Fluturi
Presimt secretul ce stă ascuns
în aripile tale de nepătruns.
Zborul cu viteza unei stele căzătoare
mă face ascuns printre norii călători
Valurile mării ating țărmul
cu puterea aripilor în zbor.
Cascada iubirii,
care nici o tornadă
nu poate să o doboare.
Din fire de apă colorată,
roșu aprins pus pe inima unui Cupidon
ți-am croit destinul,
săgeata iubirii aruncată în marea inimii.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Vlad Babiciu
Data postării: 8 iunie 2022
Vizualizări: 1056
Poezii din aceiaşi categorie
Omule
Omule cu sange albastru
De ce esti atat de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac
Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si poi sa prapadit
Asa omule si tu...
PURITATE
Gândindu-mă la tine eu
Te privesc tăcut-mirată;
Sărutându-ți fruntea ta
În noaptea mea uitată.
Tu ești cerul meu senin
Plin de stele luminoase,
În noaptea ce se perindă lin
Ce-mi scânteie în ochii mei raze.
Iubirea mea ești tu,
Cerule, senin, albastru,
Cel ce-nrourezi pământu
Umplându-l de verdeață.
OMAGIU (pentru Eminescu)
Pe acest tărâm presărat cu piscuri
Presărat cu dealuri și cu verzi câmpii
Este marea-albastră, ce ni se deschide
Și ne-ndeamnă zilnic să mai fim copii
Este țara toată, eul nostru demn
Doruri multe poartă, doruri mult dorite
"O, rămâi, Luceafăr!" viu în vremuri mute
Eminescu astăzi, Eminescu mâine
Viu în cărți, în suflet, viu și în cuvinte
Știm că "Vreme trece,", știm că "vreme vine"
Până când, din nou ne-om aminti de tine,
"O, rămâi" al nostru, "O, rămâi" cu bine!
Marius Ene, 15.01.2025, Polonia
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Drunk Poem
Nothing hurts,
My head is fine,
So is my kidney,
I won't resign,
I'm singing like in Disney,
I drink my wine,
Till I can't walk a straight line.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
I'm starting to waver,
My throat's on fire,
My liquor i savor,
In sleep I slaver,
The bottle's my savior.
I get my razor,
My mind's a dictator,
No help makes me safer,
The pit only gets greater.
At fault's my nation,
The beer's my salvation.
I wake up at 1 pm
Nothing hurts except my head
And my kidney,
Next to me drinks with me Walt Disney.
And i start again,
I know nothing I gain.
I can't stop,
I can't escape.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Omule
Omule cu sange albastru
De ce esti atat de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac
Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si poi sa prapadit
Asa omule si tu...
PURITATE
Gândindu-mă la tine eu
Te privesc tăcut-mirată;
Sărutându-ți fruntea ta
În noaptea mea uitată.
Tu ești cerul meu senin
Plin de stele luminoase,
În noaptea ce se perindă lin
Ce-mi scânteie în ochii mei raze.
Iubirea mea ești tu,
Cerule, senin, albastru,
Cel ce-nrourezi pământu
Umplându-l de verdeață.
OMAGIU (pentru Eminescu)
Pe acest tărâm presărat cu piscuri
Presărat cu dealuri și cu verzi câmpii
Este marea-albastră, ce ni se deschide
Și ne-ndeamnă zilnic să mai fim copii
Este țara toată, eul nostru demn
Doruri multe poartă, doruri mult dorite
"O, rămâi, Luceafăr!" viu în vremuri mute
Eminescu astăzi, Eminescu mâine
Viu în cărți, în suflet, viu și în cuvinte
Știm că "Vreme trece,", știm că "vreme vine"
Până când, din nou ne-om aminti de tine,
"O, rămâi" al nostru, "O, rămâi" cu bine!
Marius Ene, 15.01.2025, Polonia
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Drunk Poem
Nothing hurts,
My head is fine,
So is my kidney,
I won't resign,
I'm singing like in Disney,
I drink my wine,
Till I can't walk a straight line.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
I'm starting to waver,
My throat's on fire,
My liquor i savor,
In sleep I slaver,
The bottle's my savior.
I get my razor,
My mind's a dictator,
No help makes me safer,
The pit only gets greater.
At fault's my nation,
The beer's my salvation.
I wake up at 1 pm
Nothing hurts except my head
And my kidney,
Next to me drinks with me Walt Disney.
And i start again,
I know nothing I gain.
I can't stop,
I can't escape.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Alte poezii ale autorului
Luna plină
Luna se preface într-o minge de foc
Cand luna se împacă cu încălzirea globală
Luna se preface într-o minge de gheață
Întreaga galaxie devine glaciară
Cand în galaxie începe să plouă
Sahara devine oază de verdeață.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
ANOTIMP
Voci părăsite în foamea cuvintelor
Scot cuvinte din glasul cărților
Ascult refrene din foșnetul frunzelor
Chipul anotimpului este un stup vesel de albine
Din buze de miere
Crește zambetul
Lacrimi de viespi,inimi de vipere
Curg pe trupul anotimpului
Strivesc sufletul naturii
Cu lacrimi de piatră
Frunzele plang în suspin,
par moarte, dar trăiesc
în delirul lor, ucise de vant
Suflete colorate cu sange de scorpion
Cuosc frica pădurii
Explorez teama ierbii
Răman cu spaima pe o creangă vie
ce respiră aer și pămant.
Floarea din colțul ierbii
Privesc cum stă ascuns între zidurile naturii
Floarea ierbii ce primăvara o binecuvantă
În colțul ierbii,ascunsă de șoapta nopților fierbinți
Floarea începe să cante Oda Bucuriei
Natura dansează în concertul lui Bethoven.
Natura
Natura care aș vrea să rămana veșnică vie
Port în mine ziua cand mă plimbam
Cu tine natură,
Cu vorbe dulci ne răsfățam
Ne intersectam des sub bătranul castan
Soarele ne privea și ne zambea
Iar luna își varsă privirea spre noi
Soarele și luna se îmbrățișau amandoi
Formă de salut ca doi prieteni astrali
Ca niște aștri care des ne vizitau
Și ne vegheau nopțile întunecate
Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.
Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche
Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire
din inima ta.
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.
Luna plină
Luna se preface într-o minge de foc
Cand luna se împacă cu încălzirea globală
Luna se preface într-o minge de gheață
Întreaga galaxie devine glaciară
Cand în galaxie începe să plouă
Sahara devine oază de verdeață.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
ANOTIMP
Voci părăsite în foamea cuvintelor
Scot cuvinte din glasul cărților
Ascult refrene din foșnetul frunzelor
Chipul anotimpului este un stup vesel de albine
Din buze de miere
Crește zambetul
Lacrimi de viespi,inimi de vipere
Curg pe trupul anotimpului
Strivesc sufletul naturii
Cu lacrimi de piatră
Frunzele plang în suspin,
par moarte, dar trăiesc
în delirul lor, ucise de vant
Suflete colorate cu sange de scorpion
Cuosc frica pădurii
Explorez teama ierbii
Răman cu spaima pe o creangă vie
ce respiră aer și pămant.
Floarea din colțul ierbii
Privesc cum stă ascuns între zidurile naturii
Floarea ierbii ce primăvara o binecuvantă
În colțul ierbii,ascunsă de șoapta nopților fierbinți
Floarea începe să cante Oda Bucuriei
Natura dansează în concertul lui Bethoven.
Natura
Natura care aș vrea să rămana veșnică vie
Port în mine ziua cand mă plimbam
Cu tine natură,
Cu vorbe dulci ne răsfățam
Ne intersectam des sub bătranul castan
Soarele ne privea și ne zambea
Iar luna își varsă privirea spre noi
Soarele și luna se îmbrățișau amandoi
Formă de salut ca doi prieteni astrali
Ca niște aștri care des ne vizitau
Și ne vegheau nopțile întunecate
Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.
Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche
Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire
din inima ta.
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.