Autorul Cristi

Cuvinte pline in inimii zbuciumate

Ce bat laolaltă in seri parfumate

Litere legându-se intr-un vals mlădioas

Poezie cu iz primejdios

Fiecare cuvânt aiurit liniștește

Și sufletul necopt înflorește

Asemenea unei flori in miez de primăvara

Ce ridica de pe umeri o povară.

După o iarna grea, plină de zile osândite

Vara aduce slove inedite

Ca intr-o pânza totul se țese frumos

Și viața începe sa prindă sens prețios.

Sunt femeie, sunt mamă. Sunt și soția unui bărbat. Știu durerea ce înseamnă, Dar ştiu şi fericirea mea cu alţii s-o impart. Sunt femeie și plâng, La bucurie și necaz. Îmi port crucea în fiecare zi, Ieri, mâine, azi! Sunt femeie și știu ce înseamnă dor, Dorul cel nemuritor. Când îţi aştepţi fiica sau feciorul, Din lungul lor zbor. Sunt femeie și vreau să fiu fericită Doar asta îmi doresc. Nu vreau să fiu o ispită! Vreau să fiu iubită și să iubesc. (Poezie de Vladimir Potlog)

Mă fericea să mai aud,

Chiar și pentru un minut 

Glasul tău deja cărunt,

Aproape stins și surd..

Slove de duh și înțelepte 

Din ochii dragi, blajini 

Răzbat pân la rădăcini,

Stropindu -mä cu șoapte..

Cu zambet larg și visător 

Depänai etern memorii 

Și ne prinde iarăși zorii

În drumul nostru călător..

Oftezi,cuprins de toropeală,

Te retragi cu mii de scuze,

Cu bezele dulci pe buze

Și te stingi Intr o clipeală..

Rămas în mine,pe vecie,

Îmi lipsești nespus, părinte;

De-ar putea o rugăminte,

Să te trezească prin magie..

Închis într-o lume străină și-amară,
Privim spre alții cu pizmă și dor,
Cum viața lor pare o blândă vioară,
Fără de pete, cu pasul ușor.

Zidit între gânduri de beznă și vină,
Zâmbetul pare un palid suvenir,
Inima-n cioburi de el se termină,
În nisip negru, pierdut în delir.

Închis între ziduri, lipsit de speranță,
Plângând după visul ce pare un mit,
Ce-a fost în minte doar o distanță,
E azi de neatins și e mult prea obosit.

Închis, dar în piept o scânteie nu piere,
Cauți lumina prin bezna de-acum,
Alungi obscura și greaua durere,
Să faci speranței un petic de drum.

O picătură de foc și lumină,
Să o cultivi cu întreaga ta forță,
Inima arsă să redevină,
Din disperare, o vie torță.

Să vezi din cer o fărâmă, o parte,
Unde albastrul în ochi ți se-adună,
Lacrimi de viață, iar nu de moarte,
Când peste chin sufletul se răzbună.

Să prinzi un zâmbet adânc, în interior,
Să explodeze pe cerul cel sumbru,
Să simți în juru-ți al prietenilor,
Sprijin curat, fără urmă de umbru.

Prin brațe deschise și multă iubire,
Inima-n piept se va reîntregi,
Speranța va fi a ta regăsire,
Iar zâmbetul larg pe obraz va înflori.

În final, după chin și după soartă grea,
Iubirea și-a găsit, în sfârșit,
O casă nouă în inima ta,
Și-un soare ce pare regăsit.

14.04.26

Ochii fiind albaștrii sau verzi?
Dar vezi
Necunoscuți ei mie
Aș vrea și îmi doresc
Să citesc prin gene
Să cred ce vor putea sa îmi spună mie
Ai mei spun,vor,ascund
Dar gura îmi e de cuvinte pustie
Sau cu un zâmbet să îi răspund?
Când te aprinzi și arzi și te intimmidezi
Și te stingi în a ta colivie.

Să râvnești spre dorințe
Platonice sau omenești
Cum îi spui tu florii
Ca dorința tot vrea să înflorească
Că tare o îndrăgești
Dar ea e în altă grădină înalțată
Iar tu din depărtare
Arzi și te stingi și de ea te depărtezi.

În umbra cui voi mai striga, 

Căci totul împrejur e beznă, 

Și simt pe pleoape noaptea grea, 

Și-ntunecimea pân' la gleznă?

Mi-e urma pasului ca smoala, 

Și-n noapte totu-mi pare sferic, 

Mă prinde-n horă teama, boala, 

Și-n vene-mi curge întuneric. 

Azi stelele sunt tot mai negre,

Lumina lor e-a morții rază,

Atârnă cerul greu de veghe, 

Și timpu-n el se estompează.

Învăț să merg cu mâna-ntinsă, 

Prin bezna ce deja mă știe, 

Căci frica, dacă nu e - nvinsă,

Îți stă în suflet pe vecie. 

Și poate-n mine, sub povară,

Un licăr știe să rămână;

Chiar dacă viața-i numai seară,

Nu orice noapte e stăpână.

Din beznă scot mereu un nume, 

Și-l spun încet, să nu se frângă,

Iar pașii mei gonesc prin lume, 

Căci zorii zilei trebuie s-ajungă. 

Din mine cade-ncet povara,

Și rana nopții încet se coase, 

Iar soarta întoarce invers scara, 

Și pielea a ziuă îmi miroase.