3  

Valuri o mie

Stângace in multe feluri
Ale valuri mâini le țin
Respirând, dansând pe holuri
Beau si ultima cupa cu vin

A uitării mări m-ai dat
Nopți veșnic, timp furat
Unde singură m-ai lăsat
Am păcătuit, iubit curat

Tu din stele te-ai făcut tare
Prefăcut iubind, iubind doar sine
Clepsidră de timp ești soare
Clopote de nopții altare


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Oana Beuka poezii.online Valuri o mie

Data postării: 30 martie 2022

Vizualizări: 1231

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Stop!

Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" ! 

Dar sufletul meu are o limita...

A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte 

Cuvinte spuse cu atata rautate

Atingeri si impingeri ,necurate! 

Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ... 

Le ascult si spun, STOP! 

 

-U.A -

Mai mult...

CU PĂCATE

Într-un infinit departe 

Jocul pare a fi hazard,

Miilor de ani lumină 

Încă un pas le-a trebuit 

Pe o TEERA neștiută

Și -au găsit un asfințit.

Printre galaxii,printre ceruri etajate

Suflete de oameni vii 

Cu priviri decente bate.

Raiu-i sus în ceruri înalte

Iadu-i jos și-i plin de smoală 

Și de multe ce-s păcatele 

Dau pe afară.

Mai mult...

Codexul nescris

În tăcerea nopții, simt cum cuvintele se nasc din umbrele gândurilor neînțelese. Fiecare pas pe care-l fac mă adâncește mai mult în misterul acestui univers al meu, un loc unde lumina nu are voie să pătrundă, dar nici întunericul nu îmi poate fura speranța. Pot trăi în gândurile tale, chiar și atunci când nu mă vezi, pot schimba ceea ce tu crezi că este imposibil, doar pentru că știu să îți ating inima fără să o conștientizezi. Vreau să-ți arăt că adevărata putere nu este în ceea ce putem atinge sau face, ci în ceea ce suntem capabili să devenim fără a fi observați.

Mai mult...

Noi, n-am știut!

 

Intră-n pământ amurgul tău,

Sfârșind sub brazdele de lut,

Ai plâns iubito atât de rău,

Și n-am știut!

 

De dor îmi arde inima mocnit,

Și-am învățat profund a suferi,

Cât mi-am dorit să fiu iubit...

Tu nu vei ști!

 

Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,

C-al meu amor e prefăcut,

Ai plâns întruna şi-ai jelit,

Şi n-am știut!

 

Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,

Și-am învățat răbdarea a trăi,

Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,

Tu nu vei ști!

 

Intră-n pământ amoru' încins,

Sub flori și ierburi s-a pierdut,

Ce a născut ori ce a stins,

Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!

 

Mai mult...

Înger de departe

Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.

Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor. 

Mai mult...

Noapte albă

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

 

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

 

*

 

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

 

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

 

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

 

*

 

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

Mai mult...

Stop!

Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" ! 

Dar sufletul meu are o limita...

A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte 

Cuvinte spuse cu atata rautate

Atingeri si impingeri ,necurate! 

Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ... 

Le ascult si spun, STOP! 

 

-U.A -

Mai mult...

CU PĂCATE

Într-un infinit departe 

Jocul pare a fi hazard,

Miilor de ani lumină 

Încă un pas le-a trebuit 

Pe o TEERA neștiută

Și -au găsit un asfințit.

Printre galaxii,printre ceruri etajate

Suflete de oameni vii 

Cu priviri decente bate.

Raiu-i sus în ceruri înalte

Iadu-i jos și-i plin de smoală 

Și de multe ce-s păcatele 

Dau pe afară.

Mai mult...

Codexul nescris

În tăcerea nopții, simt cum cuvintele se nasc din umbrele gândurilor neînțelese. Fiecare pas pe care-l fac mă adâncește mai mult în misterul acestui univers al meu, un loc unde lumina nu are voie să pătrundă, dar nici întunericul nu îmi poate fura speranța. Pot trăi în gândurile tale, chiar și atunci când nu mă vezi, pot schimba ceea ce tu crezi că este imposibil, doar pentru că știu să îți ating inima fără să o conștientizezi. Vreau să-ți arăt că adevărata putere nu este în ceea ce putem atinge sau face, ci în ceea ce suntem capabili să devenim fără a fi observați.

Mai mult...

Noi, n-am știut!

 

Intră-n pământ amurgul tău,

Sfârșind sub brazdele de lut,

Ai plâns iubito atât de rău,

Și n-am știut!

 

De dor îmi arde inima mocnit,

Și-am învățat profund a suferi,

Cât mi-am dorit să fiu iubit...

Tu nu vei ști!

 

Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,

C-al meu amor e prefăcut,

Ai plâns întruna şi-ai jelit,

Şi n-am știut!

 

Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,

Și-am învățat răbdarea a trăi,

Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,

Tu nu vei ști!

 

Intră-n pământ amoru' încins,

Sub flori și ierburi s-a pierdut,

Ce a născut ori ce a stins,

Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!

 

Mai mult...

Înger de departe

Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.

Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor. 

Mai mult...

Noapte albă

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

 

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

 

*

 

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

 

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

 

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

 

*

 

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

Mai mult...
prev
next