O nouă eu...
Astăzi, ca niciodată,
Sufletul e mai deschis.
Nu te mai aștept la poartă,
Nici să te mai văd în vis.
Am înțeles, pentru totdeauna,
Viața ne-a dat alt destin.
Tu rămâi, așteaptă o alta,
Să te scape de-al tău chin.
Ești ca împărțirea la zero,
Suflet nedefinit.
A mea inimă te rog iart-o,
Fericirea și-a găsit.
Категория: Мысли
Все стихи автора: Ramona Elena Glodeanu
Дата публикации: 25 мая 2024
Просмотры: 399
Стихи из этой категории
Știu ca o sa ma uiți
Știu că o să mă uiți curând,
Că vor veni alți pași pe drum,
Și în privirea ta nu voi mai fi,
Doar o amintire în vânt.
Știu că timpul va șterge conturul
Chipului meu, al vocii, al dorinței,
Și vei rămâne doar cu ecoul
Unui zâmbet pierdut între clipe.
Cu fiecare zi, voi deveni
O umbră de care nu te vei mai împiedica,
Iar inima ta va învăța
Să bată fără să mai simtă greul.
Dar până atunci, te voi iubi
Cu toată intensitatea ce mi-a rămas,
Știind că, în final, o să mă uiți
Cum uităm, uneori, chiar și ceea ce am iubit.
Vei plânge, poate, când îți va lipsi
Un colț din sufletul ce-ți părea al meu,
Dar timpul va topi și lacrima
Și voi fi doar o palidă umbră în cerul tău.
Îți voi fi uitare, așa cum sunt vântul,
Care lasă în urmă doar liniște rece,
Iar tu, la fel, vei trăi fără dor,
Fără povestea ce ne lega pe noi.
Poate că vei zâmbi când îți vei aminti,
Dar nu vei ști că eu sunt acolo,
Într-un colț al minții tale uitate,
Tăcută, dar nemurind niciodată.
Știu că o să mă uiți curând,
Și poate atunci mă vei înțelege,
Că am fost tot ce-ai avut cândva,
Și că în uitare, iubirea nu dispare.
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Doar poemele - V
Bolta stelară
inundă-n lumină
ringul terestru,
cupola surâde,
glasuri nebune
dau răsuflări
forjelor,
sufletele se prăjesc
ecologic,
viitorul fandează,
trecutul loveşte,
arbitrează prezentul,
viaţa sau moartea
va umple trofeul,
trecutul muşcă,
sângerează avenirea,
omenirea aclamă,
moartea stăpâneşte
clepsidra,
umbre îmbrăcate
în piele se plimbă
pe Terra.
Doar poemele
aduc în dorul lui mâine
iubirea de ieri,
păstrează în slove
frânturi de viaţă
ascunse de soare
în altă galaxie.
Ele, poemele,
dau gând cuvântului,
renasc în suflet
melodia trăirilor.
Știu ca o sa ma uiți
Știu că o să mă uiți curând,
Că vor veni alți pași pe drum,
Și în privirea ta nu voi mai fi,
Doar o amintire în vânt.
Știu că timpul va șterge conturul
Chipului meu, al vocii, al dorinței,
Și vei rămâne doar cu ecoul
Unui zâmbet pierdut între clipe.
Cu fiecare zi, voi deveni
O umbră de care nu te vei mai împiedica,
Iar inima ta va învăța
Să bată fără să mai simtă greul.
Dar până atunci, te voi iubi
Cu toată intensitatea ce mi-a rămas,
Știind că, în final, o să mă uiți
Cum uităm, uneori, chiar și ceea ce am iubit.
Vei plânge, poate, când îți va lipsi
Un colț din sufletul ce-ți părea al meu,
Dar timpul va topi și lacrima
Și voi fi doar o palidă umbră în cerul tău.
Îți voi fi uitare, așa cum sunt vântul,
Care lasă în urmă doar liniște rece,
Iar tu, la fel, vei trăi fără dor,
Fără povestea ce ne lega pe noi.
Poate că vei zâmbi când îți vei aminti,
Dar nu vei ști că eu sunt acolo,
Într-un colț al minții tale uitate,
Tăcută, dar nemurind niciodată.
Știu că o să mă uiți curând,
Și poate atunci mă vei înțelege,
Că am fost tot ce-ai avut cândva,
Și că în uitare, iubirea nu dispare.
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Doar poemele - V
Bolta stelară
inundă-n lumină
ringul terestru,
cupola surâde,
glasuri nebune
dau răsuflări
forjelor,
sufletele se prăjesc
ecologic,
viitorul fandează,
trecutul loveşte,
arbitrează prezentul,
viaţa sau moartea
va umple trofeul,
trecutul muşcă,
sângerează avenirea,
omenirea aclamă,
moartea stăpâneşte
clepsidra,
umbre îmbrăcate
în piele se plimbă
pe Terra.
Doar poemele
aduc în dorul lui mâine
iubirea de ieri,
păstrează în slove
frânturi de viaţă
ascunse de soare
în altă galaxie.
Ele, poemele,
dau gând cuvântului,
renasc în suflet
melodia trăirilor.
Другие стихотворения автора
Regina Nopții
În poiana înseninată
De cu seară greieri cântă
Iarba moale-n talpa vie
Te-nfioara și încântă.
Iar, când totul pare sfânt
Și când liniștea se lasă,
Se aude, slab în crâng,
Un glas de mogâldeață.
Era ea, înmiresmată,
Cu petalele-i vioaie,
Regina Nopții, cine alta
Se trezește in miez de noapte?
Am auzit astă vară
Pe când un corb cerul brăzda
Că lăcusta îi spuse melcului
Tot ce șoarecele știa
Care, la rândul lui,
Pestele și broasca-i spuse
Că ei știau toată povestea
Despre cea din miez de noapte
Căci era așa din vremea
Pe când cocoșul ouă făcea,
Iar pinguinul putea să zboare
În zone tropicale iarna.
Ea a fost o mică floare,
Ca oricare, dar altfel,
Într-o seară, cu raza-i vie,
Luna vede micuța blândă,
Frumusețea ei plăpândă,
Dragostea, inima o-nmoaie.
De dimineață, Soarele,
Nici bine nu apare-n boltă
Căci greierele, pe umăr sare
Și-i șoptește de-a lui sortită
Că pe seară, se iubea
Cu o floare obișnuită.
Înfuriat și egocentric
Îi lasă cerul Lunii
Să ia cu ea toată lumina
Și stelele și norii .
Luna a făcut nuntă
Cu floarea cea obișnuită
Pe tron de stele, încoronată
Să-i fie-n veci regină.
Și așa, a apărut ea,
Cea mai răsărită între flori,
Gardianul nopții tainice,
Regina stelelor.
Singuratic
Și dacă aș vorbi cu luna
Și aș cânta sumbru-n arcuș,
Mi-ar fi sufletul furtuna
Ce lăsă-n urmă pași de tuș.
Și alinări de ar mai fi
Pe parcursul vieții mele,
Inima mi-aș jertfi,
Să-ți pot uita și numele.
Fericirea de-aș găsi
Ca să nu te mai aștept,
Te-aș lăsa, te-aș părăsi
A mea cale s-o îndrept.
Viață cu amărăciune
Și de lacrimi plină,
Scrie eul cu-n tăciune
Versuri pline cu lumină.
Cuprins de frică-n întuneric
Și-nsetat de foc,
Muză, ecoul liric,
Șoapte suave puse-n joc.
Scrisoare de apoi
Când cavoul devine casă
Ai să fii uitat de lume,
Vei sta singur, lor nu le pasă
Că la piatra cu-al tău nume
Lumânarea este stinsă,
Și-ai buruiene lângă cruce,
Crezi că îți vor face masă
Dar ei știu doar să se spurce.
Ești vorbit de rău și-acum
Chiar de tu le-ai vrut doar bine,
Pentru ei ai fost un fum
Iar ei se cred roi de albine.
Presupun că i-ai rănit
Dar cu toții au uitat
Când pentru ei păreai fericit
Și n-aveai drept la oftat.
,, Ce griji ai tu?"
,, În locul tău eu nu m-aș plânge"
Vorbe pe care sufletu'
Le-a clătit în lacrimi de sânge.
Altele chiar nu-și au rostul,
Prejudecăți și vorbe-n vânt,
Acum c-ai liniște, ai totul,
N-auzi vorbe din pământ.
Dor de tine, România...
Comasați-s la putere
Cu averea strânsă-n saci,
Țara-i toată o mizerie,
Iar noi...lipiți săraci.
Citesc chipurile triste
Şi-ncrețite de nevoi,
Palmele noastre muncite,
Vor lovi cândva în voi!
Cei mai mari penali în funcții
Și-au făcut vile, palate,
Au vândut pământul, munţii,
Ne-au lăsat păduri tăiate.
În curând vă sună ceasul,
Suflă vântul a schimbare,
Când poporu-şi ține glasul
Şi-şi dorește eliberare.
Ce este cu țara noastră?
Unde sunt cei înțelepți?
Tu, cândva, cea mai măiastră,
Azi, condusă de nedrepți.
A fost odată...
Toamna iarăşi a venit,
Printre inimi spulberate,
Frunze aruncând pe toate
Un petec tăinuit.
Şi privesc cerul târziu,
Printre crengile dezgolite,
Mă gândesc la cum e Raiu'
Fără durere şi suspine.
Mă uit la cee-n jur,
Prizonieri în sfera noastra,
Iphone-ul e la modă acum,
Iar cărţile, doar o fantasmă.
În locul unui ,,La mulți ani!"
Azi, în loc să-ți dau o floare
Și în brațe să te strâng,
Îți aprind o lumânare
Și te rog să-mi vii în gând.
Brăzdat chipul de necaz
Și albită de vreme,
Ai muncit fără răgaz,
Să nu-ți pierzi copiii-n lume.
Ai plecat din suferință
La ceata cerului senin,
În urma ta, firava-mi ființă,
A înțeles că toți murim.
Nimeni nu știa să spună
O poveste ca și tine,
Scumpa mea, bunică bună,
Cu tine era atât de bine!
Regina Nopții
În poiana înseninată
De cu seară greieri cântă
Iarba moale-n talpa vie
Te-nfioara și încântă.
Iar, când totul pare sfânt
Și când liniștea se lasă,
Se aude, slab în crâng,
Un glas de mogâldeață.
Era ea, înmiresmată,
Cu petalele-i vioaie,
Regina Nopții, cine alta
Se trezește in miez de noapte?
Am auzit astă vară
Pe când un corb cerul brăzda
Că lăcusta îi spuse melcului
Tot ce șoarecele știa
Care, la rândul lui,
Pestele și broasca-i spuse
Că ei știau toată povestea
Despre cea din miez de noapte
Căci era așa din vremea
Pe când cocoșul ouă făcea,
Iar pinguinul putea să zboare
În zone tropicale iarna.
Ea a fost o mică floare,
Ca oricare, dar altfel,
Într-o seară, cu raza-i vie,
Luna vede micuța blândă,
Frumusețea ei plăpândă,
Dragostea, inima o-nmoaie.
De dimineață, Soarele,
Nici bine nu apare-n boltă
Căci greierele, pe umăr sare
Și-i șoptește de-a lui sortită
Că pe seară, se iubea
Cu o floare obișnuită.
Înfuriat și egocentric
Îi lasă cerul Lunii
Să ia cu ea toată lumina
Și stelele și norii .
Luna a făcut nuntă
Cu floarea cea obișnuită
Pe tron de stele, încoronată
Să-i fie-n veci regină.
Și așa, a apărut ea,
Cea mai răsărită între flori,
Gardianul nopții tainice,
Regina stelelor.
Singuratic
Și dacă aș vorbi cu luna
Și aș cânta sumbru-n arcuș,
Mi-ar fi sufletul furtuna
Ce lăsă-n urmă pași de tuș.
Și alinări de ar mai fi
Pe parcursul vieții mele,
Inima mi-aș jertfi,
Să-ți pot uita și numele.
Fericirea de-aș găsi
Ca să nu te mai aștept,
Te-aș lăsa, te-aș părăsi
A mea cale s-o îndrept.
Viață cu amărăciune
Și de lacrimi plină,
Scrie eul cu-n tăciune
Versuri pline cu lumină.
Cuprins de frică-n întuneric
Și-nsetat de foc,
Muză, ecoul liric,
Șoapte suave puse-n joc.
Scrisoare de apoi
Când cavoul devine casă
Ai să fii uitat de lume,
Vei sta singur, lor nu le pasă
Că la piatra cu-al tău nume
Lumânarea este stinsă,
Și-ai buruiene lângă cruce,
Crezi că îți vor face masă
Dar ei știu doar să se spurce.
Ești vorbit de rău și-acum
Chiar de tu le-ai vrut doar bine,
Pentru ei ai fost un fum
Iar ei se cred roi de albine.
Presupun că i-ai rănit
Dar cu toții au uitat
Când pentru ei păreai fericit
Și n-aveai drept la oftat.
,, Ce griji ai tu?"
,, În locul tău eu nu m-aș plânge"
Vorbe pe care sufletu'
Le-a clătit în lacrimi de sânge.
Altele chiar nu-și au rostul,
Prejudecăți și vorbe-n vânt,
Acum c-ai liniște, ai totul,
N-auzi vorbe din pământ.
Dor de tine, România...
Comasați-s la putere
Cu averea strânsă-n saci,
Țara-i toată o mizerie,
Iar noi...lipiți săraci.
Citesc chipurile triste
Şi-ncrețite de nevoi,
Palmele noastre muncite,
Vor lovi cândva în voi!
Cei mai mari penali în funcții
Și-au făcut vile, palate,
Au vândut pământul, munţii,
Ne-au lăsat păduri tăiate.
În curând vă sună ceasul,
Suflă vântul a schimbare,
Când poporu-şi ține glasul
Şi-şi dorește eliberare.
Ce este cu țara noastră?
Unde sunt cei înțelepți?
Tu, cândva, cea mai măiastră,
Azi, condusă de nedrepți.
A fost odată...
Toamna iarăşi a venit,
Printre inimi spulberate,
Frunze aruncând pe toate
Un petec tăinuit.
Şi privesc cerul târziu,
Printre crengile dezgolite,
Mă gândesc la cum e Raiu'
Fără durere şi suspine.
Mă uit la cee-n jur,
Prizonieri în sfera noastra,
Iphone-ul e la modă acum,
Iar cărţile, doar o fantasmă.
În locul unui ,,La mulți ani!"
Azi, în loc să-ți dau o floare
Și în brațe să te strâng,
Îți aprind o lumânare
Și te rog să-mi vii în gând.
Brăzdat chipul de necaz
Și albită de vreme,
Ai muncit fără răgaz,
Să nu-ți pierzi copiii-n lume.
Ai plecat din suferință
La ceata cerului senin,
În urma ta, firava-mi ființă,
A înțeles că toți murim.
Nimeni nu știa să spună
O poveste ca și tine,
Scumpa mea, bunică bună,
Cu tine era atât de bine!