Sunt eu, numai eu…

În locul unde nu sunt locuri, 

Subit renaște plictiseala, 

Iar oboseala vine încet pe tocuri, 

Să nu-ți trezească renunțarea. 

Se-așază gândul ca o ceață, 

Pe marginea din tine mută,

Și timpul curge fără față, 

Într-o tăcere nevăzută.

Se strâng în piept răspunsuri grele, 

Ca norii înainte de furtună,

Și toate întrebările rebele, 

Pe zâmbetele feții se răzbună. 

Rămâne doar un fel de-a fi,

Nici trist, nici viu - doar continuare,

O așteptare fără a mai ști, 

Că sensul nu e-n renunțare.

Încet, se crapă cerul pe retină,

Cu fulgere din gânduri negre,

Și-n inimă, pe-o scară lină, 

Tot urcă melodii funebre. 

Iar liniștea, o apă grea,

Îți spală sunetul din voce,

Și-ncet apune steaua ta, 

În așteptările feroce. 

Și-n locul unde nu sunt locuri,

Rămâne-un pas care nu pleacă, 

Chiar de-i aprinzi sub talpă focuri, 

Un „încă-i timp" pornirea i-o îneacă,

Că din plictis și din cădere,

Din gol, din frig și din tăceri,

Se naște-un sens fără durere, 

Pe-un drum ce l-ai făcut și ieri.

Atunci când te pasc renunțările,

vin ele, gândurile...

Un soare-ți răsare în țeastă,

și simți peste tot apăsare,

totu-i mormânt, nimic nu tresare,

apoi într-o liniște surdă,

îți pătrund săgeți în orbită,

ochii se-nchid, sprânceana se-ncruntă,

și mintea îți cade rănită.

Deodată te cuprinde o spaimă nebună,

și-ai vrea să preschimbi soarele-n lună.

Dar vin... armate întregi,

diferite nuanțe și simțuri,

comit peste tot fărdelegi,

parcă sunt coase cu zimțuri.

Pătrund prin pereți, prin ferestre,

direct în inimă și-o străpunge,

ea cântă ca mii de orchestre,

și apoi tăcută se frânge.

Trec prin carne și os, și-ntuneric,

prind stelele și le împlântă,

în sute de ochi ce țipă isteric,

la o lacrimă sfântă.

Vin... puzderii,

din trecut, de demult, de aiurea,

să-ți înfigă în tâmple securea,

vin, cărând frați, copii și părinți,

și-n minte ți-i așează cuminte,

și trebuie s-alegi între ei și arginți...

o rană ce-o porți veșnic în minte.

Și-atunci când nu mai aștepți nimic,

vin...

rânduri, rânduri,

blestematele gânduri.

Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,

Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,

Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,

Între iluminaţii ce participă-n joc.

Un viitor luminos abolit omenirii,

Decretat la dejun de-un guvern mondial,

Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,

Şi ne scoate sufletul din sanctuar.

Moartea-şi aruncă măseaua stricată,

Apoi boleşte pe un pat de spital,

Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,

Cioclii împing înc-un dric mortuar.

Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,

Privesc melancolic spre iad,

Mântuirea pare pentru dânşii străină,

Din aura lor fulgi de lumină tot cad.

Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,

În biserici se lăfăie sfintele moaşte,

Purtăm pe cap înspinate cununi,

Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.

Fără o mână de paie sub ciolane,

Fără un codru de pâine,

Citesc cărţi medicale,

Să-mi tratez boala de mâine.

Macin în trup o durere bălaie,

Mă arunc la picioarele morţii,

Ea îmi mai aruncă o mâna de paie,

Lăsându-mă la învoiala sorţii.

Plâng îngropat până la gât în omăt,

Lacrimile în ţurţuri lucesc,

Mestec durere şi parcă mă îmbăt,

Lângă troiene călăii zâmbesc.

Muguri îmi răsar pe piciorul de lemn,

E bocnă şi inima-n piept,

Moartea din nou încerc să o chem,

Îmi face cu mâna şi-mi spune s-aştept.

Şuieră vântul ca glonţul din puşcă,

Croncăne ciori spânzurate-n copac,

Gerul de faţă crâncen mă muşcă,

Lângă mine râde un drac.

Mă simt sfărâmat ca o piatră,

De dejecţii umane schilodit,

Uitat de mamă, de tată,

Iar de moarte din nou părăsit.

E altă noapte sub aceeași lună,

Și stau la masă lângă geam,

Și-n persistența mea nebună,

În dosul lunii ascunsă te zăream.

Parfumul tău pe haine-l simt,

Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,

Dar te-ai mutat și așa presimt,

Că adresa ta e dincolo de soare.

Mă uit pe geam și tainic ninge,

Iar gândul viscolește-n mintea mea,

Și văd cum cineva te-mpinge,

Și cazi în neant din stea în stea.

Afară două umbre grațios dansează,

Îmbătrânesc privind acest spectacol,

Iar muzica îmi ține mintea trează,

Și simt c-o să se-ntâmple un  miracol.

Dar brusc un crivăț cu miros de frică,

Privirea îmi îngheață în fereastră,

Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,

Iar lumea lor e ca și lumea noastră.

Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,

Un ultim dans pentr-un uitat holtei,

Și din tavan a început să cearnă,

Cu inimi suferinde de tinere femei.

Sub pasul tău tresare un colb ce pare scrum,

Cu urme de lumină din viețile postume,

Îl spulberi ca pe-o gâză din margine de drum, 

Dar pulberea aceasta a fost cândva o lume.

Prin aerul ce-l spinteci cu trupul tău plăpând, 

Se clatină copacii ca într-un dans tribal,

Și iarba dinaintea-ți se-ntoarce în pământ, 

Iar florile-n buchete se-ndreaptă spre astral. 

Sub fiecare piatră mai pâlpâie-o celulă,

Rămasă din ființa ce știe că va piere,

Dar timpul, orb și rece, păstrează-ntr-o capsulă, 

Un cimitir de umbre sortit spre înviere. 

Și-n spațiul fără margini în care veşnicia țipă, 

Nimic nu e pierdut, nimic nu va pleca, 

Iar tu, trecând prin lume cu umbra ta de-o clipă,

Vei fi cândva țărâna pe care alții vor călca. 

Cândva,de mult, am întâlnit

într-un pustiu nedefinit

un ecou prăbușit

din neantul cerului…

Era orb, neputincios,

surd și cu puteri târâte

scrijelea pe un petic de nisip

cuvinte din strigăte nedeslușite:

Salvați oamenii,

salvați și glasurile

ce prin pustiu le-am rătăcit!

De atunci printre dune de gând

caut cuvinte în nisipuri zăcând…

Am scos cuvintele grele din limbaj:

adevăr, datorie, jertfă.

Le-am înlocuit cu variante ușoare,

ușor de purtat,

ușor de uitat.

Conștiința a devenit o aplicație

care se actualizează după trend,

iar binele - 

o alegere personală

cu termen de expirare.

Ne-am obisnuit să trăim fără verticală,

într-un echilibru comod,

unde nimic nu doare prea tare

și nimic nu obligă.

Am numit libertate

fuga de responsabilitate

și progres

uitarea rădăcinilor.

Dar noaptea,

când nu mai e nimeni de convins,

morala bate încet la ușă,

ca un oaspete vechi

pe care nu-l mai recunoaștem,

dar pe care încă îl așteptăm.

Merg pe-o stradă foarte-ngustă!

Pașii-mi spun să mă grăbesc,

Dar nu pot e pojghiță de gheață,

Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc

Am în mâna dreaptă un baston,

Să-mi ajut piciorul stâng la mers,

Care doare, c-a fost rupt..pardon,

Și acum, n-am alta cale de ales

Las frigu-afară și urc iute în birou,

Unde așteaptă dosare spre soluționare,

Le analizez pe toate și scriu în stilou,

Ziua deplasării, pentru o verificare

La serviciu suntem, mereu aglomerați,

Dar ne dăm silința și nu amânăm,

Muncim în echipă făr' a fi stresați,

Tot ce-avem în lucru, iute procesăm

Oameni cu idei, ne cer ajutor,

Strict pe-a noastră competență,

Știm că ei, sunt al nostru viitor,

Și-i consiliem, cu multă prudență

Unii investesc, pentru-a produce,

Bunuri de consum și alte servicii,

Alții fac comerț, cu diverse produse,

Și unii și alții, vor să aibă beneficii

Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,

Și corupți cu toții, fără deosebire,

Însă cred și spun, suntem tehnocrați,

Și da, hoția e o boală, fără lecuire

Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,

Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,

De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,

Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

De crezi iubirea o frumoasă zeitate,

Fără de care vei muri...

Minerva sau Junona

Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...

Ce ține-nchisă-n ea

Promisiuni de viață,vesel colorate

Ce vin și pleacă zi de zi,

Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,

Purtând de carnaval costume

Și măști pictate ce chipurile triste le ascund

Și neputând să prindă pentru sine

Amorul și iubirea care vine

De la frumoasele femei,

Frumoase coborâte ca din basme,

De care tinerii se-agață

Precum în lanțurile de la bâlci,

Cu cai ce sunt pictați in verde

Si stau semeți sau chiar nechează,

Tablou ce-i colorat și pare viu...

Ei bine,află ce îți spun acum!

Căci circulă o glumă populară

Când se vorbește prost și fără rost

Sau când prostia iese mult în față,

Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,

Oameni politici ce cred că-s zei...

Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!

Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:

Cai verzi ce stau să pască pe pereți...

Iar de vei crede vorbele rostite

De gingașele vrăjite domnișoare,

Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,

Și prins în mrejele iubirii

Cuprins de o dorință arzătoare

Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,

Te vei trezi purtat la trap călare

Pe-aceiași cai verzi pe pereți!

Ooohh....blestemată ești iubire....

Cu sora ta pe nume Amăgire!

Cu tot ce porți asupra ta,

Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,

Nici cei mai bravi soldați spartani,

Nu pot ușor a te-nfrunta!

Dar nici Virgiliu,Horațiu sau

Ovidiu,

Cel exilat în Tomis din tainice motive

De Augustus Imperator,

Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii

Pe un semeț piedestal,

Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,

Cu tot ce ai primit de la ai tăi,

Sau mai degrabă de la mama ta...

Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,

Rămâneți pe vecie în Infern!

(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)

Nuanțele de gri sunt singurele umbre

Ce dansează sălbatic în calea ochilor,

Dorind să ascundă culorile curate,

Cerșesc grăbite atenția mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanțe închise

Mă acaparează și mă izolează,

Creând pentru mine în abisuri

Un amestec de tristețe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții

Cu o nuanță de gri metalizat,

Iar sălbaticul rânjet de mândrie

Mă face să cred că a reușit.

Intensitatea de gri asupra ființei mele

Îmi trezește neîmplinirile trecute

Și dorind să se sfârșească mai repede,

Îl rog să pregătească nuanța fatală.

Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor

Și izbindu-mă furios într-o fundătură,

Se năpustește exaltat din umbra griului

Spre jalnica și sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,

Pătrunde în mine și curge prin sânge,

E parte din mine, îl simt peste tot,

Se face comod și așteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort

Și o liniște dulce mă îmbie la somn,

Din ape spre cer se ridică în zori

Frumos curcubeul plin de culori.

Mă scufund în noapte 

Printre umbre și șoapte;

Somnul tot pe fugă 

Zăbovea pe lângă..

Număr în neștire 

Să nu -mi ies din fire;

De gânduri să mă rup,

Să mă dezbrac de trup..

Îmi surâdea șăgalnic,

Din negură, năvalnic 

A bolții strălucire,

Ce farmecă -n privire,

Mă mângâie pe frunte 

Printre riduri cărunte,

Pe obraz mă sărută,

Moleșindu-mä -n derută..