Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Category: Poems about nature
All author's poems: Marieta_Maglas
Date of posting: 19 декабря 2024
Views: 227
Poems in the same category
La cules mere!
Am mers acasă să culeg mere
Până nu vine frigul cu zăpadă,
Să le adun pe toate în panere
Pe jos n-aș vrea nimic să cadă.
Pe ramuri atârnă destule fructe
Chiar dacă anul a fost secetos,
De rod văd multe ramuri rupte
Iar vântul le-a doborât pe jos.
S-ajung la ele mă urc pe scară
Și-n mână am găleată și cârlig,
Ramul îl trag ușor să nu se rupă
Adun și-apoi un ajutor îmi strig.
Mâna de lucru e foarte scumpă
Iar uneori treaba-i de mântuială,
Așa că mă ajut cu-a mea soție
Și mai scăpăm puțin de cheltuială.
Nimic nu este greu când ai plăcere
Și vrei cămara plină pentru iarnă,
Să guști un fruct și poate-o țuică
Când ceru-ncepe fulgi să..cearnă!
Doar un felinar
-orașul de ruina-
Pe patul de frunze doar praful se adună,
Si aleea de pietre i verde de rod,
Un tainic cocor o veste rasunǎ,
Nici urma de om nu i in glod.
Orasul scufundă dorinte uitate,
Casute cu reci amintiri,
Destine pe veci sunt legate,
In locul demult,cu iubiri.
In jur numai zdrente aruncate,
Nădejdi murdare n nevoi,
Trăirile sunt iarasi spălate
Intr un cerc vicios de valori.
Rugina preia armistitiu,
Cand norii de poznă sunt grei,
Si dorul de casă se frange,
In bezna asediatǎ n polei.
Doar un Felinar mai arde,
Pe drumul din inima lor,
Caci umbra se pierde in noapte
Curmând sperante ce mor.
Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,
Si podul de lemn sa cadă nu vrea,
Padurea din poza culoarea alinǎ
Cand lumea incet disparea.
Pe o fereastra spartă de ură meschină,
Se vede o statuie patată in timp,
A unuia care juraminte suprimă,
Celor ce credeau intr un domn ratacit.
In raul de langă o moara stricată,
Curg vorbe cernute etern in neant,
Si valea de aur cu spini e placată,
Cand patosul vietii se uită galant.
O ceată se lasă pe ntregul tinut,
Căci lupta cu timpu i pierdută,
Soldatul amintirilor vesnic cazut,
In urma lăsând,Oarsul de ruina.
Albastrul cer
Albastrul cer
În care te descopăr
Ziua spre înserat
Din albastrul cer
Îmi alină focuri
Și nopțile lungi și pustii
Nu mai scad.
Din albastrul cer
Mai păstrez o poză cu tine
Îngenunchez,mă rog
Iar îngenunchez și plang
Acopăr pămantul
Cu lacrimi ce dor de suspine
Știind că nu o să te mai pot,
păstra în gand,
Și o să mor în uitare
Neștind în lume de mine
Că am fost o muză a poeziei
în inimă și minte
Iar eu îmi voi aminti de tine
Muză aleasă,
Corifeu de cuvinte.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Eu amo chuva
Eu amo a chuva louca que ela quer
Cair, machucar, ser só ela
À mesa do mesmo salão enferrujado,
Quando ninguém pergunta a resposta recebida,
Eu quero que ela fique!
É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades
Acima de tudo, deixe chover sobre nós,
Quando os granulados pesados se perdem
Eles voam no céu e caem rígidos
Louco e nu!
É a chuva nas janelas que cai estridente,
Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente
Quando ninguém pede uma referência ao olhar,
Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero
Um sol presente!
Grandes gotas de casamento borrifam forte
Camisa do noivo, Rei da Terra
Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,
Tomnático e pesado, levado pelos ventos,
Beijos forja!
Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo
Com as gotas frias me chama para vir,
Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,
Eu amo a chuva louca do jeito que é
Para acreditar no destino!
Iarna de Stela Enache în spaniolă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Invierno
--- 1 ---
Desde el aire el terrible invierno tamiza las nubes de nieve,
Los troyanos que habían viajado mucho tiempo se amontonaban en el cielo;
Los copos vuelan, flotan en el aire como un enjambre de mariposas blancas,
Sembrando escalofríos en los pálidos hombros del país.
¡Nieva durante el día, nieva por la noche y vuelve a nieva por la mañana!
Con cadena de plata se viste la campesina orgullosa;
El sol redondo y pálido se pronostica entre las nubes
Como un sueño de juventud entre el paso de los años.
--- R ---
Todo es blanco en los campos, en las colinas, alrededor, en la distancia,
Como fantasmas blancos los álamos ensartados se pierden en la mantequilla,
Y en el tramo desolado, sin huellas, sin camino,
Puedes ver los pueblos perdidos bajo las nubes blancas de humo.
--- 2 ---
Pero la nieve cesa, las nubes huyen, el sol deseado
Brilla y disipa el océano de nieve.
Aquí hay un trineo ligero que recorre los valles…
El tintineo de los cascabeles resonó en el alegre aire.
--- R ---
Todo es blanco en los campos, en las colinas, alrededor, en la distancia,
Como fantasmas blancos los álamos ensartados se pierden en la mantequilla,
Y en el tramo desolado, sin huellas, sin camino,
Puedes ver los pueblos perdidos bajo las nubes blancas de humo.
La cules mere!
Am mers acasă să culeg mere
Până nu vine frigul cu zăpadă,
Să le adun pe toate în panere
Pe jos n-aș vrea nimic să cadă.
Pe ramuri atârnă destule fructe
Chiar dacă anul a fost secetos,
De rod văd multe ramuri rupte
Iar vântul le-a doborât pe jos.
S-ajung la ele mă urc pe scară
Și-n mână am găleată și cârlig,
Ramul îl trag ușor să nu se rupă
Adun și-apoi un ajutor îmi strig.
Mâna de lucru e foarte scumpă
Iar uneori treaba-i de mântuială,
Așa că mă ajut cu-a mea soție
Și mai scăpăm puțin de cheltuială.
Nimic nu este greu când ai plăcere
Și vrei cămara plină pentru iarnă,
Să guști un fruct și poate-o țuică
Când ceru-ncepe fulgi să..cearnă!
Doar un felinar
-orașul de ruina-
Pe patul de frunze doar praful se adună,
Si aleea de pietre i verde de rod,
Un tainic cocor o veste rasunǎ,
Nici urma de om nu i in glod.
Orasul scufundă dorinte uitate,
Casute cu reci amintiri,
Destine pe veci sunt legate,
In locul demult,cu iubiri.
In jur numai zdrente aruncate,
Nădejdi murdare n nevoi,
Trăirile sunt iarasi spălate
Intr un cerc vicios de valori.
Rugina preia armistitiu,
Cand norii de poznă sunt grei,
Si dorul de casă se frange,
In bezna asediatǎ n polei.
Doar un Felinar mai arde,
Pe drumul din inima lor,
Caci umbra se pierde in noapte
Curmând sperante ce mor.
Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,
Si podul de lemn sa cadă nu vrea,
Padurea din poza culoarea alinǎ
Cand lumea incet disparea.
Pe o fereastra spartă de ură meschină,
Se vede o statuie patată in timp,
A unuia care juraminte suprimă,
Celor ce credeau intr un domn ratacit.
In raul de langă o moara stricată,
Curg vorbe cernute etern in neant,
Si valea de aur cu spini e placată,
Cand patosul vietii se uită galant.
O ceată se lasă pe ntregul tinut,
Căci lupta cu timpu i pierdută,
Soldatul amintirilor vesnic cazut,
In urma lăsând,Oarsul de ruina.
Albastrul cer
Albastrul cer
În care te descopăr
Ziua spre înserat
Din albastrul cer
Îmi alină focuri
Și nopțile lungi și pustii
Nu mai scad.
Din albastrul cer
Mai păstrez o poză cu tine
Îngenunchez,mă rog
Iar îngenunchez și plang
Acopăr pămantul
Cu lacrimi ce dor de suspine
Știind că nu o să te mai pot,
păstra în gand,
Și o să mor în uitare
Neștind în lume de mine
Că am fost o muză a poeziei
în inimă și minte
Iar eu îmi voi aminti de tine
Muză aleasă,
Corifeu de cuvinte.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Eu amo chuva
Eu amo a chuva louca que ela quer
Cair, machucar, ser só ela
À mesa do mesmo salão enferrujado,
Quando ninguém pergunta a resposta recebida,
Eu quero que ela fique!
É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades
Acima de tudo, deixe chover sobre nós,
Quando os granulados pesados se perdem
Eles voam no céu e caem rígidos
Louco e nu!
É a chuva nas janelas que cai estridente,
Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente
Quando ninguém pede uma referência ao olhar,
Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero
Um sol presente!
Grandes gotas de casamento borrifam forte
Camisa do noivo, Rei da Terra
Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,
Tomnático e pesado, levado pelos ventos,
Beijos forja!
Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo
Com as gotas frias me chama para vir,
Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,
Eu amo a chuva louca do jeito que é
Para acreditar no destino!
Iarna de Stela Enache în spaniolă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Invierno
--- 1 ---
Desde el aire el terrible invierno tamiza las nubes de nieve,
Los troyanos que habían viajado mucho tiempo se amontonaban en el cielo;
Los copos vuelan, flotan en el aire como un enjambre de mariposas blancas,
Sembrando escalofríos en los pálidos hombros del país.
¡Nieva durante el día, nieva por la noche y vuelve a nieva por la mañana!
Con cadena de plata se viste la campesina orgullosa;
El sol redondo y pálido se pronostica entre las nubes
Como un sueño de juventud entre el paso de los años.
--- R ---
Todo es blanco en los campos, en las colinas, alrededor, en la distancia,
Como fantasmas blancos los álamos ensartados se pierden en la mantequilla,
Y en el tramo desolado, sin huellas, sin camino,
Puedes ver los pueblos perdidos bajo las nubes blancas de humo.
--- 2 ---
Pero la nieve cesa, las nubes huyen, el sol deseado
Brilla y disipa el océano de nieve.
Aquí hay un trineo ligero que recorre los valles…
El tintineo de los cascabeles resonó en el alegre aire.
--- R ---
Todo es blanco en los campos, en las colinas, alrededor, en la distancia,
Como fantasmas blancos los álamos ensartados se pierden en la mantequilla,
Y en el tramo desolado, sin huellas, sin camino,
Puedes ver los pueblos perdidos bajo las nubes blancas de humo.
Other poems by the author
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Poezie Zen pentru lumina stelară
Sinele ei este fluid precum razele care se scurg din stele;
aparent etern; aparent suspendat în trecerea timpului; o iluzie.
Ea știe precis că, în imensitatea acestui univers, ea nu poate întâlni
o altă ființă identică cu ea însăși; ideea de sine identic; imagine de sine;
doar porțiuni dintr-un infinit limitat; limitat doar de propria ei înțelegere;
un prag al cunoașterii, un orizont; un orizont îndepărtat, o linie fluctuantă
între mare și cer; raze de lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.
Adâncul senin al cerului se dizolvă în privirea ei. Paleta de nuanțe albastre
din embrionii stelari crește și devine materie; fuziune, energie, forță;
natură vie și planetă albastră; meteoriți arzând și grindină înghețată precum
coada oricărei comete; stele reci, lumină și absorbție; acuitate vizuală;
ochi având în sine praf cosmic; contemplare într-un electromagnetism polarizat;
fotosinteză și transpirație; transformare; existență sedimentată și limbaj fosilizat;
viață hrănită de razele soarelui, orbitând în jurul unui Dumnezeu unic,
în această realitate a culorilor solare schimbătoare în fluxul lor heliotropic și spiralat.
Divinitatea este omniprezentă în tot ce înseamnă cuvântul memorie.
Ea îmbină aceste culori într-un caramel dulce. Numele ei este Eva și
așteaptă, cu răbdare, să fie devorată, la sfârșit de timp, de viermi necrofagi.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Sonet violet pentru Paul Gauguin
În mijlocul florilor de Hibiscus strălucitoare,
Doar culori schimbătoare în îmbrățișarea soarelui,
Tahiti este plin de povești de pură încântare;
Din zori până la apusul mov, și zborul fluturelui.
Munții zimțuiesc cerul albastru, cu- a lor maiestate.
Verdele, jad nuanțat al lagunelor reflectante
Coralii de turcoaz, dansând, dau apei sonoritate.
Dansează cu anemonele roșii, exuberante.
În timp ce focul aprins la amiază pare de cobalt,
Valurile viridine-s cerneluri pentru tiparnițe.
Tonurile Murex sunt melci ascunși printre roci de bazalt.
Simboluri renascentiste, zambilele par lămpițe.
Tahiti, un Eden imortalizat pe șevalete,
Surprinde momentul istoric ~ natură și vis vibrant;
Pensula lui Gauguin, în zorile ultraviolete,
Ecouri de artă si lumini cu efect reverberant.
Un sonet recitat de zefir și de mișcarea apei,
Nuanțele de mov pictate ating corzile harpei.
Poezie de Marieta Maglas
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Poezie Zen pentru lumina stelară
Sinele ei este fluid precum razele care se scurg din stele;
aparent etern; aparent suspendat în trecerea timpului; o iluzie.
Ea știe precis că, în imensitatea acestui univers, ea nu poate întâlni
o altă ființă identică cu ea însăși; ideea de sine identic; imagine de sine;
doar porțiuni dintr-un infinit limitat; limitat doar de propria ei înțelegere;
un prag al cunoașterii, un orizont; un orizont îndepărtat, o linie fluctuantă
între mare și cer; raze de lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.
Adâncul senin al cerului se dizolvă în privirea ei. Paleta de nuanțe albastre
din embrionii stelari crește și devine materie; fuziune, energie, forță;
natură vie și planetă albastră; meteoriți arzând și grindină înghețată precum
coada oricărei comete; stele reci, lumină și absorbție; acuitate vizuală;
ochi având în sine praf cosmic; contemplare într-un electromagnetism polarizat;
fotosinteză și transpirație; transformare; existență sedimentată și limbaj fosilizat;
viață hrănită de razele soarelui, orbitând în jurul unui Dumnezeu unic,
în această realitate a culorilor solare schimbătoare în fluxul lor heliotropic și spiralat.
Divinitatea este omniprezentă în tot ce înseamnă cuvântul memorie.
Ea îmbină aceste culori într-un caramel dulce. Numele ei este Eva și
așteaptă, cu răbdare, să fie devorată, la sfârșit de timp, de viermi necrofagi.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Sonet violet pentru Paul Gauguin
În mijlocul florilor de Hibiscus strălucitoare,
Doar culori schimbătoare în îmbrățișarea soarelui,
Tahiti este plin de povești de pură încântare;
Din zori până la apusul mov, și zborul fluturelui.
Munții zimțuiesc cerul albastru, cu- a lor maiestate.
Verdele, jad nuanțat al lagunelor reflectante
Coralii de turcoaz, dansând, dau apei sonoritate.
Dansează cu anemonele roșii, exuberante.
În timp ce focul aprins la amiază pare de cobalt,
Valurile viridine-s cerneluri pentru tiparnițe.
Tonurile Murex sunt melci ascunși printre roci de bazalt.
Simboluri renascentiste, zambilele par lămpițe.
Tahiti, un Eden imortalizat pe șevalete,
Surprinde momentul istoric ~ natură și vis vibrant;
Pensula lui Gauguin, în zorile ultraviolete,
Ecouri de artă si lumini cu efect reverberant.
Un sonet recitat de zefir și de mișcarea apei,
Nuanțele de mov pictate ating corzile harpei.
Poezie de Marieta Maglas
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas