Ție...

 

Sunt frânt ca frunza-n prag de iarnă,

Strivit sub pași ce nu-s ai mei,

Și-n rana mea de-argint se-așterne,

Un colț uitat de tinere femei.

 

Prin lutul rece al neființei,

Îmi curg ghețari în loc de sânge,

Iar inima, oglindă a minții,

E-un țărm ce resturi aruncate strânge.

 

Iubirea-mi este doar o șoaptă,

Un vis închis într-un mormânt,

Iar eu, zdrobit de-a vieții faptă,

Rămân o umbră întinsă pe pământ.

 

Și poate-n timp, când tu vei plânge,

Când focul meu va fi uitat,

Îți voi fi clocotul din  sânge,

Și lacrima în care te-ai scăldat.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Ție...

Data postării: 29 ianuarie

Vizualizări: 47

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Închinare

Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii

Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina

Mai mult...

instantaneu 1/4

mier de noapte

tramvaiul sugrumă

respirația piețelor

 

singur la geam

sisif a prins o stea

să o aprindă mâine

Mai mult...

În Zadar

În zadar… îți cer doar pace,

Când nu știu să te ascult ,

În zadar … suspin și îmi place

Dacă tu mă ții drept scut.

 

În zadar… trăiesc și râd,

Dacă tu mă placi plângând.

În zadar… iubesc și ofer,

Dacă tu nu știi ce-ți cer.

 

În zadar… îmi dai vibrații ,

Dacă-n negură mă ții.

În zadar… ne iubim noi,

Dacă dansul  nu-i în doi.

 

În zadar…mă cerți, mă împaci

Dacă nu știi când să taci.

În zadar…respir iubirea,

Dacă nu imi dai nemurirea.

Mai mult...

Brațele în care mă regăsesc

Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire

Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.

Mă văd fericită alături de al tău braț

M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie

Mi se pare ireal.

 

Îmi alungi până și amarul fierii mele

Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi

Mă faci să nu mai știu ce e real

Mă pierd în jurul a mii de stele

Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:

“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.

Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”

 

N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine

Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe

Să mă spun , să-ți spun suspinele

Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat

De spus cuvintele de nespus…

 

 

Mai mult...

Ramas

Lumina sufletului meu
Din nou vei aparea
O luminare stinsa
Focul, tu vei reflecta


Nu-mi spune de iubire
Nu-mi zice tu de dor
Caci ai avut iubirea
Si ai lasato-n zbor


O lume de sperante
Ma duce iar spre tine
Dar inima ma roaga
M-ai simte pentru tine


Un gol ce mi-ai lasat
O suferinta amara
Te rog, nu mai pleca
Te rog, ramii deseara.

Mai mult...

Unde e...

Te văd în sclipiri de smarald luminând,

Lumina ce-alungă întuneric și noapte,

Iar noaptea din gândul ce plânge flamând

Alungă și foamea și plânsul departe.

 

M-arunc peste scări ce urcă-cobor

Cu trepte abrupte - le număr pe toate.

Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,

Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.

 

Departe-i balconul la care priveam

Din propriul balcon, zâmbind cu știință,

Că văd al tău chip frumos și gândeam:

”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”

 

Îmi trec prin priviri imagini cu mii:

E marea, un munte și locuri de vis,

E viață în toate, și moarte, să știi,

Un ochi mai clipește și altu-i închis.

 

Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.

Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,

Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,

Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Dacă soarta m-ar lăsa...

 

Dacă soarta m-ar lăsa,

Să te fac cu mâna mea,

Aş lua un boț de humă,

Și o inimă de mumă,

 

Aş lua un glas de înger,

Şi o ramură de sânger,

Și un pic de praf de stele,

Să fii maica mamei mele,

 

Aş lua boabe de rouă,

Pentru buzele amândouă,

Și lumini din univers,

Pentru al tău surâs imens,

 

Aş lua flori din năframă,

Să te fac frumoasă mamă

Şi culori din curcubeu,

Pentru copilașul meu,

 

Aş lua din cer iertare,

Să-ți pun fire iubitoare,

Și aș plânge peste tine,

Să fii lacrimă din mine,

 

Aş lua farmec de zână,

Și te-aș face cea mai bună,

Și oriunde vei umbla,

Să fiu respirația ta,

 

Şi te-aș răstigni pe-o cruce,

Să mă ierți când mă voi duce,

Să mă învii apoi cândva,

Și să stau de-a dreapta ta.

 

Mai mult...

Bătu-m-ar totul...

 

Fericit e locul,

Unde pasu-ți calcă,

Bătu-m-ar norocul,

Ca să-ți fiu sub talpă.

 

Fericit e râul,

Goală und' te scalzi,

Bătu-m-ar desfrâul,

Apă să fiu azi.

 

Fericit e patul,

Unde dormi de fel,

Bătu-m-ar păcatul,

Să fiu lemn din el.

 

Fericit e cântul,

Ce-ți iese pe gură,

Ah, bătu-m-ar sfântul,

Ca să-i fiu măsură.

 

Fericit e cerul,

Ce-l privești cu dor,

Bătu-m-ar misterul,

Ca să-i fiu un nor.

 

Fericit nu sunt,

Ah, bătu-m-ar totul,

Sunt ca un mormânt,

Ce-și așteaptă mortul.

 

Mai mult...

Luna

 

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

 

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

 

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

 

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

 

Mai mult...

Voi spune pas…

 

Voi spune pas în seara asta,

Și-n fața casei o să m-ascund,

Să mă vâneze de la geam nevasta,

Din tălpi și până în străfund.

 

Să mă despoaie luna de pe cer,

Să-mi sară nasturii în stele,

Și-apoi nevestei să-i ofer,

Vânatul adormit sub piele.

 

Voi spune pas iar întunericul să tacă,

Căci sângele în cai s-a subțiat,

Îi dau cu prafuri să le treacă,

Și-i las să pască o vreme pe sub pat.

Mai mult...

Uitato...

 

Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,

Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,

Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,

Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.

 

Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,

Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,

Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,

Se va surpa odaia de dincolo de ușă...

 

Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,

Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,

Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,

Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!

 

Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,

Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,

Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,

Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!

 

Mai mult...

Văz-duh

 

Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,

Iar norii se plimbă încet pe retină,

În palme țin constelații și aștri,

Și în jur răspândesc lumina divină.

 

Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,

Șoapta îmi este alint și dojană,

Izvorul de munte pe umeri îmi cade,

Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.

 

Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,

Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,

Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,

Trenuri de gânduri, demult rătăcite.

 

Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,

Ducând în adâncuri taine din stele,

Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,

Hrănite cu visuri și dorințe rebele.

 

Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,

Și norii se pierd într-un vis necuprins,

Timpul îngheață în amurgul de seară,

Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.

 

Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,

Oasele mele nu mai au rădăcină,

Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,

Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.

Mai mult...