1  

OMUL SĂPTĂMÂNII: Constantin Rusnac, compozitor

Muzicianul Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie 1948, în s. Trebisăuți, r-nul Briceni. După șapte clase de școală medie, a decis să facă studii muzicale la actualul Liceu „Ciprian Porumbescu” din Chișinău. În 1956 a participat la primul festival republican al elevilor, unde a cântat la „xilofon” - opt sticle cu apă umplute până la diferite nivele -, și a ocupat locul întâi.

În 1965, a absolvit școala de muzică cu medalia de aur. Apoi și-a continuat studiile la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”, în prezent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, la două specialități: muzicologie și contrabas. În anul 1969 a compus prima sa lucrare, „Sârba din Trebisăuți”, pentru orchestra de muzică populară. Iar în 1970 a absolvit Conservatorul, devenind profesor la Catedra de folclor.

Între anii 1970-1975, s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare. În perioada 1971-1979, a fost membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al RSSM. În 1976 a primit Premiul de Stat pentru creația „Sărbătoreasca”. Peste un an a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, iar în 1979 –Laureat al festivalului „Cântecul-79” din Moscova.


În anii 1979-1984 a fost redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al RSS Moldovenești, după care devine prim-viceministru al culturii și rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice, a compus „Suita” pentru nai, țambal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Odă muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sânziana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cântece pentru voce, pian și cor, poemul vocal-simfonic „Zorile”, piese pentru diferite instrumente; a alcătuit două volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cântece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe și rugăciuni. Totodată, este autor de emisiuni radio şi de televiziune.

În 1986, i-a fost conferit titlul de conferențiar, iar în 1990 – de profesor universitar. Din 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a R, Moldova pentru UNESCO.

Marți, Constantin Rusnac a atins onorabila vârstă de 70 de ani. Cu această ocazie, echipa ziarului TIMPUL vă dorește multă muzică, maestre, lângă toți cei care vă sunt dragi!

 


Preluat de la: Timpul.md

Creaţii aleatorii :)

Trei Inimi

Oare cum iubește un om?

Cum se întâmplă iubirea?

Inima bate tare,

Asta știu eu,nu din întâmplare

Doar așa am auzit,

Dar cum se simte dacă ar fi un fenomen?

Oare ar fi vântul cu polen?

Sau ar fi soarele mai lent

Eu cred ca ar fi curcubeul rozaliu-dement,

Acel roz de este foarte persistent,

Dar dacă ar fi fost o boală?

Sau cumva un poster de școală?

Ce contează ce ar fi el,contează ca este.

Dar eu cred ca știu cine ar iubii cel mai tare!

Caracatița din mare,

Are trei inimi care bat și mai tare,

Cred ca iubește toate ființele din mare,și de ce nu și ființele de pe pământurile moale și arzătoare,

Iubirea lui ar fi roșu foc ca și focul din iarmaroc

Într-o zi oi afla și eu ce e iubirea asta mare

Când oi află vă voi anunța cu nunta mare din zare în timp de sărbătoare.

Mai mult...

Iarna asta

Știu că m-aș putea înzăpezi 
în șirul gândurilor tale,
seară de seară
fără-ncetare;
și înghețat de tot,
de tot ce mă-nconjoară, 
mă prefac într-un bulgăre
și încep a mă rostogoli în sufletul tău cald...
și mă topesc încet, încet
aproape de inima ta...
și aburi ies din ființa noastră,
și iar mă îndrăgostesc,
- iar restul e istorie.

Mai mult...

Stealing stars

Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Mai mult...

Nu-ți pierde omenia !

Trebuie să recunosc, am fost la muncă afară,

Nu mă chema aventura, sau să mă plimb,

Îmi pierdusem locul de muncă și eram flămând

Am găsit de lucru, bine plătit în schimb.

 

Prin muncă calificată, mi-am făcut un stoc,

Eram nerăbdător, acasă să mă întorc,

Mica inițiativă, atunci era încurajaă, 

Mi-am pus mintea la lucru, n-am lăsat-o furată.

 

Mi-am pus familia la muncă toată

Nu am devenit vreun patron sau rigid stăpân

Muncim toți,fără șefi, fără personalități,

Și produsul muncii îl împărțim la toți.

 

Ce am reușit acuma, chiar sunt fericit

Printe oameni dubioși, aroganți nu m-am rătăcit,

Ajut de pot, dar nu o fac din fală 

Știu cât e de greu, să nu ai ce pune în oală. 

                                                           

Mai mult...

respirație

Respir aerul vieți blânde 

precum aburul creiat de frig

unde curg mângâieri solide

ca o speranță fără să oblig

 

Deschid privirea-n profunzine 

cu speranță pentru-o nouă zi

când tulburele are limpezime

precum frunzișul din brazi

Caut realitatea s-o pun-n poem

ce va străluci de bine

ridicând la rangul de suprem

mângâieri cu mâini fine

 

Constantin STanciu

Mai mult...

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

Spui: „Să fiu iubit.” Dar ce-ai adus în schimb?

Un pumn de frici, un zâmbet exersat.

Ai vrut lumină, însă, pas cu pas, prin timp,

Ai stins chiar focul care ți s-a dat.

 

Spui: „Viața-i crudă.” Poate. Dar privește:

Câte dorinți ai îngropat de viu?

Câte adevăruri ai lăsat să putrezească

Fiindcă te dureau prea tare, prea târziu?

 

E simplă logica, și tocmai de aceea doare:

Nu iadul cade peste om din cer.

Întâi se vinde singur, pe bucăți, în fiecare seară,

Pentru un strop de liniște, pentru un efemer.

 

Apoi se miră că e gol pe dinăuntru,

Că nu mai simte, că nu mai poate plânge.

Dar cine și-a zidit tăcerea drept mormântul

Va auzi ecoul doar când sângele îi curge.

 

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

El nu răsplătește lacrimi și nici chin.

El spune doar atât: „Ai devenit ce-ai fost mereu în gând,

Iar faptele n-au făcut decât să te definești deplin.”

 

Și poate cel mai crunt dintre toate nu e moartea,

Nici anii care fug și nu se-ntorc.

Ci clipa când înțelegi, cu mintea toată,

Că multe vise n-au fost frânte de destin...

 

Și-atunci te vezi, în miezul nopții, fără apărare,

Nu victimă, nu erou, nu osândit.

Doar om — cu partea lui de întuneric mare —

Și cu regretul pentru tot ce-ar fi putut să fi trăit.

                                            ............. 

 

"Nu ne omoară suferința. Ne omoară anii în care ne-am mințit că suntem vii. Iar adevărul nu rănește. Adevărul doar îți arată rana pe care o ascunzi de o viață"

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live