O nouă eu...
Astăzi, ca niciodată,
Sufletul e mai deschis.
Nu te mai aștept la poartă,
Nici să te mai văd în vis.
Am înțeles, pentru totdeauna,
Viața ne-a dat alt destin.
Tu rămâi, așteaptă o alta,
Să te scape de-al tău chin.
Ești ca împărțirea la zero,
Suflet nedefinit.
A mea inimă te rog iart-o,
Fericirea și-a găsit.
Категория: Мысли
Все стихи автора: Ramona Elena Glodeanu
Дата публикации: 25 мая 2024
Просмотры: 393
Стихи из этой категории
Singurătatea o-nțelegi
Asta e tot ce-am vrut...
Să fie liniște-ntr-o seară.
Atât. Nimic mai mult.
Un gând ca să-mi apară
și să mă duc departe,
Pe-un nor ce stă deasupra vieții,
în care cineva împarte
ideile singurătății.
Si văd cum suflă vântu-n crengi,
în iarba de pe câmp și-n mine...
Singurătatea o-nțelegi,
atunci când te gândești la tine
Îți vine să rămâi...nimic să nu mai spui.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Cine?
Cine să-mi spună astăzi mie
Dacă în viața am ales corect?
Iar celor ce mâna mi-au întins
Eu am avut cuvinte de respect?
Cine n-a fost odată mic copil
Căzând pe jos, mergând târâș?
Plângând că nimeni nu-l ajută
Motiv de-a se uita la ei chiorâș?
Cine n-a fost la grădi și la școală
Purtând ghiozdanul plin de cărți?
Iar la final să trecă prin examen
Să poată-n viitor deschide porți?
Cine nu și-a făcut rost pe pământ
Și pentru care a luptat din greu?
Să aibă pentru el și cei apropiați
O pâine albă și-n buzunar un leu?
Cine iubirea n-a încercat s-o afle
Și-n doi să treacă valurile vieții?
Să construiască și copii la masă
Și-n timpul liber o bere cu băieții?
Cine necazuri și eșecuri n-a avut
Și peste care cu greu el a trecut?
Și cât de mulțumit și fericit a fost
C-a izbândit, luptând cum a putut?
Cine nu s-a bucurat de împliniri
Și de prieteni buni, adevărați?
Care să-i stea tot timpu' aproape
Și la nevoie să sară ca niște frați?
Cine n-a fost mințit și înșelat
De cei la care el nu se-aștepta?
Și cât a îndurat pâna-putut uita
Minciuna dovedită și a o accepta?
Cine nu a greșit vreodat' în viață
Cu voie sau obligat de soartă?
Și cine ar putea s-arunce piatra
În cineva care îi spune...mă iartă?
Și cine fericirea o are pe pământ
Și dă ceea ce e de dat Cezarului?
Sigur e omul cel iubit și va primi
Răsplată după faptă..din partea Domnului?
Ultimul vis
Un vis cumplit și uimitor
Aseară am avut
Căci m am privit râzând
Cum mor,
Și tare mi a plăcut.
Și tare mi as fi dorit
Să nu mă mai trezesc,
Dar culmea...m am trezit
Și astăzi..nu zâmbesc .
De ar fi să nu mă mai trezesc
În seara asta ,eu aș ști
Că cei pe care îi iubesc
Lipsa nu îmi vor simții..
Adesea mă gândesc că poate,
Eu nu contez pe acest pământ
Plângând ,lăsând capul pe-o parte
Mi aș spune ultimul cuvânt..
Gânduri
Alunec, alunec pe luciu de gânduri,
Din brațe vâslesc iar trupul mi-e pluta
Ce curge alene peste valuri și vânturi,
Iar sufletu-mi plânge, cum cântă lăuta.
Îmi umflu plămânii și suflu în pânze,
Oceanul de gânduri e azi pe sfârșite,
Din idei, în opaițe, se încarcă osânze,
Aprinzând peste mine lumini rătăcite.
Zboară în stoluri puzderii de gânduri,
Iar fața-mi mimează uimită expresii,
Migrează înapoi ordonate în rânduri,
Iar cele străine se transformă-n obsesii.
Alunec, alunec misterios prin amurg,
E beznă în minte și acolo-i sorgintea,
Negre himere prin trup mi se scurg,
Iar gânduri, gânduri îmi tulbură mintea.
"N" momente
Oamenii adesea trec prin N momente
De la agonie la extaz pot fi definite.
Dimineți în care sunt vulcanici,
Dar serile devin mai calmi.
Locuri unde se manifestă zgomotos,
Dar se retrag apoi sub un cer senin.
La unele fapte reacționează violenți,
Ca să se resemneze detașați apoi.
Momente înrobite de către sentimente,
Ce într-un târziu sunt transformate
Din atitudini în gânduri profunde,
Din vanități în reale principii.
Oare este bine să-ți depeni amintirile,
Și să-ți etalezi îngrijorările
În fața unui auditoriu nepăsător,
Și deseori necruțător?
Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,
Și să redescrii din argumente legi.
Singurătatea o-nțelegi
Asta e tot ce-am vrut...
Să fie liniște-ntr-o seară.
Atât. Nimic mai mult.
Un gând ca să-mi apară
și să mă duc departe,
Pe-un nor ce stă deasupra vieții,
în care cineva împarte
ideile singurătății.
Si văd cum suflă vântu-n crengi,
în iarba de pe câmp și-n mine...
Singurătatea o-nțelegi,
atunci când te gândești la tine
Îți vine să rămâi...nimic să nu mai spui.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Cine?
Cine să-mi spună astăzi mie
Dacă în viața am ales corect?
Iar celor ce mâna mi-au întins
Eu am avut cuvinte de respect?
Cine n-a fost odată mic copil
Căzând pe jos, mergând târâș?
Plângând că nimeni nu-l ajută
Motiv de-a se uita la ei chiorâș?
Cine n-a fost la grădi și la școală
Purtând ghiozdanul plin de cărți?
Iar la final să trecă prin examen
Să poată-n viitor deschide porți?
Cine nu și-a făcut rost pe pământ
Și pentru care a luptat din greu?
Să aibă pentru el și cei apropiați
O pâine albă și-n buzunar un leu?
Cine iubirea n-a încercat s-o afle
Și-n doi să treacă valurile vieții?
Să construiască și copii la masă
Și-n timpul liber o bere cu băieții?
Cine necazuri și eșecuri n-a avut
Și peste care cu greu el a trecut?
Și cât de mulțumit și fericit a fost
C-a izbândit, luptând cum a putut?
Cine nu s-a bucurat de împliniri
Și de prieteni buni, adevărați?
Care să-i stea tot timpu' aproape
Și la nevoie să sară ca niște frați?
Cine n-a fost mințit și înșelat
De cei la care el nu se-aștepta?
Și cât a îndurat pâna-putut uita
Minciuna dovedită și a o accepta?
Cine nu a greșit vreodat' în viață
Cu voie sau obligat de soartă?
Și cine ar putea s-arunce piatra
În cineva care îi spune...mă iartă?
Și cine fericirea o are pe pământ
Și dă ceea ce e de dat Cezarului?
Sigur e omul cel iubit și va primi
Răsplată după faptă..din partea Domnului?
Ultimul vis
Un vis cumplit și uimitor
Aseară am avut
Căci m am privit râzând
Cum mor,
Și tare mi a plăcut.
Și tare mi as fi dorit
Să nu mă mai trezesc,
Dar culmea...m am trezit
Și astăzi..nu zâmbesc .
De ar fi să nu mă mai trezesc
În seara asta ,eu aș ști
Că cei pe care îi iubesc
Lipsa nu îmi vor simții..
Adesea mă gândesc că poate,
Eu nu contez pe acest pământ
Plângând ,lăsând capul pe-o parte
Mi aș spune ultimul cuvânt..
Gânduri
Alunec, alunec pe luciu de gânduri,
Din brațe vâslesc iar trupul mi-e pluta
Ce curge alene peste valuri și vânturi,
Iar sufletu-mi plânge, cum cântă lăuta.
Îmi umflu plămânii și suflu în pânze,
Oceanul de gânduri e azi pe sfârșite,
Din idei, în opaițe, se încarcă osânze,
Aprinzând peste mine lumini rătăcite.
Zboară în stoluri puzderii de gânduri,
Iar fața-mi mimează uimită expresii,
Migrează înapoi ordonate în rânduri,
Iar cele străine se transformă-n obsesii.
Alunec, alunec misterios prin amurg,
E beznă în minte și acolo-i sorgintea,
Negre himere prin trup mi se scurg,
Iar gânduri, gânduri îmi tulbură mintea.
"N" momente
Oamenii adesea trec prin N momente
De la agonie la extaz pot fi definite.
Dimineți în care sunt vulcanici,
Dar serile devin mai calmi.
Locuri unde se manifestă zgomotos,
Dar se retrag apoi sub un cer senin.
La unele fapte reacționează violenți,
Ca să se resemneze detașați apoi.
Momente înrobite de către sentimente,
Ce într-un târziu sunt transformate
Din atitudini în gânduri profunde,
Din vanități în reale principii.
Oare este bine să-ți depeni amintirile,
Și să-ți etalezi îngrijorările
În fața unui auditoriu nepăsător,
Și deseori necruțător?
Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,
Și să redescrii din argumente legi.
Другие стихотворения автора
Rămas bun
Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt
Să pot pleca cu inima împăcată,
Eu te iert, căci toate le-ai făcut,
Supus de mintea-ți deșartă.
Știu că în zadar au fost,
Oh…visele mele!
Nu putem să-ți spun tot
De frică c-ai fi fugit de ele.
Și fără un cuvânt spus
Ai dispărut din al meu Rai,
Rămâi cu bine, suflet distrus,
Căci gând să oferi iubire n-ai!
Imperfect
Dac-ar fi să-ți fac portret
Și să mi te-asemăn,
Eu aș fi un sumbru suflet
Iar tu, al meu geamăn.
Dac-ar fi să-ți fac un cânt
La vioară, tăcut în noapte,
Eu aș fi tainic descânt
Iar tu, sincron de șoapte.
Dac-ar fi să-ți fac poem
Să-ți găsesc rima perfectă,
Pentru mine ai fi boem,
Într-o lume imperfectă.
Judecata
Curajul...
Mă dezmorțește,
Mă stârnește,
Dar nu sunt Harap din poveste
Să mă lupt pentru regate,
Să fiu slugă, să fac fapte
Și să mor, dar să învii,
Nu e stilul meu!
Iubirea...
Mă orbește,
Mă robește,
Dar nu sunt Ana a lui Ion
Să fiu bătută, chinuită,
Să plâng după o iubire sfârșită,
Să mor și nimeni să nu plângă,
Nu e stilul meu!
Frumusețea...
Mă lovește,
Mă mândrește,
Dar nu sunt Ela Gheorghidiu,
Să am faimă și avere,
Să fiu acuzată de-al meu soț,
Că nu-s fidelă și-l înșel,
Nu e stilul meu!
Enigma...
Se distinge bine,
Stilul eu nu mi-l găsesc.
Nu sunt slugă, iubită sau soție,
Nu am regate, pământ, avere,
Dar cine sunt eu??
Să mă judec nu e stilul meu!
Vocea României
Tot mai greu, se lasă peste școală,
Umbra unui sistem ce nu-și vrea copilul sănătos,
Dascălii ce poartă măști de ifos,
Otrăvesc tot ce-i pur, cu-al lor suflet de smoală.
Unde sunteți voi, ce-ați fost cândva eroi?
Sălile sunt pline, dar totuși așa goale,
Zâmbete forțate pe chipurile pale,
Se topesc anii învățării, sub lacrimi de nevoi.
Nu știu de carte sau de cuvânt,
,,Educație" răsună ca un ecou în surdină,
În băncile uitate, copii ascunși în vină,
Prizonierii unor oameni ce-au depus un jurământ.
Sistem corupt al educației ucise,
Note și examene, lanțuri grele pe umeri de copil,
Uităm că școala nu este un exil,
Românie... gropar de vise!
Doar un gând
Născută din pământ și apă,
Copilul Lui Dumnezeu,
Curat, sufletul meu,
Supus să cadă în groapă.
Păcatele din neam în neam
Ce mă urmăresc din umbră,
Simfonie sumbră,
Cu ele inima-mi hrăneam.
Aș fi vrut să fiu secundă,
Să fiu o clipă pe pământ,
Sau o adiere de vânt
Care-n trestii să se ascundă.
Îndrăznesc să cred în toate
Și în câte nu există,
Eu, simplă artistă,
Cu mii de vise întunecate.
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
Rămas bun
Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt
Să pot pleca cu inima împăcată,
Eu te iert, căci toate le-ai făcut,
Supus de mintea-ți deșartă.
Știu că în zadar au fost,
Oh…visele mele!
Nu putem să-ți spun tot
De frică c-ai fi fugit de ele.
Și fără un cuvânt spus
Ai dispărut din al meu Rai,
Rămâi cu bine, suflet distrus,
Căci gând să oferi iubire n-ai!
Imperfect
Dac-ar fi să-ți fac portret
Și să mi te-asemăn,
Eu aș fi un sumbru suflet
Iar tu, al meu geamăn.
Dac-ar fi să-ți fac un cânt
La vioară, tăcut în noapte,
Eu aș fi tainic descânt
Iar tu, sincron de șoapte.
Dac-ar fi să-ți fac poem
Să-ți găsesc rima perfectă,
Pentru mine ai fi boem,
Într-o lume imperfectă.
Judecata
Curajul...
Mă dezmorțește,
Mă stârnește,
Dar nu sunt Harap din poveste
Să mă lupt pentru regate,
Să fiu slugă, să fac fapte
Și să mor, dar să învii,
Nu e stilul meu!
Iubirea...
Mă orbește,
Mă robește,
Dar nu sunt Ana a lui Ion
Să fiu bătută, chinuită,
Să plâng după o iubire sfârșită,
Să mor și nimeni să nu plângă,
Nu e stilul meu!
Frumusețea...
Mă lovește,
Mă mândrește,
Dar nu sunt Ela Gheorghidiu,
Să am faimă și avere,
Să fiu acuzată de-al meu soț,
Că nu-s fidelă și-l înșel,
Nu e stilul meu!
Enigma...
Se distinge bine,
Stilul eu nu mi-l găsesc.
Nu sunt slugă, iubită sau soție,
Nu am regate, pământ, avere,
Dar cine sunt eu??
Să mă judec nu e stilul meu!
Vocea României
Tot mai greu, se lasă peste școală,
Umbra unui sistem ce nu-și vrea copilul sănătos,
Dascălii ce poartă măști de ifos,
Otrăvesc tot ce-i pur, cu-al lor suflet de smoală.
Unde sunteți voi, ce-ați fost cândva eroi?
Sălile sunt pline, dar totuși așa goale,
Zâmbete forțate pe chipurile pale,
Se topesc anii învățării, sub lacrimi de nevoi.
Nu știu de carte sau de cuvânt,
,,Educație" răsună ca un ecou în surdină,
În băncile uitate, copii ascunși în vină,
Prizonierii unor oameni ce-au depus un jurământ.
Sistem corupt al educației ucise,
Note și examene, lanțuri grele pe umeri de copil,
Uităm că școala nu este un exil,
Românie... gropar de vise!
Doar un gând
Născută din pământ și apă,
Copilul Lui Dumnezeu,
Curat, sufletul meu,
Supus să cadă în groapă.
Păcatele din neam în neam
Ce mă urmăresc din umbră,
Simfonie sumbră,
Cu ele inima-mi hrăneam.
Aș fi vrut să fiu secundă,
Să fiu o clipă pe pământ,
Sau o adiere de vânt
Care-n trestii să se ascundă.
Îndrăznesc să cred în toate
Și în câte nu există,
Eu, simplă artistă,
Cu mii de vise întunecate.
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...