Steluța mea
Steluța mea în miez de noapte,
Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,
Și alină-mi durerea cea grea,
Aducându-mi treptat alinarea.
Tu, micuța mea,
Cu atingerea de catifea,
Te rog, ia-mi sufletul în brațe,
nelăsând grijile să se agațe.
Apoi, veghează asupra mea,
Luându-mi toată supărarea,
Cu ale tale palme moi,
Reînviindu-mă din lumea de-apoi.
Și-adună-mă în al tău micuț rai,
Lipsit de orice grele furtuni,
Cu doar soare cald de vară,
Și cu zâmbetele de odinioară.
Of, tu a mea speranță,
Ce revii când lumea-i dureroasă,
Încercând să mă faci bine,
Atunci când nu mai știu de mine.
Că mai apoi, în nopțile reci,
Să-mi spui multe povești,
Unele pline de dragoste și dor,
Pline de al tău farmec amețitor.
Iar eu să stau și să te privesc,
Cum ale tale buze grăiesc,
Și-mi aduc o liniște glorioasă,
Eu uitând de ce mă apasă.
Iar când zorii zilei se ivesc,
Visele alină sufletu-mi singuratic.
Cu blândețe și alinare mă-nvelești,
Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.
Și în fiecare noapte tăcută,
Sub strălucirea ta nesfârșită,
Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,
Tu care-mi redai speranță la infinit.
Cu tine, viața-i mai senină,
Chiar și când greutățile m-apasă,
Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,
Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: M.A.
Data postării: 21 noiembrie 2024
Vizualizări: 237
Poezii din aceiaşi categorie
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Sec amor de noapte
După noaptea cea amară
Petrecută-n ulicioară
Îmi stateai în poală,
Timpul ziceai că-mi zboară.
Sus în teiul lui Nea Ghiță,
Oi țuca a tale buze,
Dulci ca dorurile-mi arse,
Mi-i aduce vr-o zeiță .
Gelos mai pot fi pe soare,
Ce ți atinge buzele-amare,
Nu mi doresc să știi că doare..
Acest joc de-a sta-n teroare.
Doar un lucru îmi doresc,
În al nostru loc secret,
Luna să ne cânte-n șoapte
Dulci armonii de noapte.
Când această va pleca,
Gelozia-mi va apărea.
Cum el poate să-ți atingă,
Buzele să ți le-ncingă?
Câteodată mă gândesc,
El n-are niciun defect?
De ce pe el îl poți iubi
Și pe mine m-ai părăsi?
Doar în codru mă cunoști,
Și mi-oferi un anumit rost.
Tu în viață mă ghidezi,
Chiar dacă n-avem aceleași idei.
Dar încă mă întreb,
Are el ceva complex?
Ceva mai bun ce eu nu am?
Sau e un motiv banal.
Doar prieteni nu vreu să fim
Ori doi porumbei zburlii,
Ori nimic,
Pe veci, doi seci.
La o cafea!
Bună dimineața îți spun iubito
Și mâna ți-o întind să te ridici,
Să savurăm și azi în doi cafeaua
Și să primesc la schimb...pupici.
Vreau să simți aroma fermecată
În care-am pus dragostea mea,
Iubirea să ne cuprindă pe amândoi
Și să uităm că uneori viața e grea.
Privește cum raza soarelui așteaptă
S-ajungă și la noi de după munte,
Să-ți mângâie ușor chipul frumos
Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.
Să știi că am ales cana ce-ți place
Și-n care-ai pus frumoase amintiri,
Iar pentru mine am căutat ceșcuța
Din care am băut cândva la întâlniri.
În colțul mesei am pus trandafiri
Cu care în tinerețe te-am cucerit,
Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa
Pe care am visat-o și visul împlinit
Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte
Și-am îndulcit-o cu miere de albine,
Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie
Mărturisind că inima-mi îți aparține!
De-aș avea...
De-aș avea o floare
Pentru fiecare
Gând de-al meu în care
Tu, fermecătoare,
Îmi apari în cale,
Ne-am putea plimba
În grădina mea
De flori colorate,
De lume uitate,
La infinitate...
De-aș avea un strop
Pentru fiecare
Gând de-al meu în care
Tu, fermecătoare
Îmi apari în cale,
S-ar ivi potop
Cu care să-ngrop
A ta supărare,
S-aduc alinare
Inimii de foc...
De-aș avea o clipă
În brațe să te strâng,
Pe-al tău piept să plâng
Și-adormind s-ascult
Glasu-ți alinând
Și ultimu-mi gând
De neîmplinire
N-ar mai trebui
Să trăiesc o zi
Pe acest pământ...
De-aș avea orice,
Te-aș avea pe tine...
Singura
Din mii de flori din univers
Stele intuneruc si pustiu,
Doar una singur am ales,
Nu mi-au fost piedic sa te stiu.
Poate ma placi sau poate nu,
Iti spun acum: ca te iubesc.
Te stiu si eu,ma stii si tu,
Si sigur, sper ca nu gresesc.
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Sec amor de noapte
După noaptea cea amară
Petrecută-n ulicioară
Îmi stateai în poală,
Timpul ziceai că-mi zboară.
Sus în teiul lui Nea Ghiță,
Oi țuca a tale buze,
Dulci ca dorurile-mi arse,
Mi-i aduce vr-o zeiță .
Gelos mai pot fi pe soare,
Ce ți atinge buzele-amare,
Nu mi doresc să știi că doare..
Acest joc de-a sta-n teroare.
Doar un lucru îmi doresc,
În al nostru loc secret,
Luna să ne cânte-n șoapte
Dulci armonii de noapte.
Când această va pleca,
Gelozia-mi va apărea.
Cum el poate să-ți atingă,
Buzele să ți le-ncingă?
Câteodată mă gândesc,
El n-are niciun defect?
De ce pe el îl poți iubi
Și pe mine m-ai părăsi?
Doar în codru mă cunoști,
Și mi-oferi un anumit rost.
Tu în viață mă ghidezi,
Chiar dacă n-avem aceleași idei.
Dar încă mă întreb,
Are el ceva complex?
Ceva mai bun ce eu nu am?
Sau e un motiv banal.
Doar prieteni nu vreu să fim
Ori doi porumbei zburlii,
Ori nimic,
Pe veci, doi seci.
La o cafea!
Bună dimineața îți spun iubito
Și mâna ți-o întind să te ridici,
Să savurăm și azi în doi cafeaua
Și să primesc la schimb...pupici.
Vreau să simți aroma fermecată
În care-am pus dragostea mea,
Iubirea să ne cuprindă pe amândoi
Și să uităm că uneori viața e grea.
Privește cum raza soarelui așteaptă
S-ajungă și la noi de după munte,
Să-ți mângâie ușor chipul frumos
Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.
Să știi că am ales cana ce-ți place
Și-n care-ai pus frumoase amintiri,
Iar pentru mine am căutat ceșcuța
Din care am băut cândva la întâlniri.
În colțul mesei am pus trandafiri
Cu care în tinerețe te-am cucerit,
Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa
Pe care am visat-o și visul împlinit
Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte
Și-am îndulcit-o cu miere de albine,
Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie
Mărturisind că inima-mi îți aparține!
De-aș avea...
De-aș avea o floare
Pentru fiecare
Gând de-al meu în care
Tu, fermecătoare,
Îmi apari în cale,
Ne-am putea plimba
În grădina mea
De flori colorate,
De lume uitate,
La infinitate...
De-aș avea un strop
Pentru fiecare
Gând de-al meu în care
Tu, fermecătoare
Îmi apari în cale,
S-ar ivi potop
Cu care să-ngrop
A ta supărare,
S-aduc alinare
Inimii de foc...
De-aș avea o clipă
În brațe să te strâng,
Pe-al tău piept să plâng
Și-adormind s-ascult
Glasu-ți alinând
Și ultimu-mi gând
De neîmplinire
N-ar mai trebui
Să trăiesc o zi
Pe acest pământ...
De-aș avea orice,
Te-aș avea pe tine...
Singura
Din mii de flori din univers
Stele intuneruc si pustiu,
Doar una singur am ales,
Nu mi-au fost piedic sa te stiu.
Poate ma placi sau poate nu,
Iti spun acum: ca te iubesc.
Te stiu si eu,ma stii si tu,
Si sigur, sper ca nu gresesc.
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Alte poezii ale autorului
Ecou
Vteau ca inima să-mi fie atinsă,
De-a ta dulce mângâiere aprinsă,
De-al tău zâmbet de copil topită,
Și de-al tău chip îndrăgostită.
Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,
Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,
Ascultându-mi poveștile, de se poate,
Fiind cucerită de-ale mele șoapte.
Iar în nopți de abanos înghițite,
Să-mi umpli cerul de steluțe,
Să-mi aduci o lună ce strălucește,
Cu mii de nuanțe să mă farmece.
Chipul tău, în al meu suflet tablou,
Să-mi fie al vieții mele bibelou,
Făcând din mine un ultim erou,
Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.
Și chiar de-ar fi un simplu vis,
Ar fi unul ce nu poate fi descris,
Ce-mi poate târî fericirea în abis,
Lăsându-mă de durere cuprins.
Asta sunt eu, poetul neînțeles,
Artistul ce iubește în exces,
Romanticul ce nu are succes,
Pierzându-se în acest mistic proces.
Iar de vrei să pleci, pleacă,
Pune-mi sufletul iarăși în gheață,
Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,
Și ia-mi cu tine orice speranță.
Te rog
Te rog, iubește-mă, chiar de-ar fi doar o secundă,
Cu pasiune arzândă, sufletul iarăși să mi-l smulgi.
Te rog să ții la mine, chiar de-o fi o clipă sau două,
Iar atunci când afară plouă, lacrima să mi-o ștergi.
Te rog să mi te dăruiești, chiar de-ar fi să mă urăști.
Fă asta și sufletu-mi ți-l dau, aducându-mi alinare.
Și te mai rog a fi a mea, să-mi fii tu acum puterea,
Căci lumea-i rea și mă distruge, și doar tu o poți înfrânge.
Iar de nu va fi pentru o viață, te rog, mai stai puțin.
Iubește-mă cum nu o vei mai face, după să dispari.
Să-mi aparții măcar o zi, lăsându-mi al tău venin,
Iar inima să mi-o strângi, cu cruzime să o smulgi.
Dar în mine încă va arde iubirea ta distrugătoare,
Dorind să te ating, să mă înfrupt din trupul tău,
Sărutându-te, dându-ți tot ce-i mai bun din mine,
Aprinzându-ne sufletele cu o flacără sufocantă.
Și să mă ardă până la capăt, devenind un omagiu,
Să-mi fii clipa finală, plină de o pasiune animalică,
Înainte ca sufletul să-mi taie, aruncându-l în cavou,
Aruncând bucată cu bucată, iubindu-l o ultimă dată.
După să-i dai foc o ultimă dată, făcându-l cenușă,
Distrugându-l, făcând să nu mai simtă durerea,
Atunci când nu vei mai fi acolo, alinându-mă,
Amintirea rămânând blestemul, dar și speranța.
Apoi dispărând în noapte, lăsându-mă să zac,
Sângerând, dar nu sânge să curgă din mine,
Ci o iubire ce mi-a ucis sufletul în mod tragic,
Făcând din el un ultim sacrificiu, o crudă iluzie.
Un ultim sacrificiu, dar nu unul al vieții mele,
Ci al iubirii frânte ce ți-o mai port și-acum,
Al zâmbetului tău, să-mi rămână amintire,
Să o port cu mine—flacără ce-n mine a lăsat scrum.
Furtuni de dor
De ce iubirea doare fără rost,
În loc să-ți fie soare-n adăpost?
Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,
Iar visurile-s acum tăciuni.
De ce trebuie să fie așa mereu,
Să nu te pot vedea, drag vis al meu?
Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,
Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.
De ce mereu îmi lipsește alinarea,
Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?
Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,
De dor măcinat și-n agonie tot zac.
Și chiar de dorul mi-e alinare,
În amintire sunt în brațele tale.
Căci, și când totu-i greu,
Ești lumină-n gândul meu
Aducându-mi mereu un zâmbet,
Pe-al meu chip tot mai supărat,
Făcând acei nori grei de furtună,
Să se transforme într-o semilună,
Luminând al meu cer tulburat,
Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.
Căci chiar și-n clipele de mare agonie,
Dragostea ta rămâne veșnică alinare.
Te-aș suna….
Oricât aș vrea, nu te pot descrie,
Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.
Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,
Că nu te las să ajungi o simplă amintire.
Că-n fiecare zi, mor câte puțin,
Când plouă cu regrete din al meu suspin.
Suspine pline de dragoste și dor,
Zăcute într-un sunet amețitor.
Aș da orice să te mai văd odată,
Amia iubire să fie mângâiată.
Și chiar de-ar fi doar un vis,
Să-ți pot șopti ce am de zis…
Și-n taina nopții, când stelele veghează,
Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,
În visele mele, te caut neîncetat,
Cu dorul ce mereu m-a frământat.
Suflet sculptat în vers
Vreau să-mi fac din suflet o poezie,
O tristă baladă a unei iubiri trecute,
Sau o romanță c-o dragoste zglobie,
Să-mi aștearnă sentimentele pe hârtie.
Durerea să-mi fie scrisă cu sânge,
Cu-n miros de fier ce transmite tragedie,
Sau să-mi scriu dorințele toate,
Cu lacrimi aurii căzute din stele.
Iubirea vreau să fie scrisă albastru,
Folosind lacrimile unui trist astru,
Sângele unui rege al cerului sacru,
Făcând din cuvinte un trist masacru.
Tristețea vreau să-mi fie scrisă cu șoapte,
Cuvinte ale tuturor sentimentelor deșarte,
Inimi rupte, pline de durerile iubirii profunde,
Ale tuturor viselor ce-au fost cândva spulberate.
Iar când voi rămâne fără hârtie de scris,
Voi folosi zorii pe post de papirus,
Smulgând din mine al dorului virus,
Pentru a-mi scrie tot ce m-a distrus.
Plânset de copil
De ce plângi neîncetat,
Copil plăpând, nevinovat?
Știi că nu ești tu de vină,
Pentru viața ce declină.
De ce ești îndurerat,
Când totul s-a destrămat?
Tu nu știi că totu-i scris,
Ca și-un vis ce-i interzis?
De ce ție sufletul scrum,
Acum la început de drum,
Și nu încerci să-ți revii,
Cu gândul să-l reînvii?
Iar când totul e prea greu,
Nu-ți uita credința-n Dumnezeu,
Și-ncearcă cât mai curând,
Să-l aduci în sufletu-ți blând.
Dar iată, lacrimile curg șiroaie,
Într-o lume rece și plină de uitare,
Copilul rămâne fără speranță,
Cu inima veșnic spulberată.
Și-n noaptea neagră și pustie,
Se pierde într-un vis ce fuge,
Cerând scăpare din acest calvar,
Cu lacrimi de-un gust amar.
Astfel, rămâne iar dezolat,
Sub cerul trist și înnorat,
Copil plăpând, fără de vină,
Cu-n destin necruțător sufletul săi stingă.
Ecou
Vteau ca inima să-mi fie atinsă,
De-a ta dulce mângâiere aprinsă,
De-al tău zâmbet de copil topită,
Și de-al tău chip îndrăgostită.
Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,
Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,
Ascultându-mi poveștile, de se poate,
Fiind cucerită de-ale mele șoapte.
Iar în nopți de abanos înghițite,
Să-mi umpli cerul de steluțe,
Să-mi aduci o lună ce strălucește,
Cu mii de nuanțe să mă farmece.
Chipul tău, în al meu suflet tablou,
Să-mi fie al vieții mele bibelou,
Făcând din mine un ultim erou,
Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.
Și chiar de-ar fi un simplu vis,
Ar fi unul ce nu poate fi descris,
Ce-mi poate târî fericirea în abis,
Lăsându-mă de durere cuprins.
Asta sunt eu, poetul neînțeles,
Artistul ce iubește în exces,
Romanticul ce nu are succes,
Pierzându-se în acest mistic proces.
Iar de vrei să pleci, pleacă,
Pune-mi sufletul iarăși în gheață,
Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,
Și ia-mi cu tine orice speranță.
Te rog
Te rog, iubește-mă, chiar de-ar fi doar o secundă,
Cu pasiune arzândă, sufletul iarăși să mi-l smulgi.
Te rog să ții la mine, chiar de-o fi o clipă sau două,
Iar atunci când afară plouă, lacrima să mi-o ștergi.
Te rog să mi te dăruiești, chiar de-ar fi să mă urăști.
Fă asta și sufletu-mi ți-l dau, aducându-mi alinare.
Și te mai rog a fi a mea, să-mi fii tu acum puterea,
Căci lumea-i rea și mă distruge, și doar tu o poți înfrânge.
Iar de nu va fi pentru o viață, te rog, mai stai puțin.
Iubește-mă cum nu o vei mai face, după să dispari.
Să-mi aparții măcar o zi, lăsându-mi al tău venin,
Iar inima să mi-o strângi, cu cruzime să o smulgi.
Dar în mine încă va arde iubirea ta distrugătoare,
Dorind să te ating, să mă înfrupt din trupul tău,
Sărutându-te, dându-ți tot ce-i mai bun din mine,
Aprinzându-ne sufletele cu o flacără sufocantă.
Și să mă ardă până la capăt, devenind un omagiu,
Să-mi fii clipa finală, plină de o pasiune animalică,
Înainte ca sufletul să-mi taie, aruncându-l în cavou,
Aruncând bucată cu bucată, iubindu-l o ultimă dată.
După să-i dai foc o ultimă dată, făcându-l cenușă,
Distrugându-l, făcând să nu mai simtă durerea,
Atunci când nu vei mai fi acolo, alinându-mă,
Amintirea rămânând blestemul, dar și speranța.
Apoi dispărând în noapte, lăsându-mă să zac,
Sângerând, dar nu sânge să curgă din mine,
Ci o iubire ce mi-a ucis sufletul în mod tragic,
Făcând din el un ultim sacrificiu, o crudă iluzie.
Un ultim sacrificiu, dar nu unul al vieții mele,
Ci al iubirii frânte ce ți-o mai port și-acum,
Al zâmbetului tău, să-mi rămână amintire,
Să o port cu mine—flacără ce-n mine a lăsat scrum.
Furtuni de dor
De ce iubirea doare fără rost,
În loc să-ți fie soare-n adăpost?
Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,
Iar visurile-s acum tăciuni.
De ce trebuie să fie așa mereu,
Să nu te pot vedea, drag vis al meu?
Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,
Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.
De ce mereu îmi lipsește alinarea,
Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?
Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,
De dor măcinat și-n agonie tot zac.
Și chiar de dorul mi-e alinare,
În amintire sunt în brațele tale.
Căci, și când totu-i greu,
Ești lumină-n gândul meu
Aducându-mi mereu un zâmbet,
Pe-al meu chip tot mai supărat,
Făcând acei nori grei de furtună,
Să se transforme într-o semilună,
Luminând al meu cer tulburat,
Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.
Căci chiar și-n clipele de mare agonie,
Dragostea ta rămâne veșnică alinare.
Te-aș suna….
Oricât aș vrea, nu te pot descrie,
Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.
Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,
Că nu te las să ajungi o simplă amintire.
Că-n fiecare zi, mor câte puțin,
Când plouă cu regrete din al meu suspin.
Suspine pline de dragoste și dor,
Zăcute într-un sunet amețitor.
Aș da orice să te mai văd odată,
Amia iubire să fie mângâiată.
Și chiar de-ar fi doar un vis,
Să-ți pot șopti ce am de zis…
Și-n taina nopții, când stelele veghează,
Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,
În visele mele, te caut neîncetat,
Cu dorul ce mereu m-a frământat.
Suflet sculptat în vers
Vreau să-mi fac din suflet o poezie,
O tristă baladă a unei iubiri trecute,
Sau o romanță c-o dragoste zglobie,
Să-mi aștearnă sentimentele pe hârtie.
Durerea să-mi fie scrisă cu sânge,
Cu-n miros de fier ce transmite tragedie,
Sau să-mi scriu dorințele toate,
Cu lacrimi aurii căzute din stele.
Iubirea vreau să fie scrisă albastru,
Folosind lacrimile unui trist astru,
Sângele unui rege al cerului sacru,
Făcând din cuvinte un trist masacru.
Tristețea vreau să-mi fie scrisă cu șoapte,
Cuvinte ale tuturor sentimentelor deșarte,
Inimi rupte, pline de durerile iubirii profunde,
Ale tuturor viselor ce-au fost cândva spulberate.
Iar când voi rămâne fără hârtie de scris,
Voi folosi zorii pe post de papirus,
Smulgând din mine al dorului virus,
Pentru a-mi scrie tot ce m-a distrus.
Plânset de copil
De ce plângi neîncetat,
Copil plăpând, nevinovat?
Știi că nu ești tu de vină,
Pentru viața ce declină.
De ce ești îndurerat,
Când totul s-a destrămat?
Tu nu știi că totu-i scris,
Ca și-un vis ce-i interzis?
De ce ție sufletul scrum,
Acum la început de drum,
Și nu încerci să-ți revii,
Cu gândul să-l reînvii?
Iar când totul e prea greu,
Nu-ți uita credința-n Dumnezeu,
Și-ncearcă cât mai curând,
Să-l aduci în sufletu-ți blând.
Dar iată, lacrimile curg șiroaie,
Într-o lume rece și plină de uitare,
Copilul rămâne fără speranță,
Cu inima veșnic spulberată.
Și-n noaptea neagră și pustie,
Se pierde într-un vis ce fuge,
Cerând scăpare din acest calvar,
Cu lacrimi de-un gust amar.
Astfel, rămâne iar dezolat,
Sub cerul trist și înnorat,
Copil plăpând, fără de vină,
Cu-n destin necruțător sufletul săi stingă.