4  

Psalmi - LXIX - Dorul de cer

 

Când îmi ridic ochii către cer,

nu văd doar stele —

ci durerea unei lumi ce tânjește.

 

Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,

un dor care mă arde

și mă înalță către mângâierea necunoscută,

 

Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,

ci o inimă smerită,

care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.

 

Sufletele noastre sunt o candelă mică,

dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde

și nu o vei lăsa să se stingă.

 

În pustiu, am căutat apa,

dar am găsit doar nisip.

În noapte, am căutat lumina,

dar am găsit doar umbrele proprii.

Și totuși, în fiecare pas,

mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.

 

Nu mă întreba ce-i cerul,

Doamne,

căci cerul este dorul de Tine

și chemarea care vine dinlăuntru.

 

Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz

pentru a putea simți iarăși pacea cerului,

și un dor adânc ce mă va purta

dincolo de orice durere.

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin poezii.online Psalmi - LXIX - Dorul de cer

Data postării: 24 mai

Vizualizări: 68

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Timpul

Descrise-n versuri

Simți universuri,

Ce-n pas cu ritmul

Trecut-au timpul.

 

Odată ce-ai tăcut,

Infinitul n-ai văzut,

Din moment ce ai căzut

În gânduri te-ai pierdut.

 

Faci un beneficiu,

Te trezești c-un sacrificiu,

Într-un final,

Te trezești în infernal.

10.05.24

Mai mult...

Trup de lut

Trup de lut

Crăpat și pierdut 

De suflet înstrăinat 

Despicării destinat 

Întristat și fisurat 

În umbră însingurat 

Și crăpat ca o consencință 

A a să eternă suferință.

Mai mult...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în franceză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

La leçon sur le cube

 

Un morceau de pierre est pris,

il sculpte avec un ciseau de sang,

brille avec l'œil d'Homère,

il est gratté de rayons

jusqu'à ce que le cube ressorte parfaitement.

Après cela, ils embrassent le cube d'innombrables fois

avec ta bouche, avec la bouche des autres

et surtout avec la bouche de l'infante.

Après cela, un marteau est pris

et soudain un coin du cube s'effondre.

Tout le monde, mais absolument tout le monde dira :

- Quel cube parfait cela aurait été

s'il n'y avait pas eu un coin cassé !

Mai mult...

Dansul

Stelele cad
într-un cer fără margini,
iar eu cad cu ele –
cine ține firul?

Tăcerea răspunde,
dar nu are glas.
Tot ce sunt
e doar un pas.

Mai mult...

sint rea

 

sinteti minunat, aveti cinste deplina,

fidel, ideal, prieten la greu.

dintre noi doi doar eu sint de vina.

sinteti bun, monstru sint eu.

 

imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.

rautate ascund sub grimasa.

cu credinta imi dati din suflet o parte.

sinteti bun, iar eu nemiloasa.

 

eu v-aduc suferinta, asta imi place,

iar iubirea v-o calc in picioare,

si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.

sinteti bun, eu sint o teroare.

Mai mult...

Roz

Roz culoarea fericirii,
Este clar si a iubirii,

Cu totii o privim mereu,
este ca si un fel de zeu,

Rozu' este expresiv,

Ca si cum ai fii in vis.

 

Mai mult...

Timpul

Descrise-n versuri

Simți universuri,

Ce-n pas cu ritmul

Trecut-au timpul.

 

Odată ce-ai tăcut,

Infinitul n-ai văzut,

Din moment ce ai căzut

În gânduri te-ai pierdut.

 

Faci un beneficiu,

Te trezești c-un sacrificiu,

Într-un final,

Te trezești în infernal.

10.05.24

Mai mult...

Trup de lut

Trup de lut

Crăpat și pierdut 

De suflet înstrăinat 

Despicării destinat 

Întristat și fisurat 

În umbră însingurat 

Și crăpat ca o consencință 

A a să eternă suferință.

Mai mult...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în franceză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

La leçon sur le cube

 

Un morceau de pierre est pris,

il sculpte avec un ciseau de sang,

brille avec l'œil d'Homère,

il est gratté de rayons

jusqu'à ce que le cube ressorte parfaitement.

Après cela, ils embrassent le cube d'innombrables fois

avec ta bouche, avec la bouche des autres

et surtout avec la bouche de l'infante.

Après cela, un marteau est pris

et soudain un coin du cube s'effondre.

Tout le monde, mais absolument tout le monde dira :

- Quel cube parfait cela aurait été

s'il n'y avait pas eu un coin cassé !

Mai mult...

Dansul

Stelele cad
într-un cer fără margini,
iar eu cad cu ele –
cine ține firul?

Tăcerea răspunde,
dar nu are glas.
Tot ce sunt
e doar un pas.

Mai mult...

sint rea

 

sinteti minunat, aveti cinste deplina,

fidel, ideal, prieten la greu.

dintre noi doi doar eu sint de vina.

sinteti bun, monstru sint eu.

 

imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.

rautate ascund sub grimasa.

cu credinta imi dati din suflet o parte.

sinteti bun, iar eu nemiloasa.

 

eu v-aduc suferinta, asta imi place,

iar iubirea v-o calc in picioare,

si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.

sinteti bun, eu sint o teroare.

Mai mult...

Roz

Roz culoarea fericirii,
Este clar si a iubirii,

Cu totii o privim mereu,
este ca si un fel de zeu,

Rozu' este expresiv,

Ca si cum ai fii in vis.

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit

 

Mi-ai dat, Doamne,

nu puțin, ci cu mână largă.

Dar eu am plecat cu bogăția

și-am cumpărat zgomot, uitare,

încântări care nu țin de foame.

 

Mi-ai dat har,

și eu l-am călcat cu pași grăbiți,

căutând slavă printre ruine.

 

Mi-ai dat darul cuvântului —

și-am tăcut unde trebuia să vindec.

Mi-ai dat iubire —

și-am ales orgoliul.

 

Mi-ai încredințat o comoară —

și-am vândut-o ieftin,

pentru o clipă de mândrie,

pentru un drum mai scurt,

pentru mine.

 

Iar acum stau gol,

cu mâinile pline de nimic,

și Te privesc, rușinat,

fără scuze, fără promisiuni.

 

Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.

Îți cer să mă iei înapoi.

Ca un slujitor, ca o umbră,

ca un dor care nu mai vrea nimic

decât să fie iertat.

 

Nu mă iubi pentru ce-am făcut,

căci am pierdut tot.

Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău

și plâng.

 

Mai mult...

Psalmi - VIII - Revelația durerii

 

Am văzut, Doamne,

că durerea nu este doar o rană,

ci o revelație tăcută,

o fărâmă din înțelesul Tău

pătruns în carne.

 

Nu am cerut-o,

nici nu am dorit-o,

dar a venit.

Și, pe măsură ce am îngenuncheat în fața ei,

am înțeles că nu doar trupul se frânge,

ci și sufletul care nu poate înțelege.

 

Durerea m-a învățat

nu despre rău,

ci despre adevăr.

În mijlocul ei,

am descoperit fragmente de lumină

care nu se văd cu ochiul,

dar care strălucesc din adânc.

 

Am învățat că nu suferința e întunecată,

ci umbra pe care o aruncă.

Durerea mi-a curățat ochii

și mi-a arătat

ceea ce nu am vrut să văd:

că Timpul nu e doar o cale,

ci o călătorie sacră.

 

Revelația durerii nu apare în strigătul ei,

ci în tăcerea pe care o naște.

 

Căci în ea, Doamne,

am înțeles că nu exist doar pentru mine,

ci pentru cei care mă poartă

și pentru cei care mă vor urma.

 

Durerea a fost nu un capăt,

ci o poartă.

Căci din ea a ieșit lumina

care m-a dus la Tine,

și nu am mai cerut niciodată

să mă izbăvești de ea,

ci doar să mă păstrezi în lumina

pe care ea mi-a revelat-o.

 

Mai mult...

Psalmi - III - Fuga de pe cruce

 

Am fost pe cruce, Doamne,

cu durerile mele, cu vinovăția mea,

cu tot ce nu am spus și tot ce am greșit.

Te-am privit o clipă,

și am simțit în mine o arsură sfântă.

Dar m-am temut.

 

M-am temut de goliciunea adevărului,

de rușinea răstignirii,

de moartea eului meu.

Și am fugit.

 

Am lăsat crucea să cadă în țărână,

ca și cum n-ar fi fost darul Tău.

Am alergat înapoi în mulțime,

ascuns printre cei ce nu Te cunosc.

Dar nici acolo n-am găsit pace.

Pentru că în inima mea,

crucea nu înceta să sângereze.

 

Doamne,

nu Ți-ai întors fața de la mine,

deși eu mi-am întors spatele de la jertfă.

Nu mi-ai închis cerul,

deși eu am închis ochii.

 

Întoarce-mă, Doamne,

nu la slavă, ci la cruce.

Nu la laudă, ci la suferința curățitoare.

Nu la biruință ieftină,

ci la rănile care sfințesc.

 

Fă-mă vrednic să rămân pe cruce

până ce Tu spui „S-a sfârșit”,

nu până când obosește voința mea.

 

Iar dacă voi fugi din nou,

aleargă după mine cu blândețea Ta —

și leagă-mă, Doamne, nu cu forță,

ci cu dragoste.

Mai mult...

Psalmi - LIII – Ne izbăvire

 

Doamne, mă simt prins,

nu pentru că nu aș vrea să ies,

ci pentru că nu știu unde mă aflu.

Nu sunt legat de lanțuri,

ci de dorul de libertate

care nu mă lasă să respir.

 

Am umblat pe cărări false

și am crezut că mă îndrept spre lumină,

dar m-am rătăcit într-un labirint

de gânduri și visuri neterminate.

Aici, în mijlocul fricii,

nu mai știu dacă voi ieși.

 

Mă doare, nu neputința,

ci durerea de a ști

că nu voi scăpa,

că nu voi fi izbăvit

din mine însumi.

Căci Tu nu iei durerea

ca pe un zid,

ci o lași să crească în mine,

până ce devine locul

în care mă întâlnesc cu Tine.

 

Și totuși, în mijlocul ne izbăvirii,

simt cum mă apropii de Tine

nu pentru că aș fi ieșit

din întuneric,

ci pentru că am înțeles

că Tu stai acolo,

nu la capătul drumului,

ci în fiecare pas rătăcit.

 

Poate că nu există izbăvire

în sensul lumii.

Dar Tu, Doamne,

mă izbăvești

prin prezența Ta

în mijlocul durerii,

în mijlocul pierderii.

 

Aș vrea să fiu liber,

dar mă rog să fiu cu Tine

în fiecare zbucium

și în fiecare neliniște.

Mai mult...

Psalmi - XLVIII - Copacului vieții

 

La marginea sufletului meu,

ai sădit, Doamne, un copac

care nu cere apă, ci răbdare.

Și timp.

Și tăcere.

 

Zi de zi a crescut în mine,

prin toamne de îndoială

și veri de patimă,

prin ierni de uitare

și primăveri abia simțite.

 

N-am știut că Tu ești rădăcina,

că trunchiul e cruce,

și frunza — rugăciune.

Că fiecare ram

duce către cer

o parte din mine

pe care am vrut s-o păstrez.

 

Și când am vrut să-l tai,

să-l smulg din adâncuri

pentru că nu dădea rod,

Tu ai șoptit:

„Fructul nu-i pentru azi,

ci pentru ziua

când vei muri pe deplin

ca să trăiești întreg.”

 

Acum îl privesc —

nu ca pe o podoabă,

ci ca pe o scară vie

între dor și împlinire.

Mai mult...

Psalmi - XXVI - Dezleagă-mă, Doamne!

 

Zbor înspre Tine cu aripile legate.

Nu cer înălțimi pentru slavă, ci libertatea de a Te atinge.

Sunt prins în lutul zilei, în greutatea de a fi om,

dar duhul meu plânge după Lumină.

 

Dezleagă-mă, Doamne, din lanțul cărnii grele,

din firea ce tremură-n umbra stelelor rele,

căci dorul meu nu-i de pământ și lut,

ci de lumina Ta — și de început.

 

Tu, care ai suflat viață peste țărână,

Tu, care ai despicat marea și ai dezlegat poporul de sclavie,

vino și în mine — și despică această legătură.

Dezleagă-mă, Doamne.

 

N-am nimic să-Ți dau, decât strigătul meu.

Nu port daruri în mâini, ci lacrimi în ochi.

Nu am cântec, ci tăcere grea.

Dar Ție, Doamne, Îți este dragă tăcerea care Te caută.

 

Întinde-Ți mâna și rupe lanțurile nevăzute.

Cele care mă țin departe, chiar când Te chem.

Cele care mă îngreunează, chiar când vreau să zbor.

 

Sufletul meu e o pasăre legată de pământ.

Dar dorul meu, Doamne, e cerul.

Și numai Tu poți să mă ridici.

 

Dezleagă-mă, Doamne.

Și voi zbura, nu pentru mine,

ci pentru slava Numelui Tău.

 

Mai mult...

Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit

 

Mi-ai dat, Doamne,

nu puțin, ci cu mână largă.

Dar eu am plecat cu bogăția

și-am cumpărat zgomot, uitare,

încântări care nu țin de foame.

 

Mi-ai dat har,

și eu l-am călcat cu pași grăbiți,

căutând slavă printre ruine.

 

Mi-ai dat darul cuvântului —

și-am tăcut unde trebuia să vindec.

Mi-ai dat iubire —

și-am ales orgoliul.

 

Mi-ai încredințat o comoară —

și-am vândut-o ieftin,

pentru o clipă de mândrie,

pentru un drum mai scurt,

pentru mine.

 

Iar acum stau gol,

cu mâinile pline de nimic,

și Te privesc, rușinat,

fără scuze, fără promisiuni.

 

Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.

Îți cer să mă iei înapoi.

Ca un slujitor, ca o umbră,

ca un dor care nu mai vrea nimic

decât să fie iertat.

 

Nu mă iubi pentru ce-am făcut,

căci am pierdut tot.

Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău

și plâng.

 

Mai mult...

Psalmi - VIII - Revelația durerii

 

Am văzut, Doamne,

că durerea nu este doar o rană,

ci o revelație tăcută,

o fărâmă din înțelesul Tău

pătruns în carne.

 

Nu am cerut-o,

nici nu am dorit-o,

dar a venit.

Și, pe măsură ce am îngenuncheat în fața ei,

am înțeles că nu doar trupul se frânge,

ci și sufletul care nu poate înțelege.

 

Durerea m-a învățat

nu despre rău,

ci despre adevăr.

În mijlocul ei,

am descoperit fragmente de lumină

care nu se văd cu ochiul,

dar care strălucesc din adânc.

 

Am învățat că nu suferința e întunecată,

ci umbra pe care o aruncă.

Durerea mi-a curățat ochii

și mi-a arătat

ceea ce nu am vrut să văd:

că Timpul nu e doar o cale,

ci o călătorie sacră.

 

Revelația durerii nu apare în strigătul ei,

ci în tăcerea pe care o naște.

 

Căci în ea, Doamne,

am înțeles că nu exist doar pentru mine,

ci pentru cei care mă poartă

și pentru cei care mă vor urma.

 

Durerea a fost nu un capăt,

ci o poartă.

Căci din ea a ieșit lumina

care m-a dus la Tine,

și nu am mai cerut niciodată

să mă izbăvești de ea,

ci doar să mă păstrezi în lumina

pe care ea mi-a revelat-o.

 

Mai mult...

Psalmi - III - Fuga de pe cruce

 

Am fost pe cruce, Doamne,

cu durerile mele, cu vinovăția mea,

cu tot ce nu am spus și tot ce am greșit.

Te-am privit o clipă,

și am simțit în mine o arsură sfântă.

Dar m-am temut.

 

M-am temut de goliciunea adevărului,

de rușinea răstignirii,

de moartea eului meu.

Și am fugit.

 

Am lăsat crucea să cadă în țărână,

ca și cum n-ar fi fost darul Tău.

Am alergat înapoi în mulțime,

ascuns printre cei ce nu Te cunosc.

Dar nici acolo n-am găsit pace.

Pentru că în inima mea,

crucea nu înceta să sângereze.

 

Doamne,

nu Ți-ai întors fața de la mine,

deși eu mi-am întors spatele de la jertfă.

Nu mi-ai închis cerul,

deși eu am închis ochii.

 

Întoarce-mă, Doamne,

nu la slavă, ci la cruce.

Nu la laudă, ci la suferința curățitoare.

Nu la biruință ieftină,

ci la rănile care sfințesc.

 

Fă-mă vrednic să rămân pe cruce

până ce Tu spui „S-a sfârșit”,

nu până când obosește voința mea.

 

Iar dacă voi fugi din nou,

aleargă după mine cu blândețea Ta —

și leagă-mă, Doamne, nu cu forță,

ci cu dragoste.

Mai mult...

Psalmi - LIII – Ne izbăvire

 

Doamne, mă simt prins,

nu pentru că nu aș vrea să ies,

ci pentru că nu știu unde mă aflu.

Nu sunt legat de lanțuri,

ci de dorul de libertate

care nu mă lasă să respir.

 

Am umblat pe cărări false

și am crezut că mă îndrept spre lumină,

dar m-am rătăcit într-un labirint

de gânduri și visuri neterminate.

Aici, în mijlocul fricii,

nu mai știu dacă voi ieși.

 

Mă doare, nu neputința,

ci durerea de a ști

că nu voi scăpa,

că nu voi fi izbăvit

din mine însumi.

Căci Tu nu iei durerea

ca pe un zid,

ci o lași să crească în mine,

până ce devine locul

în care mă întâlnesc cu Tine.

 

Și totuși, în mijlocul ne izbăvirii,

simt cum mă apropii de Tine

nu pentru că aș fi ieșit

din întuneric,

ci pentru că am înțeles

că Tu stai acolo,

nu la capătul drumului,

ci în fiecare pas rătăcit.

 

Poate că nu există izbăvire

în sensul lumii.

Dar Tu, Doamne,

mă izbăvești

prin prezența Ta

în mijlocul durerii,

în mijlocul pierderii.

 

Aș vrea să fiu liber,

dar mă rog să fiu cu Tine

în fiecare zbucium

și în fiecare neliniște.

Mai mult...

Psalmi - XLVIII - Copacului vieții

 

La marginea sufletului meu,

ai sădit, Doamne, un copac

care nu cere apă, ci răbdare.

Și timp.

Și tăcere.

 

Zi de zi a crescut în mine,

prin toamne de îndoială

și veri de patimă,

prin ierni de uitare

și primăveri abia simțite.

 

N-am știut că Tu ești rădăcina,

că trunchiul e cruce,

și frunza — rugăciune.

Că fiecare ram

duce către cer

o parte din mine

pe care am vrut s-o păstrez.

 

Și când am vrut să-l tai,

să-l smulg din adâncuri

pentru că nu dădea rod,

Tu ai șoptit:

„Fructul nu-i pentru azi,

ci pentru ziua

când vei muri pe deplin

ca să trăiești întreg.”

 

Acum îl privesc —

nu ca pe o podoabă,

ci ca pe o scară vie

între dor și împlinire.

Mai mult...

Psalmi - XXVI - Dezleagă-mă, Doamne!

 

Zbor înspre Tine cu aripile legate.

Nu cer înălțimi pentru slavă, ci libertatea de a Te atinge.

Sunt prins în lutul zilei, în greutatea de a fi om,

dar duhul meu plânge după Lumină.

 

Dezleagă-mă, Doamne, din lanțul cărnii grele,

din firea ce tremură-n umbra stelelor rele,

căci dorul meu nu-i de pământ și lut,

ci de lumina Ta — și de început.

 

Tu, care ai suflat viață peste țărână,

Tu, care ai despicat marea și ai dezlegat poporul de sclavie,

vino și în mine — și despică această legătură.

Dezleagă-mă, Doamne.

 

N-am nimic să-Ți dau, decât strigătul meu.

Nu port daruri în mâini, ci lacrimi în ochi.

Nu am cântec, ci tăcere grea.

Dar Ție, Doamne, Îți este dragă tăcerea care Te caută.

 

Întinde-Ți mâna și rupe lanțurile nevăzute.

Cele care mă țin departe, chiar când Te chem.

Cele care mă îngreunează, chiar când vreau să zbor.

 

Sufletul meu e o pasăre legată de pământ.

Dar dorul meu, Doamne, e cerul.

Și numai Tu poți să mă ridici.

 

Dezleagă-mă, Doamne.

Și voi zbura, nu pentru mine,

ci pentru slava Numelui Tău.

 

Mai mult...
prev
next