Pentru cine?
Oh duflet drag,
Oare pentru cine scriu?
Cine mă ascultă ...
Cina mă înțelege ?
Sau de ce liniște nu găsesc
Până nu aștern acest vers pe hârtie ?
Mă gândesc -
Că toate aceste numa impulsuri neuronale sînt
Un val de curent altfel spus
În al meu univers.
Inima o aud cum bate
Sângele cum în artere se prelinge
Dar tot rece mă simt.
Fară de vlagă
Când aerul în plămâni îmi intră.
Părăsită de suflu viu
Încă mă întreb
"De ce și pentru ce?"
Când numa stelele mă veghează
Și luceferi blânzi mă asculta
Lin în brațe ei mă țin
Șoptind mereu
Cuvinte de alinare
Aminte aducandu-mi
Că am scris pentru mine
A mă vindeca
A pune importanță pe ce simt
Nu pe ce gândesc
Căci mintea mă minte
Alegând din nou
De suflet să ascult
În grija să-l am mereu
Căci este al meu
Suflețel drag.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Thazoyom
Data postării: 24 octombrie 2023
Vizualizări: 456
Poezii din aceiaşi categorie
Provincial în moarte
Mă plimbă viața-n doliu, în zi aniversară,
Printre un fond cumplit de gheață și nimic,
Indiferență pură în inima-mi nebună,
Sunt detașat de moarte în nouă aventură.
Trimis la separare într-un container mic
Printr-un izvor de sânge, intoxicat de frig
Pășesc în lumea nouă într-un halat mânjit
De un păcat mai vechi ce alții-au săvârșit.
Un anonim actor pe-o scenă imperfectă,
C-un aer răvășit, în cap cu o bonetă
Sunt aruncat din moarte în scutece cochete,
Printre ființe nule mă simt de modă veche.
Sunt renegatul morții într-un exil frigid,
Pe-o insulă pustie cu gust de nesfârșit,
Alături, omenirea, ocean nemărginit...
Provincial în moarte, în viață un nimic.
Filozofia zilei
Filozofia zilei ne cuprinde
Și gândirea ne surprinde.
Analizăm fapte și expresii
Și ne întrebăm dacă-s impresii.
Totul se afundă în nevoit
Și ce oare drum este croit?
O cale ușor de hoinărit
Dar apoi greu de cântărit.
Atenți la multe evenimente
Ce trezesc tot felul de sentimente,
Abandonăm din start tabloul
Fiindcă ne influențează fiasco-ul.
Dorim ca alții să ne ajute,
Puterea lor să ne-mprumute.
Dar oare noi nu putem
Să arătăm cine suntem?
Abili în gânduri și creații,
Răzbind prin grele situații,
Ne ocrotim tradițiile-n viitor
Ce îl sperăm strălucitor.
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Lumea de lumi muritoare
Acum, printre stele cuvintele zboară
din ţăndări de suflet lăsate să moară,
din minţile noastre se naşte misterul
ce-aleargă zănatic să umple eterul.
Acolo, pe dealuri, sunt muguri de viaţă,
descinderi de sunet prin umbre de ceaţă,
încântă văzduhul cu zboruri măiestre,
din ramuri în ramuri, pe aripi ecvestre.
Acolo-n adâncuri sub verde de iarbă
lumina stă neagră, vederea e oarbă,
dar clipe de viaţă ţărâna frământă
şi-acolo sunt vise ce nasc şi încântă.
Acolo, sub valuri, mai tăinuie-o lume
în liniştea surdă, sub munţii de spume,
e viaţa tihnită-n văzduhul de apă
cărări de culoare pe-a timpului pleoapă.
O lume de lumi pe cărări de destine
trăieşte şi moare cu gânduri senine,
e lumea de lumi cu trăiri arbitrare
lăsată chezaşă că Terra nu moare.
Aici, printre lumi, chiar cu harul vorbirii,
mai bântuie omul în pragul venirii,
să lase în urmă o vrere haină,
să zgândăre-n ceruri mânia divină.
Cândva, între stele, mai fi-vor cuvinte,
chemări vlăguite din lumi de morminte
rămase pe Terra ca ploaia de vise?
Văd lumea de lumi dispărută-n culise.
Dispare o lume de lumi muritoare
ca umbră de viață în viața sihastră
cuprinsă-ntr-o cupă eternă de floare
iubită profetic de-un fluture-n glastră?
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Iluzii
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăveri,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Alte poezii ale autorului
Visele amintirii
Oh bun găsit singurătate,
Bun găsit noapte...
Ce aș visa
Printre stele să ne dam întălnire
Împreună să fiim,
Alaturi să zâmbim,
Să zburăm,
Să visăm,
Să ne alintăm,
Precum niste copii mici
Și inocenți
Noi iar de am fii...
Frica și oboseala să înlocuim
Cu bucurie și armonie
În liniște să ne ragăsim
Pe malul mari să zăbovim
Și numai nisipul fin
Secretele să ni le știe
Căci precum bine vezi
Numai valurile
Gentil ating nisipul
Și în larg amintirile fug
Precum rasul gingas
Pierdut în vânt
Când ne am văzut
Și iar ne am spus
Rămas bun
Gând efemer
Oh sufet drag,
Oare te ai gândit
La cât de efemer este omul ?
O clipă efervescentă
O adiere de vânt
O viață de om ...
Totuși... doar atât ?
Când văd zâmbete,
Lumină și iubire .
Și toate par infinite
Până și o amintire
Care de alinare este atinsă
Mereu te bucură
Zâmbetul înflorește
Când o clipa ți ai amintit
De ce a fost cândva .
Însă îți spun și te rog ,
Crează și simte
Du-te și învață ceva nou
Descoperă și alege
Să stai în credință
Când o decizie ai luat
Grijile lasă-le la mine !
De vrei tine-mă de mana
Încet am să pornim .
Tu în lume să trăiești,
Visul să nu-l uiți !
Căci pe drumul ales
Lin am să te duc
De încredere ai
Să lași totul și
Doar să mergi liniștit.
Asumarea sinelui
În întuneric te aștept ... sau mă aștept ? Pe mine să mă regăsesc în altă variantă , care nu mai se lasă speriată de fiare și iluzii care crede că se poate și limite nu are . Care crede și se lasă să plutească lin pe ape adânci , care nu se mai întreabă dacă e nevoie să vezi că să crezi ... Dar totuși cu cine vorbesc ? Pentru cine scriu defapt ? Sau de ce n-am liniște și nu adorm până valurile de ganduri nu le aștern pe hârtie ? Sau oare de ce încă mai pun întrebări și nu accept cine sînt ? Copilul unic ce încerci să-l ascunzi sub măști de lut ,copilul ce te reprezintă...care despre lumină vorbește , desenează ce vede și simte ce alți ignoră ... abstract gândește căutând logica în neamt , și se întreabă de ce culori există și unde se duc gândurile uitate .
Dar este simplu tot, doar acceptă cine ești și ce alegi a fi mereu ,înțelegere nu mai caută în jur căci deja ai obosit și te distrugi. Încerci să pui o masca care acum doar te ustura și lasă urme adânci pe ființă ta, când roșul din obraji si culoarea vieții numai într-un pahar de vin se mai gasesc. Doar respira și dă drumul la orice ...lasă te să vezi cum oameni sînt înconjurați de lumină și culori radiante , cum sprijiniți sînt când ei poate nu cred.
Lasă te să simți și să crezi că pe drumul bun te afli când vezi că ești ghidat și clopoței se aud pe unde mergi și pe el îl simți în dreapta ta spunandu ți povestea acestor copaci și stănci uitate .Când stai cu cei dragi pe malul marii unor tărâmuri cu istorii de mult uitate și lin zbori printre stele și universe . Crezi că uni aud și cel mai silențios strigat interior al tău și că luceferi blânzi te asculta în noapte și îți răspund la întrebări, că bucuria o văd în tine când chipul este rigid și plictisit de împrejurare , dar mereu fericirea o vei găsi în interiorul tău , în propia casa , și ști bine că îți aduc aminte de casa interioara cea în care trăiește sufletul tău drag .
Osandit unei lacrimi
Mă tot abțin
Spre cugetare mă îndrept
Un gând să nu-l gândesc
Să reprim în colțuri
Frânturi de ființă.
De al meu trup grijă să ai
Cât timp sufletul
Osândit unei lacrimi rămâne
Unei grele amintiri.
Mă abțin...
O zi să nu sufăr
După alt parfum
De lan de grâu
După adiere liberă
De vânt lin.
Mă tot abțin și încerc
Un răsărit să văd
Să mă bucur de culori vii
Dar în încercări mă priponesc
Și clipa am pierdut-o
Gândind și răzgândind
Când tot ce aveam de făcut
Era calm să respir și să trăiesc.
Prăbușirea haousului
Oh suflet drag....
Obosit te simti
De emotii esti incercat
De trairi inecat
Mergand pe marginea propriilor prapastii
Si totusi gleznle tremurand ...
Te ai opri , ai respira ,
Loc ai lua spre cugetare ...
Insa marginea este fina si abrupta
Timp nu exista
Si pe loc nu poti ramane ....
Clar vezi ca o decizie ai de luat
Mergi incet
Sau te lasi apasat ...povara si in suspin
Dar totusi sti ca nu mai poti
Minte spune" Hai !"
Si trupu spune arzator "Stai !"
Tremuri in deriva
Vantul sufla taios
Rece ,te ingheata
Controlul se surpa
Renunti la el
Doare sa l mai ti strans
Si te lasi
Insa te agati de incredere
Si crezi ca iarasi cazi
Liber in aerul haosului
Te indrepti in alta directie fara control
Si vezi ca ai urcat
Vezi prapastia
Vezi poteca
Si te intrebi
"oare ce mi se arata
unde sint ?"
Si sesizezi ca ai aripi
Si vantul te poarta lin
In drumul tau
Spre orizonturi largi
Caci atunci cand nu mai poti
Cineva mereu te prinde
Caci ai gasit curaj
In spusele mele
De a avea incredere
Si de a face rai din ce ai
... ai crescut .. te ai inaltat ..
Si cu credinta ai zburat
Neatins de piatra dura
Si de spaima injositoare
Spre lumina zburand lin
Cu sufletu deschis
Acum fara suspin
Durerea spargandu se in angoase
De piatra intunecata a abisului
In urma lasata...
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !