Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în spaniolă

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Inverno

--- 1 ---

Do ar o terrível inverno peneira as nuvens de neve,

Troianos de longa viagem reuniram-se no céu;

Flocos voam, flutuam no ar como um enxame de borboletas brancas,

Espalhando arrepios nos ombros pálidos do país.

Neva durante o dia, neva à noite, neva novamente pela manhã!

Com uma corrente de prata os orgulhosos vestidos campestres;

O sol redondo e pálido está previsto entre as nuvens

Como um sonho de juventude com o passar dos anos.

--- R ---

É tudo branco nos campos, nas colinas, ao redor, ao longe,

Como fantasmas brancos, os choupos enfiados perdem-se na manteiga,

E no trecho desolado, sem trilhas, sem estrada,

Você pode ver as aldeias perdidas sob as nuvens brancas de fumaça.

--- 2 ---

Mas a neve pára, as nuvens fogem, o sol desejado

Ela brilha e dissipa o oceano de neve.

Aqui está um trenó leve que percorre os vales…

O tilintar dos chocalhos ecoou no ar alegre.

--- R ---

É tudo branco nos campos, nas colinas, ao redor, ao longe,

Como fantasmas brancos, os choupos enfiados perdem-se na manteiga,

E no trecho desolado, sem trilhas, sem estrada,

Você pode ver as aldeias perdidas sob as nuvens brancas de fumaça.

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Eu amo chuva

Eu amo a chuva louca que ela quer

Cair, machucar, ser só ela

À mesa do mesmo salão enferrujado,

Quando ninguém pergunta a resposta recebida,

Eu quero que ela fique!

É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades

Acima de tudo, deixe chover sobre nós,

Quando os granulados pesados se perdem

Eles voam no céu e caem rígidos

Louco e nu!

É a chuva nas janelas que cai estridente,

Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente

Quando ninguém pede uma referência ao olhar,

Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero

Um sol presente!

Grandes gotas de casamento borrifam forte

Camisa do noivo, Rei da Terra

Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,

Tomnático e pesado, levado pelos ventos,

Beijos forja!

Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo

Com as gotas frias me chama para vir,

Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,

Eu amo a chuva louca do jeito que é

Para acreditar no destino!

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Les surprises dans le nouvel appartement

Après avoir emménagé dans le nouvel appartement, emportant plus précisément toutes ses affaires avec elle, Cecilia a commencé à découvrir de plus en plus de choses contre nature. Par exemple, il déplaçait des meubles et, à un moment donné, il entendit un craquement dans le mur. Intriguée, Cécile tapota un peu le mur avec son ongle, le plâtre se détacha en une seconde, laissant apparaître un beau trou dans le mur. Nos constructeurs assidus et dévoués recouvrent donc les trous avec du ruban adhésif transparent sur lequel ils appliquent de la chaux. Ce serait pour le moins étrange, il faudrait aussi dire qu’il s’agit d’un travail réalisé uniquement par les yeux du monde. En cas de tremblements de terre ou autre, que fait-on de tels murs ? Ils s'abattent sur les locataires avant que ceux-ci puissent s'enfuir de l'appartement.

Ensuite, il a voulu apporter les torchons à la salle de bain, dans la salle de bain que pouvait-il trouver d'autre, un double sandwich Cheeseburger, oublié là depuis un mois, mais en parfait état. Il n'est plus possible que ce soit comestible, mais il a l'air incroyablement bon. Il y a aussi des emballages de cordon bleu, de tarte aux pommes de Hornbach, de jambon autrichien (le jambon le plus savoureux pour les constructeurs), de saucisses Martinel, il parait que les gens préfèrent la qualité allemande dans la nourriture qu'ils mangent, ce n'est qu'un constat.

Mais ces ingénieurs de chantier ont un peu sommeil, car ils ont oublié leurs porte-mines, leurs cahiers, je ne sais combien de stylos dans la maison. Cela convient à Cécilia, cela lui servira très bien de mettre des notes de quatre et deux, car c'est tout ce que son cœur lui permet. Celui qui parvient à obtenir un sept à ses tests connaît vraiment un peu l’anglais. Mais il ne pense pas que ce serait difficile, il croit que l'effort doit venir des deux côtés, pas seulement l'un qui donne et l'autre qui reçoit. De plus, elle estime que cela facilite très bien l'apprentissage, mais elle est un peu incertaine quant à sa capacité, elle veut s'en convaincre en lisant les tests des enfants. Il a l'air froid, mais à l'intérieur se cache un cœur chaleureux, sensible, voire enfantin. Par trop envie d'être une enfant, elle ne s'énerve pas, elle rit même en voyant la table du salon, la même vieille table de l'appartement de ses grands-parents. Comme elle était griffonnée, dessinée avec des crayons de couleur, des crayons de couleur, des aquarelles depuis l'époque où son fils avait environ 2-3 ans. Lorsqu'il déballe, il voit ses livres de coloriage des années précédentes, il voit avec quelle maladresse, mais adorablement, il a colorié chaque personnage, chaque maison, chaque détail des images, et à quel point il a réussi à colorier en cours de route. Il ne laisse pas non plus de côté les cartes avec des messages qu'il a reçus quand il était plus âgé, il y a environ 5 ans. Il y avait des phrases qu'il aurait dû compléter, comme : "Si j'avais une fleur, je la lui donnerais...", Si je devais remercier ma mère, je le ferais parce que..." des textes courts de gratitude, un cadeau de Noël d'une tante.

De beaux souvenirs, mais les surprises dans l'appartement ne s'arrêtent pas, elles continuent. Le parquet grince à chaque fois que Cécile marche dessus. Sur des notes de musique similaires, les portes grincent également lorsqu'on les ouvre. Les tiroirs tombent de la table de nuit, la seule table de nuit de leur chambre. Que dire de la chambre d'enfant ? Toutes les boîtes dans lesquelles ils rangent leurs jouets sont claquées les unes sur les autres et il fait également un froid indescriptible. Dans toutes les pièces, la température est moyenne, seulement dans la chambre du fils il fait un froid insupportable. La fenêtre était à double vitrage, mais elle n'était pas bien fixée, il manque également une couche d'isolation thermique.

Cécilia alertée, que va-t-elle faire de son garçon qui, de toute façon, continue à avoir des infections des sinus et doit souvent s'occuper de son nez, car il lui ressemble ? Il a ordonné qu'il porte un peignoir à capuche tout le temps, y compris pour dormir.

Le plafonnier donne aussi une lumière disco, car il scintille toujours, c'est un peu gênant pour écrire, lire ou se couper les ongles, mais comme éclairage d'ambiance, c'est bien comme ça, pour l'instant. À l'avenir, elle achètera un lustre avec une lumière plus froide car elle porte un uniforme cerise et n'aime pas l'apparence des cerises sous une lumière jaune. Il aime le violet, par contre, et si la lumière est bleue, l'uniforme paraîtra violet, ce qui le fascinerait, ce serait un uniforme beaucoup plus intéressant et visuellement plus agréable que celui auquel il était habitué. de longues années.

Rares sont ceux qui peuvent réellement comprendre, s’asseoir et analyser les situations. Les démunis doivent avoir les mêmes chances en tout que les nantis. Cela ne doit pas devenir un obstacle. S’il veut s’inscrire en biologie et que son internet tombe en panne, comment peut-il consulter des traités spécialisés ? Les parents doivent veiller au besoin de connaissance et d’épanouissement de l’enfant. Les parents font attention, ce n'est pas le problème. Le problème commence par savoir qui a si bien su comment tout mettre en place en premier lieu. Cécilia, si vous vous souciez de l'avenir de votre enfant, privez-le de quelques excuses (qui s'excuse, s'accuse), d'explications « trop simples peut-être » non digérées par personne, qu'il finira par donner des années et des années plus tard. Rendez-lui service et déplacez-le dans une ville avec plus de possibilités, ne le laissez pas se retrouver coincé dans des situations qu'il finira par regretter à un moment donné.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahl'ın gerçek hayattaki kurgusu

Roald Dahl'ın Matilda adlı çocuk öyküsünde de bir parça doğruluk payı var. Matilda'nın portresi (yazılarına yansıyan Matilda'dan hafif sapmalarla) günlük yaşamda mevcuttur. O kişi telefonun hesap makinesi fonksiyonunu kullanmadan permütasyonlar, logaritmalar, bilmem dereceli denklemler, 1000'in üssü hesaplamalar yapıyor, 4 yaşından beri kitap okuyor, ablası iken kendi ilgi ve tutkularını görüyordu. tırnaklarını ojeyle yapıyordu ve erkek kardeşi de bilmiyorum hangi Arjantin takımıyla futbol maçı izliyordu, eğer babası onu hafife almışsa, en sık giydiği ceketin astarına roll-on ter önleyici sürdü, Kasesindeki mısır gevreğinin ne kadar tükeneceğini biliyordu, ona kimin tedarik edeceğini de biliyordu ve bunlar tükenmeden önce her zaman aynı şirketin seçiyordu (çünkü yalnızca sevdiği şirketten), ayrıca şunu da söyleyebilirdi: bakışlarından, masa örtüsünü su altında bırakmamak için ne kadar çok dökmesi gerektiğini, danslarda partnerinin ayağına basarak nasıl gülünmemesi gerektiğini biliyordu, ne zaman yağmur yağacağını AccuWeather uygulamasından çok daha iyi bir doğrulukla biliyordu, hissetti Yemin ederim ki kişiler tarafından reddedildiğinde ya da kabul edildiğinde çoğu zaman yanlış anlaşıldığını hissediyordu, her ne kadar herkesi her zaman anlasa da, herkesin nedenlerini ve korkularını biliyordu, kendini aşağı bırakmamayı biliyordu, onun için nasıl savaşacağını biliyordu. haklar, adalet ve hakikat için. Onun için neyin adil olduğu her zaman önemliydi. Her, ayakları yere basan bir insandı ama bir o kadar da komikti. Herkesin çabasını söyleyerek, hiç kimse haksızlığa uğramadı veya göz ardı edilmedi.

Herkesin niyetini, her insanı neyin harekete geçirdiğini, onu neyin canlandırdığını, neyin moralini bozduğunu veya yorduğunu gördü. Kime güveneceğini ve daha karmaşık bir durumda kimin onu hayal kırıklığına uğratacağını biliyordu. Cam, her birinden ne bekleyeceğini, nasıl tepki vereceğini, işbirliği yapmalarına ya da işbirliği fikrini reddetmelerine neyin yol açacağını, her biriyle ayrı ayrı nasıl konuşacaklarını neredeyse hayal edebiliyordu. Kimse onu hiçbir şeyle şaşırtamazdı; yol boyunca ortaya çıkabilecek durumların çoğuna aşinaydı.

İnsanların yapay güzelliğini değil, doğal güzelliğini, makyaj yaptıklarını, ruj sürdüklerini, saçlarına kabarık bir hacim yarattıklarını ya da spor salonunda tüm vücutlarıyla çalıştıklarını görebiliyordu. kas grupları. Hayır, öyle bir şey değil, o insanları oldukları gibi takdir ederdi, olmak istedikleri gibi değil. Gereksiz kozmetiklere ihtiyacı yoktu, doğallık en gerçekti, bu yüzden güzeldi. Onun en özel yanı, insanlara sundukları ya da kanıtlayacakları şeyler için değil, oldukları gibi değer vermesiydi. İnsanları her açıdan gördüğü, bakışlarını özümsediği, roman okur gibi okuduğu için bütün bunlar oldu. Tıpkı bir arının çiçeklerden polen toplayıp işleyip bala dönüştürmesi gibi o da her insanın kişiliğinin ayrıntılarını gözlemlemeye, her birinden en iyiyi almaya hevesliydi.

Aynı zamanda mütevazıydı, ne yapıp ne yapamayacağının bilincindeydi. Her şeyi tek başına yapabileceğini bir an bile düşünmemişti. Sınırlarını biliyordu. Tanıdıklarına da danışarak onların fikrini söylemesi ve olaya dair bilgiyle hareket etmesi gereken durumların olduğunu anladı.

Kendi eylemlerinin sonuçları ve bunların etrafındakileri nasıl etkileyebileceği konusunda çok iyi ve dikkatli bir değerlendirmeye sahipti.

Roald Dahl'ın kitabındaki karakterin günümüzdeki karşılığını Cecilia'dan başkası bulamadı.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Højskole

Højskole, - kirkegård

af min ungdom -

Pedante lærere

Og svære eksamener...

Og i dag får du mig til at gyse

Højskole, - kirkegård

Af min ungdom! –

Højskole, - kirkegård

Med lange korridorer –

I dag er jeg ikke længere mig

Og mit sind gør ondt...

Jeg vil ikke have noget mere -

Højskole, - kirkegård

Med lange korridorer... –

Højskole, - kirkegård

af min ungdom -

Du gav mig til verden

I de tunge bølger,

Så blaseret...

Højskole, - kirkegård

Af min ungdom!

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Emme olisi odottaneet sitä

Kävellen, kauan,

Näe rauhallisia jalankulkijoita, liikennevalot korostavat heitä,

Varovasti he ylittävät,

Penkillä, puistossa, nenäsi sanomalehdessä, he uutisoivat uudestaan ja uudestaan,

He menevät torille, sitten teatteriin,

Kello on jo neljä

Edelleenkään huomaamatta mitään,

Jotain kirppua, mutta se menee paljon rytmisemmin,

Käyn myös ystävien luona, he voivat hyvin, nauravat, vitsailevat,

Kuluu toinen tunti ja nukun todella.

He kaikki nukahtivat samaan olohuoneeseen,

Yhdessä, ovi vielä auki (päästä kissa läpi), he pyytävät anteeksi, että he nukkuivat kaikki kuin häkissä,

kotiin aika lentää

Se, mitä seuraavaksi tulee, saa meidät väreet,

Ystävät, ystäville, jotka ostivat markkinoilta, kirjoittakaa suuttuneena,

En ole koskaan ennen nähnyt heitä niin vihaisina,

"Sijoita myös mihin tahansa shampoon, jonka haluat,

Mitä tahansa, haluat vain käyttää sitä,

Täytit meidät täillä

Petit meidät, emme koskaan tekisi jotain tällaista,

Häpeä,

Ystäväsi, jotka lähettävät sinulle vain hyviä toiveita, moittivat sinua"

Kyllä, no... päiväjauhoja, minulla ei ole mitään,

Tietysti kaikki on vain psykologisella tasolla.

He lukevat liikaa sanomalehtiä,

Meillä ei ollut minnekään ottaa, Portugalissa olin vain harjoittelija,

Älä kuule tee miltä sinusta tuntuu?

Minulla ei ole mitään, mutta tehdään kuitenkin testi.

En voi uskoa sitä, tyttö, katso myös sinua???!!

Kyllä tyttö, mitä?...en voi katsoa hiuksiasi, koska sinä...

mikä tyttö

Hanki lisää puuvillaa,

Yritän saada heidät kiinni, heittää ne ulos ikkunasta,

Mutta en pysty vangitsemaan edes yhtä sellaista,

Tyttö, voisimme kokeilla toista menetelmää,

Mutta kuka tietää, se on silti sen arvoista,

Valkaisemme hiuksemme, valitsemme norjalaisen blondin vaaleimman sävyn,

Sen jälkeen maalaamme sen haluamallamme värillä,

Täit eivät edes ymmärrä mitä tapahtuu,

Koska olemme ahkeria, maalaamme jokaisen langan temppelistä,

Kyllä tyttöseni, mitä tekisin ilman ideoitasi, täit palavat, ne tukehtuvat, meidän ei tarvitse tehdä mitään, ole vain varovainen, selvittele tiukasti, varmista, että pääsemme eroon kutsumattomista vierailijoista, jonnekin , kautta hiukset, vaeltaa,

Kyllä tyttö, tarkalleen, mitä minä sanoin sinulle?

En tiedä, katsoin sillä välin elokuvaa...

Monien vuosisatojen jälkeen näemme tuloksen...

Mikä, se ei olisi voinut olla muuta...

Tyttö, väri tarttui hiuksiin erittäin hyvin, esteettisesti olen tyytyväinen,

Nyt kampaan hiuksiani nähdäkseni mitä niille hyönteisille tapahtui,

Kyllä, nyt ne ovat sinisiä, vihreitä, ne on myös maalattu, mitä tehdä?

Face, meillä ei ole enää täitä, pääsimme karkuun, mennään juhlimaan tavernaan, limonadin kera,

Toivottavasti emme päädy kuten Portugaliin, tuolle puutarhan terassille.

(Sieltä luulisi hänen saaneen ne täit...)

Imbata-te toamna cu roua căzută pe boabele de struguri din șirul de vie și apoi odihneste-te pe galbejitele frunze căzute din teiul din curte. Diminețile răcoroase de octombrie te vor scoate din amorțeală si cu un pic de soare ve-i sclipi ca o zi faină de vara.

În a zilei încheiere, lin coboară mândrul soare,

Și lăsând în urma-i umbră, s-ofilește ca o floare.

În-amurgului lumină, 'drăgostite păsări zbor,

Ce se-nvârt, plutesc prin aer, printre 'sângerații nori.

De prin codri și islaze, se-ntorc turmele de capre,

Țărani simpli ies din case și vaci duc la adăpare.

Iar pe vechile ulițele, care pline se cobor,

Vin din câmpuri înverzite, pline ochi doar cu mohor.

Împăratul se coboară, stăpânirea lunii-i lasă,

Mii de stele presărate sunt prin văzduh și prin casă.

Iar în liniștea pădurii, doar țânțarii bâzâie,

Nici albinele nu zboară, în stup dorm și sforăie.

Toate apele murmură, parcă taine au să-și spună,

Florile capul și-l pleacă și-și închid a lor cunună.

Șuieră continuu codrul, doar de nori e ascultat,

Vântul bate, lin adie, ca al 'naltei luni oftat.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

Voci părăsite în foamea cuvintelor

Scot cuvinte din glasul cărților

Ascult refrene din foșnetul frunzelor

Chipul anotimpului este un stup vesel de albine

Din buze de miere

Crește zambetul

Lacrimi de viespi,inimi de vipere

Curg pe trupul anotimpului

Strivesc sufletul naturii

Cu lacrimi de piatră

Frunzele plang în suspin,

par moarte, dar trăiesc

în delirul lor, ucise de vant

Suflete colorate cu sange de scorpion

Cuosc frica pădurii

Explorez teama ierbii

Răman cu spaima pe o creangă vie

ce respiră aer și pămant.

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

    Soarele verii va muri în curând.
    Prin nori plumburii, pe cerul flămând,
    Păsări străine vor pleca fără niciun cuvânt,
    Iar noi vom trece prin ploi și prin vânt...
    
    Pășind pe frunzele moarte așternute pe jos,
    Într-un covor colorat, moale și gros,
    Ce fel de om grăbit ești tu de nu mai vezi,
    Cum toamna asta brumărește brazii verzi?
    
    Te uită, ploaia-mi bate-n geam cu șoapte,
    În casă-i pace cu aromă de mere coapte,
    Învinețit, amurgul se ivește-nspre fânațe,
    Iar eu, înfrigurat, te strâng sfios în brațe...
    
    Hai să ciocnim în cinstea lunii pline de-afară,
    O cană de vin fiert cu dafin și cu scorțișoară,
    Să-mi fii și să-ți fiu umbră, prelungă pe perete,
    Scăldată în lumina ce tremură-n secrete...