5  

Pre - judecăți

îmbătrânim încet-încet

 dar sigur

simțim  pământul cum se insinuează în oase

în măduvă

cu fiecare pas înspre grădinile suspendate

ale cerului

mai adăgăm câte un pumn de țărână

la temelia năruită a speranței

lăsăm umbrele

aceste creaturi jalnice

tot mai mici

înaintea corpurilor

în Cartea lui Iov scrie că atunci când îți vezi umbra

cu ochii

încep să-ți bată clopotele

simți tămâia sfârâind în cădelniță

chemarea inconfundabilă a pământului

risipit în oameni

palmele bătucite ale lui Dumnezeu

modelând din lutul primordial omul cavernelor

Homo Australopithecus

ceva de genul acesta

murim încet-încet

dar  sigur

precum melcii

în carapacele lor închise ermetic

hermafrodiți

titulari de drept pe liberul nostru arbitru:

ultimul drum…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Pre - judecăți

Data postării: 19 ianuarie 2019

Vizualizări: 1612

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Desertul

Înainta prin desert,însetat,

Dar speranța îi dădea putere,

Zile in șir,neîncetat,a mers,

Un supraom in trup sleit,

Si-ntr-un final,ca-o dulce adiere,

Văzu în zare casa sa,

In ochi i-au răsărit aprinse stele,

Deschide ușa,dar ființă pe care-o iubea,

Nu mai era.

Îi căzu o lacrimă nespus de grea,

Cu och pierduți privi spre desertul întins..

Abia acum acesta l-a învins..

Mai mult...

Tot încerci...

Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!

Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.

Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,

Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.

 

Ai strâns idei, da' nu se leagă,

Mai rapid te legi în beci,

Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,

Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,

C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".

 

Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,

Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!

Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?

Că tu ai lilieci în casă, 

La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.

 

Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,

Ș-acum urmează continuarea,

A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.

Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,

A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,

Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!

Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,

La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!

 

Hai mai bine să: Calmează-te!

Că te văd că-ncerci întruna...

Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:

Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!

 

Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,

Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,

Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,

Ca să aibă imaginații!

 

Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,

,,Ai dracu' pungașii naibii!

Mă uit în dex, ca să par doxă,

Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"

 

Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!

Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...

 

Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,

Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?

Totul pentru: să rimeze!

,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!

Cade foaia-n verticală, și ce dacă?

Nu se-aplică atunci când scri!!"

 

Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!

Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,

Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,

Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,

Ei bine...uite-un adevăr:

 

Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!

Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!

Cringe-u' a devenit palpabil,

Stai potol cu mintea-ți sumbră!

Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis

Și hata, te-ai trezit valabil?

 

Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!

Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!

Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!

Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,

Și devin experți în toate.

 

Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă, 

Unde banu' nu contează,

Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,

Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică, 

Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.

 

Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!

,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",

Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,

Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,

A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.

 

Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...

 

Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,

Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.

O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,

C-am desfigurat pixu',

Doar un click, fără cerneală,

Întâi cărbuni, după substanță,

Fiind metaforat de viu...

 

Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,

Inspiră siguranță de la fumuri expirate;

Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,

Cenzurează filmele deja rulate,

Să-și facă colier din filtru.

 

Ce vreau să zic e că:

 

Puțini își iau timp să asculte,

Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe, 

Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,

Tu le iei ca și insulte...

 

Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!

Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!

Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!

Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!

Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024

Mai mult...

stihuri diamantine //1

fluture 

rătăcitor îmbietor

frământând visând cântând

pe neatinsele țărmuri poetice-

iubind tulburând sclipind

năbădăiosul înflăcăratul

avânt

Mai mult...

Cursă contra timp.

Alerg spre mine

Oare alerg înspre sau mă îndepărtez de viață 

Fiorul morții m-a întâmpinat de 2 ori într-o singură săptămâna 

Doar un bun reflex și un inger pe bicicleta 

Îmi țin încă respirația aici pe pământ 

 

Ce oare este frica de a pieri ,de a nu mai fi 

De ce mă inspaimantă ce nu cunosc ? 

Mă țin atât de strânsă cu ghearele de ale vieții gât 

Vreau să stau Doamne până când motivația să nu o mai cunosc.

 

Îmi place să râd să mă simt în viață 

Oamenii și natura să o ascult 

Să mă întrec cu mine în fiecare zi 

Să merit Doamne,acest loc pe pământ. 

 

Mai mult...

,,Cartea mea de vizită"

În casa mea abundă de regrete,

Abundă de miros a Malboro albastru.

În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,

Căci și așa-i format un munte de dezastru.

 

Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,

Miroase a tutun din living până-n hol.

De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,

Casa și mintea plină, în inimă tot gol.

 

Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,

Blurând subit și pozele cu mine.

Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,

Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.

 

Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,

Am scris gânduri ce au mesaj sonor.

Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,

,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."

 

Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,

Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.

E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,

Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.

 

În casa mea abundă de-ntuneric,

Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.

Aleg să scriu abstract în mod isteric,

De haosul trăit când trec prin mii de stări.

Mai mult...

Otrava

Floarea de miere mă cheamă,

Dar otrava iute si uscată

Într-un ghimpe mascată

Mă taie ca pe o lamă.

 

O șoaptă-mi gâdila urechea

Și-mi spunea să nu ma tem,

Căci doar in acest poem

Otrava mi-a găsit perechea.

 

 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Geometrii

priveam aseară stelele lui David de pe cer,

așa cum Creatorul în Geneză le dispuse,

în câte șase colțuri de lumină și un hexagon,

în fapt, mii de  triunghiuri echilaterale suprapuse

efemer,

când într-o prismă cu trei laturi, când într-un trunchi de con

 

priveam spre  Universul acesta fără glas

care-mi părea încremenit într-o terifiantă  apatie,

redus la niște forme, trasate din compas,

și am înțeles atunci că totu-i doar geometrie.

 

trapezu-n care stau și mă zgâiesc la stele

e tot o formă geometrică obscură, fără unghiuri drepte

cu două dintre laturi opuse, însă paralele,

și alte două ...excentrice, aș zice chiar inepte.

 

eu însumi sunt o sumă de pătrate și dreptunghiuri,

dacă mă descompui în forme rectilinii,

găsești alături o mulțime infinită de triunghiuri

 plecate-n zbor din puncte congruente și terminate-n linii...

Mai mult...

Cristal

te văd așezându-ți pașii ca un acrobat

 

care merge pe sârmă

 

mi-a plăcut dintotdeauna mersul tău

dar nu ți-am spus până acum

de teamă să nu destram vraja

sunt multe lucruri pe care nu ți le-am spus

din același motiv

n-am vrut să-ți trăiești viața prin ochii mei labili

și extatici

să dau frâu liber ispitei

inimii

acum înțeleg de ce Ulise a cerut să fie legat de catarg

în dreptul insulei Eea

unde locuia Circe…

Mai mult...

Dimineți de cristal

azi-dimineață m-au năvălit zorile
din toate părțile
m-au smuls dintr-un vis cu lebede negre
ciudat
Natasha plecase să adune lacrimile neîncepute ale nopții
de pe frezii
la răsărit Soarele înota înjunghiat într-o baltă de sânge
mărul din fața geamului se-mbrobodise cu un voal alb orbitor
de mătase
părea o lebădă uriașă care-și lua zborul
îmi dăduseră lacrimile și nu aveam de ce să mă sprijin
simțeam o spaimă nelămurită cum mi se înfige în inimă
în creier
cum mă inundă
alteori dimineața se-auzeau tot felul de zgomote
țipete
tocurile femeilor pe scări
cești sparte
huruitul mașinilor
dacă m-aș arunca de la etaj
mă gândesc
s-ar auzi strigătul meu de disperare până la cer
ecoul însă nu s-ar mai întoarce...

Mai mult...

Spaime

navighez pe același fluviu învolburat al timpului

în bărcuța mea denumită viață

valurile mă poartă în toate părțile

se prăbușesc peste mine

abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă

albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile

pe care nu le vor urma niciodată

imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele

Maria

îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri

îl sufocă

nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului

cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp

nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria

la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale

vom procrea dint-un instinct ancestral

într-o lume sinistră a lui Poisedon

fără țărmuri

era glciară a început

peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși

și ne vor reda pietrei

Mai mult...

Serenitate

Sst! să nu treziți cumva sufletele elefanților

 

adormiți

 

puțini au privilegiul să verse o lacrimă

pe-o bucată de fildeș

într-un cimitir al elefanților singuri

din care lipsesc crucile de piatră

florile vii

dragostea omului

înclinați-vă capetele în fața acestor oase îngălbenite de timp

neîngropate

de milioane de ani sufletele neprihănite ale elefanților

umblă prin grădinile nesfârșite ale Cerului

aducând zâmbetul pe buzele Marelui Creator

 

.

elefanții își plâng și ei morții ca și noi

oamenii

îi poartă cu dânșii zile întregi

pe cei bolnavi și bătrâni

îi lasă să plece singuri în ultima lor călătorie

aici un elefant îndrăgostit de viață s-a prefăcut în stâncă

când vântul lovește fără milă în inima pietrei

se aud țipetele de durere ale elefanților vii din Chobe

și zgomotul asurzitor al lacrimilor celor rămași

.

Sst!

Mai mult...

Contemplație

o lumânare aprinsă

seamănă cu o femeie îndrăgostită

degetele olarului decupează cruci în argila nearsă

să facă drum luminii către inimi

pâlpâirea flăcării dinăuntru    

trezește la viață spiritele adormite

apropie sufletele înghețate  de frigul năzuros al zilelor

și al nopților

configurează personaje împinse la limită

ca în Galeriile Saatchi Art

ceara gălbuie se scurge pe-alături

și se-ntărește în forme bizare în oala de lut

doar flacăra tremură docil și ireal umbrele

tavanele

pereții

fără să-i pese de gerul de-afară

care adună toate florile de gheață ale iernii

în ferestre

de curgerea abstractă a timpului

în urma căruia aud din nou ropotul copitelor inorogului

încălecat de aceeași femeie îmbrăcată sumar

într-o rochie roșie

călare

la fel cum se întâmplase și mai înainte

tot în Decembrie

când rămăsesem însingurat înăuntru-mi

spânzurat de inimă

în propria-mi deznădejde

chiar acolo

dedesuptul candelei

în care abia mai licărea un strop de lumină

ca o speranță…

Mai mult...