Poem Jintishi pentru Crăciun

Am stat în gerul arzător al celui mai înalt

vârf de munte pentru a înțelege secretele ascunse

în cer și pentru a mă elibera de dureri. Căderea mea

în sus era dată de gravitația Raiului. I~am spus demonului,

"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."

Am suspendat cuvântul în acea liniște elocventă.

Am suspendat liniștea în aer. Am găsit propriul sens,

dar și antagonismul lui. Cuvintele, dar și momentele

de tăcere erau precum stelele și găurile negre.

În acel pol înghețat care își ardea spiritualitatea ,

am regăsit nopțile albe, care încă mai păstrau intacte

visele destinului meu precum și visele pierdute,

care aparțineau schimbării. Ele au devenit sentimente

amorțite într~un proces de reversibilitate. Le~am comparat

cu melodiile care își pierd versurile pentru a deveni

sunete muzicale pentru ca, după aceea, să absoarbă

cuvinte ce pot schimba sensul melodiei. În acea realitate

magică, țipătul tăcerii, un țipăt intern și pur spiritual,

a devenit ecoul unei tăceri asurzitoare, pentru totdeauna.

Destul de evident, diavolul, care făcea alpinism de sus în jos

urmând sensul lui gravitațional malefic, a strigat :

"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."

Poezie publicata, scrisa de Marieta Maglas.

Fete imbatranite de razboi;

cuvinte tavalindu-se in ura;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zambet perfect;

a zambi; ingerii care canta;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapa;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele, sperantele, visele,

fericirea, orologiile,

continentele, statuile, dintii;

astrele.

Cu fetele imbatranite,

ei sunt foarte frumosi.

Au un zambet perfect.

Sunt castigatori.

Rad si joaca jocul vietii si al mortii

pana la capat.

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,

O lume nouă se deschide-n zori,

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,

Lumina vieții vine fără nori,

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.

Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,

Să-nvețe pe părinții iubitori;

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Bunica scrie pentru el un cânt,

Pictează viața lui cu dulci culori.

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,

Dar el aprinde-n noi un nou avânt,

Viață bătrână cu-ale ei rigori.

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Nepotul este- un univers profund,

De noi povești devenim cititori.

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Villanelle de Marieta Maglas

În franceză:

Poésie pour mon petit-fils

Poésie de Marieta Maglas

Nouveau,

Un cri dans l'air,

Vulcans intérieurs,

Chaleur d'une vie, douce,

Éclat.

Larmes d'une mère,

Forte danse de l'âme,

L'enfant éclaire,

Les ombres du passé,

Espoir.

Rires entrelacés,

Un regard pur éveille,

En cette aube tendre,

Mon cœur s'épanouit,

Avenir.

În engleză:

Villanelle for My Grandson

Poem by Marieta Maglas

In pain, a child arrives beneath the storm,

While volcanoes spill their fire on the ground,

A tiny heart, a world where love takes form.

The earth trembles as if it must transform,

And through the clouds, joy's soft whispers abound.

In pain, a child arrives beneath the storm.

A grandmother's role is forever warm,

With arms wide open, ready to astound,

A tiny heart, a world where love takes form.

Little breaths are echoes, tender like a norm,

Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.

In pain, a child arrives beneath the storm.

He cries, the sound a gentle, wild alarm,

For in his game, love’s secret truths are found.

A tiny heart, a world where love takes form.

Two grandmothers unite in this love charm

To cradle dreams; their silence is profound.

In pain, a child arrives beneath the storm,

A tiny heart, a world where love takes form.

E luna decembrie, numita Undrea.

Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.

Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.

Refren

Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,

Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!

Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.

Cu sania vine Moșul, plin de daruri.

Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.

Refren

Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,

Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!

Numai vise frumoase și nici un coșmar!

Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.

Focul în sobe se transforma în fum și jar.

Refren

Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,

Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!

Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!

Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.

Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.

Refren

Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci

Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!

Numai cuvinte calde și nici un gând amar!

Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.

In soba, lemnul devine incet fum și jar.

Refren

Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun

Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!

În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun

Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.

Este decembrie, prima zi de Crăciun.

Acum focul nu este decât fum și jar.

Poezie de Marieta Maglas

O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;

buze pietrificate, sărutări uitate,

precum și stări de fericire iluzorie.

Această lumină devine o culoare

ce împodobește urechea stângă a unei femei și

poate fi chiar auzită.

Ea devine cântec atunci când

inima palpită pentru un sentiment

în ascunzișul sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi;

dureri după dureri ;goliciune.

Această femeie știe că ceea ce strălucește

nu este aur în universul ei paralel.

Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr

și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;

apoi mestecă pentru a se hrăni;

lapte, creștere și toamnă în fruct;

Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;

reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;

un timp al tăcerii.

Subconștientul ei este o cameră funerară

în care zace o puritate primară.

Viața ei este un zbucium pentru nimic;

o ramură care nu va înmuguri niciodată;

o ramură din pomul cunoașterii ;

încă existentă sub cerul înnorat,

trist la apus, îndepărtat și apatic.

Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru

galaxia ei de sentimente.

Aude sâsâitul verde al șarpelui și

freamătul frunzelor.

Viața ei este întunecare.

Ea nu vrea să fie dezumanizată-

Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.

Ea înțelege semnificația fructului interzis

pe care îl păstrează în în căușul iubirii.

Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.

Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,

de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de

distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.

Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,

sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;

crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;

iubirea pe care o simțim atunci când mintea

este golită de emoțiile fierbinți ale verii.

M-am așezat lângă o vecină în vârstă

ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din

Asia până când a fost împușcat și despicat

în două. Luptase printre cei mai buni

soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit

brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat

în absența notelor, accelerându-se, din când

în când, pentru a crea o anumită tensiune

cu scopul de a evoca stări de euforie precum și

emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de

veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu

cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.

Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau

foarte multe piruete pentru a sugera ideea de

agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să

pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;

un vânt vijelios și rece care începea să aducă

infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii

ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;

o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător

ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt

reale și pot distruge totul ; un contrast pentru

desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.

Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine

halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv

devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.

Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin

intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor

deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.

Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să

se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.

Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție

ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine

și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele

suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.

Poezie de Marieta Maglas

Nota :Această poezie este publicată.

Din alba raza s-a ivit ca soarele
Si aparu de la apus se indrepta in zare
Se arata ca un strain , o stea nemuritoare
In singurul loc neumbrit, in mare.

Te l-as sa pleci, si sa apuni te las
Din inima-mi ranita o piatra a ramas
Al meu fior s-a rastignit ca-n vis
Si singura speranta s-a dus ca din-adins

Zi de primăvară cu soare,

Bună pentru concediu la mare,

Numai că, marea-i departe...

Mai am de învățat carte...

Mai am răbdare, marea așteaptă, 

Vremea-i frumoasă și aptă, 

Ne strângem toți doritorii de valuri

Pe nisipul fierbinte, așternut peste maluri.

Se poate de vrei, să înveți, să înoți

Marea ne strânge în brațe pe toți,

Seara, îmbracă haine de becuri și stele,

Povești de iubire, în amintirile mele !

Poem de toamnă vie,

Stele căzătoare,

Liniște în haos,

Un fum de mireasmă și-o pată de culoare.

Un cântec lin, venind din depărtare,

Și-o adiere dulce, trecând departe, tare.

Poem de toamnă vie,

Inimi arzătoare,

Cântec de poveste,

Scântei se pierd în zare, cu nuanțe aburite,

Răcoare apăsătoare, c un ton ușor de gri,

Petale ofilite, aripi împotmolite,

Patetic stol de vrăbii, ce nu se pot opri.

Poem de toamnă vie,

Cu miez de noapte auriu,

O fată de-un bun crai, cu suflet argintiu,

Ce voia dragoste pătrunzătoare în căldura

Nu și-a găsit alesul, dar și-a manifestat-o… în literatură.

Poem de toamnă vie,

Natura se răzbună,

Aer de dimineață, ce vrea să ne compună

Strofe ce țin de cald — o muză iese-n zare,

Soarele se înalță, pe semn că-i ora de plecare.

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,

Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.

Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!

Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.

Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!

Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,

Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.

    "- Cine-i acolo?"
    "- Doar Luna ce-şi clăteşte 
    părul argintiu, în calmul 
    neatins, al primilor zori..."
    
    "- Ce vrei?"
    "- Să te desparţi de vise, 
    căci timpul nu te iartă,
    şi-s multe de făcut!..."
    
    "- Ca de exemplu?"
    "- Pădurea te aşteaptă, 
    şi vântul, a oprit să cadă, 
    în cinstea ta cascada!..."
    
    "- Nu-mi pasă!
    Voi să dorm!
    Doar visul îmi arată, 
    ce merită văzut!!!"
    
    "- Prea bine ! Cum ţi-e voia,
    aşa să se şi facă!
    Sărmane muritor!
    Ne-am înşelat de tine, 
    şi-acum ne pare rău!!!"
    
    "- Stai! Nu voi ziua!
    Eu noaptea o iubesc, 
    când pot să-ncalec vântul, 
    şi prin păduri să sbor... 
    în lac, la miez de noapte, 
    îmi place să înnot...
    Ştii bine, aceste lucruri, 
    eu le iubesc cum pot!"

Dimineața simțisem o durere cumplită

Era un dor sau poate o ispită?

Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal

De padurea cea din vârful cel de deal.

O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal

De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal. 

De acel miros curat, de umbra deasă;

Ce se afla numai de localnici înțeleasă. 

Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii

Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii. 

Când mă temeam de animalele tale

Ce mi se pareau a fi niște fiare. 

Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,

Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele. 

Mii dor de acele flori ce le găteai

Pentru trecători tu frumos le răsădeai.

Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci 

Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.

Și tei și brad, de toate aveai;

Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită 

Să-ți trezești natura adormită.

Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,

Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau. 

Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,

Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova.