Psalmi - XX - Cel care cere crucea

 

Nu-mi da slavă, Doamne,

nici scăpare ușoară, nici drum neted.

Primește-mă lângă Tine pe cruce —

nu ca pe un tâlhar,

ci ca pe un frate al durerii.

 

Nu cer să fiu coborât de pe lemn,

ci să stau lângă Tine până la capăt,

să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,

să simt cuiele rugii care nu se mai termină.

 

Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,

ochii să Ți-i întâlnească în agonie,

inima mea — să-Ți bată în sânge,

până când dragostea va fi tot ce rămâne.

 

Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,

ci între cei care au urcat,

tremurând, cu pașii goliciunii,

dar cu dorul plin de Tine.

 

Primește-mă, Doamne,

nu după vrednicie,

ci după lacrima ce-Ți cere crucea,

nu slava.

 

Și când totul se va sfârși,

adu-Ți aminte de mine

în Împărăția Ta —

nu pentru că am fost bun,

ci pentru că Te-am iubit,

pe cruce fiind.

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin poezii.online Psalmi - XX - Cel care cere crucea

Data postării: 18 iunie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 717

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Psalmi - LXV - În mine se luptă doi oameni

 

În mine se luptă doi oameni, Doamne:

unul Te caută plângând,

altul fuge de Tine râzând.

Unul vrea să Te slujească,

altul își face din mândrie tron.

 

Mă ridic cu Tine dimineața

și mă culc cu umbra fără nume.

Unul își rupe genunchii în rugă,

altul își ascute cuvintele

ca să judece, să rănească, să biruie.

 

Doamne, câți sunt în mine?

Câți trăiesc și câți mor în fiecare clipă?

Cine sunt eu, dacă mă schimb

la fiecare bătaie de inimă?

 

Smerește-l pe cel ce Te sfidează în mine,

îmbracă-l în tăcere,

până când va auzi cum strigă

celălalt – copilul Tău –

care se zbate să respire în lumină.

 

Fă să rămân acela

care Te iubește cu frică și cu dor,

nu cel ce Te uită

de cum iese din biserica inimii sale.

 

Doamne, nu mă lăsa

să fiu o scenă de război fără sfârșit.

Fă pace în mine.

Și lasă să rămână viu

doar omul care Te cheamă.

Mai mult...

Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște

 

Doamne,

mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.

Nu mai știu cine sunt,

nu mai știu cine am fost

și cum am ajuns să mă privesc

dintr-un loc străin.

 

Am fost o dată viu,

cu o lumină care ardea în suflet,

dar acum chipul meu se estompează

în aburul unui trecut prea îndepărtat.

 

Ți-am spus, Doamne, că Te caut,

dar nu știu nici cum să Te recunosc

într-un trup care nu mai îmi este al meu.

Pășesc printre umbre

și fiecare pas mă duce mai departe

de acea ființă care am fost cândva.

 

Chipul meu nu mă mai cunoaște.

Pielea mea își poartă amintirile

ca pe niște poveri de neîndepărtat.

Înăuntru nu mai am decât dorința

de a mă regăsi în Tine.

 

Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.

Ridică-mi chipul pierdut

și așază-l în fața Ta.

Dă-mi înapoi acea formă

care nu se va risipi niciodată

în uitare.

 

Eu nu am uitat de Tine,

dar am uitat cine sunt.

Împărtășește-mi, Doamne,

ceea ce nu mai știu.

Mai mult...

Psalmi - XIII - Sufletul rănit

 

Doamne, cât de departe ești când cerul mi se frânge?

De ce-mi lași pașii să alunece-n tăcerea adâncă?

În noaptea fără margini strig numele Tău,

Dar ecoul se frânge-n eter, fără răspuns.

 

M-ai zidit cu lacrimi și foc,

M-ai învățat dorul și crucea,

Iar acum tremur în praf,

Ca o frunză uitată în toamnă.

 

Vrăjmașii mei râd și spun:

„Unde este Dumnezeul tău?”

Dar eu îmi port rana în piept,

Ca o rugăciune nerostită.

 

Ridică-Ți ochii, Doamne, spre valea durerii,

Atinge cu degetul Tău rana mea aprinsă.

Nu mă lăsa să cad în uitare,

Nu mă închide în noaptea fără margini!

 

Tu ești scutul inimii mele,

Și în Tine nădăjduiește plânsul meu.

Adu-mi lumina zorilor,

Și voi cânta iarăși numele Tău printre vii.

Mai mult...

Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu

 

Irigă pustiul din mine, Doamne,

nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!

Rădăcinile mele beau de ani otravă

și încă mai cresc…

Cine altul, dacă nu Tu,

poate schimba o inimă încolțită de spini?

 

Am săpat fântâni în lutul păcatului

și-am băut din ele minciuni dulci.

M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,

și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.

 

Doamne, intră Tu!

Nu bate la ușă — dărâmă!

 

Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,

dărâmă cuvintele mele goale,

și pune în loc o rugăciune care plânge.

 

Irigă-mă cu sângele Tău,

cu iertarea care arde și mântuie!

Fă din oasele mele uscate

un altar viu,

unde Tu să locuiești.

 

Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.

Dovedește-mă cu blândețe,

zdrobește-mă cu milă,

dar nu mă lăsa

să-mi port singur setea până la moarte.

 

Tu ești Apa cea Vie.

Nu-mi da picături.

Scufundă-mă în Tine —

să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,

doar să știu că ești acolo.

Și că pustiul a înflorit.

 

Mai mult...

Psalmi - XXIII - Mângâiere pentru sufletul zdrobit

 

Mângâie-mi sufletul, Doamne,

de păcate zdrobit,

căci mă simt ca un pământ ars

ce nu poate să primească ploaia.

 

Știu că am greșit înaintea Ta,

și am călcat calea dreptății,

dar iartă-mă, căci nu pot să mă ridic

decât prin mângâierea Ta.

 

Nu îmi cer răsplată,

nu cer iertare ușoară.

Cer doar să mă iei în brațele Tale

și să-mi dai pace acolo unde e zbucium.

 

Lasă-mi inima să se îndrepte

spre lumina Ta,

căci în adâncul ei mă simt gol,

ca un râu secat,

dar Tu, Doamne, știi cum să îl umpli din nou.

 

Mângâie-mi sufletul,

nu cu vorbe,

ci cu iertarea care vine din adânc,

cu iubirea care le spală pe toate.

 

Nu mă lăsa să mă pierd în vina mea,

ci ridică-mă, chiar când nu am putere

să mă ridic singur.

Mai mult...

Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit

 

Mi-ai dat, Doamne,

nu puțin, ci cu mână largă.

Dar eu am plecat cu bogăția

și-am cumpărat zgomot, uitare,

încântări care nu țin de foame.

 

Mi-ai dat har,

și eu l-am călcat cu pași grăbiți,

căutând slavă printre ruine.

 

Mi-ai dat darul cuvântului —

și-am tăcut unde trebuia să vindec.

Mi-ai dat iubire —

și-am ales orgoliul.

 

Mi-ai încredințat o comoară —

și-am vândut-o ieftin,

pentru o clipă de mândrie,

pentru un drum mai scurt,

pentru mine.

 

Iar acum stau gol,

cu mâinile pline de nimic,

și Te privesc, rușinat,

fără scuze, fără promisiuni.

 

Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.

Îți cer să mă iei înapoi.

Ca un slujitor, ca o umbră,

ca un dor care nu mai vrea nimic

decât să fie iertat.

 

Nu mă iubi pentru ce-am făcut,

căci am pierdut tot.

Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău

și plâng.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Exiguu

Pe aparente drepte cărărui 

Am început a socoti

Că este bine să nu mergi

Pe urma vechiului a fi

 

De poți opri procesul Lunii

Şi al Pământului aievea,

Înalță-mi către Soare denii

Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia

 

În sensul acelor de ceas apar

Diluvii nemiloase ce ies la suprafață 

și cad nemiluit într-un adânc hotar 

Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață 

 

Acum poți reporni din nou

Întregul Univers minuscul înțeles

Cu fiecare pas ce poartă un ecou

Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou

 

Marius Ene, Polonia,  25.03.2025

Mai mult...

Astăzi, într-o zi tăcută…

 

Astăzi, într-o zi tăcută,

Fără semn și veste,

Mi-am văzut lumina mută,

Cum din mine crește.

 

Nu din cer, nici din afară,

Nu din mâini străine,

Ci din rana ce mă doare

Și mă ține-n mine.

 

Era jar sub cenușoară,

Foc smerit, ascuns,

Licărind în pieptul serii,

Ca un rug pătruns.

 

Era stea închisă-n lutul

Pașilor umili și grei,

Noapte caldă în adâncuri,

Cer în ochii mei.

 

Și-am pornit cu ea prin lume,

Într-un felinar din piept,

Să vestesc cu loc și  nume,

Unde pasul mi-l îndrept.

 

Nu mai bat la poarta-nchisă,

Nici la cer străin,

Port în piept lumina scrisă,

Primului destin.

 

Și când lumea-mi pare rece,

Și cu pașii grei de plumb,

Aprind luna dinăuntru,

Și în ceruri mă scufund.

 

Și o las încet să ardă,

Fără s-o mai sting,

Ca pământul să mă piardă,

Când de stele mă ating.

Mai mult...

Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului

 

Doamne, pustiul mă strânge,

și inima mea bate-n goluri de piatră.

Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,

și setea nu curge, ci arde.

 

Unde ți-ai ascuns picătura de har?

Căci strig și nu-mi răspunzi —

nu ca un refuz,

ci ca un cer mut,

ca un pământ crăpat de uitare.

 

M-ai lăsat să mă scutur de mine,

să-mi văd goliciunea dinăuntru,

să plâng cu gura uscată

și să nu mai cer,

ci să te caut.

 

Și-acum, în tăcerea cea grea,

îți simt suflarea —

nu în ploaie,

ci în așteptarea ploii.

Mai mult...

Colegi

 

Cât mi-aș dori să ne-întâlnim, 

Nu mult, măcar pentr-un minut, 

Colegi de clasă iar să fim, 

Acei haioși, ce-am fost demult. 

 

Apoi, așa bătrâni precum suntem, 

În fața clasei să ieșim pe rând,

Şi plini de tracul ce-l avem, 

Să spunem fiecăruia câte-un cuvânt. 

 

De pildă, eu, la fete le-aș rosti, 

Că deopotrivă le-am iubit pe toate, 

Și-n acea zi când ne vom întâlni, 

Am să le dărui garoafe și mușcate. 

 

Iar pe băieți i-oi strânge-n brațe bucuros, 

Și-ntreaga ziuă vom petrece, 

Ne-om aminti de tot ce-a fost frumos, 

Și cum pârdalnica de viață ne petrece. 

Mai mult...

Insomnii IV

 

Noaptea își spală iarăși apusul

în aceeași baie de stele.

Ferestrele au ruginit pe dinăuntru,

iar camera miroase a timp uitat în sertare.

 

Patul își poartă singur povara,

ca o targă de război ticsită cu răniți.

Perna e rece.

Sub tâmplă, întunericul pulsează încet

ca o rană ce refuză să se închidă.

 

Pe tavan, umbrele schimbă între ele

chipul meu de ieri, chipul meu de mâine,

lăsându-mă să ghicesc

care dintre ele a murit.

 

Ceasul nu mai măsoară ore.

Numără încet bătăile inimii mele.

 

Și dimineața... vine numai lumina.

Somnul rămâne, undeva,

într-o lume care nu mai există.

Mai mult...

Crezi?

M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul

 

Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte

 

Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire

 

Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍