Cândva

Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite

și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală

(precum cea dintre Sorina

fetița de opt ani din Baia de Aramă

și toți asistenții ei maternali

statali

procedurali

gen Maria Pițurcă!)

eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali

chiriași simbiotici

un fel de escherihioze coli imprevizibile

în intestinele colonizate de milioane de bacterii

dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele

devin exhaustivi

îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile

excluse din sanctuarul ancestral al muzelor

și aruncate în groapa cu lei

recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu

despre ejaculări și violuri

numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei

întro societate democratică în care și reciproca este valabilă

nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”

cum spui

pentru o clipă irațională de glorie

nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire

post factum…

s-a întors gerul,

cu asprimile lui,

răutățile lui,

și cu

multe, multe vorbe

de ocară.

ademenitor, ca un clocot de ape,

e parfumul narciselor...

din apropiata  primăvară?

poate.....

Degeaba am face atâtea lucruri căci vor fi îndeajuns de a mulțumi pe alții

Am construi și reconstrui ziduri imense în jurul nostru

Am ridica flăcări imense prin dansuri de-o emoție necontrolată

Am ridica totodată și tăcerea nespusă ca într-o pădure pătrunsă cu-nturenic inexplicabil

Am rezista noi acestei multiple răzbunare sau mai bine zis cumplitei distrare?

Am câștiga noi cumplita răzbunare sau mai bine zis al acestei înghețări fatale 

Sau am irosi timp sa luptăm până eșuăm

Căci la final nu rezistăm… căci pierdem tot

Creezi cu ochii îndreptați spre cer.

Clădești cu spiritul coborând pe pământ.

Plantezi cu mâinile însângerate de spini,

Culegi roade cu sudoarea unui felcer,

Primești lovituri fără discernământ,

Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.

Râzi nebună viață,

Râzi de fericire.

Râzi nebună viață,

Râzi de clocotire.

Este-al vieții dar

Plin de desfătare.

Este-al vieții har

Plin de căutare.

Să dai mâna cu viața

Îți dăruiește în mosor ața.

La fel ca și-o cadână

Dorești ca să rămână.

De nu te ții de viață,

Totul devine ghiață.

Te lasă, te-abandonează

Și-n cale totul îți frânează.

Așa sfârșește individul

Cu sfânta, dulce viață,

Pământul înghițindu-l,

Rupând-ui-se firul de firavă ață.

Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.

Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.

Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.

Am scris versuri pentru tine,

Despre ceea ce eu simțeam,

Vina toată-mi aparține,

Păcatul meu, că te iubeam.

Scriam povești de tine pline,

Scriam ceva ce nu erai,

Vina toată-ți aparține,

Păcatul tău, că nu iubeai.

N-am așteptat nestemate,

O floare mi-era de-ajuns,

Vina la doi se-mparte,

Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.

Și dacă aș vorbi cu luna

Și aș cânta sumbru-n arcuș,

Mi-ar fi sufletul furtuna

Ce lăsă-n urmă pași de tuș.

Și alinări de ar mai fi

Pe parcursul vieții mele,

Inima mi-aș jertfi,

Să-ți pot uita și numele.

Fericirea de-aș găsi

Ca să nu te mai aștept,

Te-aș lăsa, te-aș părăsi

A mea cale s-o îndrept.

Viață cu amărăciune

Și de lacrimi plină,

Scrie eul cu-n tăciune

Versuri pline cu lumină.

Cuprins de frică-n întuneric

Și-nsetat de foc,

Muză, ecoul liric,

Șoapte suave puse-n joc.

La fel ca orice alt copil

Cu-o naivitate blândă,

Vreau să-mi fii un infinit

Făr' de griji și multă trudă.

Soarele, pe lângă tine

Este cea mai mică stea,

Tu, mămică preaiubită,

Luceafărul din viața mea!

Pentru tine, dragă mamă,

Ființă dulce, răbdătoare,

Astăzi este-o zi prea scumpă,

Ziua ta, e sărbătoare!

Nu cunosc fericire de muritor,

O frunză-n vânt, un scriitor, 

Mă ofilesc cu timpul şi apar iar, 

Nimic din jur nu-mi pare familiar.

Acum sunt trup ce-n valul vântului, 

Ce-n bătaia ceasului și a trecutului, 

Trece prin timpuri ce n-au formă, 

Simt cum existenta mi se curmă.

Nici fericirea, nici durerea, 

Nici dezgustul, nici plăcerea, 

Nu descriu nemurirea în totalitate, 

Sumar de sentimente în intensitate.

Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc, 

Și cu sufletul sper să mă găsesc, 

Viața eternă e coşmar şi fantezie, 

Trăiesc și renasc prin poezie...

Toamna iarăşi a venit,

Printre inimi spulberate,

Frunze aruncând pe toate

Un petec tăinuit.

Şi privesc cerul târziu,

Printre crengile dezgolite,

Mă gândesc la cum e Raiu'

Fără durere şi suspine.

Mă uit la cee-n jur,

Prizonieri în sfera noastra,

Iphone-ul e la modă acum,

Iar cărţile, doar o fantasmă.

Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt

Să pot pleca cu inima împăcată,

Eu te iert, căci toate le-ai făcut,

Supus de mintea-ți deșartă.

Știu că în zadar au fost,

Oh…visele mele!

Nu putem să-ți spun tot

De frică c-ai fi fugit de ele.

Și fără un cuvânt spus

Ai dispărut din al meu Rai,

Rămâi cu bine, suflet distrus,

Căci gând să oferi iubire n-ai!