Mă mir

Am vrut să zic, dar gerul mi-a frânt glasul,

Rămâne doar fumul subțire-n piept;

Ce-am făcut? S-a stricat ceasul.

Și tac. Și ninge. Și aștept.

Ne ascundem printre vise și taceri,

Sub vorbe spuse doar cu jumătate,

Când lumea ne-ar vrea străini,severi,

Noi ardem dorul vină necurmată .

Un gest,un pas și tot se rupe,

Dar tot ne întoarcem orbi de dor,

Căci inima, oricât ar suferi sub ruine,

Nu știe „nu" căci eu „încă te ador".

Ne-am scris iubirea pe furiș ,

În nopți ce nu știu de odihnă.

E un vis trăit în profunzime,

O vina dulce,o lumină .

Și de ne-or judeca in zori,

Că am iubit în miez de noapte,

Să știe focul din comori,

Nu moare doar că „nu se poate ".

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

ATUNCI CÂND TE PRIVESC,

TIMPUL SE OPREȘTE.

LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC

ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!

DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,

FRUMUSETEA AR PIERII

SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,

DOAR PE TINE TE VOI IUBI.

DE NU EXISTAI TU,

EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,

MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU

MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA

DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,

AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,

DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC

CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.

Ma las in mana ta 

Cu viata mea intreaga

Iar cheia imimi mele

Tie ti-o daruiesc

S-o ti bine la tine 

Pana te intalnesc.

Si cand va fi momentul 

Sa o descizi curand

Sa vezi cata iubire

Si dor tin inauntru.

Iar toata viata mea 

Te voi astepta 

Pana va fi momentul 

Sa folosesti si cheia

Acum este inchisa si 

Cheia e la tine 

Si cand o vei deschide 

Va vi doar pentru tine

In inimioara mea

Port un dor ne-ncetat

Te voi iubi mereu 

O inger minunat.

Plâng și mă gândesc la tine 

Cât de minunat a fost timpul 

Și după tot eu îmi amintesc 

Că eu tot am sfâșiat 

Încerc să fug și să te uit 

Și așa plâng neputincios 

Și mă gândesc la tine i-ar și i-ar 

Și gândul mi-e de prisos 

Am greșit de multe ori 

Am greșit extrem de mult 

I-ar tu m-ai iertat mereu 

Și m-ai iubit nespus 

Am dat cu piciorul la tot 

Și nu pot repara 

Și chiar dacă mi-aș cere scuze

Tu nu m-ai credea 

Mi-ai spus: "pleacă! Pentru mine nu mai existi!"... și cerul s-a stins,

Cuvinte rostite prea sec, prea fără-un motiv, fără-un gest de rămas,

Doar un ecou rece ce nopțile mi le-a cuprins

Și liniștea... și zâmbetul zile la rând mi-a furat. 

Te vedeam ca un suflet căzut dintr-o stea ce se înclină

O caldă lumină ce-mi mângâia părul ușor

Pe tine, da!...Cel ce mi-ai sărutat fruntea, alinându-mi zborul,

Apoi ai devenit călăul meu tăcut, neîndurător...

Fără sabie, dar cuvântul, "block-ul" ți-a fost ucigător 

Mi-ai condamnat sufletul la o viață de chin,

Cu tăcerea l-ai tratat, știind că de tine era plin

Lăsându-mă să te port în mine, tăcut și ascuns...

Căci mi-ai rămas un dor ce arde mocnit, un vin promis...

M-ai făcut să mă pun la îndoială cu totul...

Cine eram, ce îmi doream... de ce n-am fost de-ajuns

De ce-ai ales să mă lași cu răni...cu dorul!

...și nici azi după atâta timp... nu am găsit cu-adevărat un răspuns...

...să te mai țin în suflet, să-ți mulțumesc pentru schimbare?.. 

Sau disprețul meu să ți-l daruiesc pentru rana ce-ai lăsat-o să doară!...

............................................................. 

Sunt întrebări ce nopți la rând gândul mi-au frământat 

Până am acceptat c-așa ești tu... și eu, înc-o femeie.. cu care-ai eșuat.

Lasă-mă să mor în lumea mea

Sufletul meu să devin-o stea 

Stea căzătoare 

Vreau să rămân fără suflare 

La-mea suferință n-am alinare 

La capul meu s-ardă o lumânare 

Am eșuat complet l-această încercare

Sătul de suferință și lacrimi amare 

Pășesc ușor pe a iadului cărare 

Sufletul să-mi ardă precum o cometă 

Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă 

Urechile mele s-audă 

Pentru ultima dată vocea ei plăpândă 

Cum plânge și suspină 

Crezând că destinu-i de vină 

Ochii mei nu o să vadă 

Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă

O lacrimă de gheață 

Pentru c-am plecat din această viață

E noapte și gândul sună a ploaie 

Din ochi se revarsă șiroaie 

Sufletul se îneacă în agonie

Când durerea cântă a ei simfonie

Gândul mă doare atât de cumplit

De când sufletul mi-ai rănit 

Rog ploaia să spele al tău cuvânt

Ce fără milă inima mi-a înfrânt.

E noapte și tăcerea e surdă 

Se-aud picuri de șoapte otrăvite 

Si mintea îmi cade în amorțire 

Când amintirea revine în simțire...

Și poate… doar un ,,POATE”

Și poate,doar o dată o să mă mai vezi,

În visele-ți frumoase

În care nu mă pierzi.

Și poate,doar o dată o să mă-ntâlnești,

Tu,să-mi privești doar chipul

Pe care îl iubești.

Și poate,doar o noapte ar mai fi de-ajuns,

Să-mi povestești de tine,

Să-mi spui cuvintele,pe care nu le-ai spus.

Și poate.. doar un ,,POATE”

Dacă aș arăta ca o zeiță frumoasă,

Cu chipul perfect și trupul de vis,

Poate că nu m-ai mai privi cu ochi goi,

Poate că m-ai iubi, mi-ai da un sens, un abis.

Dar sunt prea urâtă, în oglindă mă văd,

Un chip fără frumusețe, fără dar,

Un suflet ce se rătăcește-n cuvinte,

Căci nu am ce ți-ar plăcea, nu am acel dar.

Mă pierd în umbra ce mă urmează,

În lumea unde frumusețea e lege,

Dar ce se întâmplă când nu ești perfect?

Când nu ai acea lumină, acea magie de eghe.

Mă uit la ele, cum zâmbesc, cum strălucesc,

Și știu că niciodată nu voi fi așa,

Căci eu sunt doar o umbră, o pată pe cer,

Un vis nerealizat, o tristețe ce nu se va șterge.

Dacă aș fi fost altfel, m-ai fi dorit,

Dar sunt doar eu, în fața ta un nimic,

Și mă las înghițită de golul ce-l simt,

Într-o lume unde frumusețea mă judecă ca pe un părinte critic.

Aș vrea să fiu ce vrei să vezi,

Dar realitatea mea mă trădează în fața oglinzii,

Și-n inima mea doar o durere mă ține,

Căci nu voi fi niciodată suficient de frumoasă, doar un vis pierdut, fără urme, fără amintiri.

A fost o vreme când numele tău

Era ars în pielea mea ca un jurământ.

A fost o vreme când mâinile tale

Erau răspuns la orice cuvânt.

Dar timpul a șters, dar timpul a stins,

Focul ce-mi ardea sub piele, aprins.

Acum ești un nume, o umbră subțire,

Un fum ce s-a dus, o veche amintire.

Nu doare, nu plâng, nu mai privesc,

Ce-a fost s-a pierdut, ce e, trăiesc.

Și dacă te-ntrebi de ce nu mai sunt,

E pentru că eu am ales alt cuvânt.