A FOST ODATĂ... un NOI...

Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,

Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere

Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul

Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...

Nu știu de dorul mă va lăsa vreodată,

Să sting flacăra ce în suflet se aprinde

Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,

În care timpul nu îmi mai aparține.

Nu știu de am să pot uita cândva 

Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul

Negândind că de tot vei pleca,

Strivind tot ce-mi dăruise destinul...

Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri 

Și printre rânduri ascund câte-un fior,

Căci al meu dor nu are margini 

Și doar așa pot umple paharul rămas gol.

Îmi pulsează sângele prin vene

Gândul la un vin o fi de vină...

Sau o fi dorul ce se scurge

Din a paharului jumătate plină...

Am tot scris de vise... de iubire

Nu se vrea golit... paharu-i plin...

Gându-mi fuge fără de vină

La o-mbrățisare... la un vin...

Nu mai știu de-i rău, de-i bine

Împrejur totul se-nvârte 

Dar eu scriu... ce mai contează...

Că pahare-s nu știu, câte...

Vărs pe foi ca-ntr-o beție 

Scriu, că-n suflet bat prea multe

Jumătate-i amintirea

Unor vise stinse... mute...

...................................... 

.. o-mbrățisare intr-o noapte

Să ne simțim parfumul

Povestea să rămână dulce

Să fim doar noi... și vinul...

O ploaie de rugină cade lin pe stradă,

Copacii ïsi dezbracă haina de culori,

Dar nu e un sfârsit, e doar o paradă

Ce pregăteste lumea pentru ninsori.

Prin geamul aburit privesc spre depārtare,

Cum frunzele în dansul lor s-au rătăcit

Un vânt hoinar le poartă  spre uitare,

Lăsănd orașul de culoare, lipsit...

Îmi torn să mă-ncălzesc un ceai,

Parfumu-i de iasomie mă ameteste usor,

Chiar dacă din copaci se pierde un rai,

În fiecare frunză e-un vis viitor.

Prăpădul din jur e doar o schimbare,

Un somn necesar pentr-un nou început,

Lumina din suflet e tot mai mare

Și asteaptă iarna cu un zâmbet tăcut.

E mult de-atunci dar încă-ţi ştiu adresa

Și-mi amintesc și numărul de interfon

Strada şi blocul și piesa de la televizor.

Nu îți plăcea deloc să bei tărie

Vinul născut din tine iți era preferat

Azi erai cald ..mâine rece, echilibrat

Și "baby" îmi spuneai tu mie...

Îţi plăceau serile cu lună plină

Odată o poză cu luna mi-ai trimis.

Parfumul tu mi l-ai ghicit din prima

Când cu-n sărut tu m-ai surprins.

Găteai fantastic si îmi spuneai glume

Şi ne-auzeam cu drag în fiecare zi

Eram "clientul premium"..ce mândrie!

Azi scriu poeme de dorul vinului promis...

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

Și mi-e poftă de-un vin în pahar,

Poftă ce mă-ndeamnă să scriu din nou.

Peste foi s-aștern iluzii fără hotar

Dar cuvintele mi se pierd în decor...

Mă forțez... cumva trag de mine

Și-ncerc gândul să-l aștern pe hârtie 

Caut amintiri să le pun în rime

Din atâtea, să pot, să scriu... o poezie.

Închid ochii... mi-apari în gând 

Privirea ta îmi lasă rima pe gene,

Vise, dorințe bat ca-ntr-un ecou.

Și-ncep să scriu, de dor... pe teme...

Scriu ceva rânduri și parfumul reapare

Parfum de-al tău vin îmi adie ușor...

De poftă... torn poezie-n pahar

Si las dorul sa fie pe foi autor...

Te voi iubi mereu ,

Chiar si atunci ,când va fi greu

Chiar si atunci când vor fi nori,

Într-un ocean de sărutări, 

Te voi iubi ,

Chiar de voi suferi,

În lumea asta asa mare,

Te-astept pentru o sărutare,

Te voi iubi ,

Și atunci când, 

Nu voi mai fi ,nu voi zări,

Pe tine încet la geam sa vii mereu,mereu ,te voi iubi

Tu și eu ne putem urî, iubire                   

 Dar corpul tău și al meu nu o fac           

 Știi că doar cu o privire                         

Ușor te dezbrac

Consideri că sunt                               

Un demon cu inima de gheață                   

Nu o să te mint                                          

Ai dreptate în această privință

Vreau să-ți demonstrez cu fapte            

Că corpurile noastre se doresc               

Așa că în această noapte                         

Cu un sărut o să te cuceresc

Corpul tău e lipsit de cerneală            

Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez  

Mângâierile mele pe pielea ta cerească                                             

Și tot ce pot să-ți demonstrez

Vreau să-ți arăt cum un demon             

Poate fi capabil să te ducă la cer        

Indiferent de loc, chiar și-n avion           

De plăcere să-mi fii prizonier

De pe acum îți spun clar             

Sentimentele nu sunt implicate             

Acesta va fi un joc murdar                      

Pe care îl vom juca în șoapte

Timpul a trecut                           

Totul mergea bine                              

Până mi-ai recunoscut                             

Că te-ai îndrăgostit de mine

La început am fost șocată                 

Dar mi-am dat seama de ceva                  

Și eu devenisem dependentă                   

De nopțile cu tine cumva

Acum știu de ce nu bine

Să ai o inimă de gheață                    

Pentru că apar persoane ca tine           

Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață

Datorită inimii tale de foc                 

Am ajuns să te iubesc                       

Acuma sentimentul e reciproc              

Sper să nu te dezamăgesc.

Parc-aș vrea să-ți spun ceva,

Dar din răsputeri mă abțin

Ca pentru tine, dragostea mea

Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.

Și cât de mult mi-ar fi plăcut,   

Odată să te fi avut;

Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,

Cu al tău dulce sărut blând.

Aș fi dorit, un vis să am,

Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;

Lumina feței tale să reflecte în ele

Dorința de tine care astăzi piere.

Ne-am cunoscut când liliecii abia înfloreau, 

Mi te amintesc flăcau, verde puștan.

Eu eram deja înrădăcinată, 

Grădina mi-era vastă.

E ciudat să te văd cu barbă acum...

Eu îți știam petalele albe, 

Poate ți le-am pigmentat prea mult, 

În acea noapte.

Când am făcut dragoste pentru prima oară

—Atunci în grădina mea; îți mai amintești?—

Floriile ne-au fost martore, 

Luna ne-a cununat discret, 

Deși eu eram a altcuiva,

Iar tu doar un bobocel. 

Nu neg greșeala făcută, 

De multe ori nici n-o regret. 

Te-am cultivat în viață 

Și în păcat drăcesc.

Astăzi, grădina mi-e ofilită, 

Liliecii au murit demult.

Tu ai cules altă floare, 

Eu încă sunt a lui?

Pe clape negre, albe , surde,

Îi joacă haosul din gând.

Cu palmele ce par s-a prindă,

Un cântec trist, dar fremătând.

Pianul plânge, el surâde,

E un rege slab , nebun.

În mintea lui, sunt mii de umbre,

Dar mâna-i tremură pe drum.

O voce îi spune "Joacă moartea"

Alta- i șoptește "Fii divin"!

Și cu fiecare notă spartă, 

Se frânge-un vis,se stinge un chin.

El apasă iar și iar, 

Pianu-i plânge,râde, tace,

Sunetul devine clar.

Un suflet, mântuit de moarte.

Poezie compusă pe 27.03.2024

Autor Alina Zamurca