Psalmi - LXIX - Dorul de cer
Când îmi ridic ochii către cer,
nu văd doar stele —
ci durerea unei lumi ce tânjește.
Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,
un dor care mă arde
și mă înalță către mângâierea necunoscută,
Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,
ci o inimă smerită,
care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.
Sufletele noastre sunt o candelă mică,
dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde
și nu o vei lăsa să se stingă.
În pustiu, am căutat apa,
dar am găsit doar nisip.
În noapte, am căutat lumina,
dar am găsit doar umbrele proprii.
Și totuși, în fiecare pas,
mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.
Nu mă întreba ce-i cerul,
Doamne,
căci cerul este dorul de Tine
și chemarea care vine dinlăuntru.
Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz
pentru a putea simți iarăși pacea cerului,
și un dor adânc ce mă va purta
dincolo de orice durere.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin
Data postării: 24 mai
Vizualizări: 47