă un zâmbet tăcut,
Fii scânteia ce o luminează,
Să o atingi doar cu sufletul, mut.
Rămâi
Rămâi aleasa din grădina vieţii,
miros de floare înroşind plăcerea,
născută clipă zăvorând tăcerea,
mă ţii cuprins în apăsarea ceţii.
Rămâi doar gândul adorat odată,
un tremur stins de aşteptări pierdute,
prin şir de vorbe în neant ţesute
mă arzi şi azi cum nu credeam vreodată.
Rămâi mister adulmecând mistere,
o umbră ştearsă implorând lumină,
din norii stând în aşteptarea lină
aşterni un cuib ca să hrăneşti durere.
Rămâi în seara când iubeam furtuna,
doar eu, alături, tu erai departe,
priviri vorbeau, dar străluceau deşarte,
rămâi, rămâi să mă petreci întruna.
Toamna la plimbare!
Aseară am ieșit la o plimbare
Pe străzi și prin parcul central,
Și am avut noroc să ascultăm
Folclor cântat de un rapsod local.
Pământul s-a acoperit cu frunza
Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,
Și cu amar se-ntreabă unul pe altul
Cum vor rezista când sunt viscoliți.
Din depărtare se-aude freamătul
Pădurii de pe munte, încă cu brazi,
Care cu frică zic omului cu drujba
Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.
Călcăm atenți pe străzile stricate
Ale orașului în plină transformare,
Care este ruină, iar edilii ne promit
Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.
Simțim răceala frigului de toamnă
Când orologiul Turnului bate de nouă,
Privim la luna mică ce ne-ndeamnă
Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.
E anotimp de toamnă cu flori ofilite
Demult cocorii s-au dus spre asfințit,
Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi
Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit
Cu lumea n-avem nimic de împărțit!
La coasă
Cad florile-n fâneaţă,
Sub coasă secerate
Şi-mi pare că mă roagă
Să le scutesc de moarte.
Eu ştiu că nu se poate,
Că trebuie să le tai,
Ca să-mplinesc destinul
Fâneţei de pe plai.
Şi-ntruna ridic coasa
Şi-o-mplânt adânc în brazde,
Până-ntâlnesc cicoarea
Cu florile-i albastre.
Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!
Şi-o clipă mă opresc...
M-aplec, sărut cicoarea
Şi după o cosesc.
Другие стихотворения автора
Aș da o lege…
Aș da o lege nefirească,
Ca toți să scriem poezie,
Şi om cu om să se iubească,
Să nu existe tragedie.
Aș da o lege mai profundă,
În fiecare zi o carte să citim,
Și-apoi în fiece secundă,
Copiilor s-o povestim.
Aș pune bir cuvintelor murdare,
Aş coase gura celor mai zevzeci,
Le-aș pune-n mână abecedare,
Și i-aș închide în biblioteci.
Aş da și-o lege mai nepotrivită,
Să facem cu savanții terapie,
Ca prin formule, lumii să transmită,
Că universul s-a născut din poezie.
Și l-aș ruga smerit pe Creator,
Chiar dacă pare nefiresc, bizar,
Să nu mă lase, trist să mor,
Ci-ntre coperți, deodată să dispar.
Geea
Sclipirea apei te-a străpuns,
Şi a erupt apoi prin vene,
Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns,
Să asfințească sub ale tale gene.
Mici bulgări de lumină te-nconjoară
Mimând un ritual nepământean,
Iar luna de pe ceruri se coboară,
S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan.
Aduci un farmec mai aparte lumii,
Când dănțui grațios pe stele,
De acolo parcă-ți sunt străbunii,
Căci porți o constelație sub piele.
Big-bangul pare ar fi al tău surâs,
Când universul se rezumă la o cifră,
Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns,
Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.
Îndoiala...
Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?
Ce muget anost, peste veacuri ascult.
Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?
Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.
Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?
Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.
Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?
Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.
Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?
Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
Atâtea...
Atâtea griji se însumează,
Încât îmi pare un număr infinit,
Și nici nu știu dacă contează,
Dacă trăiesc ori am murit.
Atâtea poezii îmi bântuie prin creier,
Că nu au loc pe-o tonă de hârtie,
Şi încet, încep trăirile să-mi treier,
Să pot să-mi vărs amarul în pustie.
Atâta zbucium și sevraj,
Tresaltă carnea-mi de pe oase,
Încât îmi injectez curaj,
Pe moarte să o pot descoase.
Atâta putregai îmi stă pe suflet,
Și-mi colcăie mizeria în sânge,
Încât aș vrea ca al meu umblet,
În ani lumină a se frânge.
Atâta scârbă și atât dispreț,
Erupe zilnic din mulțime,
C-aș vrea pământul să-l îngheț
Ori să-l topesc cu tot cu mine.
Aș da o lege…
Aș da o lege nefirească,
Ca toți să scriem poezie,
Şi om cu om să se iubească,
Să nu existe tragedie.
Aș da o lege mai profundă,
În fiecare zi o carte să citim,
Și-apoi în fiece secundă,
Copiilor s-o povestim.
Aș pune bir cuvintelor murdare,
Aş coase gura celor mai zevzeci,
Le-aș pune-n mână abecedare,
Și i-aș închide în biblioteci.
Aş da și-o lege mai nepotrivită,
Să facem cu savanții terapie,
Ca prin formule, lumii să transmită,
Că universul s-a născut din poezie.
Și l-aș ruga smerit pe Creator,
Chiar dacă pare nefiresc, bizar,
Să nu mă lase, trist să mor,
Ci-ntre coperți, deodată să dispar.
Geea
Sclipirea apei te-a străpuns,
Şi a erupt apoi prin vene,
Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns,
Să asfințească sub ale tale gene.
Mici bulgări de lumină te-nconjoară
Mimând un ritual nepământean,
Iar luna de pe ceruri se coboară,
S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan.
Aduci un farmec mai aparte lumii,
Când dănțui grațios pe stele,
De acolo parcă-ți sunt străbunii,
Căci porți o constelație sub piele.
Big-bangul pare ar fi al tău surâs,
Când universul se rezumă la o cifră,
Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns,
Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.
Îndoiala...
Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?
Ce muget anost, peste veacuri ascult.
Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?
Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.
Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?
Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.
Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?
Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.
Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?
Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
Atâtea...
Atâtea griji se însumează,
Încât îmi pare un număr infinit,
Și nici nu știu dacă contează,
Dacă trăiesc ori am murit.
Atâtea poezii îmi bântuie prin creier,
Că nu au loc pe-o tonă de hârtie,
Şi încet, încep trăirile să-mi treier,
Să pot să-mi vărs amarul în pustie.
Atâta zbucium și sevraj,
Tresaltă carnea-mi de pe oase,
Încât îmi injectez curaj,
Pe moarte să o pot descoase.
Atâta putregai îmi stă pe suflet,
Și-mi colcăie mizeria în sânge,
Încât aș vrea ca al meu umblet,
În ani lumină a se frânge.
Atâta scârbă și atât dispreț,
Erupe zilnic din mulțime,
C-aș vrea pământul să-l îngheț
Ori să-l topesc cu tot cu mine.