Insomnie

 

Umbra mi-a înțepenit pe ușă,

Râde luna din fântână,

Focul vântură plângând cenușă,

Până ziua încet se-ngână.

 

Noaptea molfăie o ziuă albă,

Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,

Pe ferestre îmi crește iarbă,

Gându-mi paște pe sub pat.

 

Mintea-mi rumegă o amintire,

Ochii mi-au făcut de treaz hernie,

Și citesc orbește din psaltire,

Despre îngeri, vis și insomnie.

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Insomnie

Date of posting: 28 февраля

Views: 345

Log in and comment!

Poems in the same category

Ieftin sau scump

Cel hapsân dorește tare,

Să aibă câștigul mare.

Chiar de marfa lui nu trece...

El preferă că să stea,

Și de marfa s-ar strica..

Unii ce se mulțumesc,

Cu-n câștig mai omenesc,

Își vând toată marfa lor,

Ajutând semenii lor.

Cel mai umilit se pare...

E producătorul care...

Muncește din greu mereu,

Văzând cum produsul său,

E vândut la un preț care..?

Nu are mare valoare.

Și noi suportăm, zic eu,

Ne e greu a cumpăra,

Și de am dori cumva,

Nu avem nici o putere..

Să ajutăm pe cineva..

Chiar simțim aceea durere,

Când dormim a cumpăra.

 

More ...

Teatrul

Lumea întreagă este teatrul!

De mergi la teatru,

Lumea dispare și reapare

Ca o scamatorie de circ!

Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!

Bufonii sunt oamenii toți,

Poartă măști de carnaval,

Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...

Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,

Mai rar virtuoșii....

Toți se salută respectuos,

Știindu-se foarte bine

Încă din copilarie,

Cunoscându-se fără măștile

Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,

Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,

Desigur,fără să deranjeze prea tare...

Cum credeți voi actorilor

Că teatrul nu are viitor?

Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,

director,casier...?

Omule dragă,tu ești toate acestea!

Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!

Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,

Mâine dimineață vei relua același scenariu,

Apoi iarăși și iarăși și iarăși....

Te rotești în propria-ți piesă,

Ai învățat perfect rolul,

Îți va fi imposibil să evadezi,

Pentru că tu însuți ești teatrul!

Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,

Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,

Chiar dacă scena este aceeași,

Și piesa sau spectatorul se schimbă...!

(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Rondelul lumii date-n dar

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare,

Cum negustoru-ntr-un bazar

O plată pe obiect își are.

 

Iar prețul nu-i deloc amar,

Când mintea stă pe-mbelșugare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare.

 

Mă-ncred în orele ce sar

Cu-acea malignă usturare

Alegerea că-i pe cântar

În loc prin talerul mai mare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar!

More ...

Femeia

 

Cu furca aș pleca în cer,

Să-ncarc un car cu stele,

Apoi pe toate să le-ofer,

Numai femeilor rebele.

 

Să prind în mână sânul lunii,

Să mestec razele de soare,

Strângând în ciur apa furtunii,

C-apoi să pot scuipa răcoare.

 

Aș reclădi femeia din mătasă,

Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,

Aș pune-o la răscruce ca ispită,

Să moară inima de hepatită.

More ...

DISTOPIA

"Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,

De ți-ar trebui dovadă - doar privește-te, Condor:

Te-am recoltat deși erai un boț abandonat, murdar,

Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!

 

Ajută-ne să le trasăm o șansă la grandoare!

Făcând astfél, nu-ți vei plăti și datoria oare?

...Datoria unui fiu al Slăvitei Stăpâniri -

De-a-ndreptăți cu îndesat ale-arípilor foșniri?"

 

***

 

Vreo cin' sute de etaje de abis de'subtul său.

El - în vârf, scrutând șoimește, înspre nebulosul hău.

Ochii bulbucați și galbeni cată-n jos, lucind sticloși,

Arípile-i țâșnind obscure dintre umerii osoși:

 

Argintii odinioară, pe când proaspăt implantate,

Pe-acel puști al nimănui transfigurau în zeitate...

Dar Metropolis e-o mâzgă, deci cu fiecare an,

Mai erupe-un jeg pe creasta înăcritului titan.

 

***

 

Într-o neagră distopie, Cei creați de corporații

Împlinesc fără cârtire tot ce-ordonă birocrații:

Niște-actori, fără simțire, fără suflet, reci și duri,

Proiectați să camufleze a guvernului fisuri.

 

E-adevărat că sunt puternici, arătoși, scânteietori,

C-ai lor mușchi impresionează droaiele de privitori,

Că jonglează din privire fulger, apă, foc și gheață,

Și-i vezi zilnic în reclame la șampon anti-mătreață,

 

Însă, mută realitate, doar fațada e de ei -

Înăuntrul celor trupuri falnice, de semizei,

Zace-o inimă bolnavă, chiar o inimă de sclav,

Inimă înlănțuită într-un sistem fără morav,

 

Un sistem ce reciclează bebeluși abandonați,

Culegându-și de pe stradă viitorii săi soldați.

...Într-o neagră distopie, dragostea-i de mult uitată:

Un sugar din trei născuți își vede mama doar odată.

 

Iată-i, deci, scâncind în noapte, într-un hol încremenit:

Un ecou prelung de plânset în azilul adormit

Se înalță și izbește disperat pereții suri,

Ce înăbușă inerți suspinul zecilor de guri.

 

Înșirate-n două rânduri, paturi: niște tăvi de fier,

Căptușite înăuntru cu vechi zdrențe de boier -

Actele de caritate ale mândrelor elite,

Veșnici binefăcători ai plebei ăstea parazite.

 

E aproape miezul nopții... Plânsul brusc s-a domolit,

Căci prin zidul imbatabil... o figură s-a ivit...

Pălpâirea muribundă a luminii din salon

Își aruncă pala dâră... pe-un costum alb de nailon,

 

Un costum ce-adăpostește palpitațiile nervoase

Încercate de-o ființă în posturi primejdioase,

O ființă mult râvnită de-ai guvernului savanți,

Căci puterea ce-o posedă nu-i produs de laboranți.

 

Umbra lunecă prin sală, printre prunci, cu ochii uzi,

Glasu-i unduind în cântec ar topi și-un stol de juzi.

Dezvelindu-și pieptul dulce, cald, rotund, ocrotitor,

Doi orfani cuprinde-n brațe, alăptându-i iubitor.

 

Șapte ani în urmă Hades nou-născutul i-a luat,

Iar de-atunci și pân' acuma... sânii nu i-au mai secat.

Tot pe-atuncea, într-o seară, lăcrimând la un perete,

S-a trezit trecând printr-însul, de parc-ar fi fost burete.

 

A crezut că-i dereglată: sâni ce-ntruna i se-umpleau

Și pereți ce dintr-o dată trupul nu-i mai sprijineau?!

Toate după ce-ngropase pruncul visurilor ei,

Cel menit să-i lumineze sărăcia din bordei?

 

Porni pe uliți, în neștire, hoinărind cu capul gol,

Ploaia răvășindu-i părul, potopind-o cu nămol.

Ca o salcie-n furtună arăta pășind spre pod,

Udă și descumpănită ca sirena în năvod...

 

Cum pășește ea mecanic, iată, își înalță capul -

Năpustindu-se-nainte, în șuvoi își lasă șlapul:

Chiar acolo, drept în față, suspinând sfâșietor,

Un copil, jertfit șoselei, de vreun mârșav trecător.

 

Însă-a noastră eroină nici n-apucă să-l privească:

Din văzduh o arătare cu alură păsărească

În picaj aterizează și-nhățându-l piere-n zbor -

"Purificatorul" străzii, cel supranumit "Condor".

 

Nici n-ar fi ghicit titanul, dar ivirea-i vulturească,

Țel trezise într-un suflet gata să se prăbușească,

Și de-ar fi scrutat din aer labirintul de sub el,

Nu-i scăpa acea femeie, ce-l urma pe jos fidel.

 

Călăuză fără știre a iscoadei spre ospiciu,

Și-a lăsat acolo prada asistentei de serviciu,

Iar a noastră eroină, strecurată prin pereți,

Număra, stupefiată, vreo cin'zeci de plângăreți.

 

Șapte ani de-atunci trecut-au, iat-o astăzi tot aici,

Potolind cu al ei lapte tânguirea altor pici.

Îi adorm cei doi din brațe - ea îi culcă grijuliu

Și oferă altor doi câte-un sân liliachiu:

 

Deși cu timpul constatase că al ei lăptos nectar

Sătura dintr-o sorbire cel mai nesătul sugar,

Și-ar dori-n mai multe piepturi să se poată diviza,

Așteptarea celorlalți izbutind a micșora.

 

"Ce se-nalță, ce dospește din acei orfani pe care

Îi hrăneam pân' la venirea seminției următoare?" 

E-ntrebarea ce-o frământă, după ani de alăptat,

Pe măicuța clandestină dintr-un cosmos depravat...

 

("Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,

De ți-ar trebui dovadă - doar privește-l pe Condor:

L-am recoltat pe când era un boț abandonat, murdar,

Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!")

 

Taina crudului sistem de mult putea s-o deslușească

Din moment ce niciun zid nu-i prea gros s-o stăvilească.

Numeroasa compensare a copilului pierdut

Îi ocupă, însă, noaptea, pân' la ultimul minut...

More ...

Speriata

Fetitele speriate nu se coc în femei. 

Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze. 

Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri. 

Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari. 

Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.

Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.

Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei. 

Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.

More ...

Other poems by the author

De-aş putea…

 

De-aş putea să nu mai plec de-acasă,
Să nu-mi las pruncii singurei,
Hârjoana noastră pe sub masă,
Să fie pururea cu ei.

De-aş putea când sunt departe,
Să întind braţele spre cer,
Să sfărâm ce ne desparte,
Să fiu luna de pe cer.

Să pătrund când seara-i neagră,
Cu a mea rază prin fereastră,
Şi să-i mângâi noaptea întreagă,
Ca o mână părintească.

More ...

Între coperţi

 

Pentru tine sunt greu de citit, 

Sunt un roman cu multe volume,

Ce cred că va fi tipărit, 

Pentru generații postume. 

 

Sunt un sonet shakespearian, 

Citit în al lumii spectacol,

De un prinț anglican

Hărăzit de profeți și oracol

 

Sunt o baladă asaltată de zei, 

Cântată prin Olimp câteodată,

Pe câmp printre lupi, printre miei,

Și de pruncii rămași fără tată.

 

Sunt poezia ce durerea-ți alină, 

Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche, 

O stea căzătoare dintr-o noapte senină, 

O șoaptă rostită într-o limbă străveche. 

 

Pentru tine sunt greu de citit, 

De aceea mă iubești și mă ierți, 

Iar eu te privesc mereu fericit, 

Din lumea de aici, dintre coperți. 

 

More ...

Mai lasă de la tine…

 

Mai lasă de la tine câteodată,

Și pune-ți lacătul la gură,

Că vorba odată aruncată,

Împrăștie venin și ură.

 

Mai rătăcește printr-o carte,

Și adulmecă cuvinte noi,

Şi începe zilnic a le împarte,

La cei mânjiți de tine cu noroi.

 

Mai pune capul jos pe pernă,

Şi fugi cu gândul în văzduh,

Şi lasă dragostea maternă,

Să te cuprindă ca pe-un prunc.

 

Mai lasă de la tine creștinește,

Atunci când ești obijduit,

Căci sufletul se îndumnezeiește,

Din oful celui oropsit.

 

Mai caută să cucerești pustiul,

Și poartă-ți crucea fără ofensă,

Și va veni la tine de îndată Fiul,

Cu veșnicia în ceruri, recompensă.

 

More ...

Adio!

 

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

 

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

 

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

 

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

 

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

 

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

 

More ...

Trăiri contorsionate

 

Strigătul mi-e plânset,

Plânsul mi-e rânjet,

Rânjetul mi-e zâmbet,

Zâmbetul mi-e grimasă,

Iar grimasa mi-e urlet.

Urletul mi-e geamăt,

Geamătul mi-e suspin.

Suspinul mi-e mângâiere,

Iar mângâierea, strigătul meu,

Cufundat atemporal în tăcere.

More ...

Sfârşit …

 

E urât, e urât …

Cad copaci, plâng stele,

Se frâng destine, se topesc suflete…

Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,

Oamenii tac.

 

Soarele aruncă lumini negre,

Natura supraveţuieşte prin perfuzii,

Apa a devenit sânge iar sângele venin,

Animalele au devenit oameni,

Iar oamenii animale…

Urlă oamenii, urlă sinistru,

Animalele tac.

 

Pământul fuge după Marte,

Marte se ascunde după Venus …

Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.

Oare ce se întâmplă pe Pământ?

 

E urât, e urât…

Cad copaci, plâng stele,

Se frâng destine, se topesc suflete …

Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,

Oamenii tac.

 

Cad rânduri de viaţă,

Mor fulgere, se mistuie ape,

Plâng demoni, chiuie îngeri …

Florile muşcă din buruieni,

Oamenii muşcă din oameni,

Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.

 

Nu se mai respectă nimic,

Îşi bat joc de noi …

Ne batem joc de noi.

Să iasă cineva să facă ordine …

Hei, Stalin nu încerci?

Tu, Hitler, unde fugi?

Nu mai avem conducători adevăraţi,

La toţi le este frică …

Ne simţim mai bine în această frică.

 

E urât, e urât …

Cad copaci, plâng stele,

Se frâng destine, se topesc suflete …

Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,

Pământul geme, haosul urlă,

Păcat că nu mai sunt cei care tac.

 

More ...