0.05

Scriitorul Alexandru Cosmescu a fost comemorat la 95 de ani de la naştere

poezii.online Scriitorul Alexandru Cosmescu a fost comemorat la 95 de ani de la naştere

Uniunea Scriitorilor din Moldova în colaborare cu Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a organizat astăzi la Chişinău un medalion literar, consacrat prozatorului, eseistului şi traducătorului Alexandru Cosmescu, care în această zi ar fi împlinit 95 de ani. 

Cu această ocazie, a fost vernisată o expoziţie cu genericul „Alexandru Cosmescu: un mag al cuvîntului”. Aceasta cuprinde 140 de exponate: cărţi, fotografii, manuscrise şi documente legate de viaţa şi activitatea regretatului scriitor.

În alocuţiunea sa, academicianul Mihai Cimpoi a menţionat că Alexandru Cosmescu a fost o enciclopedie ambulantă. „A fondat o şcoală a traducerii. Din „mantaua” lui Cosmescu au ieşit mai mulţi scriitori şi traducători. A avut o verticalitate deosebită şi a fost un bun cunoscător şi promotor al limbii române”, a remarcat Mihai Cimpoi.


La rîndul său, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, a subliniat că în biblioteca lui Alexandru Cosmescu s-au format mai mulţi tineri scriitori, pe care i-a îndrumat şi promovat decenii la rînd. În context, scriitorul Nicolae Rusu a accentuat că în această bibliotecă a citit clasicii literaturii române şi universale şi i-a întîlnit pentru prima oară pe viitorii lui colegi: Nicolae Vieru, Leonida Lari, Silvia Celac, Alexandru Gromov ş.a.

Prezent la eveniment, Alexandru Cosmescu-junior a spus că a învăţat să-l cunoască pe tatăl său cu ochii celor care l-au cunoscut, precum şi din arhiva familiei, unde au rămas cărţi, fotografii, manuscrise etc.

Alexandru Cosmescu s-a născut la 24 mai 1922 în comuna Vorniceni, judeţul Orhei. După absolvirea Liceului „B.P. Hasdeu” din Chişinău (1940), a urmat studiile la Facultatea de Medicină a Universităţii din Cluj-Sibiu. În 1945 a revenit la Chişinău, unde a lucrat felcer, ziarist, redactor la Editura de Stat a Moldovei, ziarele „Tinerimea Moldovei”, „Moldova Socialistă”, la revista „Nistru”, consultant la Uniunea Scriitorilor din Moldova.

În 1951, Alexandru Cosmescu a debutat editorial cu povestirea „În dealul viei”, urmată de romanul „Spre liman” (1954) şi „Drumul diamantelor” (1961), cărţile „Crugul anilor” (1968) şi „Maeştri şi învăţăcei” (1979). A editat culegerile de traduceri din literatura universală „Darurile magilor” (1969) şi „Miraculoasele tărîmuri” (1982). A transpus în română opere din Hans C. Andersen, Gogol, Cehov, O’ Henry, Tolstoi, Turgheniev, Solohov, Kuprin, Gorki, Paustovski, Erenburg ş.a. În 1989 a fost distins cu titlul onorific „Maestru Emerit în Arte”. Alexandru Cosmescu s-a stins din viaţă la 29 septembrie 1989 la Chişinău.

sursa: moldpres.md


Preluat de la: Timpul.md
Postat 25 mai 2017

Creaţii aleatorii :)

Limbajul codificat al mintii

In plin miez de noapte cu forte lucide
Mintea mea, tentații de vicii, descinde
Picaturi amare, din ceasurile trecute
Incercand sa așeze in suflet zenital , regretul.

 

Execrabil incercand din rasputeri cu patos
In adancul sufletului meu tumultos
Reies desfiguratii de santinelă ego-centrale
Sorbind cu un rânjet dulce, picaturile amare

 

Constiinta imi dicteaza note pe portative
Ce ma poartă tridimesional in porti ascetice
Dincolo de percepțiile mele post-apocaliptice
Ridicând la infinit jugul, fară sa-l critice

 

Gândirea, generator de realitate obiectivă,
Prin teorii ma pierzi, cu fibrilație negativă,
Fara a mai ști unde-mi este judacata relativă
Ce trage linie stovainic peste cadrave in taină

 

Dar memoria neelucidat, imi provoacă dependentă
Si muribund strabat colinile de lumină
Poate exprimandu-mi limbajul vremea o sa devină
Picaturile amare dupa care mintea mea suspină

 

Mai mult...

Prin razboi

Zile lungi infometate

si prin geam un somn tirziu

linistea este departe

nici nu simt daca sunt viu.

 

Gustul pinii o poveste

apa este doar un vis

rind pe rind primim doar gloante

astai tot ce e permis

 

Incarcat cu plins si jale

ma trezeste nencetat

strigatele tot mai rare

a batrinelor din sat.

 

Supravetuind pe margini

nu ramine niciun gind

tot trecutul e pe pagini

iar sfirsitul in pamint.

Mai mult...

Variabile

să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…

Mai mult...

Un iad cu flăcări înghețate

Un iad cu flăcări înghețate pâlpâie pe exterior

De l-atâtea nedreptăți, prea multe judecăți

Si m-am răcit pe interior, totu-i searbăd

Când ești bolnav de multe și nimic nu te mai scapă

Mai mult...

Viața

Ce rost are oare
Să trăim noi în pustiu,
Când toată lumea moare
Și ei nici măcar nu știu.

Noi în toată lumea asta
Doar câteva persoane iubim,
De va fi prea plină lista
Tot de familie ne lovim.

În vârsta bătrâneții om ajunge
Căci nimeni nu e pe lume veșnic,
Un lucru de-om grăi pe moarte
Ar fi că nu avem un motiv de fel prea strașnic.

Moartea pe mulți câteodată sperie
Deși într-un final de ea ne vom lovi,
Căci astfel lumea din veci se descrie
Viața fiind doar bariera dintre morți si vii.

Mai mult...

Vid metafizic

 apoi a plecat

pe nebăgate de seamă

în vârful degetelor

ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf

cu umerii aplecați

bâjbâind prin întunericul dintre rânduri

fără să spună nimic

simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele

și-i reveneau în urechi ca un ecou rătăcit

îmi văzuse privirea înfiptă în albastru cerului

și  înțelese că nu mai eram acolo pentru ea

pentru nimeni

poate că nici nu eram

nu știu

îmi mai aminteam doar că toți mugurii din ramuri

îngenuncheaseră dintr-o dată în flori

că sufletul meu înota în derivă

într-o mare încremenită în alb

că vorbele ei semănau cu niște albatroși osteniți

deasupra unei corăbii părăsite

cum să mai ies din această gaură neagră

mă-ntrebam

zdrobit în propria-mi liniște

Mai mult...