Psalmi - XLIV - Lupta cu mine însumi
Doamne,
fiecare clipă este o luptă
cu mine însumi.
Mă întorc și mă pierd,
și mă regăsesc mereu
în aceleași rădăcini de durere.
Am crezut că mă voi ridica
dincolo de propria-mi umbră,
dar în fiecare pas pe care îl fac,
umbra mea mă urmărește.
Nu sunt întreg, Doamne,
ci fragmente de gânduri rupte,
mângâiere între lacrimi,
spărturi de speranță
care nu pot fi vindecate.
Mi-e frică să mă uit în adâncul meu
pentru că știu că mă voi pierde.
Mă tem că nu voi găsi acel loc
unde inima mea se poate odihni
fără frică de ea însăși.
Te chem în fiecare pas, Doamne,
pentru că știu că Tu ești singurul
care mă poate salva de mine.
Fiecare clipă este o bătălie,
dar dacă Tu mă ții în brațele Tale,
mă voi ridica.
Mă lupt cu mine însumi,
dar știu că Tu vei câștiga,
pentru că în mijlocul acestei lupte
voi învăța să fiu Eu,
doar prin Tine.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin
Data postării: 10 iunie
Vizualizări: 44
Poezii din aceiaşi categorie
Fara titlu
Dac-ai ști ce este în al meu suflet
Când tu îmi vorbești despre el,
De pe față îmi dispare orice zâmbet
Când te văd cum plângi după el
Îmi fuge pământul de sub picioare
Când îmi zici cât de dor ți-e de el,
A mea inimă încet îmi moare
Iar a ta bate numai pentru el,
Eu dau totul pentru tine
Tu dai totul pentru el,
Eu renunț la toate pentru tine
Tu renunți la mine pentru el.
Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.
Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...
Miros de primăvară
În nopțiile târzii și reci de primăvară
Gândindu-mă la viață ca la o povară
Mergeam agale pe un drum bătătorit
Și de lumina lunii lăsându-mă călăuzit.
În gând aveam doar imaginea ei
O zeiță de fată cu miros de tei
Și părul ca de foc
Iar zâmbetul ei te ucidea pe loc.
Era o fată cum rar vezi
Frumoasă de pică și cu ochii verzi
În jurul ei se simte miros de primăvară
Și în urma ei rămâne dragoste amară.
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
La usa ta
La usa sufletului tău
E Domnul ce te cheamă
Te îngrijește sa I deschizi
Ca El ni I Tată mamă
E călătorul ce în noapte
Câtă sa poposească
Deci usa sufletului sa-i deschidem
Sa îl primim în casă
Sa nu-l lasam s-aștepte mult
Să plece supărat
El e stăpânul noii legi
Ce mult l-am așteptat
L-om aștepta în veșnicie
Cât pe pământ vom fi
Că El e sprijinul cel tare
El ne va păstori
Ne-a păstorit din totdeauna
Cu dragoste curată
În El s-avem nădejde toți
Ca grija noastr-o poartă
El nu e scump în daruri
Și nici nu-i este greu
Ci ne supraveghează pururi
C-așa e Dumnezeu
Noi mulțumiri de-aducem
Pentru-ndurarea-i mare
Ca să-l avem de-a pururi
Intru a noastră cale
Să ne-ngrinim de cele
Ce-n viață am greșit
Că mult îl supărarea
Aceasta știu și simt
Și vrednici nu suntem
De darurile Tale
Dar ne-nputernicește
Să ne-ndreptăm pe cale
Când vom putea noi oare
Ție să-ți mulțumim
Îndeajuns vreodată
Că mult asta voim
Cântare rugi de toate
Datori îți suntem noi
Slăbirii mărire Ție
La bine și-n nevoi
Te rog ne-nțelepțește
Cu dragostea ce-o ai
Și întru stricăciune
Te rog să nu ne dai
De-a noastră viață Doamne
Ye-ai îngrijit mereu
Ne-ai scos dintru necazuri
Atunci când a fost greu
Deci și la mine vino
Părinte-al meu te-aștept
Și mie Tu ajută-mi
Ca viață Să mi-o-ndrept
Să îmi îndrept gândirea
Și inima de-ar fi
Că pentru Tine Doamne
Mai trezesc le-aș voi
O cerescule-mpărate
Bun Mângâietor ne ești
Mulțumire-Ți vom aduce
Că pe noi ne pastorești
Toast rusesc
Noaptea e înconjurată
De lumina focoaselor nucleare
Bombe cad în zbor
Dar în miniatură
Bombe artizanale
Confecționate din deșeuri nereadioactive
Nu e amuzant că,
Putin vrea să ocupe
și Insula Marea Brăilei
să o transforme într-o enclavă pescărească.
Ar dori să ajungă pană la
porțile Bosforului și Dardanele,
cum a mai încercat Rusia cu secole în urmă,
să închine cu sultanul turc Erdogan un toast,
Fiecare ar face rapt din țara ucraineană.
Putin ar vrea cu șeicul Iranului să joace biliard
Să ii arunce un gram de otravă rusească
în ceaiul oriental,cu mirosuri persane și arome turcești.
De unde Putin ar dori să anexeze o microinsulă
Din golfurile Oman și Persan
Numite micromări arăbești.
Putin ar dori să controleze Marea Arabiei
Ca să importe chibrituri de la pakistanezi.
Fara titlu
Dac-ai ști ce este în al meu suflet
Când tu îmi vorbești despre el,
De pe față îmi dispare orice zâmbet
Când te văd cum plângi după el
Îmi fuge pământul de sub picioare
Când îmi zici cât de dor ți-e de el,
A mea inimă încet îmi moare
Iar a ta bate numai pentru el,
Eu dau totul pentru tine
Tu dai totul pentru el,
Eu renunț la toate pentru tine
Tu renunți la mine pentru el.
Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.
Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...
Miros de primăvară
În nopțiile târzii și reci de primăvară
Gândindu-mă la viață ca la o povară
Mergeam agale pe un drum bătătorit
Și de lumina lunii lăsându-mă călăuzit.
În gând aveam doar imaginea ei
O zeiță de fată cu miros de tei
Și părul ca de foc
Iar zâmbetul ei te ucidea pe loc.
Era o fată cum rar vezi
Frumoasă de pică și cu ochii verzi
În jurul ei se simte miros de primăvară
Și în urma ei rămâne dragoste amară.
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
La usa ta
La usa sufletului tău
E Domnul ce te cheamă
Te îngrijește sa I deschizi
Ca El ni I Tată mamă
E călătorul ce în noapte
Câtă sa poposească
Deci usa sufletului sa-i deschidem
Sa îl primim în casă
Sa nu-l lasam s-aștepte mult
Să plece supărat
El e stăpânul noii legi
Ce mult l-am așteptat
L-om aștepta în veșnicie
Cât pe pământ vom fi
Că El e sprijinul cel tare
El ne va păstori
Ne-a păstorit din totdeauna
Cu dragoste curată
În El s-avem nădejde toți
Ca grija noastr-o poartă
El nu e scump în daruri
Și nici nu-i este greu
Ci ne supraveghează pururi
C-așa e Dumnezeu
Noi mulțumiri de-aducem
Pentru-ndurarea-i mare
Ca să-l avem de-a pururi
Intru a noastră cale
Să ne-ngrinim de cele
Ce-n viață am greșit
Că mult îl supărarea
Aceasta știu și simt
Și vrednici nu suntem
De darurile Tale
Dar ne-nputernicește
Să ne-ndreptăm pe cale
Când vom putea noi oare
Ție să-ți mulțumim
Îndeajuns vreodată
Că mult asta voim
Cântare rugi de toate
Datori îți suntem noi
Slăbirii mărire Ție
La bine și-n nevoi
Te rog ne-nțelepțește
Cu dragostea ce-o ai
Și întru stricăciune
Te rog să nu ne dai
De-a noastră viață Doamne
Ye-ai îngrijit mereu
Ne-ai scos dintru necazuri
Atunci când a fost greu
Deci și la mine vino
Părinte-al meu te-aștept
Și mie Tu ajută-mi
Ca viață Să mi-o-ndrept
Să îmi îndrept gândirea
Și inima de-ar fi
Că pentru Tine Doamne
Mai trezesc le-aș voi
O cerescule-mpărate
Bun Mângâietor ne ești
Mulțumire-Ți vom aduce
Că pe noi ne pastorești
Toast rusesc
Noaptea e înconjurată
De lumina focoaselor nucleare
Bombe cad în zbor
Dar în miniatură
Bombe artizanale
Confecționate din deșeuri nereadioactive
Nu e amuzant că,
Putin vrea să ocupe
și Insula Marea Brăilei
să o transforme într-o enclavă pescărească.
Ar dori să ajungă pană la
porțile Bosforului și Dardanele,
cum a mai încercat Rusia cu secole în urmă,
să închine cu sultanul turc Erdogan un toast,
Fiecare ar face rapt din țara ucraineană.
Putin ar vrea cu șeicul Iranului să joace biliard
Să ii arunce un gram de otravă rusească
în ceaiul oriental,cu mirosuri persane și arome turcești.
De unde Putin ar dori să anexeze o microinsulă
Din golfurile Oman și Persan
Numite micromări arăbești.
Putin ar dori să controleze Marea Arabiei
Ca să importe chibrituri de la pakistanezi.
Alte poezii ale autorului
Psalmi - XXXVIII - Primejdia fricii
Frica, Doamne, nu strigă —
ea șoptește.
Și-n șoapta ei
se clatină stâncile credinței
și se face ceață în suflet.
Am privit lumea cu ochii închiși,
căutând siguranță în ziduri,
în oameni, în mine —
dar zidurile cad,
oamenii pleacă,
și eu mă tem de mine însumi.
Frica e un dumnezeu mic,
dar gelos,
care cere închinare
zi de zi, clipă de clipă,
până ce genunchii slăbesc
nu de rugă, ci de spaimă.
Și totuși, Tu m-ai chemat
nu cu tunet,
ci cu o liniște
care nu se teme.
Mi-ai spus:
„Nu frica e primejdia,
ci să crezi că ea e stăpână.
Eu sunt Cel ce a spart mormântul,
nu Cel ce se ascunde în umbre.”
Și-am ieșit —
nu curajos,
ci ascultător,
cu pasul tremurat,
dar cu inima în Tine.
Psalmi - XIV - Luptătorul tăcut
Doamne, Tu mă știi din adâncul nesfârșitului gând,
Mai bine decât mă știu eu pe mine.
M-am ridicat împotriva umbrei mele,
Și lupta mi-e foc în oase și spaimă în sânge.
M-am privit în apele tăcerii
Și n-am știut dacă chipul ce-l văd e fiul Tău
Sau străinul ce rătăcește prin întunericul meu.
Inima-mi s-a făcut câmp de bătălie,
Voia mea s-a frânt între dorință și dreptate.
Strigă-Te, suflet al meu...
Dar glasul mi-e stins de rușine și mândrie.
Nu mă lăsa singur cu mine, Doamne,
Că sunt o sabie îndreptată spre pieptul meu.
Învăluie-mă cu lumina Ta,
Ca să-mi recunosc răul,
Și să-l înfrunt cu mila Ta în mâini.
Tu ești izbăvirea din mine însumi,
Tu ești liniștea în mijlocul furtunii mele.
Ridică-mă, ca pe-un fiu rătăcitor,
Și pune-mi din nou pașii în voia Ta.
Psalmi - XV - Tăcerea înaltă
Doamne, unde este glasul Tău,
Când strigătul meu sparge nopțile goale?
Am pus lumânări în întunericul din mine,
Dar Tu nu le-ai aprins cu suflarea Ta.
Am căutat semne în vânt și-n cenușă,
În foșnetul frunzelor, în visul neînceput,
Dar cerul a rămas închis,
Și stelele tăcerii m-au privit fără cuvânt.
Te-am iubit și-n clipa în care m-ai lăsat singur,
Am căzut cu fruntea în praful durerii,
Și Ți-am rostit numele,
Ca pe o rugă scrijelită în piatră.
Dar nu ai răspuns...
Dacă Tăcerea Ta e judecata,
Primește-mă ca pe un rob osândit cu blândețe.
Dar dacă Tăcerea Ta e încercare,
Atunci nu lăsa sufletul meu să piară în noapte.
Vorbește-mi, Doamne, măcar prin ploaie,
Sau printr-un oftat de copil adormit,
Sau lasă o frunză să-mi atingă fața,
Ca să știu că încă sunt în mâna Ta.
Eu nu cer răspunsuri,
Ci doar o tresărire din veșnicia Ta,
Ca să pot merge mai departe
Pe drumul credinței...
Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit
Mi-ai dat, Doamne,
nu puțin, ci cu mână largă.
Dar eu am plecat cu bogăția
și-am cumpărat zgomot, uitare,
încântări care nu țin de foame.
Mi-ai dat har,
și eu l-am călcat cu pași grăbiți,
căutând slavă printre ruine.
Mi-ai dat darul cuvântului —
și-am tăcut unde trebuia să vindec.
Mi-ai dat iubire —
și-am ales orgoliul.
Mi-ai încredințat o comoară —
și-am vândut-o ieftin,
pentru o clipă de mândrie,
pentru un drum mai scurt,
pentru mine.
Iar acum stau gol,
cu mâinile pline de nimic,
și Te privesc, rușinat,
fără scuze, fără promisiuni.
Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.
Îți cer să mă iei înapoi.
Ca un slujitor, ca o umbră,
ca un dor care nu mai vrea nimic
decât să fie iertat.
Nu mă iubi pentru ce-am făcut,
căci am pierdut tot.
Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău
și plâng.
Psalmi - XX - Cel care cere crucea
Nu-mi da slavă, Doamne,
nici scăpare ușoară, nici drum neted.
Primește-mă lângă Tine pe cruce —
nu ca pe un tâlhar,
ci ca pe un frate al durerii.
Nu cer să fiu coborât de pe lemn,
ci să stau lângă Tine până la capăt,
să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,
să simt cuiele rugii care nu se mai termină.
Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,
ochii să Ți-i întâlnească în agonie,
inima mea — să-Ți bată în sânge,
până când dragostea va fi tot ce rămâne.
Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,
ci între cei care au urcat,
tremurând, cu pașii goliciunii,
dar cu dorul plin de Tine.
Primește-mă, Doamne,
nu după vrednicie,
ci după lacrima ce-Ți cere crucea,
nu slava.
Și când totul se va sfârși,
adu-Ți aminte de mine
în Împărăția Ta —
nu pentru că am fost bun,
ci pentru că Te-am iubit,
pe cruce fiind.
Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște
Doamne,
mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.
Nu mai știu cine sunt,
nu mai știu cine am fost
și cum am ajuns să mă privesc
dintr-un loc străin.
Am fost o dată viu,
cu o lumină care ardea în suflet,
dar acum chipul meu se estompează
în aburul unui trecut prea îndepărtat.
Ți-am spus, Doamne, că Te caut,
dar nu știu nici cum să Te recunosc
într-un trup care nu mai îmi este al meu.
Pășesc printre umbre
și fiecare pas mă duce mai departe
de acea ființă care am fost cândva.
Chipul meu nu mă mai cunoaște.
Pielea mea își poartă amintirile
ca pe niște poveri de neîndepărtat.
Înăuntru nu mai am decât dorința
de a mă regăsi în Tine.
Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.
Ridică-mi chipul pierdut
și așază-l în fața Ta.
Dă-mi înapoi acea formă
care nu se va risipi niciodată
în uitare.
Eu nu am uitat de Tine,
dar am uitat cine sunt.
Împărtășește-mi, Doamne,
ceea ce nu mai știu.
Psalmi - XXXVIII - Primejdia fricii
Frica, Doamne, nu strigă —
ea șoptește.
Și-n șoapta ei
se clatină stâncile credinței
și se face ceață în suflet.
Am privit lumea cu ochii închiși,
căutând siguranță în ziduri,
în oameni, în mine —
dar zidurile cad,
oamenii pleacă,
și eu mă tem de mine însumi.
Frica e un dumnezeu mic,
dar gelos,
care cere închinare
zi de zi, clipă de clipă,
până ce genunchii slăbesc
nu de rugă, ci de spaimă.
Și totuși, Tu m-ai chemat
nu cu tunet,
ci cu o liniște
care nu se teme.
Mi-ai spus:
„Nu frica e primejdia,
ci să crezi că ea e stăpână.
Eu sunt Cel ce a spart mormântul,
nu Cel ce se ascunde în umbre.”
Și-am ieșit —
nu curajos,
ci ascultător,
cu pasul tremurat,
dar cu inima în Tine.
Psalmi - XIV - Luptătorul tăcut
Doamne, Tu mă știi din adâncul nesfârșitului gând,
Mai bine decât mă știu eu pe mine.
M-am ridicat împotriva umbrei mele,
Și lupta mi-e foc în oase și spaimă în sânge.
M-am privit în apele tăcerii
Și n-am știut dacă chipul ce-l văd e fiul Tău
Sau străinul ce rătăcește prin întunericul meu.
Inima-mi s-a făcut câmp de bătălie,
Voia mea s-a frânt între dorință și dreptate.
Strigă-Te, suflet al meu...
Dar glasul mi-e stins de rușine și mândrie.
Nu mă lăsa singur cu mine, Doamne,
Că sunt o sabie îndreptată spre pieptul meu.
Învăluie-mă cu lumina Ta,
Ca să-mi recunosc răul,
Și să-l înfrunt cu mila Ta în mâini.
Tu ești izbăvirea din mine însumi,
Tu ești liniștea în mijlocul furtunii mele.
Ridică-mă, ca pe-un fiu rătăcitor,
Și pune-mi din nou pașii în voia Ta.
Psalmi - XV - Tăcerea înaltă
Doamne, unde este glasul Tău,
Când strigătul meu sparge nopțile goale?
Am pus lumânări în întunericul din mine,
Dar Tu nu le-ai aprins cu suflarea Ta.
Am căutat semne în vânt și-n cenușă,
În foșnetul frunzelor, în visul neînceput,
Dar cerul a rămas închis,
Și stelele tăcerii m-au privit fără cuvânt.
Te-am iubit și-n clipa în care m-ai lăsat singur,
Am căzut cu fruntea în praful durerii,
Și Ți-am rostit numele,
Ca pe o rugă scrijelită în piatră.
Dar nu ai răspuns...
Dacă Tăcerea Ta e judecata,
Primește-mă ca pe un rob osândit cu blândețe.
Dar dacă Tăcerea Ta e încercare,
Atunci nu lăsa sufletul meu să piară în noapte.
Vorbește-mi, Doamne, măcar prin ploaie,
Sau printr-un oftat de copil adormit,
Sau lasă o frunză să-mi atingă fața,
Ca să știu că încă sunt în mâna Ta.
Eu nu cer răspunsuri,
Ci doar o tresărire din veșnicia Ta,
Ca să pot merge mai departe
Pe drumul credinței...
Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit
Mi-ai dat, Doamne,
nu puțin, ci cu mână largă.
Dar eu am plecat cu bogăția
și-am cumpărat zgomot, uitare,
încântări care nu țin de foame.
Mi-ai dat har,
și eu l-am călcat cu pași grăbiți,
căutând slavă printre ruine.
Mi-ai dat darul cuvântului —
și-am tăcut unde trebuia să vindec.
Mi-ai dat iubire —
și-am ales orgoliul.
Mi-ai încredințat o comoară —
și-am vândut-o ieftin,
pentru o clipă de mândrie,
pentru un drum mai scurt,
pentru mine.
Iar acum stau gol,
cu mâinile pline de nimic,
și Te privesc, rușinat,
fără scuze, fără promisiuni.
Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.
Îți cer să mă iei înapoi.
Ca un slujitor, ca o umbră,
ca un dor care nu mai vrea nimic
decât să fie iertat.
Nu mă iubi pentru ce-am făcut,
căci am pierdut tot.
Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău
și plâng.
Psalmi - XX - Cel care cere crucea
Nu-mi da slavă, Doamne,
nici scăpare ușoară, nici drum neted.
Primește-mă lângă Tine pe cruce —
nu ca pe un tâlhar,
ci ca pe un frate al durerii.
Nu cer să fiu coborât de pe lemn,
ci să stau lângă Tine până la capăt,
să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,
să simt cuiele rugii care nu se mai termină.
Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,
ochii să Ți-i întâlnească în agonie,
inima mea — să-Ți bată în sânge,
până când dragostea va fi tot ce rămâne.
Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,
ci între cei care au urcat,
tremurând, cu pașii goliciunii,
dar cu dorul plin de Tine.
Primește-mă, Doamne,
nu după vrednicie,
ci după lacrima ce-Ți cere crucea,
nu slava.
Și când totul se va sfârși,
adu-Ți aminte de mine
în Împărăția Ta —
nu pentru că am fost bun,
ci pentru că Te-am iubit,
pe cruce fiind.
Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște
Doamne,
mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.
Nu mai știu cine sunt,
nu mai știu cine am fost
și cum am ajuns să mă privesc
dintr-un loc străin.
Am fost o dată viu,
cu o lumină care ardea în suflet,
dar acum chipul meu se estompează
în aburul unui trecut prea îndepărtat.
Ți-am spus, Doamne, că Te caut,
dar nu știu nici cum să Te recunosc
într-un trup care nu mai îmi este al meu.
Pășesc printre umbre
și fiecare pas mă duce mai departe
de acea ființă care am fost cândva.
Chipul meu nu mă mai cunoaște.
Pielea mea își poartă amintirile
ca pe niște poveri de neîndepărtat.
Înăuntru nu mai am decât dorința
de a mă regăsi în Tine.
Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.
Ridică-mi chipul pierdut
și așază-l în fața Ta.
Dă-mi înapoi acea formă
care nu se va risipi niciodată
în uitare.
Eu nu am uitat de Tine,
dar am uitat cine sunt.
Împărtășește-mi, Doamne,
ceea ce nu mai știu.