Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în spaniolă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Emoción de otoño
Ha vuelto el otoño, ven, cúbreme el alma
con sombras de árbol, o bien con tu sombra.
A veces me temo que llegue a perderte,
que hasta las nubes me lleve la suerte,
en alas agudas quizás.
Me temo que dentro de un ojo ajeno
sepulte una hoja de ajenjo tu seno,
que no vuelva a verte jamás.
Y entonces me acerco a las piedras y callo,
y ahogo mi voz en la mar;
enciendo la luna, le silbo y entallo de ella un amor singular.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 29 septembrie 2023
Vizualizări: 725
Poezii din aceiaşi categorie
Drumul spre casă
biată furnică,
umblând întunericul
fără o torţă –
va găsi ea oare drumul
printre atâtea spaime ?
*
noapte mohorâtă,
răsăritu-i departe
slabă nădejde –
nu uita întâmplarea,
pasărea dimineţii !
*
aud o cârtiţă
pe sub pământ e rece
ca un ochi de uliu –
cât nu moare speranţa
strălucesc stele !
*
dorm porumbeii,
puii flămânzi sub aripi
n-au nici o grijă –
somnul e ca o boare
Dumnezeu pretutindeni
*
să-i spui că ziua
i-a trimis înainte
călări zorile –
vai, Doamne, unde ai pus
aseară lampa ?
*
auzi broaştele
orăcăind în gârla
asta de sticlă ?
nici o stea nu-i aevea
într-un ciob de oglindă !
*
dar libelula ?
priveşte-o mai de-aproape
şi zi-i să fugă !
cum i-o fi scris furnicii,
la fel şi libelulii !
*
nu-i drept destinul,
oricât de ne-nsemnată
ea ţine cerul –
nu-ţi zic că universul
s-ar prăbuşi în moartea-i !
*
tocmai de-aceea
să izgonim gîndacii
strigând în noapte !
plângând mai bine! Doamne,
prea grea-i acestă cruce !
*
poftim ! şi vântul
se hâlţână prin frunze
în loc să doarmă !
iar ea aşa de mică
precum Sisif se zbate !
*
îi cade sacul
din firava-i spinare
şi-i toată udă -
doar ploaia mai lipseşte
Să umple-ntreg paharul !
*
de s-ar întoarce
cu ochii către lună
să ia lumină !
ce bun-ar fi un cântec
în locul gol să pună !
*
cine să cânte ?
la ora asta nimeni –
stăpân e somnul !
nimic nu-i imposibil
când cineva veghează !
*
auzi ? un greier
a început să cânte
din scripca-i fermecată...
altfel ar fi fost tragic –
pe cer, uite, şi luna !
*
dacă-i departe –
zadarnică speranţa
înmugurită ...
bobocii florii crapă
întotdeauna noaptea !
*
un vreasc de-a latul –
stupidă baricadă
ce-i taie calea ...
e loc destul sub dânsul –
problema-i întâmplarea !
*
dar tot se-ntâmplă...
şi nimeni nu încercă
să dea din aripi !
când sunt prea multe aripi
în faşă moare zborul !
*
să încrucişezi
doar mâinile la piept –
e nepăsare ...
eu zic că-i neputinţă –
altfel am fi departe !
*
vai, Doamne racul
prin iarba răscolită
spre ea se-ndtreaptă!
dar, uite, şi o capră
călcând iarba-n copite !
*
biata furnică !
nici suflet nu mai are
să ducă sacul ...
fără de el acasă
zăvoarele sunt trase !
*
tot mai aproape
se-aud venind ţânţarii –
de n-ar ajunge !
pentru atâta sânge
nu lasă ei măgarul ...
*
coboară frigul -
măcar de-ar sta sub frunze
pe pământul cald !
oriunde-ar sta furnica
numai norocul poate !
*
încătuşate
ni-s mâinile, Isuse,
în faţa vieţii !
suntem şi noi ca zeii –
stăpâni pe curcubeie...
*
nici nu mai mişcă –
încremenită pare
o limbă de ceas !
cum cade câte-o clipă
o alta se ridică ...
*
eternitatea !
la ce e bună oare
fără răsărit ?
nici asfinţit nu are -
şi totuşi se învârte !
*
priveşte-o ! e vie –
oricât de rece vremea
nu-i timpul ei...
zăpezile din iarnă –
albe priviri de ghiocei...
*
din nou încearcă –
să treacă peste vreascuri
nu-i cu putinţă ...
pe unele-i răşină,
pe altele-o lăcustă !
*
dacă se prinde –
lăbuţele-i firave
sunt fără scăpare…
chiar şi aşa lăcusta
deosebiri nu face !
*
uite că pleacă !
dumnezeul furnicii
alături de noi...
roagă-l s-alunge clipa
nepăzită de îngeri !
*
orele astea !
cimitire de hoituri
mereu nesătule –
în groapa amintirii
se furişează gândul...
*
năuci şi norii
prin faţa lunii –
cercuri de apă...
triste felinarele
agăţate de stele !
*
blestemat greier !
hai-hui prin noapte umblând
parcă nu-i pasă ...
vrăjit de propriu-i cântec –
a lui e-ntreg pământul !
*
atâta minte
cât greierul acesta
furnica n-are ?
instinctele-s aiurea –
un cerşetor e gândul..
*
te-apucă mila
văzând-o cum se zbate
în acelaşi loc ...
ocolul dimpotrivă –
deschide noi prăpăstii...
*
o frunză cade –
se-aşază drept, în drum,
ostentativă...
dacă mai cade una –
se crapă-n două cerul...
*
vezi corbul negru
pe creanga de mesteacăn
scrutând în noapte ?
îl bate alte gânduri –
nici pe-o măsea furnica !
*
ah ! liliecii !
simt sângele furnicii
pulsând în vene ...
mai rău nici că se poate –
cum să mai tragi nădejde ?
*
urâte păsări !
le-aş scoate dinţii
fără milă ...
dacă au fost lăsate –
un rost există sigur !
*
încă o frunză
îşi ia la revedere
căzând în moarte...
auzi ciocănitoarea ?
sub coji teroarea-i cruntă...
*
nimeni nu scapă
atunci când cruda soartă
îşi ia obolul...
furnica mai cu seamă –
ce-i este scris în frunte !
*
o broască saltă –
ţopăie prin preajmă
boldindu-şi ochii...
de-abia acum destinul –
alegerea-i cumplită ...
*
ce uşurare !
aproape-i heleşteul
departe gândul...
se umple miezul nopţii
cu ochi adânci de bufniţi...
*
trăsni-le-ar boala !
până şi-aici ajuns-au –
neruşinate...
ca orice sol şi ele –
colaterale pierderi !
*
noroc de şarpe –
se târâie prin frunze
cătând călcâiul...
când soarta e cu tine –
la fel e şi norocul !
*
e de mirare –
furnica nu renunţă
deşi sfârşită !
iar zorii dimineţii
nici gând să se arate...
*
un melc molatic
pe lângă dânsa trece
lăsând o urmă ...
şi viaţa lui firavă-i
la voia întâmplării !
*
o cochilie-i
mai mult decât ai crede –
descurajează ...
natura, mama noastră,
se oglindeşte-n toate !
*
hainul şarpe
se zvârle brusc, muşcând
din carapace...
nu-i fericit nici dânsul –
cum ar putea să fie ?
*
o încleştare
pe viaţă şi pe moarte –
o lume crudă...
când te-ai năsuct furnică –
viaţa ta-i o luptă !
*
gândacii negri
umblând prin întuneric
mă înfioară ...
târcoale dau furnicii –
ştiu ei de ce e-n stare !
*
ar vrea s-o-nhaţe
cu căngile lor hâde –
dar n-au curajul ...
un pas nu dă în lături –
mai multe vieţi nu are !
*
îi sare-n sprijin
călcând pe catalige –
o libelulă ...
priveşte-i ! rup pământul –
furnica-i suverană !
*
ecou de tunet
se sparge ca o nucă
deasupra noastră ...
nu-i mult şi cade ploaia –
de unde, Doamne, barcă ?
*
nenorocirea
nu vine niciodată
cu mâna goală !
suntem la mâna vremii –
iar vremurile-s triste !
*
poate de-aceea
furnica se învârte
ca un titirez !
ea simte dinainte –
efectul nu-l cunoaşte...
*
vezi fluturele ?
s-a pitulat sub frunză –
pleoştite aripi...
şi cinteza în cuibu-i –
ah, biată păpădie !
*
brunul păianjen
îşi strânge plasa veche –
va ţese alta ...
priveşte gărgăriţa ! –
dansează-n pas cu vântul...
*
omizi păroase
de frunze se agaţă
ca nişte bube !
spăşiţi doar canibalii –
în scorburi munţi de oase...
*
o caradaşcă
se poticneşte-n labe –
înspăimântată ...
sute de umbreluţe
sunt frunzele de brustur...
*
ca o scânteie
ce ţâşneşte din amnar –
pe cer un fulger...
atâta şerpuire !
şi-atât de rece soba...
*
o picătură
cutremură pădurea –
apoi un ropot ...
sar stropii din crenguţe
ca nişte libelule !
*
de-un pai subţire
s-a prins furnica –
strângându-l tare ...
dă-i, Doamne, tot norocul ! –
putere nu mai are...
*
mărunte ochiuri –
acuma-s repezi râuri
prăpăstioase...
furnica nu se-neacă –
oriunde-ar fi sfârşitul...
*
mii de gondole
par frunzele purtate
de ape tulburi...
la adăpost e viaţa –
instinctele-s deasupra !
*
fire de iarbă
ţin paiul strâns în matcă –
pe el furnica...
când prinzi cu dinţii vâsla
aproape-i izbăvirea...
*
nu lasă paiul –
îll strânge
cu-nverşunare...
tot mai departe-i casa
cu fiecare clipă !
*
din trunchiuri brazii
se frâng fără putere –
cumplit e vântul ...
un tunet de aproape
se sparge-n mii de ţăndări...
*
înc-o rafală –
de parcă spart e cerul
şi se goleşte...
puhoaiele de ploaie –
spre noi negre prăpăstii...
*
se duc la vale
covoarele de frunze –
un val năprasnic...
pământul gol se-adapă –
nespusă fericire ...
*
biata furnică !
s-a agăţat de-o creangă
plutind în salturi...
câmpia verde-n noapte
o baltă neagră pare ...
*
sclipiri de fulger –
pe valuri înspumate
o creangă zboară...
parcă pe-un cal sălbatic
furnica nu se lasă...
*
sfârşiţi şi norii
de-atâta zvârcolire
fac loc la stele...
se ţin de raze stropii
într-un ocean de galben...
*
cât vezi cu ochii –
doar iarba răvăşită
şi albăstrele...
parfum de flori prin ploaie –
şi mai încolo luna...
*
grămezi de vreascuri
se strâng la întâmplare –
oprite-n dâmburi...
unde o fi furnica ? –
vai, Doamne, ia-ne ploaia !
*
e tot pe creangă –
un punct în întuneric
mişcând adesea...
nu-i dragoste mai mare
ca dragostea de viaţă !
*
frumoasa lună
îşi despleteşte părul
ca o fecioară...
feriţi în lături norii –
tot ceru-i ca de ceară...
*
a stat şi ploaia –
mai cerne pe alocuri
ca dintr-o sită ...
de neoprit e vântul –
în jocul său de iele..
*
pământul reavăn
parcă surâde-n noapte –
şi-a luat obolul...
în urmă tot prăpădul –
aşa arată iadul ...
*
uite şi creanga
pe care-a stat furnica ! –
dar unde este ?
departe nu-i, fii sigur –
hai să privim prin iarbă !
*
pe-o moviliţă
furnica-şi spală faţa –
privind mirată...
nu ştie ce-i cu dânsa –
ce lume-o fi aceasta ?
*
sub raza lunii
pământu-i tot ce vede –
fără de capăt...
o linişte divină –
ca o îmbrăţişare...
*
întoarce capul –
pădurea e în spate
precum un monstru ...
cum de-a ajuns acolo ! –
şi cum de s-o întoarce ?
*
ar vrea să plece –
picioarele n-ascultă
parcă-s de piatră...
răbdarea-i sfatul minţii –
de-ar aţipi o clipă !
*
ziua-i aproape –
surprinzător norocul
care-o-nconjoară...
până atunci furnica
mai are multe cumpeni...
*
prin iarba moale
foşnesc anemic melcii
şi şobolanii...
şi-o cârtiţă flămândă
tunele sapă-n aer..
*
scurmând poiana –
un porc mistreţ bezmetic
adună jirul...
aproape-i moviliţa –
furnica aţipită !
*
mărunte gâze
tânjesc deasupra ierbii
în zbor de aripi...
şi-o ciută speriată
cu-n smoc de iarbă-n gură...
*
de-a dreptul doarme –
sub lespedea uscată
abia se vede...
din negura câmpiei
se-apropie un dihor...
*
zvârlind o aţă
un mic păianjen prinde
să-şi ţeasă pânza...
şi undeva o broască
se-aruncă-n baltă...
*
grămezi de râme
se unduiesc prin iarbă
ca după ploaie...
un iepure dă colţul
la marginea pădurii..
*
stânca-i tăcerea –
în clopotul de sticlă
se prinde gheaţa..
iar pânza de păianjen
se rupe-n bucăţele..
*
dinspre pădure
o linişte adâncă –
te înfioară...
la ora asta somnul
ca mierea primăverii…
*
lumina lunii
se-amestecă uşoară
ca o culoare…
câmpia-i abur galben
de nepătruns privirea...
*
dar dacă moare ?
furnica-i ca o boare
în zori de ziuă...
e cea mai lungă noapte –
nimeni nu ştie încă !
*
şi ceaţa asta !
neaşteptată umbră
în întuneric...
ridică, Doamne, giulgiu
de pe acestă faţă !
*
până atunci
furnica-i îngheţată –
o amintire...
văd florile în viaţă –
de ce-ar muri furnica ?
*
greu curge timpul
în noaptea asta rece –
înceţoşată...
cu-atât mai dulce ziua –
de-ar fi să vin-odată !
*
simţi ? bate vântul !
se-nvolbură în ceaţă
tăind-o felii...
pe fug-o pune, iată !
ca pasărea se-nalţă...
*
către pădure –
apoi peste aceasta
încet se pierde...
şi primii zori ai zilei
tremurători se-arată...
*
ca o petală
roşie în răsărit –
aşa e cerul...
un colţ de Soare râde –
adio, neagră noapte !
*
o rază dreaptă
învăluie furnica
în somnu-i dulce...
priveşte-o ! dă din labe –
visează muşuroiul...
*
se uită-n juru-i –
nimic nu recunoaşte
şi nu-nţelege...
în faţă infinitul –
precum o mare verde...
*
zori albi ca neaua
înfulecând din beznă
fac loc luminii...
se-nfoaie-n pene iarba
şi păsările cântă...
*
ies din tufişuri
în ţipăte barbare
cocoşii negri...
cântatul lor frenetic –
o goarnă criminală...
*
chiar şi furnica
tresare speriată
de-atâta zgomot...
de ani de zile-acolo –
doar greierii-n pădure...
*
pierduse sacul
prin negurile nopţii –
în timpul ploii...
dar şi aşa spre casă
necunoscut e drumul ...
*
ca nişte săbii
firavii colţi de iarbă
îi stau în cale...
şi nici o urmă clară
nu-i de găsit pe-aproape...
*
un Soare roşu
precum un măr pe creangă –
se tot înalţă...
de nicăieri apare
o furnicuţă albă !
*
ce fericire ! –
antenele-şi frământă
şi-şi spun cuvinte...
un S.O.S. porneşte
neauzit de nimeni...
*
nu pierde timpul –
pe urmele suratei
aşează semne...
curând toţi cercetaşii
pe urma ei porni-vor !
*
priviri mirate –
furnici din alte neamuri
se-opresc o clipă...
povestea ei de-o noapte –
o flamură-n pustie...
*
se dau de-o parte
admirativ gândacii –
trece vedeta...
câmpia şi pădurea –
nu-şi mai încap în frunze...
*
un greier sare
cu scripca înainte –
cântându-i marşul...
convoiul de lăcuste
din urmă valuri-valuri...
*
zburănd deasupra-i –
un roi de libelule
se-nvârt nebune...
cosaşi pe catalige
spre cer fac salturi...
*
din drum şi viespii
se-opresc pe câte-o floare –
alaiu-i mare...
din heleşteul gârlei
broscuţe sar pe maluri...
*
bătând din aripi –
un cârd de buburuze
coboară-n iarbă...
şi zeci de greieri
pe urmele furnicii...
*
purici de iarbă
în ţopăieli ghiduşe
fac gălăgie...
de flori se-agaţă fluturi
atraşi de veselie...
*
fonfoni ţânţarii,
veniţi din depărtare –
aterizează...
înfiorate frezii
se strâng între petale...
*
mii de lăcuste
se-nşiruiesc pe frunze
până departe...
la orizont pădurea
își scoate înainte brazii...
*
Bondari anemici
se ţin de trena zilei –
rar dând din aripi...
pe marginea cărării
aleargă brune molii...
*
un pai de-a latul
acoperă izvorul –
precum pârleazul...
alaiu-i tot mai mare –
şi creşte pe măsură...
*
stoluri de păsări
plutesc în zboruri line –
privind alaiul...
iar iepuri gură cască
fac salturi printre tufe...
*
brusc – ies în cale
furnici cu dungi pe spate –
sunt cercetaşii..
priveşte, o flanchează !
salută ! dau onorul !...
*
oastea piestriţă
în pas de defilare –
mărşăluişte...
furnica ţanţoş calcă –
o dată se întâmplă !
*
simte cărarea –
plăcut miros de frunze
parfum de floare...
tot mai aproape casa –
scurtează-mi, Doamne, drumul !
*
puiul cel mic
râzând îi sare-n braţe –
lacrimi duioase...
fraţi şi surori de sânge
pe rând o-mbrăţişrază...
*
nu-i centimetru
necunoscut în drumu-i –
ce încântare !
frumoşi ca niciodată –
acum chiar şi duşmanii !
*
dar ce se vede ?
priveşte ! muşuroiul –
o piramidă...
în jurul lui mulţime –
toată suflarea lumii !
*
prelungi urale,
aplauze febrile –
o nebunie ...
ca un vulcan e valea –
ca un vulcan pădurea ...
*
biata furnică,
mai face-un pas şi cade –
se prăbuşeşte...
o linişte adâncă –
vai ,Doamne, ţine clipa...
Trandafirul toamnei!
Cu drag m-aș lăsa admirat
Dar vântul mi-a furat petala,
Și frunza toată mi s-a uscat
Iar tulpina-și pierde verticala.
Din floarea-naltă și făloasă
Acum eu vă arăt doar țepii,
Nimeni la mine nu privește
Și pe ascuns mă râd și plopii.
Mă uit în jur și văd tristețe
Și la suratele cândva semețe,
Cù toate acum suntem ofilite
Și nu ne mai vedem prin piețe.
Cu mare tremur aștept iarna
Și griji îmi fac cum să rezist
La gerul lui Ianuar - Februar
Și-n viitor în buchet să exist.
Vă rog mă așteptați la vară
Când în grădini am să revin,
Să fur priviri, s-aprind iubiri
Un trandafir și-un dar...divin!
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Portretul naturii
Plouă atunci când frunzele foșnet grăiesc,
Sau fulgi de zăpada mângăie plaiul,
Când copiii-a colind au dulcele graiu’
Și afară nu-i o vreme-i un întreg paradis!
Și codrii se-nalță și frageda iarba
Adună de rouă mărgele șireag,
Și cânta și mierla și zboară cocorii
Și îmi zburdă gândul unde mi-e drag!
Și apele iuți ale cristalinelor râuri
Curg lin la vale cu lacrimi de sticlă
Lovind cu putere pietrele care
Cu veac de izbânda nu ar crăpa-ntr-o clipă.
Și mugurii apar în coroana scorțoasă
A falnicilor pomi ai livezii de peri
Și speri să fie vară mai blândă
Să sufere-n stropi greoi peste ei.
Și totul unit ca într-o horă
Jucată de-anotimp,pe-al Alba Iuliei plai
Așa se unesc ca într-un joc
Și mândrele-anotimpuri
De când e sămânța ieșită din “arborele de trai”.
Și tot stând pe plai privesc către marea spumoasă de sus
E cerul albastru pictat cu splendoare
Ce-a ținut să adopte norii de puf.
TOAMNA
Dealuri,campii,tarlale,
Livezi,vii,gradini,
Sunt pline toate,
De recolte bogate.
Soarele cald,cerul senin,
Apele curg la vale lin.
Printre recoltele bogate,
Si satele imbelsugate.
Cu oameni gospodari,
Si dorinta copiilor scolari,
Pe carti sa citeasca,
Si mari sa crescs.
Pe ogoare sa munceasca,
In livezi sa trudeasca,
Din vii sa culeaga,
Teascurile sa mearga.
Toamnaa sa vina mereu,
Precum un mare arhiereu.
In haine bogate,
In cosuri cu de toate.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
Drumul spre casă
biată furnică,
umblând întunericul
fără o torţă –
va găsi ea oare drumul
printre atâtea spaime ?
*
noapte mohorâtă,
răsăritu-i departe
slabă nădejde –
nu uita întâmplarea,
pasărea dimineţii !
*
aud o cârtiţă
pe sub pământ e rece
ca un ochi de uliu –
cât nu moare speranţa
strălucesc stele !
*
dorm porumbeii,
puii flămânzi sub aripi
n-au nici o grijă –
somnul e ca o boare
Dumnezeu pretutindeni
*
să-i spui că ziua
i-a trimis înainte
călări zorile –
vai, Doamne, unde ai pus
aseară lampa ?
*
auzi broaştele
orăcăind în gârla
asta de sticlă ?
nici o stea nu-i aevea
într-un ciob de oglindă !
*
dar libelula ?
priveşte-o mai de-aproape
şi zi-i să fugă !
cum i-o fi scris furnicii,
la fel şi libelulii !
*
nu-i drept destinul,
oricât de ne-nsemnată
ea ţine cerul –
nu-ţi zic că universul
s-ar prăbuşi în moartea-i !
*
tocmai de-aceea
să izgonim gîndacii
strigând în noapte !
plângând mai bine! Doamne,
prea grea-i acestă cruce !
*
poftim ! şi vântul
se hâlţână prin frunze
în loc să doarmă !
iar ea aşa de mică
precum Sisif se zbate !
*
îi cade sacul
din firava-i spinare
şi-i toată udă -
doar ploaia mai lipseşte
Să umple-ntreg paharul !
*
de s-ar întoarce
cu ochii către lună
să ia lumină !
ce bun-ar fi un cântec
în locul gol să pună !
*
cine să cânte ?
la ora asta nimeni –
stăpân e somnul !
nimic nu-i imposibil
când cineva veghează !
*
auzi ? un greier
a început să cânte
din scripca-i fermecată...
altfel ar fi fost tragic –
pe cer, uite, şi luna !
*
dacă-i departe –
zadarnică speranţa
înmugurită ...
bobocii florii crapă
întotdeauna noaptea !
*
un vreasc de-a latul –
stupidă baricadă
ce-i taie calea ...
e loc destul sub dânsul –
problema-i întâmplarea !
*
dar tot se-ntâmplă...
şi nimeni nu încercă
să dea din aripi !
când sunt prea multe aripi
în faşă moare zborul !
*
să încrucişezi
doar mâinile la piept –
e nepăsare ...
eu zic că-i neputinţă –
altfel am fi departe !
*
vai, Doamne racul
prin iarba răscolită
spre ea se-ndtreaptă!
dar, uite, şi o capră
călcând iarba-n copite !
*
biata furnică !
nici suflet nu mai are
să ducă sacul ...
fără de el acasă
zăvoarele sunt trase !
*
tot mai aproape
se-aud venind ţânţarii –
de n-ar ajunge !
pentru atâta sânge
nu lasă ei măgarul ...
*
coboară frigul -
măcar de-ar sta sub frunze
pe pământul cald !
oriunde-ar sta furnica
numai norocul poate !
*
încătuşate
ni-s mâinile, Isuse,
în faţa vieţii !
suntem şi noi ca zeii –
stăpâni pe curcubeie...
*
nici nu mai mişcă –
încremenită pare
o limbă de ceas !
cum cade câte-o clipă
o alta se ridică ...
*
eternitatea !
la ce e bună oare
fără răsărit ?
nici asfinţit nu are -
şi totuşi se învârte !
*
priveşte-o ! e vie –
oricât de rece vremea
nu-i timpul ei...
zăpezile din iarnă –
albe priviri de ghiocei...
*
din nou încearcă –
să treacă peste vreascuri
nu-i cu putinţă ...
pe unele-i răşină,
pe altele-o lăcustă !
*
dacă se prinde –
lăbuţele-i firave
sunt fără scăpare…
chiar şi aşa lăcusta
deosebiri nu face !
*
uite că pleacă !
dumnezeul furnicii
alături de noi...
roagă-l s-alunge clipa
nepăzită de îngeri !
*
orele astea !
cimitire de hoituri
mereu nesătule –
în groapa amintirii
se furişează gândul...
*
năuci şi norii
prin faţa lunii –
cercuri de apă...
triste felinarele
agăţate de stele !
*
blestemat greier !
hai-hui prin noapte umblând
parcă nu-i pasă ...
vrăjit de propriu-i cântec –
a lui e-ntreg pământul !
*
atâta minte
cât greierul acesta
furnica n-are ?
instinctele-s aiurea –
un cerşetor e gândul..
*
te-apucă mila
văzând-o cum se zbate
în acelaşi loc ...
ocolul dimpotrivă –
deschide noi prăpăstii...
*
o frunză cade –
se-aşază drept, în drum,
ostentativă...
dacă mai cade una –
se crapă-n două cerul...
*
vezi corbul negru
pe creanga de mesteacăn
scrutând în noapte ?
îl bate alte gânduri –
nici pe-o măsea furnica !
*
ah ! liliecii !
simt sângele furnicii
pulsând în vene ...
mai rău nici că se poate –
cum să mai tragi nădejde ?
*
urâte păsări !
le-aş scoate dinţii
fără milă ...
dacă au fost lăsate –
un rost există sigur !
*
încă o frunză
îşi ia la revedere
căzând în moarte...
auzi ciocănitoarea ?
sub coji teroarea-i cruntă...
*
nimeni nu scapă
atunci când cruda soartă
îşi ia obolul...
furnica mai cu seamă –
ce-i este scris în frunte !
*
o broască saltă –
ţopăie prin preajmă
boldindu-şi ochii...
de-abia acum destinul –
alegerea-i cumplită ...
*
ce uşurare !
aproape-i heleşteul
departe gândul...
se umple miezul nopţii
cu ochi adânci de bufniţi...
*
trăsni-le-ar boala !
până şi-aici ajuns-au –
neruşinate...
ca orice sol şi ele –
colaterale pierderi !
*
noroc de şarpe –
se târâie prin frunze
cătând călcâiul...
când soarta e cu tine –
la fel e şi norocul !
*
e de mirare –
furnica nu renunţă
deşi sfârşită !
iar zorii dimineţii
nici gând să se arate...
*
un melc molatic
pe lângă dânsa trece
lăsând o urmă ...
şi viaţa lui firavă-i
la voia întâmplării !
*
o cochilie-i
mai mult decât ai crede –
descurajează ...
natura, mama noastră,
se oglindeşte-n toate !
*
hainul şarpe
se zvârle brusc, muşcând
din carapace...
nu-i fericit nici dânsul –
cum ar putea să fie ?
*
o încleştare
pe viaţă şi pe moarte –
o lume crudă...
când te-ai năsuct furnică –
viaţa ta-i o luptă !
*
gândacii negri
umblând prin întuneric
mă înfioară ...
târcoale dau furnicii –
ştiu ei de ce e-n stare !
*
ar vrea s-o-nhaţe
cu căngile lor hâde –
dar n-au curajul ...
un pas nu dă în lături –
mai multe vieţi nu are !
*
îi sare-n sprijin
călcând pe catalige –
o libelulă ...
priveşte-i ! rup pământul –
furnica-i suverană !
*
ecou de tunet
se sparge ca o nucă
deasupra noastră ...
nu-i mult şi cade ploaia –
de unde, Doamne, barcă ?
*
nenorocirea
nu vine niciodată
cu mâna goală !
suntem la mâna vremii –
iar vremurile-s triste !
*
poate de-aceea
furnica se învârte
ca un titirez !
ea simte dinainte –
efectul nu-l cunoaşte...
*
vezi fluturele ?
s-a pitulat sub frunză –
pleoştite aripi...
şi cinteza în cuibu-i –
ah, biată păpădie !
*
brunul păianjen
îşi strânge plasa veche –
va ţese alta ...
priveşte gărgăriţa ! –
dansează-n pas cu vântul...
*
omizi păroase
de frunze se agaţă
ca nişte bube !
spăşiţi doar canibalii –
în scorburi munţi de oase...
*
o caradaşcă
se poticneşte-n labe –
înspăimântată ...
sute de umbreluţe
sunt frunzele de brustur...
*
ca o scânteie
ce ţâşneşte din amnar –
pe cer un fulger...
atâta şerpuire !
şi-atât de rece soba...
*
o picătură
cutremură pădurea –
apoi un ropot ...
sar stropii din crenguţe
ca nişte libelule !
*
de-un pai subţire
s-a prins furnica –
strângându-l tare ...
dă-i, Doamne, tot norocul ! –
putere nu mai are...
*
mărunte ochiuri –
acuma-s repezi râuri
prăpăstioase...
furnica nu se-neacă –
oriunde-ar fi sfârşitul...
*
mii de gondole
par frunzele purtate
de ape tulburi...
la adăpost e viaţa –
instinctele-s deasupra !
*
fire de iarbă
ţin paiul strâns în matcă –
pe el furnica...
când prinzi cu dinţii vâsla
aproape-i izbăvirea...
*
nu lasă paiul –
îll strânge
cu-nverşunare...
tot mai departe-i casa
cu fiecare clipă !
*
din trunchiuri brazii
se frâng fără putere –
cumplit e vântul ...
un tunet de aproape
se sparge-n mii de ţăndări...
*
înc-o rafală –
de parcă spart e cerul
şi se goleşte...
puhoaiele de ploaie –
spre noi negre prăpăstii...
*
se duc la vale
covoarele de frunze –
un val năprasnic...
pământul gol se-adapă –
nespusă fericire ...
*
biata furnică !
s-a agăţat de-o creangă
plutind în salturi...
câmpia verde-n noapte
o baltă neagră pare ...
*
sclipiri de fulger –
pe valuri înspumate
o creangă zboară...
parcă pe-un cal sălbatic
furnica nu se lasă...
*
sfârşiţi şi norii
de-atâta zvârcolire
fac loc la stele...
se ţin de raze stropii
într-un ocean de galben...
*
cât vezi cu ochii –
doar iarba răvăşită
şi albăstrele...
parfum de flori prin ploaie –
şi mai încolo luna...
*
grămezi de vreascuri
se strâng la întâmplare –
oprite-n dâmburi...
unde o fi furnica ? –
vai, Doamne, ia-ne ploaia !
*
e tot pe creangă –
un punct în întuneric
mişcând adesea...
nu-i dragoste mai mare
ca dragostea de viaţă !
*
frumoasa lună
îşi despleteşte părul
ca o fecioară...
feriţi în lături norii –
tot ceru-i ca de ceară...
*
a stat şi ploaia –
mai cerne pe alocuri
ca dintr-o sită ...
de neoprit e vântul –
în jocul său de iele..
*
pământul reavăn
parcă surâde-n noapte –
şi-a luat obolul...
în urmă tot prăpădul –
aşa arată iadul ...
*
uite şi creanga
pe care-a stat furnica ! –
dar unde este ?
departe nu-i, fii sigur –
hai să privim prin iarbă !
*
pe-o moviliţă
furnica-şi spală faţa –
privind mirată...
nu ştie ce-i cu dânsa –
ce lume-o fi aceasta ?
*
sub raza lunii
pământu-i tot ce vede –
fără de capăt...
o linişte divină –
ca o îmbrăţişare...
*
întoarce capul –
pădurea e în spate
precum un monstru ...
cum de-a ajuns acolo ! –
şi cum de s-o întoarce ?
*
ar vrea să plece –
picioarele n-ascultă
parcă-s de piatră...
răbdarea-i sfatul minţii –
de-ar aţipi o clipă !
*
ziua-i aproape –
surprinzător norocul
care-o-nconjoară...
până atunci furnica
mai are multe cumpeni...
*
prin iarba moale
foşnesc anemic melcii
şi şobolanii...
şi-o cârtiţă flămândă
tunele sapă-n aer..
*
scurmând poiana –
un porc mistreţ bezmetic
adună jirul...
aproape-i moviliţa –
furnica aţipită !
*
mărunte gâze
tânjesc deasupra ierbii
în zbor de aripi...
şi-o ciută speriată
cu-n smoc de iarbă-n gură...
*
de-a dreptul doarme –
sub lespedea uscată
abia se vede...
din negura câmpiei
se-apropie un dihor...
*
zvârlind o aţă
un mic păianjen prinde
să-şi ţeasă pânza...
şi undeva o broască
se-aruncă-n baltă...
*
grămezi de râme
se unduiesc prin iarbă
ca după ploaie...
un iepure dă colţul
la marginea pădurii..
*
stânca-i tăcerea –
în clopotul de sticlă
se prinde gheaţa..
iar pânza de păianjen
se rupe-n bucăţele..
*
dinspre pădure
o linişte adâncă –
te înfioară...
la ora asta somnul
ca mierea primăverii…
*
lumina lunii
se-amestecă uşoară
ca o culoare…
câmpia-i abur galben
de nepătruns privirea...
*
dar dacă moare ?
furnica-i ca o boare
în zori de ziuă...
e cea mai lungă noapte –
nimeni nu ştie încă !
*
şi ceaţa asta !
neaşteptată umbră
în întuneric...
ridică, Doamne, giulgiu
de pe acestă faţă !
*
până atunci
furnica-i îngheţată –
o amintire...
văd florile în viaţă –
de ce-ar muri furnica ?
*
greu curge timpul
în noaptea asta rece –
înceţoşată...
cu-atât mai dulce ziua –
de-ar fi să vin-odată !
*
simţi ? bate vântul !
se-nvolbură în ceaţă
tăind-o felii...
pe fug-o pune, iată !
ca pasărea se-nalţă...
*
către pădure –
apoi peste aceasta
încet se pierde...
şi primii zori ai zilei
tremurători se-arată...
*
ca o petală
roşie în răsărit –
aşa e cerul...
un colţ de Soare râde –
adio, neagră noapte !
*
o rază dreaptă
învăluie furnica
în somnu-i dulce...
priveşte-o ! dă din labe –
visează muşuroiul...
*
se uită-n juru-i –
nimic nu recunoaşte
şi nu-nţelege...
în faţă infinitul –
precum o mare verde...
*
zori albi ca neaua
înfulecând din beznă
fac loc luminii...
se-nfoaie-n pene iarba
şi păsările cântă...
*
ies din tufişuri
în ţipăte barbare
cocoşii negri...
cântatul lor frenetic –
o goarnă criminală...
*
chiar şi furnica
tresare speriată
de-atâta zgomot...
de ani de zile-acolo –
doar greierii-n pădure...
*
pierduse sacul
prin negurile nopţii –
în timpul ploii...
dar şi aşa spre casă
necunoscut e drumul ...
*
ca nişte săbii
firavii colţi de iarbă
îi stau în cale...
şi nici o urmă clară
nu-i de găsit pe-aproape...
*
un Soare roşu
precum un măr pe creangă –
se tot înalţă...
de nicăieri apare
o furnicuţă albă !
*
ce fericire ! –
antenele-şi frământă
şi-şi spun cuvinte...
un S.O.S. porneşte
neauzit de nimeni...
*
nu pierde timpul –
pe urmele suratei
aşează semne...
curând toţi cercetaşii
pe urma ei porni-vor !
*
priviri mirate –
furnici din alte neamuri
se-opresc o clipă...
povestea ei de-o noapte –
o flamură-n pustie...
*
se dau de-o parte
admirativ gândacii –
trece vedeta...
câmpia şi pădurea –
nu-şi mai încap în frunze...
*
un greier sare
cu scripca înainte –
cântându-i marşul...
convoiul de lăcuste
din urmă valuri-valuri...
*
zburănd deasupra-i –
un roi de libelule
se-nvârt nebune...
cosaşi pe catalige
spre cer fac salturi...
*
din drum şi viespii
se-opresc pe câte-o floare –
alaiu-i mare...
din heleşteul gârlei
broscuţe sar pe maluri...
*
bătând din aripi –
un cârd de buburuze
coboară-n iarbă...
şi zeci de greieri
pe urmele furnicii...
*
purici de iarbă
în ţopăieli ghiduşe
fac gălăgie...
de flori se-agaţă fluturi
atraşi de veselie...
*
fonfoni ţânţarii,
veniţi din depărtare –
aterizează...
înfiorate frezii
se strâng între petale...
*
mii de lăcuste
se-nşiruiesc pe frunze
până departe...
la orizont pădurea
își scoate înainte brazii...
*
Bondari anemici
se ţin de trena zilei –
rar dând din aripi...
pe marginea cărării
aleargă brune molii...
*
un pai de-a latul
acoperă izvorul –
precum pârleazul...
alaiu-i tot mai mare –
şi creşte pe măsură...
*
stoluri de păsări
plutesc în zboruri line –
privind alaiul...
iar iepuri gură cască
fac salturi printre tufe...
*
brusc – ies în cale
furnici cu dungi pe spate –
sunt cercetaşii..
priveşte, o flanchează !
salută ! dau onorul !...
*
oastea piestriţă
în pas de defilare –
mărşăluişte...
furnica ţanţoş calcă –
o dată se întâmplă !
*
simte cărarea –
plăcut miros de frunze
parfum de floare...
tot mai aproape casa –
scurtează-mi, Doamne, drumul !
*
puiul cel mic
râzând îi sare-n braţe –
lacrimi duioase...
fraţi şi surori de sânge
pe rând o-mbrăţişrază...
*
nu-i centimetru
necunoscut în drumu-i –
ce încântare !
frumoşi ca niciodată –
acum chiar şi duşmanii !
*
dar ce se vede ?
priveşte ! muşuroiul –
o piramidă...
în jurul lui mulţime –
toată suflarea lumii !
*
prelungi urale,
aplauze febrile –
o nebunie ...
ca un vulcan e valea –
ca un vulcan pădurea ...
*
biata furnică,
mai face-un pas şi cade –
se prăbuşeşte...
o linişte adâncă –
vai ,Doamne, ţine clipa...
Trandafirul toamnei!
Cu drag m-aș lăsa admirat
Dar vântul mi-a furat petala,
Și frunza toată mi s-a uscat
Iar tulpina-și pierde verticala.
Din floarea-naltă și făloasă
Acum eu vă arăt doar țepii,
Nimeni la mine nu privește
Și pe ascuns mă râd și plopii.
Mă uit în jur și văd tristețe
Și la suratele cândva semețe,
Cù toate acum suntem ofilite
Și nu ne mai vedem prin piețe.
Cu mare tremur aștept iarna
Și griji îmi fac cum să rezist
La gerul lui Ianuar - Februar
Și-n viitor în buchet să exist.
Vă rog mă așteptați la vară
Când în grădini am să revin,
Să fur priviri, s-aprind iubiri
Un trandafir și-un dar...divin!
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Portretul naturii
Plouă atunci când frunzele foșnet grăiesc,
Sau fulgi de zăpada mângăie plaiul,
Când copiii-a colind au dulcele graiu’
Și afară nu-i o vreme-i un întreg paradis!
Și codrii se-nalță și frageda iarba
Adună de rouă mărgele șireag,
Și cânta și mierla și zboară cocorii
Și îmi zburdă gândul unde mi-e drag!
Și apele iuți ale cristalinelor râuri
Curg lin la vale cu lacrimi de sticlă
Lovind cu putere pietrele care
Cu veac de izbânda nu ar crăpa-ntr-o clipă.
Și mugurii apar în coroana scorțoasă
A falnicilor pomi ai livezii de peri
Și speri să fie vară mai blândă
Să sufere-n stropi greoi peste ei.
Și totul unit ca într-o horă
Jucată de-anotimp,pe-al Alba Iuliei plai
Așa se unesc ca într-un joc
Și mândrele-anotimpuri
De când e sămânța ieșită din “arborele de trai”.
Și tot stând pe plai privesc către marea spumoasă de sus
E cerul albastru pictat cu splendoare
Ce-a ținut să adopte norii de puf.
TOAMNA
Dealuri,campii,tarlale,
Livezi,vii,gradini,
Sunt pline toate,
De recolte bogate.
Soarele cald,cerul senin,
Apele curg la vale lin.
Printre recoltele bogate,
Si satele imbelsugate.
Cu oameni gospodari,
Si dorinta copiilor scolari,
Pe carti sa citeasca,
Si mari sa crescs.
Pe ogoare sa munceasca,
In livezi sa trudeasca,
Din vii sa culeaga,
Teascurile sa mearga.
Toamnaa sa vina mereu,
Precum un mare arhiereu.
In haine bogate,
In cosuri cu de toate.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
Alte poezii ale autorului
,,O clipă de sinceritate" în germană
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen
Geben wir ein wenig Schönheit
diese letzte Stunde.
wir haben uns nicht verändert
es ist nur eine Meinung
Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich
oder eine unbedeutende Geste.
Nein, wir haben uns nicht verändert
es ist nur ein Zufall
Wir wären es sowieso
und was auch immer wir reden
Wir sind keine zwei Fremden
Meine Liebe.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns lieben.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
wir haben uns nicht verändert
es ist nur eine Meinung
Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich
oder eine unbedeutende Geste.
Nein, wir haben uns nicht verändert
es ist nur ein Zufall
Wir wären es sowieso
und was auch immer wir reden
Wir sind keine zwei Fremden
Meine Liebe.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns immer noch lieben
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns immer noch lieben
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
Corega în finlandeză
Să facem o călătorie așa în timp,
Ne alegem perioada, peste 10 ani,
Îi mai adăugăm ani Ceciliei,
Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,
Frumusețea izvorăște din interiorul ei,
Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,
Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...
La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,
La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,
Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,
Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,
Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,
Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,
Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,
Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei,
Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,
Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,
Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,
Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,
Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,
Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",
Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,
Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,
Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,
Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.
Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,
Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,
Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,
Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."
Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"
Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"
Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?
Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."
Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"
Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.
Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"
Tehdään matka ajassa näin,
Valitsemme ajanjaksomme, yli 10 vuotta,
Lisäämme vuosia Ceciliaan,
Aina kaunis, iästä riippumatta,
Kauneus kumpuaa hänen sisältä,
Ja se heijastuu hänen luonnollisuudessaan, hänen huumorintajussaan, hänen tavassaan harmonisoida värejä läheisiltä kromaattisilta alueilta, hänen raikkauteensa, joka tuoksuu aina mielenkiintoisimmista intialaisista kukista, kaikissa häntä kuvaavissa piirteissä,
Kauneus säilyy, jopa enemmän, iän myötä Ceciliasta tulee paljon iloisempi, hauskempi, suvaitsevaisempi, rennompi, leikkisämpi, hänen persoonallisuutensa on kuohuvampi, sanotaanko...
Voisimme olla yhtä hauskoja, kun kerroimme melko ainutlaatuisen tapauksen Cecilian elämässä,
50-vuotiaana Cecilia lausuu sanat yhtä nopeasti, musiikillisesti ja oikein kuin ennen,
On kuitenkin myös sanoja tai sanaleikkejä, jotka hänet vaikeuksiin, ne ovat melko kiusallinen haaste, kun hän huomaa joutuvansa puhumaan julkisesti,
Voimme myös sanoa, että se tapahtui, kun hän oli piknikillä ihaillen smaragdinvihreää ruohoa,
Koko perhe kokoontui niitylle hiljaa röyhkeilevien ja rikkaruohoja möhkälevien lehmien viereen, kuinka lapsena huutelin itseäni ylimääräisellä purukumilla, jolla valmistettiin ilmapalloja, joiden halkaisija oli yhtä suuri kuin kuu,
Minun on käytännössä mahdotonta mitata, mutta joka tapauksessa sieltä oli tulossa melko suuria ilmapalloja,
Cecilia voi hyvin, hän nauraa, hymyilee, enemmän kuin 50 vuoteen, hän pitää ihmisistä, joilla on hyvin kehittynyt huumorintaju, tapahtuu vain outo ilmiö, koska hän luopui luonnollisista hampaistaan proteesi,
Hammaslääkäri suositteli viiluja, mutta hän ei tee, koska hän menettää ne kuin pelinappulat ja haluaa varmistaa, että uudet hampaat ovat täydelliset ja oikein tehty, aivan kuten hänen suunsa.
Hammaslääkäri laittoi sementin makuista ainetta hänen suuhunsa ja otti muotin hammasproteesille,
Kaksi viikkoa myöhemmin häntä kehotettiin hakemaan se ja käyttämään sitä luottavaisin mielin, että se oli kaikin tavoin valmis,
Cecilia, iloinen saadessaan olla poissa tieltä, kestää sen, harjoittelee tottuakseen siihen,
Siitä on noin kaksi viikkoa, mutta Cecilia on sopeutuvainen tyttö, mikään ei saa häntä luopumaan iloisuudestaan, ei edes se, että on muita hampaita.
Hän ajatteli, että hän oli ystäviensä kanssa niityllä, hän ajatteli harjoittaen sanktiota uudella proteesilla, rauhallisesti, varovaisesti sanoen sanaleikkejä,
Ja tyttö sanoi: "Hän myy simpukankuoria meren rannalla",
Proteesi putosi, se irtosi heti, voit nähdä, että jokin ei ollut aivan luonnollista, leuan liikkumisesta,
Proteesi laskeutuu suoraan kirsikkalasiin,
Cecilia oli hämmästynyt siitä, mitä hulluutta oli tapahtunut,
Mitä hammaslääkäri teki korjattuaan sen? Hän luuli haluavansa kalastaa, ei auttaa häntä saamaan vähemmän vinoja hampaita, hän ei myöskään auttanut häntä paljon sorvin kanssa, pyysi anteeksi kohteliaasti, erittäin ammattimaisesti ja kertoi hänelle, että tällainen hammashoito on oikomislääkäri, ei hammaslääkäri. .
Cecilia ei enää tiedä mitä uskoa, miten nähdä asiat päästäkseen yhteiseen nimittäjään johtopäätöksillään,
Hän kuvittelee, että hammaslääkäri vain huijasi häntä, käyttämällä hyväkseen hänen naiiviustaan, teki hänelle proteesin kiireessä, ottamatta huomioon hänen suunsa erityispiirteitä, kaikkia yksityiskohtia, joita hänen olisi pitänyt katsoa, otti häneltä rahat ja jätti hänelle proteesin, joka jättää paljon tehtävää. olla haluttu,
Hermostunut Cecilia ei enää epäröi, hän avaa nopeasti puhelimensa (hänellä on vain 20 % akkua jäljellä, joten hänen on purettava turhautumisensa nopeasti ja tehokkaasti), hän valitsee yhteystietoluettelosta lahjan antaneen lääkärin,
Hän aloittaa anteeksipyynnöllään: ,, Hei, (en tiedä kuinka hyvä se voisi olla) lääkäri, nimeni on Cecilia, olen 50-vuotias ja kävin kaksi viikkoa sitten proteesissa, otit minulle mitat, kaikki sujui organisoinnin suhteen, materiaalit ovat kestäviä, uskon, että voin käyttää proteesia vielä monta vuotta. Ainoa ongelmani, tiedätkö mikä se on? Se putoaa suustani joka kerta, kun haluan puhua, se ei anna minun mumiseta edes kahta sanaa, on kauheaa olla puhumatta, kun ei voi ilmaista mitä mielessäsi on..."
Lääkäri: No, miten sinä nyt puhut minulle?"
Cecilia, ankaralla äänellä:,, Tohtori, vitsailetko????!!! Minulla on ongelma minulle luomasi proteesin kanssa!! Käsittele se mahdollisimman pian!"
Cecilia tulee neuvolaan, lääkäri katsoo, hän kysyy potilaalta enemmän kuin neuvoisi häntä:,,Oletko kuullut Coregasta? Tiedätkö edes mikä se on?
Cecilia: "Tietenkin tiedän, se on hammasproteesin liima."
Lääkäri:,, Jos tiedät, miksi et käytä sitä?"
Cecilia istuu ja ajattelee, hän tekee myös kompromissin ja ostaa Corega. Muutaman yön jälkeen ikenet tottuivat tuotteeseen, lisäksi Cecilia suosittelee lämpimästi Corega, hyvin kiinnittyneisiin hampaisiin.
Cecilia:,,Se on tuote, joka ei ole koskaan pettänytminua edes ensimmäisestä käyttökerrasta lähtien! Corega muutti elämäni!"
Primăvara inimii mele în italiană
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
La primavera del mio cuore
Un bravo ragazzo, George...
Un ragazzo introverso, George...
Un ragazzo divertente, George...
Un ragazzo come non l'ho mai incontrato prima, George,
Un ragazzo per il quale ogni attenzione conta, George,
Un ragazzo a cui piacciono le poesie, George,
Un ragazzo espressivo e artistico, George,
Un ragazzo che ha tanta voglia di portarci a fare un giro sull'idrobike, George...
Un ragazzo che vuole davvero che ci sediamo e raccontiamo storie al picnic, George,
Un ragazzo con cui andare al cinema, gioca, George,
Un ragazzo dai gusti semplici ma ben scelti, George,
Un ragazzo coraggioso e determinato, George,
Un ragazzo a cui piacciono le vecchie riviste di moda, George,
Un ragazzo che, in ogni occasione, porta più fiori, caramelle, George,
Un ragazzo le cui poesie mi attraggono sempre di più, George,
Un ragazzo che scrive, taglia e riscrive mille volte finché non esprime esattamente ciò che vuole, George,
Un ragazzo con cui vado dal vicino che dà lezioni di spagnolo, George,
Un ragazzo che, se rimango indietro nello studio, medita anche su di me, George,
Un ragazzo che ascolta più o meno lo stesso tipo di musica, George.
George, i miei ricordi di te, come ti ho incontrato e quanto ho amato come scrivevi, come mangiavi la pizza, come ridevi alle mie battute (perché normalmente rido solo io), come ridevi di me a volte, come eravamo soliti camminare per i vicoli, come guidavamo entrambi in moto, sull'autostrada del Sole, superando il limite di velocità, con i capelli al vento, spensierati, come sapevamo farci stare bene, per sollevarci il morale, per noi divertiti nei pub, vai alle partite di calcio, urla e sputa semi, gioca con il mio gatto Nebelung, dammi una penna con cui ti annoiavi, io la aggiusterei e saresti molto felice. Bei ricordi, peccato che tu sia partito con non so quale progetto in Brasile. Non è niente, eri giovane, come direbbe Otilia di "L'enigma di Otilia", avevi i tuoi sogni e dovevi realizzarli. Ci sono tante altre ragazze, ma avevi davvero bisogno di quel progetto. Ti capisco, non l'hai fatto lasciami tante poesie, ma le conserverò, il loro ricordo fiorirà sempre di più quando le leggerò, le sfoglio, quando mi godrò la tua scrittura e ciò che volevi esprimere attraverso quelle righe.
Nu ne-am fi așteptat în franceză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
On ne s'y attendait pas
En me promenant, il y a longtemps,
Voir des piétons paisibles, les feux tricolores les stressent,
Ils traversent prudemment,
Sur le banc, dans le parc, le nez dans le journal, l'actualité continue,
Ils vont au marché, puis au théâtre,
Il est déjà quatre heures
Je ne remarque toujours rien,
Quelque chose comme une puce, mais ça va beaucoup plus rythmiquement,
Je vais aussi chez des amis, ils se sentent bien, rient, plaisantent,
Une autre heure passe et je m'assoupis vraiment,
Ils se sont tous endormis dans le même salon,
Blottis les uns contre les autres, la porte toujours ouverte (laissez passer le chat), ils s'excusent d'avoir tous dormi comme dans une cage,
rentrer à la maison, le temps passe vite
La suite nous donne des frissons,
Amis, aux amis qui ont acheté au marché, écrivent avec indignation,
Je ne les ai jamais vus aussi en colère auparavant,
"Investissez également dans le type de shampoing que vous souhaitez,
N'importe quoi, je veux juste l'utiliser,
Tu nous as remplis de poux
Vous nous avez laissé tomber, nous ne ferions jamais quelque chose comme ça,
Honte à toi,
Tes amis qui ne t'envoient que de bons vœux te grondent"
Oui, eh bien... la farine du jour, je n'ai rien,
Bien sûr, c'est juste au niveau psychologique,
Ils lisent trop les journaux,
Nous n'avions nulle part où aller, au Portugal je n'étais qu'un stagiaire,
Je n'entends pas, comment te sens-tu ?
Je n'ai rien, mais faisons quand même un test,
Je n'arrive pas à y croire, ma fille, regarde-toi aussi ???!!
Oui ma fille, quoi ?... Je ne peux pas regarder tes cheveux, parce que tu...
quelle fille
Prends du coton,
J'essaye de les attraper, de les jeter par la fenêtre,
Mais je n'arrive pas à capturer ne serait-ce qu'un seul de ce genre,
Fille, on pourrait essayer une méthode différente,
Mais qui sait, ça vaut toujours le coup,
Nous décolorons nos cheveux, choisissons la teinte la plus claire du blond norvégien,
Après, on le peint de la couleur qu'on veut,
Les poux ne réalisent même pas ce qui se passe.
Parce que nous sommes assidus, nous peignons chaque fil du temple,
Oui ma fille, que ferais-je sans tes idées, les poux vont brûler, ils vont s'étouffer, on n'a rien à faire, juste faire attention, démêler rigoureusement, faire en sorte qu'on se débarrasse des éventuels visiteurs indésirables, quelque part, à travers les cheveux, errer,
Oui ma fille, exactement, qu'est-ce que je te disais ?
Je ne sais pas, je regardais un film entre-temps...
Après plusieurs siècles, nous voyons le résultat...
Et ça ne pouvait pas être autre chose...
Fille, la couleur colle très bien aux cheveux, esthétiquement je suis satisfaite,
Maintenant je me peigne les cheveux, pour voir ce qui est arrivé à ces insectes,
Oui, maintenant ils sont bleus, verts, ils ont été peints aussi, que faire ?
Face, on n'a plus de poux, on s'est échappé, allons faire la fête à la taverne, avec une limonade,
J'espère qu'on ne finira pas comme au Portugal, sur cette terrasse du jardin.
(C'est là qu'on pourrait penser qu'il attrape ces poux...)
Plimbare cu motocicleta în norvegiană
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
Motorsykkeltur
I en tid nå, den dagen Cecilia fikk sin A-lisens, har livet hennes tatt en interessant vending. Hun hadde det også for kategori B og C, men for A er det virkelig en ny opplevelse for henne. Eksamenen var stressende, spesielt den på ruten, men innsatsen ble belønnet med friheten til å fise hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindringen for friheten hennes er det faktum at motorsykkelen ikke har noe stikk. Hvorfor skulle Cecilia trenge et vedlegg? Godt spørsmål...vel, jeg vet ikke, kanskje for å bære henne på shopping fra markedet, for å gå sønnen hennes på jordene for å se på jordene, for å nyte bildet av engene med løvetann og mange andre bukoliske landskap , for å hente madrassen sin fra Jysk og legge den (en del av den i vedlegget). Misforstå henne rett, Cecilia er en praktisk person, hun ser på festet som en forlengelse av motorsykkelen, som om hun kjørte bilen og det var et baksete, at det for øyeblikket føles som en bil med bare. Cecilia, ser ting i perspektiv, kjører motorsykkel til nærmeste biltjeneste. Hun snakker med ekspertene der, de viser henne alternativene, prisen for hver festemodell. Cecilia sitter og ser over listen over festemodeller. Med en vekt på alle prisene velger hun det vedlegget som syntes hun var det billigste. Mannen spør henne om hun er sikker på at det er den hun vil ha, at flere kunder klaget etter å ha kjøpt den, at den måtte løsnes helt fra motorsykkelen, at de ikke kunne stole på at den skulle frakte folk, gjenstander, at det bare var lage mye bråk (så mye ståhei om ingenting), at de angret på at de kjøpte den, at de måtte gå til tjenesten flere ganger, som vanlig, og så videre. Cecilia, fast overbevist om at dette var den hun ville ha, sa at hun hadde bestemt seg og ingenting og ingen kunne endre preferansene hennes. Eieren av biltjenesten var enig med henne og bestilte en modell som ligner på festet, men som var av høyere kvalitet. Den måtte vente til den var hennes, for den kom fra Holland. Cecilia hadde det ikke travelt, hun var veldig spent på at motorsykkelen hennes uansett ville ha et vedlegg. Heldigvis var hun veldig energisk, hun trengte ikke flere vitaminer, hun sov ikke om natten heller, av for mye ekstase at kanskje eieren av biltjenesten ringer henne for å komme og hente attachéen hans.
En måned senere får hun et e-postvarsel fra biltjenesten om at delen er klar og hun kan komme med motorsykkelen for å feste den på sidene. Cecilia kom med noen mørke sirkler, for lenge hadde hun håpet å være klar på kortest mulig tid. Han skulle tre ganger inn på kornåkeren. Men det er greit, han led ingenting, han kom trygt frem til biltjenesten. Mennene der passet den til ham, den passet bra, den vinglet ikke, det var ingenting å mistenke. Det trodde i hvert fall Cecilia ved første øyekast. Men han kjørte ikke engang motorsykkel med vedlegg for å se hvordan opplevelsen i seg selv føles. Han startet motorsykkelen for å reise hjem. På vei hjem følte hun at festet var litt vanskelig å bære, at motorsykkelen ble vanskeligere å håndtere på grunn av det, spesielt når hun måtte svinge, venstre, høyre, hvor hun måtte. Hun lar imidlertid ikke dette ta motet fra seg, hun går hele tiden med attachen, helt til en ganske tragisk hendelse får henne til å ombestemme seg.
En varm augustkveld gikk han på shopping på hypermarkedet i området. Etter å ha fått alt han trengte for å lage lasagnen, la han posen med de kjøpte produktene i vedlegget. Hun forlot butikkens parkeringsplass, mens hun gikk nedover en humpete vei, fordi hun bor i utkanten og det er slik veiene er, på et tidspunkt kjente hun noe rart, som om tilbygget hun bar på hadde gått av. Han tok ikke feil i det hele tatt. Attachen ankom maisåkeren, alle produktene hennes var på sletta. Hvordan kan hun fortsatt tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forholdene? Cecilia ble stum, hun tenkte at i stedet for sekken kunne det like gjerne vært en person. Hun likte ikke konsekvensene av sitt hensynsløse ønske, så hun annonserte i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og kjøpte en ferdig lasagne for pengene.
,,Ne cunoaștem din vedere" în islandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
aldrei á vegi þeirra
þeir hættu ekki
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
við stoppuðum aldrei á leiðinni
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
,,O clipă de sinceritate" în germană
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen
Geben wir ein wenig Schönheit
diese letzte Stunde.
wir haben uns nicht verändert
es ist nur eine Meinung
Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich
oder eine unbedeutende Geste.
Nein, wir haben uns nicht verändert
es ist nur ein Zufall
Wir wären es sowieso
und was auch immer wir reden
Wir sind keine zwei Fremden
Meine Liebe.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns lieben.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
wir haben uns nicht verändert
es ist nur eine Meinung
Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich
oder eine unbedeutende Geste.
Nein, wir haben uns nicht verändert
es ist nur ein Zufall
Wir wären es sowieso
und was auch immer wir reden
Wir sind keine zwei Fremden
Meine Liebe.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns immer noch lieben
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns immer noch lieben
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
Corega în finlandeză
Să facem o călătorie așa în timp,
Ne alegem perioada, peste 10 ani,
Îi mai adăugăm ani Ceciliei,
Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,
Frumusețea izvorăște din interiorul ei,
Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,
Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...
La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,
La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,
Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,
Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,
Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,
Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,
Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,
Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei,
Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,
Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,
Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,
Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,
Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,
Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",
Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,
Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,
Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,
Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.
Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,
Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,
Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,
Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."
Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"
Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"
Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?
Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."
Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"
Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.
Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"
Tehdään matka ajassa näin,
Valitsemme ajanjaksomme, yli 10 vuotta,
Lisäämme vuosia Ceciliaan,
Aina kaunis, iästä riippumatta,
Kauneus kumpuaa hänen sisältä,
Ja se heijastuu hänen luonnollisuudessaan, hänen huumorintajussaan, hänen tavassaan harmonisoida värejä läheisiltä kromaattisilta alueilta, hänen raikkauteensa, joka tuoksuu aina mielenkiintoisimmista intialaisista kukista, kaikissa häntä kuvaavissa piirteissä,
Kauneus säilyy, jopa enemmän, iän myötä Ceciliasta tulee paljon iloisempi, hauskempi, suvaitsevaisempi, rennompi, leikkisämpi, hänen persoonallisuutensa on kuohuvampi, sanotaanko...
Voisimme olla yhtä hauskoja, kun kerroimme melko ainutlaatuisen tapauksen Cecilian elämässä,
50-vuotiaana Cecilia lausuu sanat yhtä nopeasti, musiikillisesti ja oikein kuin ennen,
On kuitenkin myös sanoja tai sanaleikkejä, jotka hänet vaikeuksiin, ne ovat melko kiusallinen haaste, kun hän huomaa joutuvansa puhumaan julkisesti,
Voimme myös sanoa, että se tapahtui, kun hän oli piknikillä ihaillen smaragdinvihreää ruohoa,
Koko perhe kokoontui niitylle hiljaa röyhkeilevien ja rikkaruohoja möhkälevien lehmien viereen, kuinka lapsena huutelin itseäni ylimääräisellä purukumilla, jolla valmistettiin ilmapalloja, joiden halkaisija oli yhtä suuri kuin kuu,
Minun on käytännössä mahdotonta mitata, mutta joka tapauksessa sieltä oli tulossa melko suuria ilmapalloja,
Cecilia voi hyvin, hän nauraa, hymyilee, enemmän kuin 50 vuoteen, hän pitää ihmisistä, joilla on hyvin kehittynyt huumorintaju, tapahtuu vain outo ilmiö, koska hän luopui luonnollisista hampaistaan proteesi,
Hammaslääkäri suositteli viiluja, mutta hän ei tee, koska hän menettää ne kuin pelinappulat ja haluaa varmistaa, että uudet hampaat ovat täydelliset ja oikein tehty, aivan kuten hänen suunsa.
Hammaslääkäri laittoi sementin makuista ainetta hänen suuhunsa ja otti muotin hammasproteesille,
Kaksi viikkoa myöhemmin häntä kehotettiin hakemaan se ja käyttämään sitä luottavaisin mielin, että se oli kaikin tavoin valmis,
Cecilia, iloinen saadessaan olla poissa tieltä, kestää sen, harjoittelee tottuakseen siihen,
Siitä on noin kaksi viikkoa, mutta Cecilia on sopeutuvainen tyttö, mikään ei saa häntä luopumaan iloisuudestaan, ei edes se, että on muita hampaita.
Hän ajatteli, että hän oli ystäviensä kanssa niityllä, hän ajatteli harjoittaen sanktiota uudella proteesilla, rauhallisesti, varovaisesti sanoen sanaleikkejä,
Ja tyttö sanoi: "Hän myy simpukankuoria meren rannalla",
Proteesi putosi, se irtosi heti, voit nähdä, että jokin ei ollut aivan luonnollista, leuan liikkumisesta,
Proteesi laskeutuu suoraan kirsikkalasiin,
Cecilia oli hämmästynyt siitä, mitä hulluutta oli tapahtunut,
Mitä hammaslääkäri teki korjattuaan sen? Hän luuli haluavansa kalastaa, ei auttaa häntä saamaan vähemmän vinoja hampaita, hän ei myöskään auttanut häntä paljon sorvin kanssa, pyysi anteeksi kohteliaasti, erittäin ammattimaisesti ja kertoi hänelle, että tällainen hammashoito on oikomislääkäri, ei hammaslääkäri. .
Cecilia ei enää tiedä mitä uskoa, miten nähdä asiat päästäkseen yhteiseen nimittäjään johtopäätöksillään,
Hän kuvittelee, että hammaslääkäri vain huijasi häntä, käyttämällä hyväkseen hänen naiiviustaan, teki hänelle proteesin kiireessä, ottamatta huomioon hänen suunsa erityispiirteitä, kaikkia yksityiskohtia, joita hänen olisi pitänyt katsoa, otti häneltä rahat ja jätti hänelle proteesin, joka jättää paljon tehtävää. olla haluttu,
Hermostunut Cecilia ei enää epäröi, hän avaa nopeasti puhelimensa (hänellä on vain 20 % akkua jäljellä, joten hänen on purettava turhautumisensa nopeasti ja tehokkaasti), hän valitsee yhteystietoluettelosta lahjan antaneen lääkärin,
Hän aloittaa anteeksipyynnöllään: ,, Hei, (en tiedä kuinka hyvä se voisi olla) lääkäri, nimeni on Cecilia, olen 50-vuotias ja kävin kaksi viikkoa sitten proteesissa, otit minulle mitat, kaikki sujui organisoinnin suhteen, materiaalit ovat kestäviä, uskon, että voin käyttää proteesia vielä monta vuotta. Ainoa ongelmani, tiedätkö mikä se on? Se putoaa suustani joka kerta, kun haluan puhua, se ei anna minun mumiseta edes kahta sanaa, on kauheaa olla puhumatta, kun ei voi ilmaista mitä mielessäsi on..."
Lääkäri: No, miten sinä nyt puhut minulle?"
Cecilia, ankaralla äänellä:,, Tohtori, vitsailetko????!!! Minulla on ongelma minulle luomasi proteesin kanssa!! Käsittele se mahdollisimman pian!"
Cecilia tulee neuvolaan, lääkäri katsoo, hän kysyy potilaalta enemmän kuin neuvoisi häntä:,,Oletko kuullut Coregasta? Tiedätkö edes mikä se on?
Cecilia: "Tietenkin tiedän, se on hammasproteesin liima."
Lääkäri:,, Jos tiedät, miksi et käytä sitä?"
Cecilia istuu ja ajattelee, hän tekee myös kompromissin ja ostaa Corega. Muutaman yön jälkeen ikenet tottuivat tuotteeseen, lisäksi Cecilia suosittelee lämpimästi Corega, hyvin kiinnittyneisiin hampaisiin.
Cecilia:,,Se on tuote, joka ei ole koskaan pettänytminua edes ensimmäisestä käyttökerrasta lähtien! Corega muutti elämäni!"
Primăvara inimii mele în italiană
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
La primavera del mio cuore
Un bravo ragazzo, George...
Un ragazzo introverso, George...
Un ragazzo divertente, George...
Un ragazzo come non l'ho mai incontrato prima, George,
Un ragazzo per il quale ogni attenzione conta, George,
Un ragazzo a cui piacciono le poesie, George,
Un ragazzo espressivo e artistico, George,
Un ragazzo che ha tanta voglia di portarci a fare un giro sull'idrobike, George...
Un ragazzo che vuole davvero che ci sediamo e raccontiamo storie al picnic, George,
Un ragazzo con cui andare al cinema, gioca, George,
Un ragazzo dai gusti semplici ma ben scelti, George,
Un ragazzo coraggioso e determinato, George,
Un ragazzo a cui piacciono le vecchie riviste di moda, George,
Un ragazzo che, in ogni occasione, porta più fiori, caramelle, George,
Un ragazzo le cui poesie mi attraggono sempre di più, George,
Un ragazzo che scrive, taglia e riscrive mille volte finché non esprime esattamente ciò che vuole, George,
Un ragazzo con cui vado dal vicino che dà lezioni di spagnolo, George,
Un ragazzo che, se rimango indietro nello studio, medita anche su di me, George,
Un ragazzo che ascolta più o meno lo stesso tipo di musica, George.
George, i miei ricordi di te, come ti ho incontrato e quanto ho amato come scrivevi, come mangiavi la pizza, come ridevi alle mie battute (perché normalmente rido solo io), come ridevi di me a volte, come eravamo soliti camminare per i vicoli, come guidavamo entrambi in moto, sull'autostrada del Sole, superando il limite di velocità, con i capelli al vento, spensierati, come sapevamo farci stare bene, per sollevarci il morale, per noi divertiti nei pub, vai alle partite di calcio, urla e sputa semi, gioca con il mio gatto Nebelung, dammi una penna con cui ti annoiavi, io la aggiusterei e saresti molto felice. Bei ricordi, peccato che tu sia partito con non so quale progetto in Brasile. Non è niente, eri giovane, come direbbe Otilia di "L'enigma di Otilia", avevi i tuoi sogni e dovevi realizzarli. Ci sono tante altre ragazze, ma avevi davvero bisogno di quel progetto. Ti capisco, non l'hai fatto lasciami tante poesie, ma le conserverò, il loro ricordo fiorirà sempre di più quando le leggerò, le sfoglio, quando mi godrò la tua scrittura e ciò che volevi esprimere attraverso quelle righe.
Nu ne-am fi așteptat în franceză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
On ne s'y attendait pas
En me promenant, il y a longtemps,
Voir des piétons paisibles, les feux tricolores les stressent,
Ils traversent prudemment,
Sur le banc, dans le parc, le nez dans le journal, l'actualité continue,
Ils vont au marché, puis au théâtre,
Il est déjà quatre heures
Je ne remarque toujours rien,
Quelque chose comme une puce, mais ça va beaucoup plus rythmiquement,
Je vais aussi chez des amis, ils se sentent bien, rient, plaisantent,
Une autre heure passe et je m'assoupis vraiment,
Ils se sont tous endormis dans le même salon,
Blottis les uns contre les autres, la porte toujours ouverte (laissez passer le chat), ils s'excusent d'avoir tous dormi comme dans une cage,
rentrer à la maison, le temps passe vite
La suite nous donne des frissons,
Amis, aux amis qui ont acheté au marché, écrivent avec indignation,
Je ne les ai jamais vus aussi en colère auparavant,
"Investissez également dans le type de shampoing que vous souhaitez,
N'importe quoi, je veux juste l'utiliser,
Tu nous as remplis de poux
Vous nous avez laissé tomber, nous ne ferions jamais quelque chose comme ça,
Honte à toi,
Tes amis qui ne t'envoient que de bons vœux te grondent"
Oui, eh bien... la farine du jour, je n'ai rien,
Bien sûr, c'est juste au niveau psychologique,
Ils lisent trop les journaux,
Nous n'avions nulle part où aller, au Portugal je n'étais qu'un stagiaire,
Je n'entends pas, comment te sens-tu ?
Je n'ai rien, mais faisons quand même un test,
Je n'arrive pas à y croire, ma fille, regarde-toi aussi ???!!
Oui ma fille, quoi ?... Je ne peux pas regarder tes cheveux, parce que tu...
quelle fille
Prends du coton,
J'essaye de les attraper, de les jeter par la fenêtre,
Mais je n'arrive pas à capturer ne serait-ce qu'un seul de ce genre,
Fille, on pourrait essayer une méthode différente,
Mais qui sait, ça vaut toujours le coup,
Nous décolorons nos cheveux, choisissons la teinte la plus claire du blond norvégien,
Après, on le peint de la couleur qu'on veut,
Les poux ne réalisent même pas ce qui se passe.
Parce que nous sommes assidus, nous peignons chaque fil du temple,
Oui ma fille, que ferais-je sans tes idées, les poux vont brûler, ils vont s'étouffer, on n'a rien à faire, juste faire attention, démêler rigoureusement, faire en sorte qu'on se débarrasse des éventuels visiteurs indésirables, quelque part, à travers les cheveux, errer,
Oui ma fille, exactement, qu'est-ce que je te disais ?
Je ne sais pas, je regardais un film entre-temps...
Après plusieurs siècles, nous voyons le résultat...
Et ça ne pouvait pas être autre chose...
Fille, la couleur colle très bien aux cheveux, esthétiquement je suis satisfaite,
Maintenant je me peigne les cheveux, pour voir ce qui est arrivé à ces insectes,
Oui, maintenant ils sont bleus, verts, ils ont été peints aussi, que faire ?
Face, on n'a plus de poux, on s'est échappé, allons faire la fête à la taverne, avec une limonade,
J'espère qu'on ne finira pas comme au Portugal, sur cette terrasse du jardin.
(C'est là qu'on pourrait penser qu'il attrape ces poux...)
Plimbare cu motocicleta în norvegiană
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
Motorsykkeltur
I en tid nå, den dagen Cecilia fikk sin A-lisens, har livet hennes tatt en interessant vending. Hun hadde det også for kategori B og C, men for A er det virkelig en ny opplevelse for henne. Eksamenen var stressende, spesielt den på ruten, men innsatsen ble belønnet med friheten til å fise hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindringen for friheten hennes er det faktum at motorsykkelen ikke har noe stikk. Hvorfor skulle Cecilia trenge et vedlegg? Godt spørsmål...vel, jeg vet ikke, kanskje for å bære henne på shopping fra markedet, for å gå sønnen hennes på jordene for å se på jordene, for å nyte bildet av engene med løvetann og mange andre bukoliske landskap , for å hente madrassen sin fra Jysk og legge den (en del av den i vedlegget). Misforstå henne rett, Cecilia er en praktisk person, hun ser på festet som en forlengelse av motorsykkelen, som om hun kjørte bilen og det var et baksete, at det for øyeblikket føles som en bil med bare. Cecilia, ser ting i perspektiv, kjører motorsykkel til nærmeste biltjeneste. Hun snakker med ekspertene der, de viser henne alternativene, prisen for hver festemodell. Cecilia sitter og ser over listen over festemodeller. Med en vekt på alle prisene velger hun det vedlegget som syntes hun var det billigste. Mannen spør henne om hun er sikker på at det er den hun vil ha, at flere kunder klaget etter å ha kjøpt den, at den måtte løsnes helt fra motorsykkelen, at de ikke kunne stole på at den skulle frakte folk, gjenstander, at det bare var lage mye bråk (så mye ståhei om ingenting), at de angret på at de kjøpte den, at de måtte gå til tjenesten flere ganger, som vanlig, og så videre. Cecilia, fast overbevist om at dette var den hun ville ha, sa at hun hadde bestemt seg og ingenting og ingen kunne endre preferansene hennes. Eieren av biltjenesten var enig med henne og bestilte en modell som ligner på festet, men som var av høyere kvalitet. Den måtte vente til den var hennes, for den kom fra Holland. Cecilia hadde det ikke travelt, hun var veldig spent på at motorsykkelen hennes uansett ville ha et vedlegg. Heldigvis var hun veldig energisk, hun trengte ikke flere vitaminer, hun sov ikke om natten heller, av for mye ekstase at kanskje eieren av biltjenesten ringer henne for å komme og hente attachéen hans.
En måned senere får hun et e-postvarsel fra biltjenesten om at delen er klar og hun kan komme med motorsykkelen for å feste den på sidene. Cecilia kom med noen mørke sirkler, for lenge hadde hun håpet å være klar på kortest mulig tid. Han skulle tre ganger inn på kornåkeren. Men det er greit, han led ingenting, han kom trygt frem til biltjenesten. Mennene der passet den til ham, den passet bra, den vinglet ikke, det var ingenting å mistenke. Det trodde i hvert fall Cecilia ved første øyekast. Men han kjørte ikke engang motorsykkel med vedlegg for å se hvordan opplevelsen i seg selv føles. Han startet motorsykkelen for å reise hjem. På vei hjem følte hun at festet var litt vanskelig å bære, at motorsykkelen ble vanskeligere å håndtere på grunn av det, spesielt når hun måtte svinge, venstre, høyre, hvor hun måtte. Hun lar imidlertid ikke dette ta motet fra seg, hun går hele tiden med attachen, helt til en ganske tragisk hendelse får henne til å ombestemme seg.
En varm augustkveld gikk han på shopping på hypermarkedet i området. Etter å ha fått alt han trengte for å lage lasagnen, la han posen med de kjøpte produktene i vedlegget. Hun forlot butikkens parkeringsplass, mens hun gikk nedover en humpete vei, fordi hun bor i utkanten og det er slik veiene er, på et tidspunkt kjente hun noe rart, som om tilbygget hun bar på hadde gått av. Han tok ikke feil i det hele tatt. Attachen ankom maisåkeren, alle produktene hennes var på sletta. Hvordan kan hun fortsatt tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forholdene? Cecilia ble stum, hun tenkte at i stedet for sekken kunne det like gjerne vært en person. Hun likte ikke konsekvensene av sitt hensynsløse ønske, så hun annonserte i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og kjøpte en ferdig lasagne for pengene.
,,Ne cunoaștem din vedere" în islandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
aldrei á vegi þeirra
þeir hættu ekki
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
við stoppuðum aldrei á leiðinni
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!