Tu ești răspunsul
Tu ești răspunsul când lumea mă frânge,
când noaptea mă strigă și ziua mă stinge.
Ești visul pe care îl port în privire,
pulsul din pieptul ce-n tine respiră.
Ești mâna ce-mi tremură blând peste rană,
ești vocea ce-mi cântă când inima-mi toarnă
toate cuvintele, toate tăcerile,
toate iubirile, toate durerile.
Dacă-ai ști cât te scriu pe hârtie,
cum litere mor ca să-ți spună ție
cum cerul îți poartă conturul pe pleoape
și soarele-ți știe și mersul, și șoapte…
Dacă-ai ști că nimic nu mai sunt
fără ochii ce-mi țin universul în frâu,
ai ști că iubirea, oricât ar fi vânt,
nu pleacă. Rămâne. Se face ecou.
.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 30 ianuarie
Comentarii: 1
Vizualizări: 148
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
De ce
De ce-am venit aici
În lumea asta strâmbă
Condusă doar de mâini
Cu reguli într-o dungă
De ce gândesc că poate
De ce dragostea doare
De ce-i atât de greu
S-aduci o alinare
De ce nu înțelegi
Că lumea e pustie
Topit de dorul tau
Mă scurg pe o hârtie
Ce-nseamnă echilibru
Un egoism aparte?
De ce să-l folosim
De ce nu-l dăm de-o parte
De ce se zbate suflet
De ce n-are lumină
Respins să-l ardă-ncet
Iubirea fără vină
Nu știu de ce-ai fugit
Când știi că asta doare
De ce-mi cere răspuns
De ce-i pun întrebare
Minte-mă frumos încă odată
De câte ori te-am tot visat la mine în cap
Parfumul tău scump încă mă îmbată 🍷
Trebuie dar nu-mi doresc să scap
Vreau să-mi spui că sunt a ta fată 🧎🏼♀️➡️
Din nou minte-mă frumos că încă mă iubești
Un ultim sărut dulce să mă duci spre răsărit 🌤️
Chiar de mă privești acum și știu că nu mă iubești
Tu spune-mi minciuni pentru sufletul meu suferit ❤️🩹
Mă rupe dorul până în oase
Mă gândesc la trecut chiar dacă știu că mă doare 🚬
Trandafiri uscați și o oglindă e tot ce rămase
Încă te iubesc dar sunt în proces de vindecare 🩹
M-ai încălțat în iubire și mi-ai dat aripi să zbor
De dragul tău aș uita cine sunt și de tot 🕒
Dar tu ești surd și nu auzi cum strig după ajutor
Din inima mea nu pot oricât încerc să te scot 🗝️
Te-aș lua de mână să mergem spre asfințit
Dar m-am înecat încă de la mal 🌊
Știu că par nebună însă știu pentru tine am simțit
Noi doi n-am putut iubi la egal 💔
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Singura
De cite ori am tresarit
La fiecare miscare,
Crezind ca poate ai venit
Tu,dulce aratare.
S-apoi de cite ori am plins,
Vazindca noaptea vine
Si lampa singura am stins,
Iubire,fara tine.
Speranta
Intr-o lumea sumbra
Unde se traieste sub umbra
Exista o mare speranta
Care exista in ignoranta.
Este un mic cuvant
Care creaza un avant
Care te face sa existi
Si cu tupeu sa te misti
Este un lucru minor
Care exista sub un nor
Sau poate un copac
Ce este din bumbac
Aceasta entitate exista peste tot
Si creaza mult zgomot
Ea se creaza din vorbire
Si se numeste Iu………..
Îmi plac
Îmi plac cuvintele pe care eu le scriu,
Și fraza pe care o citesc.
Poezia mea nu are sens,
Doar pentru cei ce nu o prețuiesc.
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
Poezia compusă pe 11.10.2024
De ce
De ce-am venit aici
În lumea asta strâmbă
Condusă doar de mâini
Cu reguli într-o dungă
De ce gândesc că poate
De ce dragostea doare
De ce-i atât de greu
S-aduci o alinare
De ce nu înțelegi
Că lumea e pustie
Topit de dorul tau
Mă scurg pe o hârtie
Ce-nseamnă echilibru
Un egoism aparte?
De ce să-l folosim
De ce nu-l dăm de-o parte
De ce se zbate suflet
De ce n-are lumină
Respins să-l ardă-ncet
Iubirea fără vină
Nu știu de ce-ai fugit
Când știi că asta doare
De ce-mi cere răspuns
De ce-i pun întrebare
Minte-mă frumos încă odată
De câte ori te-am tot visat la mine în cap
Parfumul tău scump încă mă îmbată 🍷
Trebuie dar nu-mi doresc să scap
Vreau să-mi spui că sunt a ta fată 🧎🏼♀️➡️
Din nou minte-mă frumos că încă mă iubești
Un ultim sărut dulce să mă duci spre răsărit 🌤️
Chiar de mă privești acum și știu că nu mă iubești
Tu spune-mi minciuni pentru sufletul meu suferit ❤️🩹
Mă rupe dorul până în oase
Mă gândesc la trecut chiar dacă știu că mă doare 🚬
Trandafiri uscați și o oglindă e tot ce rămase
Încă te iubesc dar sunt în proces de vindecare 🩹
M-ai încălțat în iubire și mi-ai dat aripi să zbor
De dragul tău aș uita cine sunt și de tot 🕒
Dar tu ești surd și nu auzi cum strig după ajutor
Din inima mea nu pot oricât încerc să te scot 🗝️
Te-aș lua de mână să mergem spre asfințit
Dar m-am înecat încă de la mal 🌊
Știu că par nebună însă știu pentru tine am simțit
Noi doi n-am putut iubi la egal 💔
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Singura
De cite ori am tresarit
La fiecare miscare,
Crezind ca poate ai venit
Tu,dulce aratare.
S-apoi de cite ori am plins,
Vazindca noaptea vine
Si lampa singura am stins,
Iubire,fara tine.
Speranta
Intr-o lumea sumbra
Unde se traieste sub umbra
Exista o mare speranta
Care exista in ignoranta.
Este un mic cuvant
Care creaza un avant
Care te face sa existi
Si cu tupeu sa te misti
Este un lucru minor
Care exista sub un nor
Sau poate un copac
Ce este din bumbac
Aceasta entitate exista peste tot
Si creaza mult zgomot
Ea se creaza din vorbire
Si se numeste Iu………..
Îmi plac
Îmi plac cuvintele pe care eu le scriu,
Și fraza pe care o citesc.
Poezia mea nu are sens,
Doar pentru cei ce nu o prețuiesc.
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
Poezia compusă pe 11.10.2024
Alte poezii ale autorului
Inelul Solomonar
În strălucirea sacrală a înțelepciunii,
Unde magia veche stă închisă în simboluri aurii ,
Cuvinte arse cu foc, tălmăcite doar cu sfinții,
Semn măreț al cunoașterii ascunse și adânci,
Pe bolta de safir se-așează petale de catifea
Plutind ușor inima timpului pe fildeș și abanos
Spre margini de topaz ale dimineții calea
Descifrând taina stelelor și glasul vântului sfânt.
Reminescența de glorie trecută și căderi umane,
Se răsfrâng în calupuri, croind noi blasfemii
Ca să stingă orice umbră de amurg cu farmece
Aruncând vorbe ca un râu sălbatic involburat,
Dar din colț de patos, strălucește înțelepciunea,
Arhiplină cu inscripții aurii, argintii și flori,
Nu reușesc nicidecum să tulbure mintea
Unui simplu bicisnic, răzvrătit cu ale veacuri!
Dar, Doamne, ce bine mint!
Poate că ne vom mai întâlni
Când vom fi mai în vârstă,
Când în minte nu vor mai fi furtuni,
Doar ape limpezi sub lună,
Iar bătaia inimii nebune se va domoli.
Așa că spun, naiv, pierdut în privire,
Că poate atunci voi fi visul tău,
Iar tu, aleasa vieții mele.
Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,
Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.
Și iar îmi spun povești,
Caut cumva să mă conving
Că timpul ne va mai întâlni,
Iar noi vom ști să fim...
O, dar ce frumos mă mai mint!
Fără conexiune
Am rescris destine, refăcut genomul,
Dar nu putem să înțelegem omul.
Comunic cu oameni oriunde pe glob,
Dar nu mă salut cu vecinii de bloc.
Știm algoritmi, știm rețete de succes,
Știm cum să părem buni în zece pași, simpli,
Citim cărți despre iubire, „termeni și condiții”,
Dar căutăm slăbiciuni, nu conexiuni, nu definiții.
Știm adevărul, dar mințim frumos,
Învățăm iubirea, dar o dăm pe dos.
Citim despre sensuri, despre Dumnezeu,
Dar judecăm omul doar pentru ce e al său.
Spunem „te iubesc” ca pe un status temporar,
Și plecăm când vedem un defect elementar.
Nu mai știm să stăm. Nu mai știm să iertăm.
Ne sperie sinceritatea — prea greu de controlat.
Putem clona voci, chipuri, zâmbete.
Dar nu mai știm cum e să simți unul real.
Și iar mă strânge o întrebare veche:
Când am uitat să fim oameni?
Murmur a dor
Iubito, mi-aș face inima, râu,
Să curgă lin peste sufletul tău,
Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,
Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.
Să-ți împletesc părul în raze de soare,
Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,
Să transform fiecare umbră în vis,
Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.
"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"
Epilog
În noaptea plină de umbre mă topesc,
Lângă tine, cu tăceri ce nu le înțeleg,
Căci iubirea mea se topește, o mărturisesc,
Și în inimă doar cenușa ți-o așez.
Somn ușor
Să adormi încet, suflet blând,
Așa cum mă linișteai odinioară,
Cu tăcerea ta caldă, răbdând
Povara durerilor mele, amară.
Ai plecat cu o jumătate din noi,
Știind că tot ce rămâne e greu,
În zilele dulci când răsuflu-n nevoi,
Mă țineai doar prin tăcerea mereu.
Unde ai ajuns, departe de dor,
Sper că lumina te poartă senină.
Iartă-mi suspinul și-al lacrimii nor,
Iar poveștile noastre, păstrează-le-n tihnă.
Te-am chemat "prieten", axolot blajin,
Mă priveai ca o umbră de soare,
Un ecou ce trăiește și-apune divin
Lăsând amintirea să doarmă sub zare.
“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”
Inelul Solomonar
În strălucirea sacrală a înțelepciunii,
Unde magia veche stă închisă în simboluri aurii ,
Cuvinte arse cu foc, tălmăcite doar cu sfinții,
Semn măreț al cunoașterii ascunse și adânci,
Pe bolta de safir se-așează petale de catifea
Plutind ușor inima timpului pe fildeș și abanos
Spre margini de topaz ale dimineții calea
Descifrând taina stelelor și glasul vântului sfânt.
Reminescența de glorie trecută și căderi umane,
Se răsfrâng în calupuri, croind noi blasfemii
Ca să stingă orice umbră de amurg cu farmece
Aruncând vorbe ca un râu sălbatic involburat,
Dar din colț de patos, strălucește înțelepciunea,
Arhiplină cu inscripții aurii, argintii și flori,
Nu reușesc nicidecum să tulbure mintea
Unui simplu bicisnic, răzvrătit cu ale veacuri!
Dar, Doamne, ce bine mint!
Poate că ne vom mai întâlni
Când vom fi mai în vârstă,
Când în minte nu vor mai fi furtuni,
Doar ape limpezi sub lună,
Iar bătaia inimii nebune se va domoli.
Așa că spun, naiv, pierdut în privire,
Că poate atunci voi fi visul tău,
Iar tu, aleasa vieții mele.
Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,
Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.
Și iar îmi spun povești,
Caut cumva să mă conving
Că timpul ne va mai întâlni,
Iar noi vom ști să fim...
O, dar ce frumos mă mai mint!
Fără conexiune
Am rescris destine, refăcut genomul,
Dar nu putem să înțelegem omul.
Comunic cu oameni oriunde pe glob,
Dar nu mă salut cu vecinii de bloc.
Știm algoritmi, știm rețete de succes,
Știm cum să părem buni în zece pași, simpli,
Citim cărți despre iubire, „termeni și condiții”,
Dar căutăm slăbiciuni, nu conexiuni, nu definiții.
Știm adevărul, dar mințim frumos,
Învățăm iubirea, dar o dăm pe dos.
Citim despre sensuri, despre Dumnezeu,
Dar judecăm omul doar pentru ce e al său.
Spunem „te iubesc” ca pe un status temporar,
Și plecăm când vedem un defect elementar.
Nu mai știm să stăm. Nu mai știm să iertăm.
Ne sperie sinceritatea — prea greu de controlat.
Putem clona voci, chipuri, zâmbete.
Dar nu mai știm cum e să simți unul real.
Și iar mă strânge o întrebare veche:
Când am uitat să fim oameni?
Murmur a dor
Iubito, mi-aș face inima, râu,
Să curgă lin peste sufletul tău,
Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,
Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.
Să-ți împletesc părul în raze de soare,
Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,
Să transform fiecare umbră în vis,
Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.
"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"
Epilog
În noaptea plină de umbre mă topesc,
Lângă tine, cu tăceri ce nu le înțeleg,
Căci iubirea mea se topește, o mărturisesc,
Și în inimă doar cenușa ți-o așez.
Somn ușor
Să adormi încet, suflet blând,
Așa cum mă linișteai odinioară,
Cu tăcerea ta caldă, răbdând
Povara durerilor mele, amară.
Ai plecat cu o jumătate din noi,
Știind că tot ce rămâne e greu,
În zilele dulci când răsuflu-n nevoi,
Mă țineai doar prin tăcerea mereu.
Unde ai ajuns, departe de dor,
Sper că lumina te poartă senină.
Iartă-mi suspinul și-al lacrimii nor,
Iar poveștile noastre, păstrează-le-n tihnă.
Te-am chemat "prieten", axolot blajin,
Mă priveai ca o umbră de soare,
Un ecou ce trăiește și-apune divin
Lăsând amintirea să doarmă sub zare.
“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”
OneWineWoman