Amarul incandescent

M-am tot gândit:
Ochii sunt ferestrele bunătății,
Dar și ale melancoliei,
Ale unui suflet blând,
De emoție chinuit în somn.
Dar vă jur solemn
Că încep să îndemn:
Uitați un alchimist
Care tristețea și jalea
În bucurie le transpune,
Zâmbet lin înflorind
Pe un chip ridat de timp,
Amarul incandescent,
Care a durat numai un moment.

Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Thazoyom

Data postării: 19 august 2024

Vizualizări: 378

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Apocalips

Într-o zi toţi cei care suferă în tăcere,

Şi care nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea,

Să urle fără limite, cu imensă putere,

Să scoată strigăte care să cutremure lumea.

Apele să curgă mai repede creând uriaşe estuare,

Munţii să se clatine zgomotos şi ameninţător,

Animalele să fugă speriate până la epuizare,

Iar păsările să cânte apocalipsa în cor.

Să fie declarat nul orice ideal visat;

Credinţele fleacuri iar filozofia o glumă,

Să se creeze o înălţare şi o prăbuşire totodat,

Iar toate iubirile să răspândească o ciumă.

Bucăţi de pământ în aer să se avânte,

Planetele să descrie arabescuri bizare,

Luna, dansul morţii cu putere să cânte,

Iar soarele eclipsat să radieze teroare.

Vârtejuri de focuri sălbatic să crească,

Tot ce e formă să devină inform ori nematerie,

Un zgomot barbar întreaga lume să cucerească,

Până şi cea mai mică insectă să tremure, să se sperie.

Să fie un zbucium nebun, o explozie imensă,

Apoi să nu mai rămână decât o eternă tăcere,

Uitarea definitivă să devină cât mai densă,

Să se simtă cum răul se mistuie şi piere.

Mai mult...

Cât mai poți?

Oh suflet drag ,

În ale mele cuvinte

Alinare cauți

Să mă bucur că m-ai citit ?

Sau să jelesc că m-ai înțeles ?

Suflet tânăr ...

De ce petalele ți se ofilesc ?

Și chipul rigid îl ai

Când nu poți exprima cu adevărat

Ce simți

Împietrit rămâi

În tine fericirea izbucnește

Dar nu o poți arăta

Nu știi oare ?

Când un dans nu-l poți dansa

Dar muzica o simți

Înlemnit rămâi

Și te gândești de ce ....

Și te întreb cât ai ascuns ?

Cât ai evitat ?

Că nu este momentul

Sau ce o să spună cei din jur

În colivie singur te ai închis

Zăvorul l-ai pus

Și lumina ai închis o

În siguranță să fi pretinzi

Ohhh ohh oh

Cât mai poți să înduri ?

Măi chip blajin

De mână te țin

Calm în centru te pun

Și te las să vezi

Că numa cât vrei

Doar atât ai să suferi .

Mai mult...

Poezie Zen pentru lumina stelară

Sinele ei este fluid precum razele care se scurg din stele;

aparent etern; aparent suspendat în trecerea timpului; o iluzie.

Ea știe precis că, în imensitatea acestui univers, ea nu poate întâlni

o altă ființă identică cu ea însăși; ideea de sine identic; imagine de sine;

doar porțiuni dintr-un infinit limitat; limitat doar de propria ei înțelegere;

un prag al cunoașterii, un orizont; un orizont îndepărtat, o linie fluctuantă

între mare și cer; raze de lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.

Adâncul senin al cerului se dizolvă în privirea ei. Paleta de nuanțe albastre

din embrionii stelari crește și devine materie; fuziune, energie, forță;

natură vie și planetă albastră; meteoriți arzând și grindină înghețată precum

coada oricărei comete; stele reci, lumină și absorbție; acuitate vizuală;

ochi având în sine praf cosmic; contemplare într-un electromagnetism polarizat;

fotosinteză și transpirație; transformare; existență sedimentată și limbaj fosilizat;

viață hrănită de razele soarelui, orbitând în jurul unui Dumnezeu unic,

în această realitate a culorilor solare schimbătoare în fluxul lor heliotropic și spiralat.

Divinitatea este omniprezentă în tot ce înseamnă cuvântul memorie.

Ea îmbină aceste culori într-un caramel dulce. Numele ei este Eva și

așteaptă, cu răbdare, să fie devorată, la sfârșit de timp, de viermi necrofagi.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Mai mult...

Poem pentru suflet

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ?

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau

Ai putea sa citesti acest poem ?

Ai aprecia metafore ,

Epitete si invataturile

Puse cu talc de mine,

Pentru a ajunge la tine ?

Poeme pentru suflet le as numi

Si totusi ,

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte

Stelele le ai vedea

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg

In valuri line

Si aurora boreala ar dansa lin

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor

In al meu univers ai patrunde

Sau poate campuri

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge

Chiar in orase de mult uitate ?

Doar de iti doresti

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada

Potentialul unei simple

Foi albe

Portal sa o vezi

Si sa ti fie

Spre adevaratul tau sine .

Mai mult...

Înger alb

Oh, tu, alb înger ,
Care zaci pe-al meu negru mormânt, tăcut și dalb,
Cu lacrima de dor, înghețată pe chip,
Iar în suflet, zbucium... ca un vechi țip.

Pe-al meu mormânt obosit,
Liniște-ai găsit, necontenit.
Doar un vânt lin îți mai adie,
Peste gânduri grele, ce nu mai învie.

Doar un „rămas bun” se mai aude în zare,
Un suflu ușor, pierdut în visare.
O bătaie de cord, apoi tăcere,
O lacrimă cade, cu veche durere.

Iar tu, alb înger,
Cu aripi crestate de timp și de ger,
Cu pene căzute din atâtea lupte,
Ai găsit odihnă, sub stele rupte,

Într-un ultim dor,
De viață și de amor arzător.

Mai mult...

Morala

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii, excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nimeni nu vrea să moară de bătrâneţe.

Deci, suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii,

Plângeţi sau râdeţi, strigaţi de fericire,

Nicicând să nu vă închinaţi durerii,

Căci fără vicii, nu simţi adevărata trăire.

Doriţi, şi nu mai regretaţi nimic,

Aruncaţi-vă în neant ori abisuri,

Discret strecuraţi-vă în plăceri,

Şi zburaţi acerb peste visuri.