Pe fruntea ta...

Era întuneric...

Țineam în palme lumina din ochii tăi

ca pe o cană caldă,

și îmi era teamă să beau,

să nu-ți răcesc sufletul.

Apoi ai plecat.

Nu cu pașii, ci cu aerul tău.

Și de atunci,

orice frunză care cade

pare că aduce numele tău înapoi.

Sub cerul gol,

doar ecoul pașilor tăi rămâne viu —

restul e o umbră ce nu se vrea uitată

de lumină...

Sub pleoapele mele aseară a nins,

Iar ochii uitat-au privirea deschisă,

Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,

La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.

Bezna îmi bătea orbește în geam,

Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,

C-un ochi întredeschis parcă vedeam,

Cum casa își pierde încet echilibrul.

Costume de scânduri zăream pe cărare,

Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,

Bezna vâslea într-o corabie, în care

Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.

Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,

Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,

Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,

În toamna devreme ucisă, am fost internat.

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Dar ochiul treaz privește înspre ea.

Și îmi atârn de grindă ștreangul,

Călău fiindu-mi chiar absența sa,

O ploaie rece îmi susține hangul,

Iar ușa scârțâie plângând pe cineva.

Exact ca urșii nu-mi văd umbra,

Și simt că sufletul mi-e mort demult,

Iar demonii se dau de-a tumba,

Și-n urma lor doar vaiete se-aud.

Ți-am scris scrisori cu multe pagini,

Dar mesagerii îmi pare că-s ologi,

Și trist mai caut pierdutele imagini,

Cu lungi lunete ca vechii astrologi.

Dar asta a fost dorința cea mai mare,

Ca pasul tău să-l simt în urma mea,

Cât mersul meu trăi-va sub picioare,

Și pasul tău să calce veșnic dâra sa.

Dar singur merg și urma-n spate-i goală,

Și nu mai am nici cale, nici destin,

Pășesc agonic cu pasul plin de boală,

Și nu mai știu dacă mă duc ori dacă vin.

Absența ta-mi întunecă treptat privirea,

Nici nu mai știu de-i ziuă sau e noapte,

Și pipăi zorii și amurgul să-ți simt firea,

Și simt mirosu-ți crud de mere coapte.

Nici nu mai știu de-s tânăr ori bătrân,

La câtă așteptare mi s-a scurs prin vene,

Sub ștreang un gând mă paște să amân,

Iar viața-mi plânge-n hohote sub gene.

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Iar ochiu-mi doarme liniștit sub ea.

Din ce-a rămas pe fundul de destin,

Citim tăceri pe care nu le-am spus,

Și-n fiecare gest mărunt și plin,

Se sinucide timpul nostru spre apus.

Ne-am amăgit cu sensuri și cu rost,

Cu adevăruri scrise-n grabă mare,

Dar tot ce-a fost se-ntoarce mai anost,

Ca o cafea amară și cu sare.

Ne-am încălzit la aburul subțire,

Ca doi străini opriți într-un pridvor,

Și fiecăruia i se citea-n privire,

Un alt sfârșit cu-același viitor.

Și-n zațul gros al ultimului ceas,

Am pus arome și apă din cișmea,

Ca tot ce-am strâns și ce-a rămas,

Să fie un pretext să bem încă-o cafea.

Dar azi, cafeaua s-a răcit deplin,

Iar zațul și-a deschis tăcuta hartă,

Și mi-am văzut o parte din destin:

Cafeaua bând... dar ceașca-i fără toartă.

La inimă-n pridvor,

Îmi cântă o porumbiţă,

Un cântec de amor,

Cu-o blondă copiliţă.

Sub streaşină la casă,

Vreo trei sau patru fluturi,

Un bileţel îmi lasă,

Şi-o mie de săruturi.

Sub preşul de la uşă,

Ascuns cântă un greier,

O dragoste nespusă,

În lumea ce-o cutreier.

Prin raza de la soare,

Un semn divin primesc,

Căci copiliţa moare,

De n-am să o iubesc.

Pe-un iute gând m-avânt,

Cu-o roză îmbobocită,

Acum mai mult ca orişicând,

S-ajung la a mea iubită.

M-aşteptă în pridvor,

Cu inima strivită,

Cu sufletul în dor,

Şi faţa aurită.

În grabă un grup de fluturi,

Şi-o porumbiţă albă,

Cu-n greier plin de ciucuri,

Se prind în dans pe-o nalbă.

Alăturea de ei în horă,

Ne prindem şi jucăm,

Pământul de sub noi imploră,

În horă să-l luăm.

Dacă tu ai dispărea,

Ca un vis sfârșit deodată,

Te-aș sculpta din umbra mea,

Într-o noapte înstelată.

Ți-aș croi din dor veșmânt,

Pe suspine te-aș aduce,

Să te port până-n mormânt ,

Să-mi fii și pământ, și cruce.

Dacă tu ai dispărea,

M-aș topi în neființă,

Și m-aș face-n cer o stea,

Să te-ndrum spre biruință.

Mai apoi, să poți, să vii,

Ca un zumzet îngeresc,

Lin, pe aripi să mă ții,

Și să-ți spun cât te iubesc.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș zidi icoana vie,

Dintr-un colț uitat de stea,

Dintr-o lacrimă târzie.

Și-ntr-o zi, din visul meu,

Ți-aș întoarce pașii-n lume,

Și-am să-l rog pe Dumnezeu,

Să îți dea același nume.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș găsi urma în vânt,

Aș culege aroma sa,

Și aș pune-o în pământ,

Să răsară câmp cu flori,

Și izvoare ce suspină,

Să te nască apoi în zori,

Dimineața cea divină.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș lua clipa trăită,

Și m-aș îngropa în ea,

Ca o șoaptă nerostită.

Și-ntr-o zi, cu cer superb,

De mă vei striga, ca ciută,

M-aș întoarce ca un cerb,

În pădurea ta, pierdută.

Ceasul ticăie mereu 

Și-mi amintesc cu mare jale 

Îmi amintesc de chipul tău 

De mă clatin pe picioare 

Cât de dragă tu mi erai 

Ne priveam noi în tăcere 

Cu frumusețea mă mirai 

Mă iubeai doar din plăcere 

Anii in șir au tot trecut 

Însă eu nu te-am uitat 

De mult nu ne-am mai văzut 

Dar într-una te-am visat 

Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August

Uitat in pasii pe nisipul cald

Caci s a racit fiorul pentru tine

S-a stins visarea atator ani…

Azi te am pierdut pe Cerul limped’

Si-n adierea de tarzie vara,

Caci e tarziu si-n inima si-n suflet

Iar timpul a inceput sa nu mai doara…

Azi te am pierdut si te am lasat în urma

Stralucitor , perfect si infinit

Îți multumesc ca-n ciuda atator ani

Inima mi ai hranit!

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Unutulmaz

Unutulmaz, sen busun

Yakın ya da uzak olsa da unutulmaz

Bana yapışan bir aşk şarkısı gibi

Senin düşüncen bana nasıl şeyler yapıyor

Daha önce hiç kimse bu kadar fazla olmamıştı

Her bakımdan unutulmaz

Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın

İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz

O kadar unutulmaz biri ki

Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor

Her bakımdan unutulmaz

Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın

İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz

O kadar unutulmaz biri ki

Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor.

Tristul soarele iese pe cer,

O vede cum pleacă mâhnită,

Și o lacrimă caldă, cade disper,

Unde-i acum? Dar o întrebare venită.

Doi îndrăgostiți: luna și soare,

Dar în veci sunt despărțiti.

"Speranța ultima moare",

Sunt cuvinte doar vorbiți.

Răsărit și apus le separe,

Și nu vor fi niciodată împreună.

Cât de dureros este,

Că au o iubire comună.

Simți și tu liniștea din noaptea asta?

Pe pământ parcă se tace altfel

Și pentru prima dată își schimbă perspectiva și privește în sus,

Nu mai așteaptă priviri înspre el.

Cerul e aglomerat mai ceva ca într-o zi de luni dimineața în cartier,

Luna și soarele… doi romantici,

Au întâlnire “secretă” pe cer.

Aș fi spus că își dau întâlnirea așa de rar pentru că sunt timizi,

dar ar fi culmea,

Când ei se sărută și se privesc

de față cu toată lumea.

Și pe lângă asta, în această noapte

întâlnirea lor se sfârșește cu ploaie de stele,

Stele uriașe, diforme sau mici,

cu cozi de pisici.

Mi-am pus doar o dorință,

Am luat în calcul că și-au mai pus și alte ființe…

Să-ți rămână ție mai multe dorințe.

(Deci nu uita să-ți pui în seara asta, multe, multe, multe dorințe).

(Și nu uita să cauți: Nasa, picture of the day)

Și doar ca să știi, dacă eu aș fi luna și tu soarele,

pământul n-ar duce lipsă

în nicio zi de eclipsă,

Că prea mi s-ar face dor de tine

Și prea mi s-ar adânci craterele de tristețe profundă,

Până când din lună frumoasă, rotundă aș ajunge

o gaură neagră urâtă,

Așa de urâtă încât părinții nu și-ar mai amenința copii cu bau-bau cum au făcut din totdeauna,

Ci le-ar spune că dacă nu sunt cuminți,

se coboară luna.

Oricum, sunt geloasă pe eclipsa lor,

Ei s-au văzut, dar eu nu te-am mai văzut pe tine de nu știu…

un infinit de zile

Și alte câteva mai sunt…

În inima mea se formează în fiecare zi noi cratere,

Când dispari de peste tot atât de mult🥺

O ! Ploaie , oprește- te odată

Simt că nu sunt eu

Inima-mie îmbătată 

Așa va fi mereu?

Când ploaia va-nceta 

Soarele se va ivi

Tu mă vei aștepta 

Și mă vei iubi?

Lângă geam stând,așteptam ca ploaia să se-oprească

Zicându-mi , că mai e un strop și-o să mă iubească 

Ploaia se opri , soarele vesel din nori aparența și-a făcut

Iar eu trist , tăcut,aflând că ea nu ma plăcut !

Era doar in mintea mea

O imaginație plăcută,

Dar ea pe altcineva iubea,

Dar de mine , altfel ea era văzută 

In ochii mei eu o vedeam

Mai ceva ca o regină

Am închis ochii și-mi spuneam

De azi ești o străină 

De ce îmi pare rău acum?

De ce iubirea doare?

Mai bine îmi vedeam de drum

Mai bine -i fără soare..☀️