Psalmi - L - Rătăcire
Am plecat, Doamne, fără să spun,
fără să privesc înapoi.
Nu din ură,
ci din dor
de altceva…
ce n-avea nume,
dar mă chema.
Am rătăcit prin oglinzi stricate,
prin cuvinte goale,
prin iubiri care m-au slăbit
și tăceri care m-au umplut de zgomot.
Mi-am spus că sunt liber —
dar eram doar singur.
Și când am obosit
să fiu altcineva,
te-am căutat nu în cer,
ci în ruina din mine.
Și te-am găsit —
nu cu brațul ridicat,
ci cu lacrima tăcută
a Tatălui care n-a plecat niciodată.
Doamne, rătăcirea mea
a fost Evanghelia durerii
prin care am învățat
că drumul spre Tine
nu e trasat pe pământ,
ci pe inima frântă.
Nu mă lua din pustiu,
ci umple pustia mea
cu prezența Ta.
Ca să nu mai plec niciodată,
chiar dacă uneori,
voi mai fi departe.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin
Data postării: 27 mai
Vizualizări: 80
Poezii din aceiaşi categorie
Loveydovey
I see how you're looking at me
And I see how you're about to ask me,
But you hesitate and I remain to guess
I wrote for you a list,
So you may escape your sadness.
How an axe loves a tree,
An angle the degree,
A fortune teller to forsee,
How the salt loves the sea,
How the money loves both the poor and the rich,
How an unsupervised baby loves bleach,
How a dog (sometimes) loves the leash,
That's how I love you.
How Popeye loves spinach,
How a record loves the Guinness,
How a minEr loves the light,
How a pilot loves the flight,
How instead of Negan, Sherry loved Dwight,
How a politician loves power,
How a plane loves the tower,
How a bee loves the flower,
How the clock loves the hour,
How a boxer loves to punch,
I love you so damn much.
How a librarian loves books,
How a boomer loves Facebook,
How Twitter loves to cancel people,
How a criminal loves anything illegal,
How a car loves diesel,
How Fast&Furios loves Vin Diesel,
How Snoop Dogg loves grass,
How a certain leader loves to gas,
How a hammer loves the nail,
How a scammer loves to email,
How some cats love to bite their tail,
How some toddlers love to "mew",
That's how I love you.
Întâmplare
Am deschis o carte,
dar mâna mea s-a născut
din toate cărțile pe care nu le-am citit.
Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului
Doamne, pustiul mă strânge,
și inima mea bate-n goluri de piatră.
Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,
și setea nu curge, ci arde.
Unde ți-ai ascuns picătura de har?
Căci strig și nu-mi răspunzi —
nu ca un refuz,
ci ca un cer mut,
ca un pământ crăpat de uitare.
M-ai lăsat să mă scutur de mine,
să-mi văd goliciunea dinăuntru,
să plâng cu gura uscată
și să nu mai cer,
ci să te caut.
Și-acum, în tăcerea cea grea,
îți simt suflarea —
nu în ploaie,
ci în așteptarea ploii.
Un vechi velier
În noaptea-aceea vântul șuiera printre stânci,
Împingând spre țărm cel mai vechi velier,
Iar marea-l lovea cu valuri imense și-adânci,
Și lemnu-i trosnea ca un lung tunet din cer.
În noaptea-aceea stelele păreau căzute în ceață,
Ca lacrima oarbă a unui a unui călugăr ascet,
Departe, luna roșie, ca o scânteie de viață,
La capătul mării, coborî, stingându-se încet.
În noaptea-aceea peste tot mirosea a lemn,
Iar țărmul părea o rană deschisă spre cer,
Doar catargul rămase înfipt, ca un semn,
Că pe aici a trecut cel mai vechi velier.
Apoi zorii, deodată, lovi bolta ca o spadă,
De-a lungul țărmului răsări un mic crâng,
Din prova, din pupa, din catarge și obadă,
Iar freamătul său, sunt marinarii ce plâng.
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Loveydovey
I see how you're looking at me
And I see how you're about to ask me,
But you hesitate and I remain to guess
I wrote for you a list,
So you may escape your sadness.
How an axe loves a tree,
An angle the degree,
A fortune teller to forsee,
How the salt loves the sea,
How the money loves both the poor and the rich,
How an unsupervised baby loves bleach,
How a dog (sometimes) loves the leash,
That's how I love you.
How Popeye loves spinach,
How a record loves the Guinness,
How a minEr loves the light,
How a pilot loves the flight,
How instead of Negan, Sherry loved Dwight,
How a politician loves power,
How a plane loves the tower,
How a bee loves the flower,
How the clock loves the hour,
How a boxer loves to punch,
I love you so damn much.
How a librarian loves books,
How a boomer loves Facebook,
How Twitter loves to cancel people,
How a criminal loves anything illegal,
How a car loves diesel,
How Fast&Furios loves Vin Diesel,
How Snoop Dogg loves grass,
How a certain leader loves to gas,
How a hammer loves the nail,
How a scammer loves to email,
How some cats love to bite their tail,
How some toddlers love to "mew",
That's how I love you.
Întâmplare
Am deschis o carte,
dar mâna mea s-a născut
din toate cărțile pe care nu le-am citit.
Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului
Doamne, pustiul mă strânge,
și inima mea bate-n goluri de piatră.
Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,
și setea nu curge, ci arde.
Unde ți-ai ascuns picătura de har?
Căci strig și nu-mi răspunzi —
nu ca un refuz,
ci ca un cer mut,
ca un pământ crăpat de uitare.
M-ai lăsat să mă scutur de mine,
să-mi văd goliciunea dinăuntru,
să plâng cu gura uscată
și să nu mai cer,
ci să te caut.
Și-acum, în tăcerea cea grea,
îți simt suflarea —
nu în ploaie,
ci în așteptarea ploii.
Un vechi velier
În noaptea-aceea vântul șuiera printre stânci,
Împingând spre țărm cel mai vechi velier,
Iar marea-l lovea cu valuri imense și-adânci,
Și lemnu-i trosnea ca un lung tunet din cer.
În noaptea-aceea stelele păreau căzute în ceață,
Ca lacrima oarbă a unui a unui călugăr ascet,
Departe, luna roșie, ca o scânteie de viață,
La capătul mării, coborî, stingându-se încet.
În noaptea-aceea peste tot mirosea a lemn,
Iar țărmul părea o rană deschisă spre cer,
Doar catargul rămase înfipt, ca un semn,
Că pe aici a trecut cel mai vechi velier.
Apoi zorii, deodată, lovi bolta ca o spadă,
De-a lungul țărmului răsări un mic crâng,
Din prova, din pupa, din catarge și obadă,
Iar freamătul său, sunt marinarii ce plâng.
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Alte poezii ale autorului
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Psalmi - VI - Dulceața amăgirilor
Mi-au plăcut amăgirile, Doamne,
căci veneau cu vorbe moi,
cu promisiuni de liniște,
dar fără cruce,
cu zbor, dar fără cer,
cu iubire, dar fără Adevăr.
Erau dulci —
nu la gust,
ci în uitare.
Mă făceau să nu mai simt
pustiu, sete, dor…
Nimic.
Și mi-am spus:
„E bine aici.
Mai stau puțin.”
Dar „puținul” s-a făcut ani,
și dulceața a devenit somn,
iar somnul — moarte tăcută.
Tu, însă, n-ai venit cu foc,
nici cu fulger,
ci cu o amintire
care durea:
chipul meu,
așa cum l-ai gândit Tu,
și nu cum l-am modelat eu.
Atunci am plâns nu pentru păcat,
ci pentru cât de ușor
l-am numit binecuvântare.
Amăgirile mele nu m-au trădat,
ci m-au adormit.
Dar Tu m-ai strigat pe nume
și ai rupt dulceața cu amărăciune,
ca să-mi redai foamea
de cer.
Psalmi - LXIX - Dorul de cer
Când îmi ridic ochii către cer,
nu văd doar stele —
ci durerea unei lumi ce tânjește.
Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,
un dor care mă arde
și mă înalță către mângâierea necunoscută,
Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,
ci o inimă smerită,
care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.
Sufletele noastre sunt o candelă mică,
dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde
și nu o vei lăsa să se stingă.
În pustiu, am căutat apa,
dar am găsit doar nisip.
În noapte, am căutat lumina,
dar am găsit doar umbrele proprii.
Și totuși, în fiecare pas,
mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.
Nu mă întreba ce-i cerul,
Doamne,
căci cerul este dorul de Tine
și chemarea care vine dinlăuntru.
Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz
pentru a putea simți iarăși pacea cerului,
și un dor adânc ce mă va purta
dincolo de orice durere.
Psalmi - XLIV - Lupta cu mine însumi
Doamne,
fiecare clipă este o luptă
cu mine însumi.
Mă întorc și mă pierd,
și mă regăsesc mereu
în aceleași rădăcini de durere.
Am crezut că mă voi ridica
dincolo de propria-mi umbră,
dar în fiecare pas pe care îl fac,
umbra mea mă urmărește.
Nu sunt întreg, Doamne,
ci fragmente de gânduri rupte,
mângâiere între lacrimi,
spărturi de speranță
care nu pot fi vindecate.
Mi-e frică să mă uit în adâncul meu
pentru că știu că mă voi pierde.
Mă tem că nu voi găsi acel loc
unde inima mea se poate odihni
fără frică de ea însăși.
Te chem în fiecare pas, Doamne,
pentru că știu că Tu ești singurul
care mă poate salva de mine.
Fiecare clipă este o bătălie,
dar dacă Tu mă ții în brațele Tale,
mă voi ridica.
Mă lupt cu mine însumi,
dar știu că Tu vei câștiga,
pentru că în mijlocul acestei lupte
voi învăța să fiu Eu,
doar prin Tine.
Psalmi - II - Frate cu Iov
Ia-mi tot, Doamne.
Despoaie-mi viața de hainele ei moi.
Rupe-mi pâinea în două
și lasă vântul să mi-o fure.
Să nu mai am nimic —
nici nume, nici masă, nici vis.
Fă-mă frate cu Iov,
cel ce a rămas doar țipăt și cenușă,
dar n-a pierdut cerul din priviri.
Dacă Tu ești mai mult decât toate,
arată-mi asta luându-mi totul.
Dacă dragostea Ta e mai tare ca durerea,
lasă-mă să o cunosc în lipsă, nu în belșug.
Dă-mi fierberea întrebării lui,
răbdarea zdrobită,
tăcerea când prietenii-l judecau
și nădejdea aceea care nu se stinge,
chiar când nimic nu mai are rost.
Să învăț că viața e mai mult decât a trăi.
Că sufletul e mai prețios decât carnea.
Că Tu ești acolo și în cenușă,
și-n tăcere, și-n rana care nu se închide.
Ia-mi tot.
Dar nu-mi lua glasul
cu care Te pot striga.
Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie
Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine
și am râs, Doamne,
în timp ce cerul Tău plângea.
Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,
ca pe o haină de mătase rușinoasă.
Am pus trufia pe frunte,
ca o coroană de foc stricat.
Și am spus în inima mea:
„Cine este ca mine?”
Am bătut cu pumnul în masă,
nu ca să fac dreptate,
ci ca să mi se plece lumea.
Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,
și am vrut să fiu mare,
în timp ce Tu te coborai smerit în țărână
pentru mine.
Am vândut Adevărul
pentru un cuvânt frumos,
și m-am făcut idol mie însumi.
Dar acum tăcerea Ta mă arde.
Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.
Doamne,
din palatele închipuirii mele,
nu au rămas decât ruine.
Din beția gloriei mele
m-am trezit cu sufletul gol.
Intră, Te rog, în inima mea —
nu cu blândețe,
ci cu foc curățitor.
Risipește mândria care stă ca un zid
între mine și fața Ta.
Desfă-mă, Doamne,
și fă-mă din nou.
Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.
Mai puțin eu.
Mai mult Tu.
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Psalmi - VI - Dulceața amăgirilor
Mi-au plăcut amăgirile, Doamne,
căci veneau cu vorbe moi,
cu promisiuni de liniște,
dar fără cruce,
cu zbor, dar fără cer,
cu iubire, dar fără Adevăr.
Erau dulci —
nu la gust,
ci în uitare.
Mă făceau să nu mai simt
pustiu, sete, dor…
Nimic.
Și mi-am spus:
„E bine aici.
Mai stau puțin.”
Dar „puținul” s-a făcut ani,
și dulceața a devenit somn,
iar somnul — moarte tăcută.
Tu, însă, n-ai venit cu foc,
nici cu fulger,
ci cu o amintire
care durea:
chipul meu,
așa cum l-ai gândit Tu,
și nu cum l-am modelat eu.
Atunci am plâns nu pentru păcat,
ci pentru cât de ușor
l-am numit binecuvântare.
Amăgirile mele nu m-au trădat,
ci m-au adormit.
Dar Tu m-ai strigat pe nume
și ai rupt dulceața cu amărăciune,
ca să-mi redai foamea
de cer.
Psalmi - LXIX - Dorul de cer
Când îmi ridic ochii către cer,
nu văd doar stele —
ci durerea unei lumi ce tânjește.
Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,
un dor care mă arde
și mă înalță către mângâierea necunoscută,
Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,
ci o inimă smerită,
care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.
Sufletele noastre sunt o candelă mică,
dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde
și nu o vei lăsa să se stingă.
În pustiu, am căutat apa,
dar am găsit doar nisip.
În noapte, am căutat lumina,
dar am găsit doar umbrele proprii.
Și totuși, în fiecare pas,
mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.
Nu mă întreba ce-i cerul,
Doamne,
căci cerul este dorul de Tine
și chemarea care vine dinlăuntru.
Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz
pentru a putea simți iarăși pacea cerului,
și un dor adânc ce mă va purta
dincolo de orice durere.
Psalmi - XLIV - Lupta cu mine însumi
Doamne,
fiecare clipă este o luptă
cu mine însumi.
Mă întorc și mă pierd,
și mă regăsesc mereu
în aceleași rădăcini de durere.
Am crezut că mă voi ridica
dincolo de propria-mi umbră,
dar în fiecare pas pe care îl fac,
umbra mea mă urmărește.
Nu sunt întreg, Doamne,
ci fragmente de gânduri rupte,
mângâiere între lacrimi,
spărturi de speranță
care nu pot fi vindecate.
Mi-e frică să mă uit în adâncul meu
pentru că știu că mă voi pierde.
Mă tem că nu voi găsi acel loc
unde inima mea se poate odihni
fără frică de ea însăși.
Te chem în fiecare pas, Doamne,
pentru că știu că Tu ești singurul
care mă poate salva de mine.
Fiecare clipă este o bătălie,
dar dacă Tu mă ții în brațele Tale,
mă voi ridica.
Mă lupt cu mine însumi,
dar știu că Tu vei câștiga,
pentru că în mijlocul acestei lupte
voi învăța să fiu Eu,
doar prin Tine.
Psalmi - II - Frate cu Iov
Ia-mi tot, Doamne.
Despoaie-mi viața de hainele ei moi.
Rupe-mi pâinea în două
și lasă vântul să mi-o fure.
Să nu mai am nimic —
nici nume, nici masă, nici vis.
Fă-mă frate cu Iov,
cel ce a rămas doar țipăt și cenușă,
dar n-a pierdut cerul din priviri.
Dacă Tu ești mai mult decât toate,
arată-mi asta luându-mi totul.
Dacă dragostea Ta e mai tare ca durerea,
lasă-mă să o cunosc în lipsă, nu în belșug.
Dă-mi fierberea întrebării lui,
răbdarea zdrobită,
tăcerea când prietenii-l judecau
și nădejdea aceea care nu se stinge,
chiar când nimic nu mai are rost.
Să învăț că viața e mai mult decât a trăi.
Că sufletul e mai prețios decât carnea.
Că Tu ești acolo și în cenușă,
și-n tăcere, și-n rana care nu se închide.
Ia-mi tot.
Dar nu-mi lua glasul
cu care Te pot striga.
Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie
Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine
și am râs, Doamne,
în timp ce cerul Tău plângea.
Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,
ca pe o haină de mătase rușinoasă.
Am pus trufia pe frunte,
ca o coroană de foc stricat.
Și am spus în inima mea:
„Cine este ca mine?”
Am bătut cu pumnul în masă,
nu ca să fac dreptate,
ci ca să mi se plece lumea.
Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,
și am vrut să fiu mare,
în timp ce Tu te coborai smerit în țărână
pentru mine.
Am vândut Adevărul
pentru un cuvânt frumos,
și m-am făcut idol mie însumi.
Dar acum tăcerea Ta mă arde.
Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.
Doamne,
din palatele închipuirii mele,
nu au rămas decât ruine.
Din beția gloriei mele
m-am trezit cu sufletul gol.
Intră, Te rog, în inima mea —
nu cu blândețe,
ci cu foc curățitor.
Risipește mândria care stă ca un zid
între mine și fața Ta.
Desfă-mă, Doamne,
și fă-mă din nou.
Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.
Mai puțin eu.
Mai mult Tu.