Ai fost ca valurile mării, noaptea....

O să revii la un vin când va fi frig afară? 

Nu-mi place frigul, nu vreau să mă mai doară...

M-am descurcat frumos pe timp de vară,

Dar timpul cald s-a dus și-i octombrie iară.

Mă-ntreb fără speranță căci te-ai îndepărtat, 

Cum frunza renunţă la viață, căzând din copac. 

lar tot ce-i în jur pălește treptat, 

La fel și sufletul meu fără tine-i, sărac.

O să-ți mai stau în brațe când va fi frig afară?

Nu-mi place frigul...te rog, o ultimă oară...

Afară-i din nou brumăriu și e ceață!

Și-aș vrea să mai fim... o ultimă dată-n viață.

Mă-ntreb fără speranță... demult tu ești plecat

Te-ai desprins ușor, ca frunza de copac

Lăsând în urmă o durere mută...surdă 

Ce la fiecare pas face rana mai adâncă.

Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc

Mi-e dor să le mai simt căldura 

Să le sărut.... cu ele să mă învelesc 

Pielea mea să le mai simtă aroma.

Privește-mă din nou, la fel ca prima oară 

Mi-e dor să te mai văd zâmbind...

Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea

Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.

Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată 

Să simți din nou cum tremur toată 

Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc 

Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...

Cuprinde-mă te rog o ultimă dată 

Nu te mai preface rece...fără sentimente

Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală 

Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...

Uneori îmi recitesc vechile poezii... poate de dor, poate doar să-mi reamintesc...

Și e atât de ciudat... îmi aud vocea tremurând printre rânduri. Îmi amintesc cu fiecare vers câtă viață aveam atunci, câtă speranță, câtă încredere în "stai liniștită bby, o să fim"... însă timpul a avut felul lui de a-mi arăta că " a fi" nu a fost decât o iluzie... o iluzie frumoasă...

La fel și promisiunile în care am tot sperat, care păreau solide s-au spart în mii de cioburi de zidurile tăcerii.. si visele care s-au destrămat fără zgomot ca un abur sub lumina rece a dimineții...

Și citesc... și mă pierd încercând să regăsesc printre versuri speranța ce o aveam, că nu s-a pierdut totul...

Recitesc și mă regăsesc în zeci de ipostaze... rănită, plină de speranță, așteptând, iertând, confuză, veselă, tristă... neputincioasă, resemnată. 

Mă regăsesc visând... apoi renunțând... în sute de versuri în contrast.. 

Mi-am dorit prea mult să închid o ușă lăsând-o întredeschisă... în speranța acelui ''a fi''...

Ușa a rămas întredeschisă și azi dar nu din speranță ci mai degrabă să-mi amintesc de acea femeie care nu voi mai fi vreodată...

..................................................................

Am lăsat ușa întredeschisă,

Deși uitată e povestea

Și stins este acel ceva 

Ce n-a mai apucat să ardă.

Am rămas c-o-mbrățisare netrăită 

Cu-n dor greu... pe foi mărturisit,

Cu tăcerea-ți atât de nesăbuită 

De parcă te-am urât și nu iubit...

Am stat prizoniera unui viitor

Ce nu s-a întâmplat vreodat' 

Și azi trecut îmi e și el

Rămas în versuri acordat...

Am vrut să plec, dar pașii m-au ținut 

Legată de umbre, prinsă de ce-a trecut.

Urla în mine gândul ca vântul, să zbor,

Dar inima, la tine, mă întorcea ușor...

Am vrut să plec, dar am rămas,

Captivă în trecut, mereu în contrast,

Unde dorința și teama se certau în tăcere 

Și timpul mă ținea în loc, fără putere...

Am plecat cu ușa pe jumătate-nchisă

Și nu că aș mai aștepta ceva...

Când mi-amintesc să pot privi 

La cea ce te-a iubit cândva.

Cu al tău vin m-ai fermecat, mi-ai dat lumea peste cap

Nopti și zile am îmbrăcat in speranțe 

Că vei reveni la un apus de soare, 

Sa ciocnim un pahar, să ne unim în brațe.

Spune-mi! Cum să uit ce n-am trăit 

Cum să-mi sting dorul ce-n suflet arde?

De noi, de-un ultim pahar de vin

Când doar a ta tăcere mă-nvăluie în noapte?

Spune-mi! Cum pot să uit de noi

Când umbrele clipelor în doi mă cheamă? 

Cum să mă despart de tot ce-am fost

Când dorul, să-mi amintesc, mă îndeamnă?

Te-am așteptat, sperând să te intorci

Și am rămas acolo unde m-ai lăsat 

Am tot sperat povestea s-o reîntorci 

Ca prin vis...ca și când n-ai plecat...

O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun

O să mă pierd în vise risipite ca un fum,

Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper

Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...

O să te-aștept în nopțile pline de dor

Și-o să te port tainic în al viselor decor

Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul

Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...

O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,

Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,

Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești 

Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....

Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,

Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii

Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge 

De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...

O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire

Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească 

De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam 

Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"

Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă 

Te-am așteptat s-apari aievea unui vis

Ca și când, în astă lume o speranță mai există,

Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...

Nu-i zi lăsată să nu-mi amintesc de tine

Că suntem doi straini..(sắ plâng iarași îmi

vine)..

Nu-i seară să mă rog la Univers

Prin vers..

Se risipes c amintirile cu noi în plâns

Unele s-au frânt....au rămas doar un vis

De-as putea să te-ntorc o clipă să stai

Să ma..

Mi-e dat de-un timp s-adorm în lacrimi

Somnul să-mi fie un șir de patimi

Doar să revii pe-a vântului aripă

O clipă..

Și mă trezesc cu gândul doar la tine

Și-ncep din vise să cos rime

Despre o poveste uitată în trecut

Ce s-a pierdut..

Nu m-au întrebat dacă vreau să-i am,

dar viața mi i-a pus în brațe.

Cu timpul am înțeles

că n-am nevoie de altceva.

Mama e răbdarea care nu obosește,

Tata, un sprijin tăcut, dar sigur,

Fratele, prietenul fără condiții,

Bunicii, începutul tuturor poveștilor mele.

Ei sunt râsul din amintiri,

gălăgia din vacanțe,

liniștea ce mă-nvăluie

înainte să adorm.

Nu i-am ales, dar nici nu i-aș schimba,

sunt iubirea ce nu cere nimic,

și totuși dă tot.

Ieri, la doisprezece și cincizeci și șase,

Am coborât în satul cu miresme-alese,

O doamnă-n mașina roșie ne-a luat ușor,

Ca și cum drumul știa singur unde mi-e dor.

La poarta nanei timpul s-a oprit,

Cu brațele deschise ea ne-a primit,

Și-n prag, odată cu pasul nostru,

A intrat iar râsul, cald și nostru.

Bucuria s-a strâns în casă-n taină,

Ca lumina prinsă într-o haină,

Iar inima, ce-a fost plecată departe,

S-a întors acasă, fără teamă de noapte.

Pe la două și treizeci și șase-am plecat,

Spre clubul unde dorul m-a chemat,

Să-mi revăd prietenele dragi,

Pe Evelina și Anecika, cu ochii fragezi.

Cum am intrat, Ana m-a strâns la piept,

Cu dor adunat, nerostit, dar drept,

Apoi Evelina, zâmbind larg,

A alergat spre mine, cu suflet cald.

Și-am stat până târziu, ca altădată-n mai,

Când timpul nu pleacă și grijile nu-s vai,

Ne-am pozat, am râs, ne-am regăsit,

Într-un colț de lume unde dorul s-a liniștit.

A fost mai mult decât o zi-n sat,

A fost un suflet ce s-a adunat. 

A venit la noi acasă O fetiță cu ochi frumoși. Un drăgălaș înger Cu obrajii gingaşi şi pufoşi. Avea gurița mică, mică Și mânuţele la fel. Era bălaie cum e luna între stele și frumoasă ca luceafărul din cer. Mergea desculț prin iarbă Încet, agale. După un fluture, după o gâză, După tot ce ieșa în cale! Acest înger dulce cu ochi ca două stele Este nepoțica mea,bucuria vieții mele. Să fie sănătoasă și părinții ei la fel Să crească mare și frumoasă ca un gingaș ghiocel. (Poezie de Vladimir Potlog)

The color of trees,

The color of grass freshly cut on a spring evening.

It represents life, growth, and so many more.

I used to think of him when i heard green,

He had something no one could ever steal.

Something special, something quite real.

Something, i have never seen.

Green, this color that reminds me of him,

I hate that i love it so much, with it perks and dark sides.

It represent so many things, one of them being the one and only him.

I see him when i think of it, every night in evey dream,

I felt alive knowing it was real, truly now you must think it disappeared.

It has not, tho i dont have it, i lost it, it was a bad habit .

It was so special so clean,

This green color that you could only dream,

He had it, it was his.

It was a piece you could only wish to steal, tho impossible if you ask me.

Green, the color of growth , the color of life, and most importantly the color of his beautiful…eyes.

ESTI GANDUL MEU DE DIMINEATA

SI SEARA LA CULCARE

SI.I SPUN LUI DUMNEZEU MEREU 

CA TU MI.ESTI ALINARE

SIL ROG SA TE AIBA IN GRIJA LUI

SI SA TE PROTEJEZE 

PEMTRU CA SUFLET CA AL TAU

NU PREA SE MAI GASESTE

ESTI OMUL DE CARE MI.E DRAG 

SI.MI VEI FI TOATA VIATA

CEL CARE A STIUT MEREU 

SA IMI REDEA SPERANTA

CACI POT SA MERG SI MAI DEPARTE

INDIFERENT DE CUM MA DUCE VIATA.


de Mihai Cristina

M-am urcat
Pe acoperiș
Să mă învelească
Stelele
Și tocmai am prins
Luna
Între degete
Era pustiul la ea
Pentru un timp,
Iar pe pământ
Puțină nemișcare,
Că noapte doar era
Și numai atunci
Luna  răsare
Să întrebe
De ce am dat-o
Iubirii în dar.
Pe tine luna
Când te-a întrebat?...