Pagini
Veioza veche-mi luminează palid paginile
Murdare de scrum de țigară.
Poeme pe jumătate scrise
Vise intru-totul spulberate
Iubiri de-o noapte
Și una eternă.
Sentimente uzate
Țipete șoptite
Dorințe ascunse
Urme de zâmbete și pete de lacrimi
Amintiri...
Acestea sunt paginile mele.
Mă pierd din nou
In ele...
Paginile acestea sunt castelul minții mele
O fortăreață imensă, a cărei porți
Doar eu dețin cheile
Ascunsă undeva între realitatea meschină
Și confortanta ficțiune
Nimeni n-o poate vedea, nimeni n-o poate atinge.
Ii plimb holurile interminabile
Pe a căror pereți atârnă de cuie ruginite
Tablourile vieții mele.
Poate voi mai picta câteva...gândesc
La ce folos ?
E deja destul de trist.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: kafkaesque
Data postării: 13 noiembrie 2022
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 829
Poezii din aceiaşi categorie
Păreri nule..
Chiar nu pot să-mi fac planuri de viitor
Sunt în război cu mine și nu ies învingător
Să trăiești e greu chiar dacă poate părea ușor
Lupt să rămân același băiat sincer și visător
Uneori sunt forțat de împrejurări să mai și mint
Sunt forțat să rostesc și cuvinte pe care nu le simt
De multe ori trebuie să fac și cea ce nu vreau să fac
În majoritatea timpului sunt obligat forțat să tac
Dacă am tupeul sa spun ce mă deranjează
Societatea se ridică-n picioare și mă corectează
Că vezi doamne nu-i de loc așa cum spun eu
La toți le convine, eu sunt singurul ce mă cred zmeu
Mulți mă judecă pentru simplul fapt că sunt ateu
"N-ai derpul la opinie, ești respins de dumnezeu"
(Și nu, n-am de gând să scriu dumnezeu cu "D" pentru mine toată viața o să rămână cu "d", nu-mi pasă cine ce-o să zică, nu-mi pasă că-i total gresit în ochii tuturor. Pentru mine asta-i varianta cea mai corectă, n-am să stau să vă explic cum și de ce. N-am să-mi pierd timpul aburinduvă cu filozovia mea despre viață, fiecare face ce vrea, fiecare își trăiește viața cum vrea, în lumea mea se scrie cu "d" si nu reprezintă absolut nimic, însuși cuvântul zeu este inexistent, fabulele sunt inexistente tot ce pare supra-natural sau desprins din basm este iexistent pentru mine. În lumea mea nu-i loc de critică fie ea și constructivă, oricine poate să zică orice însă pentru mine este ca și cum nimeni n-ar zice nimic. Dacă citiți ce scriu sunteți în lumea mea, părerile ce le aduceți cu voi din exterior sunt complet nule.
Susținere
Sunt lucruri care seamănă perfect,
Imagine simetrică a materiei în contur.
Aceasta apare în viață cât mai discret,
Și este însușită de soartă banal și imatur.
Pornim în căutări de sentimente
Pe calea hărăzită de destin.
Ne întâmpină în N momente
Și doar o parte din ele ne susțin.
Vibrație
Alții mă judecă pentru culoarea mea,
Iar tot ce pot face este a îndura.
Mărturisesc că știu ce înseamnă
A fi altcineva,
Dar asta nu justifică
Plăcerea ta
Când mă folosești și te plictisești
De ființa mea care nu poate pleca.
Ador viclenia pe care mi-o oferi
Atunci când spui că ma iubesti.
Poate crezi că sunt de vină,
Iar eu iți dau dreptate
N-am curaj să mă duc în altă parte.
Poate îți e greu să înțelegi
Cu câtă luciditate
Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.
Artificialitatea de care dai dovadă
Chiar a ajutat
Să descopăr pasiunea
De care am uitat.
Mărturisesc că-mi e rușine
Să dau înapoi
Și să arât lumii
Că poate m-am înșelat,
Abuzul și violența ta
Chiar m-au ajutat.
Portret
așa cum raza de lumină albă uneori
(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),
se sparge în o mie de culori,
la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.
te recompui bizar mereu sub alte predicate,
(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)
și te încurci în geometrii din cele mai ciudate
din care nu lipsește carnea și fiecare os
din fața ta doar două cercuri paralele
(ochii, probabil, rotunzi ca bobul de orez!)
apoi triunghiul dintre ele
(un fel de nas!) și-o gura, sub formă de trapez
mai jos, un gât prelung, precum un cap de hidră
(două triunghiuri puse vârf la vârf)
care apasă nefiresc pe o clepsidră,
anume chiar pe propriu-ți stârf*
doar tibia ca un cilindru mic
ușor concavă,cu-ncovoiri de scut,
cu toată geometria asta de nimic
încă îmi dă fiori și-mi amintește de-nceput
*stârf= stârv
Soc matinal
din robinetul meu de la baie picură timpul
pic-pic-pic
cineva a oprit apa rece de ieri
îmi amintesc
ciudat e că și-n cadă curge tot timp,
la fel în chiuveta din bucătărie,
nu-mi vine să cred,
cum aș putea admite așa ceva
mă-ntreb
nu m-ar crede nimeni
cum mi-ar sta să mă spăl pe mâini cu chestia asta,
domnule Kafka,
să fac duș,
să-mi prepar micul dejun,
cafeaua
și să nu-mi pierd mințile?
Trubadur trist
Nu cred in îngeri,nu cred in stele,
Sunt prizonier al vieții,
Obligat să simt și să mor..
Dumnezeu nu poate fi crud,
Așadar,zilele curg infernal,
In zare,umbra negrului final..
Dumnezeu poate fi doar imparțial,
Așadar,nu sper la salvare,
Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.
De ce raiul?
Pacea neființei e la fel de dulce.
Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,
Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,
Cu o secundă după,in rai,
Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,
Ca un somn fara vise..
Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,
Nu sper la rasplata de apoi,
Trubadur trist,ce știe că viața
E un fum ce se risipește..
Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,
Viața e o cruce,ce paradox,
O port pe spiritul meu de ateu..
Unde ești tu,Zeu?,
Sa iei suferința,nonsensul și spaima..
Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,
E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,
Dar sunt obligat să ajung la ea,
O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..
Păreri nule..
Chiar nu pot să-mi fac planuri de viitor
Sunt în război cu mine și nu ies învingător
Să trăiești e greu chiar dacă poate părea ușor
Lupt să rămân același băiat sincer și visător
Uneori sunt forțat de împrejurări să mai și mint
Sunt forțat să rostesc și cuvinte pe care nu le simt
De multe ori trebuie să fac și cea ce nu vreau să fac
În majoritatea timpului sunt obligat forțat să tac
Dacă am tupeul sa spun ce mă deranjează
Societatea se ridică-n picioare și mă corectează
Că vezi doamne nu-i de loc așa cum spun eu
La toți le convine, eu sunt singurul ce mă cred zmeu
Mulți mă judecă pentru simplul fapt că sunt ateu
"N-ai derpul la opinie, ești respins de dumnezeu"
(Și nu, n-am de gând să scriu dumnezeu cu "D" pentru mine toată viața o să rămână cu "d", nu-mi pasă cine ce-o să zică, nu-mi pasă că-i total gresit în ochii tuturor. Pentru mine asta-i varianta cea mai corectă, n-am să stau să vă explic cum și de ce. N-am să-mi pierd timpul aburinduvă cu filozovia mea despre viață, fiecare face ce vrea, fiecare își trăiește viața cum vrea, în lumea mea se scrie cu "d" si nu reprezintă absolut nimic, însuși cuvântul zeu este inexistent, fabulele sunt inexistente tot ce pare supra-natural sau desprins din basm este iexistent pentru mine. În lumea mea nu-i loc de critică fie ea și constructivă, oricine poate să zică orice însă pentru mine este ca și cum nimeni n-ar zice nimic. Dacă citiți ce scriu sunteți în lumea mea, părerile ce le aduceți cu voi din exterior sunt complet nule.
Susținere
Sunt lucruri care seamănă perfect,
Imagine simetrică a materiei în contur.
Aceasta apare în viață cât mai discret,
Și este însușită de soartă banal și imatur.
Pornim în căutări de sentimente
Pe calea hărăzită de destin.
Ne întâmpină în N momente
Și doar o parte din ele ne susțin.
Vibrație
Alții mă judecă pentru culoarea mea,
Iar tot ce pot face este a îndura.
Mărturisesc că știu ce înseamnă
A fi altcineva,
Dar asta nu justifică
Plăcerea ta
Când mă folosești și te plictisești
De ființa mea care nu poate pleca.
Ador viclenia pe care mi-o oferi
Atunci când spui că ma iubesti.
Poate crezi că sunt de vină,
Iar eu iți dau dreptate
N-am curaj să mă duc în altă parte.
Poate îți e greu să înțelegi
Cu câtă luciditate
Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.
Artificialitatea de care dai dovadă
Chiar a ajutat
Să descopăr pasiunea
De care am uitat.
Mărturisesc că-mi e rușine
Să dau înapoi
Și să arât lumii
Că poate m-am înșelat,
Abuzul și violența ta
Chiar m-au ajutat.
Portret
așa cum raza de lumină albă uneori
(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),
se sparge în o mie de culori,
la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.
te recompui bizar mereu sub alte predicate,
(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)
și te încurci în geometrii din cele mai ciudate
din care nu lipsește carnea și fiecare os
din fața ta doar două cercuri paralele
(ochii, probabil, rotunzi ca bobul de orez!)
apoi triunghiul dintre ele
(un fel de nas!) și-o gura, sub formă de trapez
mai jos, un gât prelung, precum un cap de hidră
(două triunghiuri puse vârf la vârf)
care apasă nefiresc pe o clepsidră,
anume chiar pe propriu-ți stârf*
doar tibia ca un cilindru mic
ușor concavă,cu-ncovoiri de scut,
cu toată geometria asta de nimic
încă îmi dă fiori și-mi amintește de-nceput
*stârf= stârv
Soc matinal
din robinetul meu de la baie picură timpul
pic-pic-pic
cineva a oprit apa rece de ieri
îmi amintesc
ciudat e că și-n cadă curge tot timp,
la fel în chiuveta din bucătărie,
nu-mi vine să cred,
cum aș putea admite așa ceva
mă-ntreb
nu m-ar crede nimeni
cum mi-ar sta să mă spăl pe mâini cu chestia asta,
domnule Kafka,
să fac duș,
să-mi prepar micul dejun,
cafeaua
și să nu-mi pierd mințile?
Trubadur trist
Nu cred in îngeri,nu cred in stele,
Sunt prizonier al vieții,
Obligat să simt și să mor..
Dumnezeu nu poate fi crud,
Așadar,zilele curg infernal,
In zare,umbra negrului final..
Dumnezeu poate fi doar imparțial,
Așadar,nu sper la salvare,
Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.
De ce raiul?
Pacea neființei e la fel de dulce.
Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,
Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,
Cu o secundă după,in rai,
Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,
Ca un somn fara vise..
Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,
Nu sper la rasplata de apoi,
Trubadur trist,ce știe că viața
E un fum ce se risipește..
Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,
Viața e o cruce,ce paradox,
O port pe spiritul meu de ateu..
Unde ești tu,Zeu?,
Sa iei suferința,nonsensul și spaima..
Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,
E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,
Dar sunt obligat să ajung la ea,
O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..
Alte poezii ale autorului
Lucruri de nefăcut
Mă inchisesem in mica mea garsonieră
Singurele mele interacțiuni cu lumea de afara
Erau zilele in care imi reaprovizionam stocul de băutură si tutun.
Țineam mereu ușa inchisă, telefonul aruncat intr-un sertar
Casetofonul vechi cântând continuu in surdină.
Stăteam la masă, așteptând
Dispărusem.
Dorința mea de singurătate nu provenea din ura față de oameni
Ci din cauza incapacității mele de a înțelege oamenii
De a mă ințelege pe mine insumi.
Nu eram potrivit pentru niciun fel de relație
Fie ea de prietenie sau iubire.
Zilele treceau...
Treaz, beat, somn.
Ar fi bătut la ușă...mă gândeam
Era confortant dar si sinistru gândul
Că nu trebuie să dau nimănui explicații
Eram liber, imi impuneam ideea că sunt liber
Ca o pasăre care zboară
Dar si păsările au micile lor temnițe
Nu pot scăpa de ceea ce sunt.
Așteptam să mor glorios
Beat, intr-o cameră intoxicată de fum de țigară
Flămând
In chiloți, zăcând pe covorul murdar.
"Ești un erou !"
Dar undeva in a 3-a luna de izolare am decis sa verific cutia poștală
M-am ridicat din pat, am vomitat
Am ieșit in grabă pe casa scării
Și cu gesturi imprudente am luat cu ambele mâini plicurile din cutia poștală
Unul dintre ele mi-a atras atenția
Scris cu litere de mână frumos aranjate
"De la o prietenă."
L-am deschis.
"N-a mai auzit nimeni de tine de vreo 2 luni ! Să nu indrăznești sa mori in mizeria aia de apartament ! Aminteste-ti, mai sunt multe lucruri de nefăcut."
Am ieșit din bloc
Ținând toate scrisorile in brațe
Privind cerul
Ca
Un nebun.
Ascultă ploaia
Mă simt cel mai bine
La 5 dimineața,
Întins pe canapea
Ascultând ploaia de afară.
După o noapte de băut vin ieftin
Știind că in câteva ore
Oamenii din toate colțurile lumii
Trebuie să se ridice din pat
Să se imbrace și sa plece in diverse locuri
La muncă, la facultate, in vizită la o rudă
La o cafea cu un vechi prieten
Sau, oriunde.
Cum pot ei să ignore ploaia ?
Pentru că eu voi fi tot aici
Ascultând cum picăturile de apă
Se frâng de acoperiș
De pământ
De urechile câinilor si de cozile pisicilor
De mașina mea cea veche
De sufletul meu.
Voi asculta până se va opri
Sau
Până voi muri.
Voi asculta.
Intrebându-mă
Cât timp intenționează Dumnezeu
Să piardă cu mine.
Tânăr
In ultima vreme sunt cuprins de un sentiment ciudat din ce in ce mai des.
Care imi afectează nu doar starea emoțională
Ci și pe cea fizică.
E un sentiment inexplicabil
O combinație intre vină, tristețe, melancolie
Rușine, neputință, urme de speranță, furie
Și resemnare
Nu-ti pot explica exact ce simt pentru că
Nu imi pot explica nici măcar mie.
Sunt atât de tânăr !
Si simt că viața mi-a scăpat din mâini
Cel puțin, viața fericită.
De ce ?
Unde am greșit ?
Cu frica de a fi considerat egoist
Sper
Că cineva...
Undeva...
E învăluit de același sentiment
Și ințelege.
Lucruri de nefăcut
Mă inchisesem in mica mea garsonieră
Singurele mele interacțiuni cu lumea de afara
Erau zilele in care imi reaprovizionam stocul de băutură si tutun.
Țineam mereu ușa inchisă, telefonul aruncat intr-un sertar
Casetofonul vechi cântând continuu in surdină.
Stăteam la masă, așteptând
Dispărusem.
Dorința mea de singurătate nu provenea din ura față de oameni
Ci din cauza incapacității mele de a înțelege oamenii
De a mă ințelege pe mine insumi.
Nu eram potrivit pentru niciun fel de relație
Fie ea de prietenie sau iubire.
Zilele treceau...
Treaz, beat, somn.
Ar fi bătut la ușă...mă gândeam
Era confortant dar si sinistru gândul
Că nu trebuie să dau nimănui explicații
Eram liber, imi impuneam ideea că sunt liber
Ca o pasăre care zboară
Dar si păsările au micile lor temnițe
Nu pot scăpa de ceea ce sunt.
Așteptam să mor glorios
Beat, intr-o cameră intoxicată de fum de țigară
Flămând
In chiloți, zăcând pe covorul murdar.
"Ești un erou !"
Dar undeva in a 3-a luna de izolare am decis sa verific cutia poștală
M-am ridicat din pat, am vomitat
Am ieșit in grabă pe casa scării
Și cu gesturi imprudente am luat cu ambele mâini plicurile din cutia poștală
Unul dintre ele mi-a atras atenția
Scris cu litere de mână frumos aranjate
"De la o prietenă."
L-am deschis.
"N-a mai auzit nimeni de tine de vreo 2 luni ! Să nu indrăznești sa mori in mizeria aia de apartament ! Aminteste-ti, mai sunt multe lucruri de nefăcut."
Am ieșit din bloc
Ținând toate scrisorile in brațe
Privind cerul
Ca
Un nebun.
Ascultă ploaia
Mă simt cel mai bine
La 5 dimineața,
Întins pe canapea
Ascultând ploaia de afară.
După o noapte de băut vin ieftin
Știind că in câteva ore
Oamenii din toate colțurile lumii
Trebuie să se ridice din pat
Să se imbrace și sa plece in diverse locuri
La muncă, la facultate, in vizită la o rudă
La o cafea cu un vechi prieten
Sau, oriunde.
Cum pot ei să ignore ploaia ?
Pentru că eu voi fi tot aici
Ascultând cum picăturile de apă
Se frâng de acoperiș
De pământ
De urechile câinilor si de cozile pisicilor
De mașina mea cea veche
De sufletul meu.
Voi asculta până se va opri
Sau
Până voi muri.
Voi asculta.
Intrebându-mă
Cât timp intenționează Dumnezeu
Să piardă cu mine.
Tânăr
In ultima vreme sunt cuprins de un sentiment ciudat din ce in ce mai des.
Care imi afectează nu doar starea emoțională
Ci și pe cea fizică.
E un sentiment inexplicabil
O combinație intre vină, tristețe, melancolie
Rușine, neputință, urme de speranță, furie
Și resemnare
Nu-ti pot explica exact ce simt pentru că
Nu imi pot explica nici măcar mie.
Sunt atât de tânăr !
Si simt că viața mi-a scăpat din mâini
Cel puțin, viața fericită.
De ce ?
Unde am greșit ?
Cu frica de a fi considerat egoist
Sper
Că cineva...
Undeva...
E învăluit de același sentiment
Și ințelege.
Lucruri de nefăcut
Mă inchisesem in mica mea garsonieră
Singurele mele interacțiuni cu lumea de afara
Erau zilele in care imi reaprovizionam stocul de băutură si tutun.
Țineam mereu ușa inchisă, telefonul aruncat intr-un sertar
Casetofonul vechi cântând continuu in surdină.
Stăteam la masă, așteptând
Dispărusem.
Dorința mea de singurătate nu provenea din ura față de oameni
Ci din cauza incapacității mele de a înțelege oamenii
De a mă ințelege pe mine insumi.
Nu eram potrivit pentru niciun fel de relație
Fie ea de prietenie sau iubire.
Zilele treceau...
Treaz, beat, somn.
Ar fi bătut la ușă...mă gândeam
Era confortant dar si sinistru gândul
Că nu trebuie să dau nimănui explicații
Eram liber, imi impuneam ideea că sunt liber
Ca o pasăre care zboară
Dar si păsările au micile lor temnițe
Nu pot scăpa de ceea ce sunt.
Așteptam să mor glorios
Beat, intr-o cameră intoxicată de fum de țigară
Flămând
In chiloți, zăcând pe covorul murdar.
"Ești un erou !"
Dar undeva in a 3-a luna de izolare am decis sa verific cutia poștală
M-am ridicat din pat, am vomitat
Am ieșit in grabă pe casa scării
Și cu gesturi imprudente am luat cu ambele mâini plicurile din cutia poștală
Unul dintre ele mi-a atras atenția
Scris cu litere de mână frumos aranjate
"De la o prietenă."
L-am deschis.
"N-a mai auzit nimeni de tine de vreo 2 luni ! Să nu indrăznești sa mori in mizeria aia de apartament ! Aminteste-ti, mai sunt multe lucruri de nefăcut."
Am ieșit din bloc
Ținând toate scrisorile in brațe
Privind cerul
Ca
Un nebun.
Ascultă ploaia
Mă simt cel mai bine
La 5 dimineața,
Întins pe canapea
Ascultând ploaia de afară.
După o noapte de băut vin ieftin
Știind că in câteva ore
Oamenii din toate colțurile lumii
Trebuie să se ridice din pat
Să se imbrace și sa plece in diverse locuri
La muncă, la facultate, in vizită la o rudă
La o cafea cu un vechi prieten
Sau, oriunde.
Cum pot ei să ignore ploaia ?
Pentru că eu voi fi tot aici
Ascultând cum picăturile de apă
Se frâng de acoperiș
De pământ
De urechile câinilor si de cozile pisicilor
De mașina mea cea veche
De sufletul meu.
Voi asculta până se va opri
Sau
Până voi muri.
Voi asculta.
Intrebându-mă
Cât timp intenționează Dumnezeu
Să piardă cu mine.
Tânăr
In ultima vreme sunt cuprins de un sentiment ciudat din ce in ce mai des.
Care imi afectează nu doar starea emoțională
Ci și pe cea fizică.
E un sentiment inexplicabil
O combinație intre vină, tristețe, melancolie
Rușine, neputință, urme de speranță, furie
Și resemnare
Nu-ti pot explica exact ce simt pentru că
Nu imi pot explica nici măcar mie.
Sunt atât de tânăr !
Si simt că viața mi-a scăpat din mâini
Cel puțin, viața fericită.
De ce ?
Unde am greșit ?
Cu frica de a fi considerat egoist
Sper
Că cineva...
Undeva...
E învăluit de același sentiment
Și ințelege.