Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în spaniolă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Emoción de otoño
Ha vuelto el otoño, ven, cúbreme el alma
con sombras de árbol, o bien con tu sombra.
A veces me temo que llegue a perderte,
que hasta las nubes me lleve la suerte,
en alas agudas quizás.
Me temo que dentro de un ojo ajeno
sepulte una hoja de ajenjo tu seno,
que no vuelva a verte jamás.
Y entonces me acerco a las piedras y callo,
y ahogo mi voz en la mar;
enciendo la luna, le silbo y entallo de ella un amor singular.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 29 septembrie 2023
Vizualizări: 610
Poezii din aceiaşi categorie
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Sunt toate ale mele...
Când mângâie cerul miei zburdalnici,
Ori doarme întins pe umeri de zeu,
Sunt liber precum stejarii cei falnici,
Și strig tuturor că ceru-i al meu.
Când freamătă lin cu glas de fecioară,
Iar noaptea se-ascunde de ziuă în ea,
Cu liniștea ei ce în trup îmi coboară,
Strig tuturor că pădurea-i a mea.
Când plânge pământul în lume,
Iar lacrima sa e pe cer curcubeu,
Cu buza uscată pot tuturor spune,
Izvorul cel dulce e numai al meu.
Sunt liber și râd căci dorințe nu am,
Iar casa îmi este oriunde sub stele,
Triluri de păsări se aud de pe ram,
Și strig tuturor: sunt toate ale mele!
Nucul!
La umbra nucului din curte
Azi eu am lenevit și am citit,
M-a protejat de raza soarelui
De dimineață pân' la asfințit
Cu tine am crescut de mic
Până ce eu te-am părăsit,
La școli și studii am plecat
Tu ai rămas und' te-am sădit
Și an de an am cules nuci
Pentru dulceață și cozonac,
De ramul tău eu ața am legat
Și m-am dat uța, uța în hamac
Ne întâlnim din ce în ce mai rar
Și doar când fructul copt culeg,
Vorbim și la taifas chiar stăm
Și sub coroana ta mă reculeg
Acum și eu și tu suntem bătrâni
Și multe am văzut noi pe pământ,
Tu nu poți spune vorbă nimănui
Iar eu le duc cu mine în mormânt
Cândva unul din noi nu va mai fi
C-așa pe lumea asta e lăsat,
Te rog de mine tu să-ți amintești
Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,
când rod n-ai dat!
Poate gasesc flori!
Am fost ieri prin pădure,
Să văd și să culeg o floare,
Și vântul rece mi-a suflat,
..ai grijă, e răcoare
M-am cățărat pe-o stâncă-naltă,
Floarea de colț să o găsesc,
Și norocos în schimb am fost,
..capra pe pisc să o zăresc
Am coborât ușor la vale,
Apă să beau de la izvor,
Și-am constatat că la secat,
..căldura lui ,, cuptor"
Toamna trecută n-am putut,
Călătorii să fac pe munte,
Motivu-a-fost că am căzut,
..alunecând pe-o punte
Pe munte voi urca din nou,
Când voi avea picior de drum,
Urcarea să mi-o fac cadou,
..la primăvară, cred acum
..și,
Frumoasă e pădurea,
Văzută de pe munte,
Și capra săltăreață,
Venind să se adape,
..când apa-i nesecată!
Prin livada înflorită!
Mă plimb prin livada înflorită
Și astăzi în această dimineață,
Pășesc desculț pe iarba deasă
Ca pe-un covor întins în față
Norul a revărsat picuri de apă
Cu care plantele s-au adăpat,
Și ca răsplată ochiului i-a dat
Un verde colorit din cer pictat
Copacii sunt îmbracați în floare
Ce rod vor da la timpul cuvenit,
Albinele culeg cu spor nectarul
Ca ceaiul cu miere să fie îndulcit
Și peste tot e ciripit de păsări
Ce se întrec în felurite triluri,
Parcă asculți o dulce simfonie
Cântată-n cor în diferite stiluri
Și mai pe deal se-aud tractoare
Ce îl ajută pe țăran la munca sa,
De dimineață până seara târziu
Ca noi s-avem la masă ce gusta
E multă frumusețe în țara mea
Acum în anotimpul primăverii,
Ce ochiul greu poate cuprinde
Chiar dacă ochelari..pune vederii!
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Alte poezii ale autorului
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în portugheză
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Perdoa-me este capricho de criança
Perdoa-me este capricho de criança
Perdoa-me, volta para mim como dantes
Amo-te demasiado e não posso viver sem ti
Perdoa-me este capricho de criança
Perdoa-me, volta para mim como antes
Amo-te demasiado e não posso viver sem ti
Eram os dias do "eu amo-te
Nós dois vivendo felizes nos nossos sonhos
Era o tempo dos "eu amo-te".
E depois quis abrir as minhas asas.
Queria experimentar outros amores
Outros "amo-te", outros "sempre".
Mas era contigo que sonhava à noite, meu amor
Perdoa-me este capricho de criança
Perdoa-me, volta para mim como dantes
Amo-te demasiado e não posso viver sem ti
Era querer e conhecer
Tudo sobre a vida, talvez depressa demais
Estava a descobrir a vida
Com as suas tristezas, as suas alegrias, as suas loucuras.
Eu queria viver como o tempo
Seguir as minhas horas, viver o presente
Quanto mais eu vivia, mais te amava ternamente
Perdoa-me este capricho de criança
Perdoa-me, volta para mim como dantes
Amo-te demais e não posso viver sem ti.
"I love Paris" în română
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
Iubesc Parisul
De fiecare dată când privesc în jos,
La acest oraș etern,
Fie că cerul lui e albastru sau cenușiu,
Fie că-i sunt zgomotoase uralele
Sau liniștite lacrimile lui,
Din ce în ce mai mult îmi dau seama că...
Iubesc Parisul primăvara,
Iubesc Parisul toamna,
Iubesc Parisul iarna, când burnițează,
Iubesc Parisul vara, când e caniculă.
Iubesc Parisul în orice moment,
Orice moment al anului.
Iubesc Parisul, de ce oh, de ce iubesc Parisul?
Pentru că iubirea mea e aproape
Iubesc Parisul primăvara,
Iubesc Parisul toamna,
Iubesc Parisul iarna, când burnițează,
Iubesc Parisul vara, când e caniculă.
Iubesc Parisul în orice moment,
Orice moment al anului.
Iubesc parisul, de ce oh, de ce iubesc Parisul?
Pentru că iubirea mea e aproape.
Corabie în spaniolă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barco de vela
Querido barco de vela, flotas en un océano aparentemente interminable,
¿A qué continentes volverás a ir esta vez?
¿Qué te espera en tu próximo destino?
Barco de vela, barco de vela..
¿Por qué no me dijiste que te gusta tanto navegar?
¿Por qué no me avisaste?
¿Por qué, simplemente dándote la espalda, por un momento, abandonaste el puerto?
¿Cómo puedo acostumbrarme al vacío que me dejaste?
¿Cómo lo llenaré?
Barco de vela, barco de vela...
Eras ligero como un gorrión,
Espero que vuelvas más feliz de donde fuiste,
Me doy cuenta de que tenías que irte
Así es como te sentiste
Eso es lo que pensaste.
Te habíamos construido tan bien, de madera, el timón, la cubierta,
De varias escotas de vela,
Incluso adjunté tu ancla,
Sé que no será fácil para ti,
El océano tiene sus caprichos,
No sabes qué esperar,
Cuando se agita y te sacude en todas direcciones,
Sólo te lleva por las rutas que le son más accesibles,
Cuando te resulte difícil, cuando sientas que no tienes forma de mantenerte a flote,
Por favor mire hacia abajo, vea el ancla adjunta,
Piensa que desde lejos, incluso a miles de kilómetros de distancia,
Te cuido, te tengo en mi corazón,
Es que ya no estás cerca de mí para mostrártelo,
En verdad, cuánto significó nuestra conexión,
(En tono argumentativo)
Siéntete bien, déjate llevar, olvida quién te hizo,
En dos semanas ni siquiera nos acercamos,
Si lo crees, es tu elección...
Solo sé que me preocupo por ti, por eso te construí tan bien.
Como último estímulo, os digo: "No os dejéis intimidar por las tormentas que encontraréis al cruzar el océano. No olvidéis que después de la tormenta viene el buen tiempo".
El barco de vela: ¿Qué harías? ¿No puedo quedarme un día en Río de Janeiro? Sólo un día, eso es todo lo que quiero, luego volveré contigo, ¡lo prometo!".
Corabie în turcă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Gemi
Sevgili gemi, sonsuz gibi görünen okyanusta yüzüyorsun,
Bu sefer yine hangi kıtalara gideceksiniz?
Bir sonraki varış noktanızda sizi neler bekliyor?
Gemi, gemi...
Yelken açmayı bu kadar sevdiğini neden bana söylemedin?
Neden beni uyarmadın?
Neden sana sırtımı dönüp bir anlığına limanı terk ettin?
Bende bıraktığın boşluğa nasıl alışabilirim?
Nasıl dolduracağım?
Gemi, gemi...
Bir serçe kadar hafiftin,
Umarım gittiğin yerden daha mutlu dönersin
Gitmen gerektiğini anladım
İşte böyle hissettin
Sen de öyle düşündün.
Seni ahşaptan, dümenden, güverteden çok iyi inşa etmiştik.
Birkaç yelken sayfasından,
Çapanı bile bağladım,
Senin için kolay olmayacağını biliyorum.
Okyanusun kaprisleri var,
Ne bekleyeceğini bilmiyorsun
Tedirginleştiğinde ve sizi her yöne sarstığında,
Sizi yalnızca kendisine daha ulaşılabilir olan rotalara götürür,
Senin için zor olduğunda, suyun üstünde kalmanın hiçbir yolu olmadığını hissettiğinde,
Lütfen aşağıya bakın, bağlı çapayı görün,
Düşünün ki uzaktan, binlerce kilometre uzaktan bile,
Seni gözetliyorum, kalbimdesin
Artık sana göstermek için yakınımda değilsin,
Gerçekten, bağlantımızın ne kadar anlamlı olduğu,
(Tartışmacı bir tonda)
İyi hisset, bırak gitsin, seni kimin yaptığını unut,
İki hafta içinde yaklaşamadık bile.
Eğer öyle düşünüyorsanız bu sizin tercihiniz...
Sadece seni önemsediğimi bil, bu yüzden seni bu kadar iyi inşa ettim.
Son bir teşvik olarak size şunu söylüyorum: "Okyanusu geçerken karşılaşacağınız fırtınalar sizi korkutmasın. Unutmayın ki fırtınanın ardından güzel havalar gelir."
Gemi:,,Ne yapardın? Rio de Janeiro'da bir gün kalmama izin verilmiyor mu? Sadece bir gün, tek istediğim bu, sonra sana geri döneceğim, söz veriyorum!"
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în maghiară
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Igen, csak akarnunk kell,
Igen, ha pozitív hatással volt ránk,
Igen, ha ez motivált minket,
Igen, ha megértene minket (a legtöbb ember nem tud),
Igen, ha közvetítene nekünk valamit jelleméből, lelkének szépségéből és szenvedélyeiből,
Igen, ha még mindig örömömben sóhajtok a képeit nézegetve,
Igen, ha szótlanul hagyott minket, hogy milyen egyediek az ötletei (az egyik nagyon meglepett minden tekintetben),
Igen, ha tudná, hogyan keltsen bennünket arra, hogy lássuk az ő nézőpontját,
Igen, ha ajándékai egymilliárd részét nekünk adhatná,
Igen, ha megfertőzött minket a nevetésével, a kedvességével és a kívánságaival,
Igen, ha úgy gondolja, hogy jó irányba változtatott, gazdagabb lett (erkölcsileg, etikailag, érzelmileg),
Igen, ha nem mondott le rólad, inkább bízott benned, nem gondolta, hogy eredmény nélkül pazarolja az idejét,
Igen, ha te sem árultad el a bizalmát,
Igen, ha tudta, hogyan csepegtesse belénk ambíciókat és növelje azokat mindaddig, amíg ismertük egymást,
Igen, ha azt látjuk, hogy nem sokan voltak hozzá hasonlók,
Igen, ha valóban törődött az erkölcsi értékekkel, hogyan érheti el minden ember önmaga jobb, szelídebb, gondoskodóbb, kellemesebb változatát?
Igen, ha mindig ugyanaz volt az izgalom, valahányszor megláttam, akkor nem számított, hogy sáros esővízzel fröcskölte, voltak pillanatai, amikor idegesebb volt, dühös volt, fáradt, influenzás volt, és már nem tudtuk élvezni ugyanazokat a kiváló jellemvonásokat,
Igen, ha a rá irányuló gondolatok gyümölcsöt hoznak a szívünkben,
Igen, ha nem valami idegen, akkor valami több volt annál, érezted, hogy közelebb kerülsz hozzá, olyan volt, mint egy barát vagy egy nővér.
Igen, ha minden nap feljebb lépnél az ő segítségével,
Igen, ha mindent olyan higgadtsággal és szenvedéllyel tudna felépíteni, hogy nem tudsz reagálni, ha rá gondolsz,
Igen, ha úgy gondolja, hogy hiába próbálta volna lenyűgözni őt,
Igen, az idős kor valóban a szépséget jelentette az ő esetében, fiatalon sokkal kövérebb volt, de volt benne fogyni akarás, volt ideje kijavítani az őt zavaró hibákat, hogy 50 évesen mindannyiunkat megörvendeztessen. ,
Igen, tényleg érdemes lett volna részt venni egy olyan valóságshow-ban, mint a "románoknak van tehetsége".
Igen, mert felhoztam a "tehetség" szót, tőle tanultam meg, hogy ilyen nincs, tehetséget nem kapunk és nem viszünk magunkkal a másik világra, az a tehetség, amit mutatott, megszerzett. készség, valami szokásos eredménye,
Igen, amikor elestem (megbotlottam), tudta, hogyan tud felsegíteni,
Igen, ha még mindig látnád őt a járdán, a piacon, a koncerteken, a városházán, a stadionban, amely ma 70 évesen fut,
Igen, szeretném még egyszer látni...
Drága asszonyom (és a C. P. kezdőbetűvel), akik nekem (kb. 42 évvel) inkább nővéremnek számítottak 7 évig, aztán neked is menned kellett, jött egy újabb szakasz. Rejtélyként maradtál a tudatalattimban, nem is tudom a mai napig, hogyan akartál volna lenni, mit szeretted volna jobban megmutatni neked, de valahol ott maradtál, a "Nők" listáján 10 és 10 férfiból", mintha egy 10 osztályos műsorból lenne.
Bocsásd meg az ügyetlenségem mindenben, de nem szándékosan, de megfagyok, hevesen kalapál a szívem, szívdobogásom van, izzadok néha hidegen, néha melegen, olyan, mintha nem kapnék elég levegőt a tüdőm, amikor csodálom a személyiséget, az erőfeszítéseket, mindazt, amit mutattál nekem, és én, tekintve, hogy azóta nem vagyok hozzáértőm, nem tudtam mást mutatni, mint amit mindig láttál.