1  

Adio !

 

Din trupul tău se-aude un ecou,

O umbră care-mi poartă amintirea,

De parc-a fost doar visul meu și-al tău,

În somnul ce cuprinse omenirea.

 

Sub pleoape-mi plouă un nor stingher,

Îmi curge printre vene nesfârșirea,

Dar mă dezbrac de tine, ca de cer,

Și ard până la scrum toată iubirea.

 

Se stinge-n suflet ultimul jăratic,

Și teama, ca un zeu fără altare,

Îmi scrie-n trupul meu tomnatic;

Să nu te chem, și nici să cer iertare.

 

În locul tău rămâne un pustiu,

O carte arsă, plină de poeme,

Ce nu s-au spus, dar care știu,

Că îmi vor plânge nopțile boeme.

 

Și dacă-n zori m-aș mai întoarce iar,

Ar izbucni în mine un război,

Aș rupe timpul, ca pe-un calendar,

Și mi-aș lua iubirea înapoi.

 

Nu mai aștept nimic, și totuși stau,

Cu mâinile pe tâmple, ca-ntr-o rugă,

Și tot încerc din mine să te iau,

Ca să mă pot opri din fugă…

 

N-am să te chem și nici n-am să te iert,

Plecarea ta în mine voi strivi-o,

Reascultându-ți jalnicul concert,

Unde-ai cântat în toate piesele: Adio!


Category: Parting poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Adio !

Date of posting: 18 October 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 484

Log in and comment!

Other poems by the author

Fără poezie

 

Am renunțat demult la a mai scrie,

Și-am pus condeiul la păstrare,

Dar simt mereu că fără poezie,

Bolesc agonic fără vindecare.

 

Și zac ca-ntr-un spital de boli mintale,

Dar hotărât să nu mai scriu nimic,

Și orice vers ce îmi mai dă târcoale,

De el, de-îndată mă dezic.

 

Mă uit la cartea de pe masă,

Şi-o simt că vine peste mine,

Cuvintele din ea mă apasă,

Și fără poezie nu mi-e bine.

 

O muză îmi stă mereu la căpătâi,

Și-mi seacă setea de a scrie,

Că astăzi nu mai trebuie nimănui,

Eterna și frumoasa poezie.

 

Vă anunț acum premeditat,

Că veți citi doar coduri digitale,

Căci ce s-a scris s-a defăimat,

Și interzis în cărțile școlare.

 

A dispărut cuvântul cititori,

În lumea ce trăiește în confuzii,

Și-a apărut spital de scriitori,

Unde găsim poeții în perfuzii.

More ...

Libertatea fără aripi

 

Ce să mă fac cu libertatea fără aripi,

Când cerul mă străbate până în pământ, 

Când visul, steaua ce-mi bătea în noapte, 

Mă cheamă prin lumini ce ard căzând?

 

Am dezlegat din suflet toate nodurile strânse, 

Dar lanțul lor, topit, mi-a curs în vene reci;

Și-acum sunt liber — un freamăt care merge,

Cu pași mărunți pe-al sorții lungi poteci. 

 

Mi-am smuls din umeri dorul de înalturi,

Și-l țin în brațe strâns, ca pe un zeu;

Căci libertatea, o rană fără margini,

Mi-a dat un zbor, dar zborul nu-i al meu.

 

Cui să-i mai cer hotar, cui să-i mai cer cădere,

Când nu mai am nici zid, nici rădăcină-n lut?

Sunt ca un vânt ce-adie în tăcere,

Și-n propria-i suflare s-a pierdut.

 

O, dați-mi iar o colivie cu ferestre,

Să pot visa că cerul e aproape, viu, 

Căci libertatea fără aripi este

Doar un deșert de lacrimi și pustiu. 

More ...

Rugăciuni în lanțuri

 

Mă-nchin la cuiul din perete,

C-au interzis icoana, 

De rai îmi este sete,

A început prigoana.

 

Privirea mi-e vânată,

Când ochii-s înspre cer,

Iar carnea-i vinovată,

Când rugăciunea cer.

 

În cicatrici te port,

Of, Domnul meu Hristos,

Iar biciul îl suport,

Când sfârtecă pe os.

 

Cu lacrimi scriu pe zid,

Durerea ce mă poartă,

Și-n temniță-mi închid,

Trăirea cea deșartă.

 

Zăvoare mi se pun,

Pe buze și pe gând,

Ca ruga să n-o spun,

Și sufletul să-mi vând.

 

Văd cerul fără zare,

Iar pașii mi se-opresc,

Și focul de-altădată, 

Nu pot să-l mai trăiesc. 

 

Azi trupul mi se duce,

Spre bici și spre osândă,

Și-n spate a mea cruce, 

Pe jumătate-i frântă.

More ...

Sunt...

 

 

Sunt o poveste,

A inimii tale,

O floare ce crește,

Cu mii de petale.

 

Sunt cântec de dor,

Al iubirii pierdute,

Un câmp de mohor,

Cu flori necrescute.

 

Sunt lacrimi vărsate,

Din ochii-ți fierbinți,

Clipe deșarte,

Și lungi rugăminți.

 

Sunt doina de jale,

Din sufletul tău,

Frunza, ce-n cale,

Ți-o cântă mereu.

 

Sunt mersu' înainte,

Poteca, cărarea…

Icoanele sfinte,

Ce-ți plâng supărarea.

 

Sunt umbra la umbră,

Înger de pază,

Iubirea ce-ți curmă,

Tristețea ce-oftează.

 

 

More ...

Ultimul drum

 

Azi am plecat pe ultimul drum,

Cu îngerul plângând pe umăr,

Purtam în plete vin și scrum,

Femei și dansuri fără număr.

 

El tot plângea pe înfundate,

Oprind la crâșma lui Satan,

Şi am băut pe nemâncate,

Plătind ca-ntodeauna cu un an.

 

Pe toți i-am cheltuit cu ardoare,

Şi nu mai am o zi în buzunare,

Aș mai lua puţin de la fârtaţi,

Dar toţi sunt lefteri şi plecaţi.

More ...

Am scris...

 

Am scris despre viață și moarte,

Cu slove din carne și sânge,

Cu lacrimi și clipe deșarte,

Cu plânsuri ce ochiul își plânge.

 

Am scris despre tine și îngeri,

Cu nesomn și clipe amare,

Despre mine și marile frângeri,

Despre gândul ce nu vrea să mai zboare.

 

Am scris despre oameni și lume,

Despre abstract și  divin,

Cu versuri ce-aveau să rezume,

Unde plecăm și de unde venim.

 

Am scris despre scris și înscrisuri,

Despre cosmos și ce-a mai rămas,

Dar lumea cu ale ei compromisuri,

În proteste de stradă le-a ars.

 

Apoi s-au strâns să mă-nfrunte,

Insultându-mi întruna versetul,

Și mi-au scris cu jăratec pe frunte:

Iată poetul...!

More ...

Poems in the same category

Ultima muză

Ce-mi aducea aminte iar de tine erau frunzele-n timp de uscare,

Acestea erau ochii tăi, ce mă priveau în întuneric,

Și brațele-ți sunt frigul rece, ce predominant îl tot simt toamna,

Și mă ridică și mă lasă mult prea rapid ca un nemernic...

 

Îmi erai tot o muză despre care tot scriam...

Te contopeam în versuri de amor pe timp de seară...

O bleagă ce purta atâta chin fără ca nici măcar să știe,

Iubirea de cândva a ajuns să îi devină iar povară...

 

Urât-am să te urăsc eu toată viața...

Pentru cum m-ai transformat în noapte-n zi,

Urât-am să te port povara vieții fără milă,

Că n-ai știut sufletul curat a mi-l iubi.

More ...

Gustul sec al plecării

Mi-ai arătat în cupe sfinte

Cum arde taina unui vin,

Dar ai plecat fără cuvinte

Și mi-ai lăsat paharul de dor plin...

De dor, de jale, de suspine,

Căci licoarea ta n-ai vrut s-o lași,

Și-n loc să strig după tine,

Să blestem grabnicii tăi pași

Am pus tot jarul pe hârtii.

Scriind sute de poezii....

 

Văzând cum setea mă doboară

Și cât imi este de greu,

În loc să urlu-n prag de seară

Și să blestem numele tău,

Să sparg paharul de perete

Și să mă răzbun pe destin...

Am plâns în rânduri lungi, secrete,

Gustând din propriul meu venin.

 

Mi-ai dat iluzia curată

Și mi-ai lăsat sufletul frânt,

Licoarea ta de altădată

S-a preschimbat acum în plâns.

Și-n loc să strig, să caut vină,

Să bat la porți ce s-au închis...

Las doar o urmă de cerneală

Pe foaia unde te-am tot scris.

More ...

Vreau o mamă și un tată

Vreau o mamă ce mă ține strâns la piept,

Ce știe să-mi șoptească: „Te iubesc, te aștept.”

Să-mi mângâie fruntea când somnul mă prinde,

Să-mi spele durerea când lumea m-atinge.

 

Vreau un tată ce râde și-mi spune povești,

Ce-mi dă aripi să cred în visele-mi pești.

Să fie un stâlp când furtuna mă strânge,

Să-mi arate că lumea nu-i doar durere și sânge.

 

Nu vreau strigăte, lovituri și tăceri,

Nu vreau uși trântite, nici plânsete-n seri.

Vreau o casă cu suflet, cu dor și cu soare,

Nu ziduri reci ce mă lasă-n uitare.

 

Vreau o mamă și un tată ce se țin de mână,

Ce știu să ierte și să aducă lumină.

Vreau o familie, nu un câmp de război,

Vreau iubire sinceră, vreau să fim doi.

 

Dar dacă nu vine această poveste,

Mă voi ridica, cu răni și cu teste.

Voi fi mama și tata ce eu n-am avut,

Voi da mai departe iubirea ce-am vrut.

 

 

More ...

Sentimente nespuse

Sunt atâtea sentimente

Ce nu le pot explica,

Și mă doare sufletul

Că eu nu te pot avea.

 

Stau și mă gândesc la tine

Dacă te gândești la mine,

Oare ție îți e bine

Să mă vezi că nu sunt bine?

 

Mă complimentezi tu foarte

Și îmi spui că sunt specială,

Însă nu atât de tare

Ca tu să mă iubești iară.

 

More ...

În a șaptea așteptare

Privirea-mi îndreptată-n nori,

Răsare soarele în zori,

Luni în șir am pătimit,

Singurătate în suflet tipărit.

 

Singurătate plină de regret

Cănd concep al tău portret,

Doar el cu mine a rămas

Din viața mea cînd te-ai retras.

 

Lacrimă pe obraz îmi sprinteni

Și așteptarea conteni,

Inima-mi pierde în instanță,

În ochi nu mai port speranță.

 

Speranța trecea în disperare,

Vise în urne funerare,

Ultima zi răsare

În a șaptea așteptare.

 

(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)

More ...

Inca...

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍