Sărbători fericite !

sub epiderma realității,

o rețea de intrigi, 

experiențe șocante,

intenții-nfiorătoare

spulberă turnirul liniștit al lumii.

să nu uităm că,

Daedalus 

a construit, pentru regele Minos,

un labirint

pentru a ține-ascuns în lanțurile fricii

minotaurul.

iar la lumină,

a creat  din corpurile-nlănțuite ale coriștilor,

o structură arhitecturală

sorocită dansului.

Unui mut

Am crezut că alcoolic este,

Tremura din mâini subit,

Dar el ascunde o poveste;

E un mut… cam bâlbâit.

Deducţie

Doi muţi stăteau posaci,

Cu mâinile în buzunar,

Şi spune-un filozof dibaci:

N-au chef de vorbă azi, e clar.

Unui beţiv

E o fiară furioasă,

Când la bar, bea Ottonel,

Dar ajuns la soaţă acasă,

Fiara-i doar… un motănel.

Unui electrician

A încercat să lege-un fir,

De la priză la reşou,

Şi instant a bubuit,

Rămânând cu toţi…tablou.

Poporului român

             a ales pe Şoşoacă senator

Caligula Imperator

Și-a făcut calul senator.

Poporul de origini dacă,

Și-a făcut şi el… o vacă.

Şoferul de vidanjă

La psiholog deschise cabinetul,

Să-şi spună oful supărat,

Că el, şoferul de vidanjă, bietul

Se enervează, din orişice căcat…

Lui Diana Şoşoacă

A râvnit Miss Senator,

Dar fiind prea dolofană,

S-a ales foarte uşor,

Cu premiul: Ana A-slană.

Unui curvar

Umblând din floare-n floare,

Finalul i-a fost scris,

Şi acuma trage tare,

C-o muncă de sisifilis.

Facebook

Poze sexy zi de zi,

Ea postează pe feisbuc,

Însă n-a actualizat,

Şi că s-a măritat.

Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor

Şoşoacă strigă în mulţime:

“Lăsaţi minerii să intre-n mine”

Ortacii curs îndemnului să dea,

Stau toţi la rând, să intre-n ea.

Lui Diana Şoşoacă

Minerii închişi în subteran,

Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,

Şi speriaţi de glasul grobian,

Decid să-şi prelungească greva.

Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,

Un pământ sfânt, moștenire străbună,

Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,

Și s-au scris pagini de istorie străbună.

Într-un colț de lume, unde râurile curg,

Și vântul șoptește povești de demult,

Trăim cu mândrie, sub același cer,

Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.

Naționalismul, flacără ce ne aprinde,

Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,

Ne dă putere să visăm și să zidim,

Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.

Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,

Ne face stăpâni pe destinul nostru,

Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,

Și să ne construim viitorul luminos.

Dar naționalismul, ca orice foc,

Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,

Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,

Ne poate conduce spre prăpastie.

Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,

Să iubim țara, dar și pe cei din jur,

Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,

Și să construim împreună un viitor mai bun.

Era o zi la sfârșit de iană .Străzile pline de zăpadă .

Pe ici pe colo ,oamenii făceau pârtii pe la porțile lor .

Trebuia să ajung undeva ,în interes de serviciu .

Acolo ,într-o sală nu prea mare ,câteva persoane

așteptau pe bănci .Îmi apare în față directorul meu

bucuros că mă vede .

-Ce bine îmi pare că te văd .Voiam să te caut ...Dacă tot

ne-am găsit ,o să te întreb direct .Vrei să te măriți cu mine?

Mă uit la ca să înțeleg gluma și par nedumerită .El repetă

întrebarea și eu trebuie s-o iau în seamă .El continuă

-Știi că soția mea a murit ,soțul tău deasemeni .Ce spui

-Da, da răspund eu entuziasmată .Când ?

-Mâine mă grăbesc ,eu mă ocup de toate.Nu te uita că este

o diferență cam mare între  noi O  să am grijă de viitorul tău .

Deci pe mâîne dimineață .Ce semnificație să-i dau visului ,

când el e plecat demult în veșnicie?

fiara-și

întinde ghearele-n

structura atomului de carbon.

oamenii

redundanți și inutili

devin

o sursă inepuizabilă de energie

pentru

mașinile A.I.

printre scoici si ambalaje din plastic,

scrisori ale

jocheilor  travestiți

în prinți...

Sunt un strain im casa parinteasca.
Mereu asa, a nimanui, indepartat.
Mereu in lacrimi, copil fara copilarie.
De care toti au si uitat.

Mereu am plins in mine.
Ku zimbet fals pierdut in amintiri.
Mereu am vrut sa fie cit mai bine.
Plin de sperante shi dezamagiri.

De ce, cu ce sunt eu mai rau ca altii.
De ce am meritat aceasta soarta.
De ce venind mereu akasa.
Nu ma asteapta nimeni la poarta.

Atita durere au trecut prin ochii mei.
Distrus de timp batut de vreme.
Toata viata numai amaraciune.
Ce cu putin pe suflet se asterne.

Ma doare totul cind zimbesc.
M-am saturat de atita actorie.
Demult eu numai sunt ce-am fost.
Caci am ramas departe in copilarie.

Umblu ratacit pe drumuri.
Sa gasesc un suflet sa ma pling.
Nimeni nu are nevoie de mine.
Toti ma indeparteaza ,ma alung.

Nu doresc la nimeni nici in vise.
Soarta mea shi viata mea.
Dar eu sper ca intr-o zi.
De tot ce-a fost eu voi uita.

Doar sufletul o sa ma doara.
Si inima nu va mai bate.
Ca la urma printre lacrimi voi zimbi
Adormind la moarte-n brate

Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,

Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,

Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,

Umbra ei caldă cu miros de plăcere.

Să-i fiu amurgul topit în privire,

Cenușa fierbinte a zilei ce moare,

Să ard în lumina priviri-i subțire,

Precum o plăpândă  rază de soare.

Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,

Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,

Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,

Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.

Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,

Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,

Să-i port primăvara în floarea ce plânge,

Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.

Și dacă destinul va vrea să m-alunge,

Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,

Un ultim sărut ce pe buze se frânge,

Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.

Orbit de dragoste am fost,

Și făceam toate pe de rost,

Aveam curaj și sânge rece,

Cu zeii mă puteam întrece...

Orbit de amor cu sânge fiert,

O viață am stat să te aștept,

Dar mi-ai înfipt cuțitu-n piept,

Și-nțelegând ce e nedrept,

Mi se deschise ochiul drept,

Și-am plâns ca un copil nătâng,

Ce-am risipit voiam să strâng,

Și brusc am încetat să plâng,

Când se deschise și ochiul stâng,

Și-am început să văd că ești altfel,

Un lup în pielea unui miel,

Orbit de dragoste, știam;

Că tu ești pasărea din ram,

Că tu ești raza mea de soare,

Că ești și rana ce mă doare,

Că ești și leac și bun balsam,

Că erai totul ce aveam...

Acuma stau privind spre geam,

Că orb fiind eu te vedeam,

Stau nemișcat și-ntruna plâng,

Cu inima și numai ochiul stâng.

Pentru păsări, pentru fluturi,

Cerul e casă, vântul e zbor,

Pentru tine mii de săruturi,

Sunt al iubirii izvor.

Pentru copaci, pentru o floare,

Pământul e casă, apa e viață,

Pentru tine o îmbrățișare,

E zâmbetul de pe față.

Pentru deșertul ce-n arșiță piere,

Ploaia e viață, ploaia e hrană,

Pentru tine o mângâiere,

Este vindecarea de rană.

Pentru un suflet, pentru divin,

Omu-i creare, virtuți și porunci,

Pentru tine-un destin...

E zămislirea de prunci.

Dezastrul meu vă ține în picioare, 

Căderea mea v-a ridicat, 

Căci ea v-a dat la fiecare, 

Tot ce cu chin am adunat. 

Voi v-ați hrănit din rană vie,

Din ce-am tăcut și n-am strigat,

Din rugă mută și pustie,

Din plânsul meu îngenuncheat.

Ați rupt din mine fără să se știe,

Că sângele-mi era cuvânt,

Și-ați îmbrăcat a mea robie,

Cu vorbe aruncate-n vânt.

Dar nu-i blestem în suferință,

Nici foc ce-n gol să fi murit,

E-un har să arzi cu umilință,

Și să renaști din ce-ai pierit.

Am fost trădat de soră și de frate,

De mâini ce le-am spălat cu dor,

Și-n ochii lor, plini de păcate,

Mi-am căutat al meu izvor.

Dar n-am murit, ci din cădere,

Am învățat să fiu întreg,

Să port în suflet cu tăcere,

Tot ce urăsc și nu-nțeleg.

De-a valma treci cu lung alai și trenă,

Părând că ai un rol neînsemnat, anost,

Le faci la vaci perfuzii cu lucernă,

Și-apoi le bagi smintite-n adăpost.

Împrăștii boala vacii peste tot în lume,

Iar taurii geloși, pe coarne au albit,

Mugește luna și-n grajduri face spume,

Și-n uger, laptele nebun, s-a corăslit.

Văcarii dau binețe-n fiecare zi la doctor,

Și-apoi microcipați se reazemă în botă,

Și-așteaptă de la UE vreun director,

Să-l inspecteze de bacterii în ciubotă.

Juncanii de pripas fac educație sexuală,

Mănâncă vitamine iar iarbă doar când plouă,

Văd filme cu junici ce pasc în  pielea goală,

Și pofticioși se duc și rag la câte-o poartă nouă.

De pui un bou la jug, se cheamă maltratare,

Iar caru-l mai zărești, în noapte sus pe cer,

Și, Grigorescu, ar fi pictat în consolare,

Doar șapte stele UE și un umil văcar, șomer.

Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi, 

Plecat smerit peste podea, 

Cum nu-i nici creangă fără trunchi, 

Și frunză fără creanga sa. 

Nu-i rugăciune fără gând curat, 

Plecat din inimă spre rai, 

Cum nu-i nici lan nesecerat, 

Şi bob lipsit de pai. 

Nu-i rugăciune fără dor aprins,

Cu taină mare la mijloc, 

Cum nu-s nici focuri de nestins,

Și fum fără de foc. 

Nu-i rugăciune fără-un strop de har,

Ce-aduce inimii alean,

Cum nu-i nici țărm fără hotar,

Și valuri fără de ocean.

Nu-i lacrimă să fie o risipă,

Când ne rugăm stăruitor, 

Cum nu-i nici zbor fără aripă,

Și aripi fără zbor...