Sunt eu, numai eu…

 

Prăbușit undeva în abisul din mine,

Departe de orice trăire frumoasă,

Poarta iubirii am închis-o spre tine,

Amorul visat strivindu-l din faşă.

 

Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,

Un cântec urlat se aude din iad,

Tortura îmi chinuie și ultimul gând,

Grotescul lumii îmi e camarad.

 

Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,

Precum un vulcan arunc priviri reci,

Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,

Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.

 

Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,

Alergătura îmi este calcifiată în os,

Dorm pe ruine de falnice ziduri,

Și privesc uneori, spre trecut, curios.

 

Lacrimi erup din ochiu-mi curat,

Trăirile avute cândva, se topesc,

Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,

Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.

 

Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,

O suflare de viață pogorâtă din cer,

Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,

Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Sunt eu, numai eu…

Date of posting: 11 января

Views: 418

Log in and comment!

Poems in the same category

Timp

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

 

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

 

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

 

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

 

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

 

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

 

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

 

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

 

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

More ...

Dor de viață

O, veac preaplin de sine și miop,
Umflat de X-zeciști fardați cu ode,
Ce sunt slăviți pe parc-ar fi o sectă
Și-s peste tot, un fel de pandemie,
Îmi vine-un dor nespus de poezie,
De Eminescu, cu rima lui perfectă
De Barbilian cu-a lui Uvedenrode
Și de Coșbuc, cu versul lui cel șchiop!
..
Cauți degeaba clasicii prin vreme,
Că-s prizonierii pseudelor poeme
Nu mai au aer, sufocați de moarte
De făcăturile datului din coate,
De-nchipuirile celor ce știu să scrie
Iar scriind spunând că-i poezie,
Însăilări neroade de cuvinte
Ce spun nimic, un nimic ce minte!
...
O, veac nărod și plin de nerozie,
Aduni trei rânduri și spui că-i poezie,
Degeaba râzi, fiind demn doar de plâns,
Se-aud cei vechi, de unde i-ai ascuns,
Dar îi învelești pe X-zeciști în ode,
Nedemni de versul din Uvedenrode!

More ...

Sfârşit

 

Taie-mi din Lună o felie,

Şi fă-mi o lunadă,

S-o beau pe banca pustie,

Acolo în colțul de stradă.

 

Pune în ea și-ntuneric,

Înmoaie și vârful la coasă,

Şi râde întruna isteric,

Şi fă-te frumoasă.

 

Rupe și-o bucată de stea,

Şi pune-mi pe frunte,

Şi lasă-mă aici undeva,

Apoi fugi de te-ascunde.

 

Mai lasă, înainte de fugă,

Pe banca cea rece de fier,

O oră, s-o am pentru rugă,

Că poate-o s-ajungă la cer.

 

Mi-e cald, și banca-i ferbinte,

Hai du-te tu moarte înainte,

Așteaptă-mă acasă cuminte,

Frumoasă și fără veșminte.

 

More ...

Dor

Stau si mii dor,mii dor de mor,

As vrea sa pot sa zbor,spre cer sa cer de la Dumnezeu ajutor...

O putere ,sa-mi dea sperante sa sper,

Ca vocea Ta o voi recunoaste ,cind o sa coboare din cer.

Sa cer de la Tine mingiiere,

De care atit de mult am nevoie...

Se spune c-adevarata viata nu-i pe pamint,

De-ar fi adevarat,acum n-as mai sta sa scriu plingind.

As astepta sa mor, sa fiu parte din eternitate,

Sa fiu fata de tine un pic mai aproape.

 

 

More ...

Icoana

O icoană de-i primită,

Viața ta este sfințită.

Ți-a aduce aminte mereu,

Căci ești doar cu Dumnezeu .

De te rogi privind la ea,

Domnul te va ajuta.

Este o minune care,

Ajută la fiecare.

Când icoana lăcrimează,

E semn că ea te veghează.

Maica sfântă e cu noi,

Plânge, știe de nevoi ,..

Ea ne ajută tot mereu,

Se roagă la Dumnezeu.

Tot ce face pentru noi,

E să scăpăm de nevoi.

More ...

Se lasă noaptea...

 

Se lasă noaptea-n trup și peste pleoape,

Puterile îmi sunt acum înspre amurg,

Mi-e pielea galbenă iar toamna e aproape,

Și din copacul vieții toți anii mi se scurg.

 

Și iarba crește peste mine tot mai deasă,

Iar ochiul meu se pierde printre rădăcini,

Și simt pământul cum fruntea mi-o apasă,

Și mă înțeapă-n suflet păduri de mărăcini.

 

Lumina mea e aici din ce în ce mai fadă,

Iar gustul vieții îmi pare acuma mai amar,

Mă uit pe cer cum stele dorm grămadă,

Sub mângâierea lunii întinsă pe-un altar.

 

Sunt desfrunzit de amintiri și totu-i întâmplare,

Iar focu-n sobă trosnește întruna a bun rămas,

Mă strigă sânul mamei să-mi deie de mâncare,

Și casa părintească să vin măcar pentru un ceas.

 

Acuma, somnul de o clipă, îmi pare veșnicie,

Și, totuși, paharul morții îl voi gusta oricum,

Și, vai, ce toamnă e azi în lacrima-mi sălcie,

Și frunze, multe frunze stau galbene pe drum.

More ...

Other poems by the author

Epigrame XXXIII

 

Unei dive

 

S-a scris astăzi în jurnal,

Că a mai căzut o stea,

Dar, profesional...

Ea, era deja!

 

Covorul

 

Întrebând odraslele,

Ele mi-au spus pe șleau,

Covorul ura Paștele,

Că la Paște îl băteau.

 

Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri

 

Era temut ca adversar,

Până în ultima secundă,

Considerat ca unic cămătar,

Ce a dat... fără dobândă.

 

Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I

 

Au pus VAR pe stadion,

Dar i-ați găsit beleaua,

Și n-o mai dregeți din penson,

Ci dați direct cu bidineaua.

 

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

 

Calul l-a strunit cu vervă,

Călărind-ul fără frică,

Şi-l hrănea fără rezervă,

Nu cu ovăz, ci cu Urzică.

 

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

 

I-a zvârlit pe toți la rând,

Dar la Marius șade blând,

Nechezând, apoi explică,

N-am ce-i face... mă urzică.

 

Epitaf unui șomer

 

Ca să știe toți drumeții,

Doarme aici ca-n timpul vieții.

 

Principiul al doilea al corupției

 

Dacă un polițist acționează asupra unui infractor

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.

 

Principiul al doilea - postulat

 

Dacă un polițist acționează asupra unui superior

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.

 

Legea fecalostaticii

 

Un om intrat într-un rahat,

Este atras de acesta de sus în jos,

Cu o forță egală cu cât a furat,

Dezlocuind un puternic miros.

 

Legea presiunii

 

Presiunea exercitată asupra unui om,

Este invers proporțională cu educația sa.

 

Legea lui Om

 

Intensitate cu care omul trece prin viață,

Este proporțională cu studiile efectuate,

Și invers proporțională cu ce el învață,

De la dejecțiile aruncate de societate.

 

Unui șomer

 

I-au spus răstit toți de acasă,

Ba chiar și soața sa colerică,

Să-și caute o slujbă frumoasă,

Și de-atunci merge la biserică.

 

Unui actor

 

Rolul unui surdo-mut a prins,

Și-a jucat perfect, destins

Însă, din culise o știm,

Că sufleor... era un mim.

 

Voie bună

 

Fiecare din alt loc,

Reveniră la baracă;

Ea miroase a busuioc,

El miroase a busuioacă.

 

 

More ...

Aduceri-aminte

 

În gândul ce noaptea frământă,

Nesomnul îmi mușcă din pleoape,

Tristețea beată apare și-mi cântă,

Balade născute demult în agape.

 

Prieteni și clipe de vis au murit,

Mă mângâie un înger cu alba aripă,

Și zilnic de moarte mă simt urmărit,

Iar viața sub carne aleargă și țipă.

 

Și singur bocesc cu fruntea pe lună,

Săpând amintiri de uitări îngropate,

Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,

Iar oasele-mi sunt aproape uscate.

 

Departe sunt ele, nescrise și-uitate,

Frumuseți și amor, sărmanele clipe,

Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,

Să le port curajos în priviri, pe aripe,

 

Să zburăm peste boli, peste moarte,

Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,

În cuvinte timide ce vor umple o carte,

Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.

 

More ...

Epigrame XXIX

 

Evoluția științei

 

Omul nu e de bonton,

Se poartă ca un bufon,

E un pic și cam afon,

Și-i condus de un IPhone.

 

CFR-ului cu întârzierile imense

 

Peste o săptămână am o întâlnire,

La Constanța cu doi camarazi,

Ca să nu întârzii, fără șovăire,

Am să plec cu trenul, chiar de azi.

 

Presa azi

 

Ziarul nu mai are asistență,

Și dispariția o să-l lovească,

Iar ca măsură de urgență,

Plătesc pe cititori să îl citească.

 

Presa azi

 

La cât de falsă este știrea,

Iar adevărul e ținut mascat,

Ziarul și-a găsit menirea,

E bun numai de împachetat.

 

Soției

 

Nu mi-a fost deloc ușor,

Ca să te compar c-un nor,

Că mereu în viața-mi sumbră,

Când lucesc, tu îmi faci umbră.

 

Vecinului - care se uită mereu la mine în curte

 

Precum o știi dragă vecine,

Am o pisică albă și-un ogar,

Apoi, ce nu îmi aparține,

E după gard, un biet măgar.

 

Unui poet

 

Aici doarme un poet,

Ce-a scris odă și sonet,

Viața lui a luat sfârșit,

Când criticii l-au recitit.

 

Unui scriitor - cu scris indescifrabil

 

Ai trimis un manuscris,

Acum un an la stenograf,

Viața i-ai făcut-o praf,

Că de-atuncea stă închis.

 

Epitaf - lui Iolanda Balaș

 

Cu trupu' ai fost la înălțime,

Când vechi recorduri doborai,

Dar ai țintit în profunzime,

Şi astăzi ai sărit direct în rai.

 

Artă

 

S-a dus portretul să îşi facă,

El, un necioplit vădit,

Iar pictorul i-a spus îndată,

Cunosc un sculptor renumit.

 

Uneia - mergea cu telefonul în mână

             fără să se uite la drum

 

Își căuta în zodiac sorocul,

Dar nu cerceta terenul,

Scria c-o va lovi norocul,

Dar a lovit-o trenul...

More ...

Sunt...

 

 

Sunt o poveste,

A inimii tale,

O floare ce crește,

Cu mii de petale.

 

Sunt cântec de dor,

Al iubirii pierdute,

Un câmp de mohor,

Cu flori necrescute.

 

Sunt lacrimi vărsate,

Din ochii-ți fierbinți,

Clipe deșarte,

Și lungi rugăminți.

 

Sunt doina de jale,

Din sufletul tău,

Frunza, ce-n cale,

Ți-o cântă mereu.

 

Sunt mersu' înainte,

Poteca, cărarea…

Icoanele sfinte,

Ce-ți plâng supărarea.

 

Sunt umbra la umbră,

Înger de pază,

Iubirea ce-ți curmă,

Tristețea ce-oftează.

 

 

More ...

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

More ...

La capătul lumii

 

Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,

La capătul lumii se piaptăn-o babă,

Foamea răpeşte copilul orfan,

Căldura din soare devine mai slabă.

 

Ţipă o râmă muşcată de peşte,

Papa ordonă un nou atentat,

Delirul morţii e împăiat la ferestre,

Maica Tereza a mai născut un băiat.

 

Guiţă ai lumii conducători,

Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,

Împart pentru plebe otrăvuri, licori,

Şi seara în pat adorm uşuraţi.

 

Păsări în masă se sinucid,

Perturbate de-un new age prea modern,

Pământul devine tot mai arid,

Înghiţând în abisuri sentimentul matern.

 

 

 

More ...