Soarele nu e ceea ce pare

Lumânarea neatinsă stă pitită, 

Neobișnuit de liniștită. 

Așteaptă să fie văzută, 

Neobservată, ea se preface tăcută.

Neavând chibrite sau brichetă, 

Mă apropiu de ea foarte discretă. 

Întunericul pătrunde subtil în odaie, 

Încet-încet aud stropii vestind o ploaie. 

Lumânarea așteptând nerăbdătoare, 

Să aibă un folos în lumea asta oare? 

O privesc fără interes, 

Situația dintre noi nefăcând un progres. 

Iubirea mea arzătoare, 

O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.

Timide ne apropiem una de alta,

Descoperind ce ascunde fapta.

Dragostea oarbă m-a făcut. 

Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut 

Într-o lacrimă de ceara, 

O vai, iubire amară.

Ce s-a întâmplat cu noi? 

Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.

Te-am iubit cu adevărat, 

Mă doare că încă o fac.

Chiar dacă ai rămas cu nimic, 

Alături de tine rămân ca un alcoolic. 

Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,

Acum vei vedea cum se simte nemurirea.

Ma uit la inima mea goală

In corpul meu fost’ feudală,

Nici soarele n-o poate incalzi,

Nici un chip frumos n-o poate inveseli.

Se uita si ea la mine,

Si vede un camp de lupta unde au ramas ruine,

Urlu dupa ea sa vina inapoi,

Deoarece creierul incepe sa fie mai greoi.

Soarele a apus,

Iar inima mea s-a dus.

Am ramas goala si neajutorată,

De parca nu eram asa odată.

Liniștea mă acaparează,

Cerul brusc se înnorează,

Oamenii țipă, dar nu ii aud.

Pe piatra funerară scrie că m-am înecat în rau.

M-am reîncarnat într-o pasăre,

Fără remușcări  zbor liberă către cer.

S-a terminat chinul, în sfârșit!

Dar nu este un final fericit.

Lasă-mă în pace!

Nu te atinge de mine.

În sufletul meu sunt doar ruine,

Nu încerca să ajungi la mine, sunt deja pe fundul lacului.

Ambulanța se zguduie,

Toată  lumea e agitată,

Dar eu aud liniștea pentru prima dată.

În schimb, corpul neînsuflețit bântuie.

Salcia de pe mal veșnic crescătoare,

Ascultă suspinările ființei trecătoare.

Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,

Spânzurată de brațele acesteia, moare.

În scorburi găzduieste muritorii de foame,

Care iarna nu se gândesc la plecare.

Doar când soarele răsare,

Își iau rămas bun și zboăra-n zare.

Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,

Bandajează sângeroasele deschizături.

Degeaba încerci să rămai treaz,

Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.

Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,

Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.

Niciun suflet nu i-a intors favoarea,

Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.

M-am aplecat cu capul peste lac,

Şi atunci am realizat că acel copac,

Se reflecta în locul meu maniac.

Reîncarnarea entității a funcționat.

Mi-as zdrobi capul de perete,

Sa nu iti mai aud surzitoarele zbierete.

Ti-as zdrobi si capul tău,

Si ti-as taia gatul cu un fierăstrău.

In fiecare zi imi smulg parul din cap,                                                         

De gandurile macabre incerc sa scap.

La tot ce ma gandesc tu esti,

Imi imaginez cum in fata mea nu mai traiesti.

As lua soarele de pe cer,

Sa te vad cum arzi liber.

Vreau sa suferi brutal,

Sa ajungi sa nu mai fi stabil mental.

Persoana mai insuportabila n-am mai intalnit,

Din pacate nu vei avea un final fericit.

O sa te ucid salbatic,

Cand ma uit in oglinda vad un psihopatic.

Patratul in care m-am ascuns,

Crede ca nu am stat indeajuns.

Diagonalele lui inima mi-au strapuns,

Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.

Triunghiul e stabil cand are varful sus,

Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.

Dar cand se sprijina pe un picior,

Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.

Dreptunghiul degeaba e de incredere,

Daca el mereu se gandeste la retragere.

Trista veselie a zambetului,

Pune plasture trecutului.

Cercul asta infinit,

Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.

Copacul familiei de figuri,

Degeaba are ramuri daca nu are muguri.

Încă o lună amară,

Încă o viață sărmană,

Încă o zi în care nu mă simt bine,

Încă o zi în care nu sunt cu tine,

E trist și rece în inima mea,

Când tu lipsită ești din viața mea.

Încă un pic și voi muri,

Încă un pic și nu voi mai trăi,

Voi sta sub a vieții reci cruce,

Iar tristețea pe umeri nu o voi mai duce.

Azi, în loc să-ți dau o floare 

Și în brațe să te strâng,

Îți aprind o lumânare 

Și te rog să-mi vii în gând.

Brăzdat chipul de necaz

Și albită de vreme,

Ai muncit fără răgaz,

Să nu-ți pierzi copiii-n lume.

Ai plecat din suferință

La ceata cerului senin,

În urma ta, firava-mi ființă,

A înțeles că toți murim.

Nimeni nu știa să spună 

O poveste ca și tine,

Scumpa mea, bunică bună,

Cu tine era atât de bine!

Am văzut ceruri sfâșiate de tăcere,

Stele căzând ca lacrimi dintr-un vis pierdut,

Umbre prelungi pe cărări neumblate,

Și nori ascunzând furtuni…

Păduri de jar înghețate-n noapte,

Pietre ce plâng povara vremii trecând,

Râuri de argint curgând în umbra adâncă,

Și flori de gheață dansând...

Am văzut inimi arse, strigând spre stele,

Cu aripi frânte sub greutate de destin,

Și voci mute, cernând ecouri apuse,

În vieți de doruri neștiute.

În abisurile sufletului, fiare înlănțuite,

Răni înflorite pe inimă în timp,

Am văzut demoni înlănțuiți, niciunul mai chinuit ca mine,

Sub povara întunericului, numele-mi purtând...

Din tăcerea dureroasă
o să ies, c-așa putere,
că nici piatra n-o să țină -
o să crape-n mii de stele;
și-o să vin, cu vânt de iarnă,
și cu ploaie, cu zăpadă,
că în urma mea nici zorii
n-or dori pămînt să vadă.
O să merg ca o cometă
care mii de ani se pierde,
și-o să spăl, acea suflare,
care-n calea mea purcede.
Am să tai și am să -njunghii,
ca o lamă lucitoare,
doar cu vârful unei unghii -
degetului cel mai mare.
Si am să cutremur munții,
văile au să vuiască,
tot ce a fost născut în lume -
mâina mea, o să topească.
Mările vor arde-n spume
și vulcani or să se stingă -
tot ce talpa mea, de-aproape,
cu furie, o să atingă.
Sub picior și cu durere
dintre glasuri unu, doi,
vor rosti cu pocăință
Rugăciunea de apoi.

Pe pămînt, ca scrumul rece,
tot ce a fost - eu voi petrece,

iar în ceruri numai Duhul 
își va da sălășluire;
să înceap -o lume nouă
mult mai plină de iubire!!!

Uite că se poate. Îmi doream o moarte, pe nesimțite,

fără durere și mă rugam cerului pentru asta.

      În ultima vreme când credeam că am încheiat socotelele 

cu viața, fără boală, fără durere- nu o să mă credeți -mi s-a 

pregătit plecarea în tăcere... dar fiica mea cu mari eforturi a 

obținut o minune pe care medici cu experiență n-o credeau 

posibilă, m-au adus la viața pe care nu-o mai voiam 

      Apoi după patru ani când psihic eram pregătită de plecare,

într-un scenariu-vis , o adunare între prieteni, către șapte 

dimineața cu ușa încuiată, fata mea intră cu efort pe un geam mic,

m-a strigat, a făcut gălăgie, dar nu m-a trezit pănă când a pus 

mâna pe mine. Dragii mei au voit să mă aducă la viața pe care 

nu o voiam. voi mai avea și o altă șansă oare?

atâta durere neîmpărtășită

atâta durere în corp resimțită

înghit și mă înec în zeci de suspine

lingându-mi rănile la fel ca un câine.

ca un animal aflat in durere

îmi curăț rana umilă-n tăcere

rugându-mă-n gând la Cel de sus

să-mi ia povara ce-n suflet mi-a pus.

vocile-n cor îmi răsună în cap

păcatul suprem mă-ndeamnă să fac

în lacrimi înghit un pumn de pastile

sperând să nu văd și ziua de mâine.

atâta durere pentru câteva coaste

atâta durere străpunge prin oase

prea mult pentru un corp atât de fragil

care iubește moartea ca pe propriul său fiu.

flămândă mă-nfrupt din carnea-mi stricată

cu viermii amărăciunii complet infectată

poate așa am să devin una cu durerea

să uit că sunt om, să fuzionez cu tăcerea.