Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Vlad Babiciu
Data postării: 27 mai 2022
Comentarii: 1
Vizualizări: 1129
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
PASTEL DE IARNĂ !
Vlăguită ,amețită
Zi de iarnă prelungită
Mohorâtă și geroasă ,
Ne-a ținut destul în casă .
De prin hornuri fumul suie
Depărtarea-i străvezie
Iar pe crengile golașe
Numai ciorile-și fac case.
Gheața tropotu-și aude
Unda apei se ascunde
Soare blând de ce nu-ți pasă
De așa vreme ,nemiloasă?
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Natură, creație...
Primăvara miroase a miresme îmbătătoare,
Aerul înmiresmat al pădurii e ca o floare,
Soarele se oglindește în bobițele străvezii de rouă,
Iar cerul este curat,luminos și plouă.
Vara copii cer vacanța,
Soarele toarnă pe jar toată eleganța,
Fluturii aleargă din floare în floare,
Natura toată e plină de farmec și culoare.
Toamna a zburat ca un stol de rândunele,
Poți să vopsești frunzele și fructele,
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt,
Și lacrimile de ploaie,le porți în gând.
Iarna zăpada s-a așternut ca o mantie albă și strălucitoare,
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde în zare,
Săniuța fuge,dar fulgi de nea cad ușor
Fluturii albii plutesc în aer, încetișor.
Marul si Ciresul
Era un mar
Dar era si un cires
Oare cum a fost marul față cires ?
Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?
Marul era batran dar ciresul cum era ?
Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?
Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?
Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?
Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?
Cine a fost la cires oeare era marul ?
Marul cum de era la ciresul ?
Doar vremea ne poate arata.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
PASTEL DE IARNĂ !
Vlăguită ,amețită
Zi de iarnă prelungită
Mohorâtă și geroasă ,
Ne-a ținut destul în casă .
De prin hornuri fumul suie
Depărtarea-i străvezie
Iar pe crengile golașe
Numai ciorile-și fac case.
Gheața tropotu-și aude
Unda apei se ascunde
Soare blând de ce nu-ți pasă
De așa vreme ,nemiloasă?
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Natură, creație...
Primăvara miroase a miresme îmbătătoare,
Aerul înmiresmat al pădurii e ca o floare,
Soarele se oglindește în bobițele străvezii de rouă,
Iar cerul este curat,luminos și plouă.
Vara copii cer vacanța,
Soarele toarnă pe jar toată eleganța,
Fluturii aleargă din floare în floare,
Natura toată e plină de farmec și culoare.
Toamna a zburat ca un stol de rândunele,
Poți să vopsești frunzele și fructele,
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt,
Și lacrimile de ploaie,le porți în gând.
Iarna zăpada s-a așternut ca o mantie albă și strălucitoare,
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde în zare,
Săniuța fuge,dar fulgi de nea cad ușor
Fluturii albii plutesc în aer, încetișor.
Marul si Ciresul
Era un mar
Dar era si un cires
Oare cum a fost marul față cires ?
Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?
Marul era batran dar ciresul cum era ?
Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?
Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?
Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?
Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?
Cine a fost la cires oeare era marul ?
Marul cum de era la ciresul ?
Doar vremea ne poate arata.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
Alte poezii ale autorului
Octombrie
Toamna,ți-am oferit din palmele mele,
muncite cu trudă,
prinse sub soarele palid și galben de octombrie.
Frunze arămii mi-au căzut peste pleoape.
După seceta verii, curs-a mustul proaspăt de toamnă
direct în cupelle regale.
Din frunzele toamnei ți-am făcut o cărare,
să știi că toamna va trece pe acolo,
și își va lua rămas bun de la natură.
Iarna în așteptare,va veni să șteargă,
frunzele toamnei de culorile ei,
le va acoperi cu un strat alb de zăpadă
rece,umbros și fără viață.
Toamna
Cu relief șerpuit între cărări ce duc la cetate
Și misterioasa natură ce lasă umbre de ceață
Toamna își culege frunzele, ei căzute
Le pune într-un album cu amintiri
Copacii dezbrăcați de verde
Își pierd ultimele frunze palide
Le îngroapă,
într-un cimitir al frunzelor.
Trilogia fericirii
Fericirea un munte de speranță,
Fericirea formată de ridurile pe fața oricărui nefericit .
Darul fericirii este bucuria în dimensiunea infinitului cosmic
nemărginită la capătul Terrei.
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.
Mi-e dor
Mi-e dor să văd stejarul întinerind
Ascunsă-i tinerețea după frunze
Mi-e dor să ascult ciripitul păsărilor
Cand păsările se duc pe rand
din frunziș în pieziș
Mi-e dor să văd iarba grasă și verde
Neatinsă de prima brumă de noiembrie
Cate fire de iarbă își schimbă culoarea
Atatea frunze cad pe pămant.
Frunze ce mor în delir
Foșnesc adormite călcate de vant
Mi-e dor să văd pădurea verde și deasă
Acum e rece de vant,ofilită de frunze
și rumenă de toamnă.
Frunzișul e scuturat de o negură neagră
Atinsă de cer și pămant.
Suras de muză
Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor
Știu să legiferez două texte literare
Devin critic cand moralul tău de critic literar
e judecat dur de muză.
Să mă înveselesc cu gandul la muză
ce se frămantă în gol de erori literare
puse capcană de niște poeți iscusiți,
la limbajul poetic,
Muza dorește să judece poeții și poeziile
dar nu o face,
în schimb le dă o inspirație fructoasă
pe calea poetică.
Octombrie
Toamna,ți-am oferit din palmele mele,
muncite cu trudă,
prinse sub soarele palid și galben de octombrie.
Frunze arămii mi-au căzut peste pleoape.
După seceta verii, curs-a mustul proaspăt de toamnă
direct în cupelle regale.
Din frunzele toamnei ți-am făcut o cărare,
să știi că toamna va trece pe acolo,
și își va lua rămas bun de la natură.
Iarna în așteptare,va veni să șteargă,
frunzele toamnei de culorile ei,
le va acoperi cu un strat alb de zăpadă
rece,umbros și fără viață.
Toamna
Cu relief șerpuit între cărări ce duc la cetate
Și misterioasa natură ce lasă umbre de ceață
Toamna își culege frunzele, ei căzute
Le pune într-un album cu amintiri
Copacii dezbrăcați de verde
Își pierd ultimele frunze palide
Le îngroapă,
într-un cimitir al frunzelor.
Trilogia fericirii
Fericirea un munte de speranță,
Fericirea formată de ridurile pe fața oricărui nefericit .
Darul fericirii este bucuria în dimensiunea infinitului cosmic
nemărginită la capătul Terrei.
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.
Mi-e dor
Mi-e dor să văd stejarul întinerind
Ascunsă-i tinerețea după frunze
Mi-e dor să ascult ciripitul păsărilor
Cand păsările se duc pe rand
din frunziș în pieziș
Mi-e dor să văd iarba grasă și verde
Neatinsă de prima brumă de noiembrie
Cate fire de iarbă își schimbă culoarea
Atatea frunze cad pe pămant.
Frunze ce mor în delir
Foșnesc adormite călcate de vant
Mi-e dor să văd pădurea verde și deasă
Acum e rece de vant,ofilită de frunze
și rumenă de toamnă.
Frunzișul e scuturat de o negură neagră
Atinsă de cer și pămant.
Suras de muză
Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor
Știu să legiferez două texte literare
Devin critic cand moralul tău de critic literar
e judecat dur de muză.
Să mă înveselesc cu gandul la muză
ce se frămantă în gol de erori literare
puse capcană de niște poeți iscusiți,
la limbajul poetic,
Muza dorește să judece poeții și poeziile
dar nu o face,
în schimb le dă o inspirație fructoasă
pe calea poetică.
Nicu Hăloiu