Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Ababii Faina
Data postării: 21 octombrie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 363
Poezii din aceiaşi categorie
În fața oglinzilor sparte
În lumea de azi, unde masca-i rege,
Frumusețea devine o simplă lege.
Un trup sculptat, un chip perfect,
Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.
Să placi, să atragi, să fii adorat,
Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”
Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,
Lumea se-oprește și te înfruntă.
„De ce să gândești, când ai ochii senini?
De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”
Înțelepciunea devine o armură grea,
Iar superficialitatea, o lume a ta.
Cei care te văd, dar nu te privesc,
Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.
Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,
Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.
Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,
Poate trăi unde sufletu-i uitat?
Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,
Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.
Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,
Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.
Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,
Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.
Așa că privește, rămâi neclintită,
Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.
În fața oglinzilor sparte vei ști,
Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.
Dimineața
Dimineața a venit
Și soarele a răsărit,
Cu penița desenată
Iarba este-nrourată.
De gânduri m-am agățat
Privind cerul înnorat...
Păsările cântau,
Mereu se tentatu...
La ce sa mai gândesc
Cât norii urmăresc?
Timpul trece-n fulgerul
Ce-l oprește flangerul...
Dar, n-o face mereu,
O secundă-n clișeu,
Apoi pornit din nou rapid
Se pierde ca lumina-n vid...
...
25.07.2021
Acvatic
Ți-e poftă de ceva răcoritor,
Care seamănă izbitor,
Cu un cocktail cu mai multe arome,
Poate cu infuzie de suc de zmeură sau de prune,
Dar nu, ai preferințele tale, îți asculți instinctul care îți spune,
Că de această dată,
Să comanzi ceva ce nu te îmbată.
Mergi la tejghea puțin tristă,
Dar în același timp foarte realistă
Și comanzi o ,,Laguna albastră" pentru tine
Și o limonadă să se mai combine
Acele arome fructate,
Din paharele deja pătate,
Ești încântată
De comanda deja ridicată,
Te așezi la o masă,
Te simți fix ca acasă,
E firesc, doar stai la terasă,
Așadar, sorbi, așa de probă, câte puțin din ,,Laguna albastră",
Ce până și limba ți-o vopsește albastră,
Dar îmbinarea gingașă a fructelor,
Produs al recoltelor,
Te lasă fără cuvinte,
Cine spune că această băutură nu este bună minte,
Bucățile de pepene roșu și pepene galben, cu kiwi și lămâi
Te îndeamnă să mai rămâi.
Te uiți la acel pahar și vezi fructele viu colorate,
Ce înoată toate înconjurate
De acel suc delicios,
De un albastru ca al cerului ploios,
Un acvariu plăcut din punct de vedere estetic,
Care, pe deasupra, mai este și dietetic,
Perfecțiune, nimic mai mult referindu-mă la acel gust,
Care se vrea a fi ceva maritim și chiar e într-un mod just.
Mama care nu mă vede
Mama mea, de ce nu-ți pasă,
De ce taci când strig la tine?
Eu mă rup în mii de cioburi,
Dar tu treci mereu, străină, pe lângă mine.
Mă lovește lumea-n suflet,
Mă doboară, mă sfărâmă,
Dar tu, mamă, stai departe,
Ca și cum nici n-aș fi pe-o mână.
Când mă doare, tu mă-nchizi,
Când plâng, tu întorci privirea,
De ce m-ai adus în lume,
Dacă n-ai să-mi dai iubirea?
Omul care-mi face rău
E mai drag decât sunt eu,
Îi alegi vorba, taci pentru el,
Dar mie-mi dai doar întuneric greu.
M-am săturat să mă prefac
Că poate mâine vei vedea,
Că poate mâine vei auzi
Cum inima mi-e sfâșiată-n ea.
Dar nu te miști, rămâi departe,
Și nu te doare rana mea,
Nici când cad la pământ, în lacrimi,
Tu n-ai să vii să mă salvezi cândva.
Mamă, de ce sunt un nimic?
De ce n-ai pentru mine glas?
Doar tăcerea ta îmi răspunde,
Și mă sting încet, fără vreun pas.
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Lacul
Cad pietre în apă,
De pe-nalta stâncă,
Valuri mici se crapă,
Lăsând rană adâncă.
Inima-mi suspină,
Frântă de durere,
Lacul o alină,
Cu a sa tăcere.
Văd o barcă-n zare,
Lunecând ușor,
Cu un lup de mare,
Fără un picior.
Ce departe stăm,
În pribeagul umblet,
Și-amândoi cărăm,
Rănile în suflet.
Zilnic lacul plânge,
Multe, multe fețe,
Și-n adâncu-i strânge,
Valuri de tristețe.
În fața oglinzilor sparte
În lumea de azi, unde masca-i rege,
Frumusețea devine o simplă lege.
Un trup sculptat, un chip perfect,
Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.
Să placi, să atragi, să fii adorat,
Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”
Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,
Lumea se-oprește și te înfruntă.
„De ce să gândești, când ai ochii senini?
De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”
Înțelepciunea devine o armură grea,
Iar superficialitatea, o lume a ta.
Cei care te văd, dar nu te privesc,
Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.
Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,
Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.
Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,
Poate trăi unde sufletu-i uitat?
Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,
Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.
Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,
Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.
Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,
Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.
Așa că privește, rămâi neclintită,
Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.
În fața oglinzilor sparte vei ști,
Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.
Dimineața
Dimineața a venit
Și soarele a răsărit,
Cu penița desenată
Iarba este-nrourată.
De gânduri m-am agățat
Privind cerul înnorat...
Păsările cântau,
Mereu se tentatu...
La ce sa mai gândesc
Cât norii urmăresc?
Timpul trece-n fulgerul
Ce-l oprește flangerul...
Dar, n-o face mereu,
O secundă-n clișeu,
Apoi pornit din nou rapid
Se pierde ca lumina-n vid...
...
25.07.2021
Acvatic
Ți-e poftă de ceva răcoritor,
Care seamănă izbitor,
Cu un cocktail cu mai multe arome,
Poate cu infuzie de suc de zmeură sau de prune,
Dar nu, ai preferințele tale, îți asculți instinctul care îți spune,
Că de această dată,
Să comanzi ceva ce nu te îmbată.
Mergi la tejghea puțin tristă,
Dar în același timp foarte realistă
Și comanzi o ,,Laguna albastră" pentru tine
Și o limonadă să se mai combine
Acele arome fructate,
Din paharele deja pătate,
Ești încântată
De comanda deja ridicată,
Te așezi la o masă,
Te simți fix ca acasă,
E firesc, doar stai la terasă,
Așadar, sorbi, așa de probă, câte puțin din ,,Laguna albastră",
Ce până și limba ți-o vopsește albastră,
Dar îmbinarea gingașă a fructelor,
Produs al recoltelor,
Te lasă fără cuvinte,
Cine spune că această băutură nu este bună minte,
Bucățile de pepene roșu și pepene galben, cu kiwi și lămâi
Te îndeamnă să mai rămâi.
Te uiți la acel pahar și vezi fructele viu colorate,
Ce înoată toate înconjurate
De acel suc delicios,
De un albastru ca al cerului ploios,
Un acvariu plăcut din punct de vedere estetic,
Care, pe deasupra, mai este și dietetic,
Perfecțiune, nimic mai mult referindu-mă la acel gust,
Care se vrea a fi ceva maritim și chiar e într-un mod just.
Mama care nu mă vede
Mama mea, de ce nu-ți pasă,
De ce taci când strig la tine?
Eu mă rup în mii de cioburi,
Dar tu treci mereu, străină, pe lângă mine.
Mă lovește lumea-n suflet,
Mă doboară, mă sfărâmă,
Dar tu, mamă, stai departe,
Ca și cum nici n-aș fi pe-o mână.
Când mă doare, tu mă-nchizi,
Când plâng, tu întorci privirea,
De ce m-ai adus în lume,
Dacă n-ai să-mi dai iubirea?
Omul care-mi face rău
E mai drag decât sunt eu,
Îi alegi vorba, taci pentru el,
Dar mie-mi dai doar întuneric greu.
M-am săturat să mă prefac
Că poate mâine vei vedea,
Că poate mâine vei auzi
Cum inima mi-e sfâșiată-n ea.
Dar nu te miști, rămâi departe,
Și nu te doare rana mea,
Nici când cad la pământ, în lacrimi,
Tu n-ai să vii să mă salvezi cândva.
Mamă, de ce sunt un nimic?
De ce n-ai pentru mine glas?
Doar tăcerea ta îmi răspunde,
Și mă sting încet, fără vreun pas.
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Lacul
Cad pietre în apă,
De pe-nalta stâncă,
Valuri mici se crapă,
Lăsând rană adâncă.
Inima-mi suspină,
Frântă de durere,
Lacul o alină,
Cu a sa tăcere.
Văd o barcă-n zare,
Lunecând ușor,
Cu un lup de mare,
Fără un picior.
Ce departe stăm,
În pribeagul umblet,
Și-amândoi cărăm,
Rănile în suflet.
Zilnic lacul plânge,
Multe, multe fețe,
Și-n adâncu-i strânge,
Valuri de tristețe.
Alte poezii ale autorului
De ziua ta...
O nouă zi-n prag a sosit,
Doar, c-un pic mai diferit:
Azi e zi de sărbătoare
Ce să-ti mai urez eu oare?
Ah da, stai așa!
Cred c-am auzit ceva...
Mi-a șoptit o rândunea
C-astazi e și ziua ta!
Dar, cum sa petreci așa sărbătoare
Fără o felicitare,
Care sa-ti exprime clar,
Prin versuri, literar:
Că mereu, ai ceva special,
Acel ceva fiind esențial,
Tot binele din lume
Fiindu-ți rostit în propriul nume.
Ca s-ajungi tu mai departe,
Trebuie s-ai sănătate!
Ca sa fii tu fericit,
Treb' sa fii și împlinit!
Veselia să-ți apară,
Negativul săți dispară!
Mereu sa fii apreciat,
C-asta, chiar ai meritat!
Infinitul de dorințe,
Împlinit doar cu tandrețe,
Să-și găsească împlinirea
În rând cu toată fericirea!
Orice nu s-ar întâmpla
Nicidecum nu renunța,
Orice-ar fi, vei reuși,
Totul ți se va primi!
Timpul merge înainte, fără a se opri
Dar, tot ceva ți-aș mai sopti:
Eu mereu te voi iubi
Și frumos îți voi zâmbi!
Totul este important,
Ca să fie realizat!
La mulți ani cu sănătate,
Pace-n suflet și prosperitate!
11.06.24
Acum sau mai târziu
Ai căzut de șapte ori-
Ridică-te la a opta încercare,
Nu renunța în zori
De-ați cunoaște esența mare.
E greu atunci când n-ai cuvinte,
Când n-ai puterea de-a răspunde
Trăind primele-ți momente,
Fiind cele-și mai profunde.
Între Da și Nu nu știi ce să alegi
Ca să răspunzi ceea ce simți
Fără ca din nou ceva să negi
La întâmplarea neștiută - să eviți.
Încă nu-i târziu! De ce ții frâna?
Drumul ce nu-l vezi e liber,
Așteptă-n al său vis doar mâna
Ce-i acoperă cumplitul ger...
28.11.24
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creat făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Muncind in rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
31.08.2021
HappyCinema
Anul Nou în prag răsare
La filmul din cinema
Moș Crăciun, cum că dispare
Părăsind el tema așa...
Un copil în cale-i sare
Șoptindu-i să se oprească,
El doar drumul vede-n zare
Încetând să mai gândească...
Tristețea s-a împrăștiat
Pe la toți cei ce vedeau
Plecarea moșului înfumurat,
Pe care încă-l mai credeau...
Toți ca toți, dat mintea mea
Vedea cu totul altceva,
Vedea ceea de ce-s temea -
Plecarea ta altundeva...
Plecarea ta de negăsit
Departe, în universul infinit,
Doar centimetri de pășit,
Dar țarul junglei a foșnit...
Jungla sub a lui control se află,
Dar o junglă-i lumea-ntreagă?
Care-i sensul stapânirii în tiflă
Trăind apoi viața-ți neagă?
Îmi lipsește atât de mult
Căldura ce mă cuprindea
Cu gingășia de demult,
Din trecutul ce ardea...
Ardea în flăcări uriașe,
Dar nimic nu distrugea
Acum în salturi ucigașe
Mocnește timpul ce fugea...
17.11.24
Poate...
Poate nu-s perfecțiune-ntruchipată,
Dar nici prin limitrofi nu mă găsești,
Mereu voi fi limita necondiționată
Ce n-are capăt în care-s te oprești.
În orice colț n-aș mai căta,
În orice colț n-aș mai privi,
Poate acolo m-ai aștepta
Sperând că te-aș găsi.
Chiar dacă te-am văzut acum o clipă,
Chiar de știu sau nu când te-oi vedea
Gândurile stau și-mi tot furnică -
Poate acuș... din nou te-aș revedea...
Poate avem aceleași visuri
Ș-așteptăm să se împlinească,
Le-am privi după abisuri
Când privim peste fereastră.
Poate atunci ne-am întâlni,
Ne-am întâlni încă o dată,
Sentimentul iar l-am defini
Cu acea frază temperată...
13.09.24
Tăticul meu
Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.
Îmi da el o păpădie
Dacă-i spun o poezie,
Îmi dă el o jucărie
Dacă-i cant o melodie.
Mereu m-a protejat,
De tot m-a aparat,
Dar... acum el a plecat,
Totu-n urmă a lăsat.
21.03.2018
De ziua ta...
O nouă zi-n prag a sosit,
Doar, c-un pic mai diferit:
Azi e zi de sărbătoare
Ce să-ti mai urez eu oare?
Ah da, stai așa!
Cred c-am auzit ceva...
Mi-a șoptit o rândunea
C-astazi e și ziua ta!
Dar, cum sa petreci așa sărbătoare
Fără o felicitare,
Care sa-ti exprime clar,
Prin versuri, literar:
Că mereu, ai ceva special,
Acel ceva fiind esențial,
Tot binele din lume
Fiindu-ți rostit în propriul nume.
Ca s-ajungi tu mai departe,
Trebuie s-ai sănătate!
Ca sa fii tu fericit,
Treb' sa fii și împlinit!
Veselia să-ți apară,
Negativul săți dispară!
Mereu sa fii apreciat,
C-asta, chiar ai meritat!
Infinitul de dorințe,
Împlinit doar cu tandrețe,
Să-și găsească împlinirea
În rând cu toată fericirea!
Orice nu s-ar întâmpla
Nicidecum nu renunța,
Orice-ar fi, vei reuși,
Totul ți se va primi!
Timpul merge înainte, fără a se opri
Dar, tot ceva ți-aș mai sopti:
Eu mereu te voi iubi
Și frumos îți voi zâmbi!
Totul este important,
Ca să fie realizat!
La mulți ani cu sănătate,
Pace-n suflet și prosperitate!
11.06.24
Acum sau mai târziu
Ai căzut de șapte ori-
Ridică-te la a opta încercare,
Nu renunța în zori
De-ați cunoaște esența mare.
E greu atunci când n-ai cuvinte,
Când n-ai puterea de-a răspunde
Trăind primele-ți momente,
Fiind cele-și mai profunde.
Între Da și Nu nu știi ce să alegi
Ca să răspunzi ceea ce simți
Fără ca din nou ceva să negi
La întâmplarea neștiută - să eviți.
Încă nu-i târziu! De ce ții frâna?
Drumul ce nu-l vezi e liber,
Așteptă-n al său vis doar mâna
Ce-i acoperă cumplitul ger...
28.11.24
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creat făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Muncind in rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
31.08.2021
HappyCinema
Anul Nou în prag răsare
La filmul din cinema
Moș Crăciun, cum că dispare
Părăsind el tema așa...
Un copil în cale-i sare
Șoptindu-i să se oprească,
El doar drumul vede-n zare
Încetând să mai gândească...
Tristețea s-a împrăștiat
Pe la toți cei ce vedeau
Plecarea moșului înfumurat,
Pe care încă-l mai credeau...
Toți ca toți, dat mintea mea
Vedea cu totul altceva,
Vedea ceea de ce-s temea -
Plecarea ta altundeva...
Plecarea ta de negăsit
Departe, în universul infinit,
Doar centimetri de pășit,
Dar țarul junglei a foșnit...
Jungla sub a lui control se află,
Dar o junglă-i lumea-ntreagă?
Care-i sensul stapânirii în tiflă
Trăind apoi viața-ți neagă?
Îmi lipsește atât de mult
Căldura ce mă cuprindea
Cu gingășia de demult,
Din trecutul ce ardea...
Ardea în flăcări uriașe,
Dar nimic nu distrugea
Acum în salturi ucigașe
Mocnește timpul ce fugea...
17.11.24
Poate...
Poate nu-s perfecțiune-ntruchipată,
Dar nici prin limitrofi nu mă găsești,
Mereu voi fi limita necondiționată
Ce n-are capăt în care-s te oprești.
În orice colț n-aș mai căta,
În orice colț n-aș mai privi,
Poate acolo m-ai aștepta
Sperând că te-aș găsi.
Chiar dacă te-am văzut acum o clipă,
Chiar de știu sau nu când te-oi vedea
Gândurile stau și-mi tot furnică -
Poate acuș... din nou te-aș revedea...
Poate avem aceleași visuri
Ș-așteptăm să se împlinească,
Le-am privi după abisuri
Când privim peste fereastră.
Poate atunci ne-am întâlni,
Ne-am întâlni încă o dată,
Sentimentul iar l-am defini
Cu acea frază temperată...
13.09.24
Tăticul meu
Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.
Îmi da el o păpădie
Dacă-i spun o poezie,
Îmi dă el o jucărie
Dacă-i cant o melodie.
Mereu m-a protejat,
De tot m-a aparat,
Dar... acum el a plecat,
Totu-n urmă a lăsat.
21.03.2018