Ultimul vagon

Și te-am iubit...

Cum nimeni n-ar putea,

Și te-am iubit...

Mai mult decât inima mea.

Te-aș fi dus mereu

Dincolo de toate,

Peste apele sufletului 

Pline de speranțe.

Și te-aș fi iubit 

Mai presus de orice,

Fără doar și poate 

Și fără perdele.

Însă m-am trezit din vis 

Care a fost fix un coșmar,

Căci eu te privesc acum 

Cum tu dormi de la geam.

Un vis urât in care 

Eu nu te aveam...

Dar m-am trezit și am văzut 

Că realitatea e alta și că eu te am.

Și te iubesc... 

Mai presus de orice,

Și te iubesc...

Mai presus de cuvinte.

Ți-aș sculpta chipul 

Din mii de zâmbete

Câte tu mi-ai pus pe față 

De când ai apărut în a mea viață.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de stele,

Dar din câte sunt pe cer

Doar tu strălucești dintre ele.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de inimi,

Dar dintre toate

Doar a ta contează tare.

Ți-aș sculpta chipul 

În stânca munților 

Ca să nu poți vreodată 

Să te topești de al meu dor.

Ți-aș sculpta chipul 

Din absolut orice,

Dar nu din marmură 

Căci n-aș vrea să-l strivesc 

Cu iubirea mea toată.

Prin focurile timpului

Loviți de destin,

Se poate ca noi doi,

Să rămânem iubiți? 

Ți-aș da totul

Ți-aș da și luna de pe cer

Doar să mi te văd mireasă

Căci tu-mi ești giuvaier!!

Aș împarții ziua în două

Să te vad a mea mereu,

Să trăim veșnic în vise

Clipe rupte din etern!!

Și să te am mereu aproape,

O viață întreagă, mi-aș dorii,

Și atunci vei știi iubito

Că tu-mi ești giuvaier!!

Ce m-aș face eu fără zâmbetul tău

Fără să te știu aproape de mine,

Când nimeni nu a crezut in mine 

Doar tu ai făcut-o.

Aș întoarce paginile cărții noaste înapoi 

Să vezi și tu...

Cât de greu e să trăiești 

Fără tine în preajma mea...

Când nimeni nu a crezut in tine 

Eu am fost aici, 

Când nimeni nu a crezut in noi

Eu am fost aici. 

Și iată-mă tot aici 

Pe aceiași margine de pat

Așteptând soarele să răsară 

Și pe tine odată cu el...

Cât de frumos se aliniau 

Toate stelele pe chipul tau,

Tot ce-i mai frumos sclipea 

Când eu te priveam din nou.

Raza de soare se lasă 

Ușor, lin, încetul cu încetul 

Iar tu din suflet îmi zâmbeai 

Când îți zăream surâsul.

Ghiocei s-ar strânge o mie 

Să-ți șoptească dragostea,

Să-ți arate pe roua de pe ei

Cât de mult eu te iubesc. 

Mă uitam la tine și așa tare îmi plăcea 

Să-ți văd chipul când dormeai 

Și să-ți simt surâsul 

Adânc în inima mea.

Clipa ce-o trăiesc acum 

Pe o mie de cuvinte nu aș da-o,

Ești zâmbetul ce-mi alina inima 

In acest haos aievea.

Spre podul tăcerii 

Adesea eu am călcat,

Mă simțeam pierdut, uitat 

De când singur îl umblam.

Spre pod erau vise 

Uitate, luate prea în serios,

Răvășite de un dor anost 

Ce-mi chema calea fără de rost. 

Spre pod parcă zărisem ceva

O lumină ce parcă nu-mi cunoștea calea,

O strălucire ce parcă îmi lipsea

Și din cale, dar și din viața mea.

Spre pod ce să mai spun

Te-am zărit pe tine...

Parcă mi-ai luminat calea

Și nu mai erau vise uitate de lume.

Spre pod pășeam încet 

Cu pașii parcă împiedicați,

De frică poate să nu calc...

Pe drumul ce mi l-ai arătat.

Spre pod, dar niciodată înapoi 

Eu acum merg liniștit, agale

Că știu că te am cu mine 

Lumina zilelor mele cu soare.

Al meu ai fost din prima zi.
Ochii tăi căprui nu m-au mințit
și-mbrățișarea ta m-a amețit.
Mi-ai pus culori în zile gri.

Tu cu mâna tremurândă.
Eu cu zâmbetul prostesc.
Te voiam numai pe tine
și simțeam cum te iubesc.

Decât roșul trandafir
știe poate lipsa ta,
mi-e dor de tine foarte mult,
și vreau să fiu numai a ta.

Fervor-filled soul mirrors,
All alone in the Eden garden,
Between green barriers,
Rosebud whispers eaten.

Beneath the moon's entwined gaze,
In clandestine dances, desires unfurl,
Skin on skin, igniting blaze,
As passion's tempest swirl.

Breaths mingling, hearts ablaze,
Each touch a wildfire, burning bright,
In this secret place, our bodies graze,
Lost in the symphony of the night.

Whispers become moans, soft and sweet,
Echoes of ecstasy in the still air,
Lust's crescendo, a rhythmic beat,
As we surrender to the primal flair.

Te caut în fiorul vântului de toamnă,

În frunza amorțită, căzută la pământ

Ești pasărea ce poartă pe aripi alinarea

Și visul de iubire, în sfântul jurământ.

Ești dragostea și ura, unui destin în stele,

Magia unei oaze în tainicul deșert

Atât ești de aproape, atât ești lângă mine,

În agonia nopții,

Mi-e frică să te pierd.

Ce rece-i depărtarea, ce viscol a stârnit,

Cand tu nu ești cu mine,

Te am numai în gând,

Ți-am construit o sferă, de aur și de vis.

Și am închis-o în suflet,

Să nu te pierd, nicicând.

Viorica E.

    Cuvântul tău a rupt în mine,
    răni şerpuite, de bici,
    şi-a erupt, ca o lavă fierbinte,
    peste coşmarul meu cotidian,
    şi s-a întors împotrivă-mi,
    şi-mpotriva lumii întregi,
    şi către toți împăraţii şi regii,
    care au dreptul la ultimul cuvânt,
    cuvântul tău, împotriva ta,
    împotriva mea, împotriva vieţii,
    cuvântul tău, care nu mai poate fi uitat,
    cuvântul tău, care acum e şi-al meu...
    noi am spus «nu»,
    noi am spus «da»,
    am dat verdicte,
    şi-am stabilit adevăruri,
    cum că lumina, e de fapt întuneric,
    albastrul, e de fapt roşu aprins,
    soarele l-am înecat în mare,
    luna în cuvinte,
    aceste cuvinte, cuvintele noastre,
    care se reduc de fapt, la un singur cuvânt:

    cuvântul tău... şi al meu...

Visul mi l-am trăit 

Când cu tine m-am unit

Vreau să te întreb

Îți place cum ne-am gospodărit?

Azi îmi par toate frumoase,

Că-s probleme, nici nu-mi pasă

Azi sufletu-mi este cald și plin

Azi, numai idei bune-mi vin.

Ochii tăi mă privesc cu drag,

Când mă găsesc seara în prag,

Și în inimă a înflorit

Un dor ce s-a înplinit.

Azi suntem la casa noastră,

Muncim cu spor și drag,

Am pus mușcate în geam

Ce mire drag și harnic am.

Te las să pleci, dar nu mă sting,

În suflet flacăra o sting,

Dar doar puțin, cât să nu doară,

Cât să rămân pe-a mea cărare.

Te las, dar nu mă dau bătut,

În pieptul meu e-un vis tăcut,

Ce crește-n nopți cu lună plină,

Și nu se frânge, nu suspină.

Te las, dar lupt, căci știu prea bine,

Că orice-i scris va fi cu mine.

Și dacă-i drum, și dacă-i dor,

Eu merg pe el fără fior.

Te las, dar nu renunț nicicând,

Căci soarele răsare blând,

Și-n fiecare răsuflare,

Îmi regăsesc a mea chemare.