Si-a zis că-l cheamă Brâncuși
mă întorsesem atunci la mijloc de Martie
Babele își scuturau cojoacele de zăpadă
tu înălbeai cerul cu cearșafuri
bunica
mai încolo
învârtea într-o cratiță norii
cineva tăiase mărul din dreptul ferestrei
furase și cele câteva mere de aur
rămăsese doar un ciot în mijlocul curții
(precum un scaun stigher la o masa înmărmurită a tăcerii!)
de care mă-mpedic
„de ce ați tăiat mărul?” întreb
și-mi aud propriu glas ca un glonț rătăcit
cum mi se înfige în creier
tu îți zdrobești ultima lacrimă
de ascuțișul taios al liniștii
(bunica nu mai are lacrimi de mult!)
„nu știi? mă întrebi la rându-ți
din lemn de cireș se cioplesc scaune ale tăcerii
și păsări măiestre?
și-a zis că-l cheamă Brâncuși”…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 14 decembrie 2018
Vizualizări: 1691
Poezii din aceiaşi categorie
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Spaime
navighez pe același fluviu învolburat al timpului
în bărcuța mea denumită viață
valurile mă poartă în toate părțile
se prăbușesc peste mine
abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă
albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile
pe care nu le vor urma niciodată
imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele
Maria
îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri
îl sufocă
nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului
cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp
nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria
la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale
vom procrea dint-un instinct ancestral
într-o lume sinistră a lui Poisedon
fără țărmuri
era glciară a început
peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși
și ne vor reda pietrei
Oare de ce doar unii...!
Oare de ce doar unii au dreptate
Și când greșesc nu dau socoteală,
Oare nu suntem toți egali în lege
Pedeapsă să primim după greșeală?
Oare de ce doar unii sunt norocoși
Iar pentru alții norocu-i floare rară,
Când este scris că toți venim egali
Iar după, mulți avem o viață amară.
Oare de ce doar unii dețin bogății
Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,
Chiar de muncim din zori în noapte
Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.
Oare de ce doar unii vor să fie învățați
Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,
Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință
Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.
Oare de ce în lume există nedreptate
Și ne mințim unii pe alții neîncetat,
Când bine-ar fi să pedepsim minciuna
Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!
Prietenie cu gust de cappuccino
Scriu despre prietenie căci,
E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.
Când ma surprind gândind despre acest mister
Parcă am un clei în sertarul din mintea mea
Unde se află astfel de momente din trecutul meu.
Trăind în secolul 21 se pare că
Am așteptări prea mari,
Poate îmi doresc prea mult,
Sau poate ofer prea puțin,
Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții
Și atrag oamenii nepotriviți
Care transmit că nu trebuie să am așteptări.
Greșită am crezut că sunt,
Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.
Dar greșit e timpul în care mă aflu.
Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.
Dureri ascunse
Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări
cu aripile frânte,
crezusem că era o suferință ca toate altele,
nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste
sau din prea puțină,
dimpotrivă,
suferința te întărește,
o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea
că a pierdut cerul,
când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului
nu mai ai de ales,
din clipa aceea aparții Cosmosului,
fără aripi o păsăre moare de inimă rea
într-un ultim și cutremurător cântec,
Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,
pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,
este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,
precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor
nesemnată de nimeni...
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Spaime
navighez pe același fluviu învolburat al timpului
în bărcuța mea denumită viață
valurile mă poartă în toate părțile
se prăbușesc peste mine
abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă
albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile
pe care nu le vor urma niciodată
imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele
Maria
îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri
îl sufocă
nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului
cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp
nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria
la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale
vom procrea dint-un instinct ancestral
într-o lume sinistră a lui Poisedon
fără țărmuri
era glciară a început
peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși
și ne vor reda pietrei
Oare de ce doar unii...!
Oare de ce doar unii au dreptate
Și când greșesc nu dau socoteală,
Oare nu suntem toți egali în lege
Pedeapsă să primim după greșeală?
Oare de ce doar unii sunt norocoși
Iar pentru alții norocu-i floare rară,
Când este scris că toți venim egali
Iar după, mulți avem o viață amară.
Oare de ce doar unii dețin bogății
Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,
Chiar de muncim din zori în noapte
Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.
Oare de ce doar unii vor să fie învățați
Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,
Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință
Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.
Oare de ce în lume există nedreptate
Și ne mințim unii pe alții neîncetat,
Când bine-ar fi să pedepsim minciuna
Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!
Prietenie cu gust de cappuccino
Scriu despre prietenie căci,
E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.
Când ma surprind gândind despre acest mister
Parcă am un clei în sertarul din mintea mea
Unde se află astfel de momente din trecutul meu.
Trăind în secolul 21 se pare că
Am așteptări prea mari,
Poate îmi doresc prea mult,
Sau poate ofer prea puțin,
Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții
Și atrag oamenii nepotriviți
Care transmit că nu trebuie să am așteptări.
Greșită am crezut că sunt,
Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.
Dar greșit e timpul în care mă aflu.
Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.
Dureri ascunse
Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări
cu aripile frânte,
crezusem că era o suferință ca toate altele,
nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste
sau din prea puțină,
dimpotrivă,
suferința te întărește,
o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea
că a pierdut cerul,
când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului
nu mai ai de ales,
din clipa aceea aparții Cosmosului,
fără aripi o păsăre moare de inimă rea
într-un ultim și cutremurător cântec,
Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,
pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,
este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,
precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor
nesemnată de nimeni...
Alte poezii ale autorului
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Orgolii nemăsurate
Când spui „eu”
minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul
din această ecuație complicată a vieții
.
cu atâtea necunoscute ...
„Amarnic Ghilgameş mi-l plânse pe Enkidu” .
"Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă
aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu?
Spaima mi s-a cuibărit în inimă:
înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu.
Pentru a mă întâlni cu Uta-napiştim, fiul lui Ubar-Tutu,
am pornit la drum şi merg cu toată graba.
Iată că s-a lăsat noaptea,
şi am ajuns la cheile munţilor; am văzut lei,
şi eu,Ghilgameş, m-am temut;
am ridicat capul; mă rog fierbinte zeului Sin'.
Către Iştar, cea slăvită, se înalţă rugile mele smerite.
O, zei ai nopţii, ţineţi-mă teafăr!"
.
e greu să-ți imaginezi Universul acesta în lacrimi
în unele locuri verbul a simți nu se conjugă cu auxiliarele
a avea sau a fi
ochii nu au conexiuni la inima și nu există nicio punte Eistein-Rosen
spre Câmpul Akashic din creier (o Norvegie fascinantă a fiordurilor!)
sintagma „viață” nu apare în Marele Dicționar Intergalactic
găsim, în schimb, definit instinctul primar,
acel impuls necontrolat al antimateriei,
Big Bang-ul,
imboldul imanent al mașinii de a distruge fără mustrare de cuget,
în Cosmos regretul este ceva fără o explicație științifică,
un eufemism,
lacrima o stare de agregare a materiei,
dragostea atracția dintre doi poli ai conștiinței
de tip opus
prin contopirea acestora
zadarnic cutreierase Enkidu tot Universul
învinsese monstru Humbaba și Taurul Ceresc
Iștar, stăpână peste Sagittarius și peste alte trei milioane de găuri negre
din Calea Lacteii
aliniase de jur împrejuru-i toate stele arzătoare
absorbind înăuntru-i quasarii rătăcitori
praful stelar
supernovele bătrâne, în colaps,
lumina...
Personificări
în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță
cel puțin una
nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc
de-a v-ați asunselea
pierzi tramvaiul în drum spre servici
nu moare nimeni
vine altul
te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului
te ridici în alt gând
prima lecție la cursul primar despre viață
fără profesor
începe mereu cu speranța
Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs
pare o poveste pentru copii
în fapt
aceasta este definiția subliminală a speranței
marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică
statuia vivantă din Cișmigiu
la fel
personificăm totul la modul comic
scaunele lui Eugène Ionesco
în camera goală
rămân de departe singura realitate palpabilă…
Afaceri de succes
mașina infernală a Timpului încapsulează
clipele vieții mele trăite
în pilule din plastic
un robot înscrie data procesării
luna
anul
altul sigilează cutiile din carton în loturi
pe ani bisecți
ultimul imprimă denumirea comercială
( balsam concentrat de viață!)
de exemplu
instrucțunile de folosire
( de preferință a se utiliza în băile de melancolie!)
termenul de valabilitate nedeterminat
dar nu mai mult de o viață
condițiile de livrare standard
adică în două zeci și patru de ore
plata prin card bancar sau ramburs
la alegere
în zilele când nu mai poți suporta râia melancoliei
strivești între degete 1-2 capule din plastic
deasupa căzii cu apă fierbinte
cu mireasmă de lemn de argan
santal
sau Quebrancho
prezentă în toate clipele și împrejurărările vieții
unele cu iz de țevă de eșapament
de groapa de gunoi
sau cu alte izuri
apoi te purifici în balsmul acesta
până îți vine din nou rândul
la mașina infernală a Timpului
care încapsulează clipele tuturor vieților trăite
în pilule otrăvite din fabricație
nerecomandate persoanelor cu insuficiență transcedentală…
Floare de colț
iubirea ta îmbrățișează tot infinitul
așezat între noi
.
e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația
.
unde infinitezimalele particule de materie cuantică
adunate în jurul inimilor noastre
se amestecă omogen
.
transformându-se într-o singură particulă Higgs
fără sarcină
.
indestructibilă și umedă
.
ca o lacrimă
.
ca un fluviu de lavă care topește stânca
.
trezește urșii din hibernarie
.
reconfigurează toate graficele existenței
.
legile fizicii
.
reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație
.
e ceva inefabil
.
precum albastrul de Voroneț
.
întunericul impenetrabil în care înoată Universul acesta
.
ochii Papei Francisc
.
din care se revarsă un ocean de iubire
.
singurătatea tulburătoare a florii de colț
.
cândva o pasăre a dragostei
împietrită în zbor…
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Orgolii nemăsurate
Când spui „eu”
minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul
din această ecuație complicată a vieții
.
cu atâtea necunoscute ...
„Amarnic Ghilgameş mi-l plânse pe Enkidu” .
"Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă
aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu?
Spaima mi s-a cuibărit în inimă:
înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu.
Pentru a mă întâlni cu Uta-napiştim, fiul lui Ubar-Tutu,
am pornit la drum şi merg cu toată graba.
Iată că s-a lăsat noaptea,
şi am ajuns la cheile munţilor; am văzut lei,
şi eu,Ghilgameş, m-am temut;
am ridicat capul; mă rog fierbinte zeului Sin'.
Către Iştar, cea slăvită, se înalţă rugile mele smerite.
O, zei ai nopţii, ţineţi-mă teafăr!"
.
e greu să-ți imaginezi Universul acesta în lacrimi
în unele locuri verbul a simți nu se conjugă cu auxiliarele
a avea sau a fi
ochii nu au conexiuni la inima și nu există nicio punte Eistein-Rosen
spre Câmpul Akashic din creier (o Norvegie fascinantă a fiordurilor!)
sintagma „viață” nu apare în Marele Dicționar Intergalactic
găsim, în schimb, definit instinctul primar,
acel impuls necontrolat al antimateriei,
Big Bang-ul,
imboldul imanent al mașinii de a distruge fără mustrare de cuget,
în Cosmos regretul este ceva fără o explicație științifică,
un eufemism,
lacrima o stare de agregare a materiei,
dragostea atracția dintre doi poli ai conștiinței
de tip opus
prin contopirea acestora
zadarnic cutreierase Enkidu tot Universul
învinsese monstru Humbaba și Taurul Ceresc
Iștar, stăpână peste Sagittarius și peste alte trei milioane de găuri negre
din Calea Lacteii
aliniase de jur împrejuru-i toate stele arzătoare
absorbind înăuntru-i quasarii rătăcitori
praful stelar
supernovele bătrâne, în colaps,
lumina...
Personificări
în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță
cel puțin una
nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc
de-a v-ați asunselea
pierzi tramvaiul în drum spre servici
nu moare nimeni
vine altul
te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului
te ridici în alt gând
prima lecție la cursul primar despre viață
fără profesor
începe mereu cu speranța
Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs
pare o poveste pentru copii
în fapt
aceasta este definiția subliminală a speranței
marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică
statuia vivantă din Cișmigiu
la fel
personificăm totul la modul comic
scaunele lui Eugène Ionesco
în camera goală
rămân de departe singura realitate palpabilă…
Afaceri de succes
mașina infernală a Timpului încapsulează
clipele vieții mele trăite
în pilule din plastic
un robot înscrie data procesării
luna
anul
altul sigilează cutiile din carton în loturi
pe ani bisecți
ultimul imprimă denumirea comercială
( balsam concentrat de viață!)
de exemplu
instrucțunile de folosire
( de preferință a se utiliza în băile de melancolie!)
termenul de valabilitate nedeterminat
dar nu mai mult de o viață
condițiile de livrare standard
adică în două zeci și patru de ore
plata prin card bancar sau ramburs
la alegere
în zilele când nu mai poți suporta râia melancoliei
strivești între degete 1-2 capule din plastic
deasupa căzii cu apă fierbinte
cu mireasmă de lemn de argan
santal
sau Quebrancho
prezentă în toate clipele și împrejurărările vieții
unele cu iz de țevă de eșapament
de groapa de gunoi
sau cu alte izuri
apoi te purifici în balsmul acesta
până îți vine din nou rândul
la mașina infernală a Timpului
care încapsulează clipele tuturor vieților trăite
în pilule otrăvite din fabricație
nerecomandate persoanelor cu insuficiență transcedentală…
Floare de colț
iubirea ta îmbrățișează tot infinitul
așezat între noi
.
e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația
.
unde infinitezimalele particule de materie cuantică
adunate în jurul inimilor noastre
se amestecă omogen
.
transformându-se într-o singură particulă Higgs
fără sarcină
.
indestructibilă și umedă
.
ca o lacrimă
.
ca un fluviu de lavă care topește stânca
.
trezește urșii din hibernarie
.
reconfigurează toate graficele existenței
.
legile fizicii
.
reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație
.
e ceva inefabil
.
precum albastrul de Voroneț
.
întunericul impenetrabil în care înoată Universul acesta
.
ochii Papei Francisc
.
din care se revarsă un ocean de iubire
.
singurătatea tulburătoare a florii de colț
.
cândva o pasăre a dragostei
împietrită în zbor…