Moșule, Nicolae!

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Vergeblich

Im Frühling, wenn die Seele vibriert,

Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,

Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,

Wir haben noch eine Wolke übrig,

Wir warten alle vergebens

Glück, das nie wieder kommt,

Nur ein flüchtiger Traum

Nachts ist der Himmel immer klar,

Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,

Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.

Wir warten alle vergebens

Glück, das uns entgeht

Und in der Seele sieben sie bitter

Gedanken, die uns täuschen,

Vergebens werden wir betteln,

Wir werden vergebens warten

Glück, das wir immer wollen,

Die kommen nicht mehr!

Wir warten alle vergebens

Glück, das uns entgeht

Und in der Seele sieben sie bitter

Gedanken, die uns täuschen,

Vergebens werden wir betteln,

Wir werden vergebens warten

Glück, das wir uns so sehr wünschen

Die kommen nicht mehr!

Închis ca-ntr-o carapace

Privesc spre tine-ades;

Cu ochii plini de lacrimi

Suspin, eu tac, iubesc.

Mi-e dor să fii aproape,

Mi-e dor să fii a mea,

Eu rabd...privirea ta

Ce nu o pot avea.

Mi-e scris să rabd,

Mi-e scris să sper,

Iubirea mea încă -i departe

Căci eu tot mai aștept.

Voi sta şi voi scrie,

Şi ca să fiu înţeles,

Voi trimite solie,

A mea vorbă în vers...

Voi muşca din hârtie,

Şi-am să scuip unde-am şters.

Voi sta să recit,

Al meu vers neînţeles,

Un mesaj răstignit,

De poeţi mai ales…

Un cuvânt ce-a înviat,

Din om bun şi curat.

Am să stau să citesc,

Ca apoi să-nţeleg,

Ce-i normal şi firesc,

Ce-i sfărmat ori întreg…

Ce ne-ndeamnă să fim,

Şi de ce nu iubim.

Fărâme de bunătate, viața ne împrăștie 

Plouă ghiocei din inimile îndurerate 

În vicisitudini, omul se pleacă precum o trestie 

Șuvoaie învolburate ne poartă simțirea în eternitate. 

Magicieni carismatici etalează trucuri iscusite 

Trufia și nepăsarea, stindard arborează 

Rănile celor mulți doar de puțini sunt oblojite 

Lipsită de voință, turma, păstori vicleni urmează.

Ne târâm traiul dezbinați și învrăjbiți 

Probitatea,integritatea și adevărul au amnezie 

Sărăciți de zâmbete, de un sistem defect,înrobiți 

Dragoste,candoare,cuvinte mute, pură fantezie.

Omul averi agonisește 

La demoni se închină, puterea o cedează 

Rupt de divina sa natură, în matrice trăiește 

Ceața iluziilor îl împresoară și uită că sinele își trădează. 

Cu jind ne înfruptăm din boabele amărăciunii 

Anesteziați, lipsiți de forța cutezanței 

Înțelepciunea o dăm tribut și vizionăm,hipnotizați, minciunile televiziunii 

Purtăm,cu fală,îngâmfați, căpăstrul ignoranței.

Hai, spală-te pe mâini Pilate,

Şi ieși spre a primi ovaţii,

Arată-ţi mâinile curate,

Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.

Înalţă adevărul sus pe cruce,

Minciuna las-o pe pământ,

Ca nimenea să nu mai urce,

Spre sfântul legământ.

Hai frate, spală-te pe mâini,

Ascunde adevăru-n minte,

Şi vindeţi sufletul la câini,

Pe-un pol şi câteva cuvinte,

Şi-apoi cu hulă și trufie,

Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,

Ca toată lumea să te știe,

Că n-ai avut prejudecăţi.

Eu, abia sositul prunc

În noua lume ce mi-i casă,

Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung

Şi moartea tânără fără de coasă.

Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,

Cu lungi urcuşuri şi abisuri,

Cu clipe mai amare ca pelinul,

Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.

Spăşit m-am adăpat din ele,

Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,

Flămând am adormit sub stele,

Ca-n zori într-o scânteie să erup.

Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.

Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,

Şi-am râs în fiecare dimineaţă,

De ursitori şi moartea cea cuminte.

Acum, de aici, din vârf de creastă,

Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,

Mă uit la prunci şi la nevastă,

Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.

Voi scrie mereu despre iubire,

Și desprea dragostea adevărată,

Și nu voi renunța să caut fericire,

În viața asta scurtă și nedreaptă

Dar oare știu cum este a iubi?

Și a primi iubirea de la cineva!

Am dat ceva pentru-a primi?

Sau doar cerșesc la mila altcuiva!

Ne întrebăm...suntem iubiți?

Sau doar trăim, dezamăgire,

Sărac, bogat putem fi fericiți,

Dacă în suflet avem mulțumire

Iubirea, fericirea vin către noi,

Doar la acei ce-n viață dăruim,

Și dăm ceva și celor cu nevoi,

Cu dragoste..urmând răsplată..să primim!

Scrisă de Cezar!

Pe curànd!

E toamnă și eu mă plimb pe-alei

Pentru că vreau să-mi amintesc,

Cum noi demult ne-am cunoscut

Și când am spus întâiul..te iubesc

Pașii mă duc conduși de minte

Prin locuri pe unde ne plimbam,

Și ne țineam noi strânși de mână

Iar eu timid o poezie-ți recitam

Privirea mi-o îndrept spre bănci

Unde adesea noi doi ne-am așezat,

Degeaba gândul îmi fuge în trecut

Când văd și simt că totul e schimbat

Și cum să fie azi cum era altădat

Când ani s-au scurs cam patruzeci,

Doar teiii au rămas și par să spună

Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci

Din nou o strâng ușor de mână

Pe doamna ce-mi este azi soție,

Îi simt căldura și toată nostalgia

Iar eu recit din nou aceeași poezie

Nu ne întoarcem și mergem înainte

Spre locul unde savuram o prăjitură,

Aici nu mai găsim cofetăria noastră

Și un local unde servim noi o friptură

Abia acum ne-ntoarcem la mașină

Și ne oprim din drum la mica florărie,

De unde cumpăr un buchet de flori

Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!

Visez mereu la tine

Cu ochii larg deschiși,

Îți vorbesc de iubire

Dar tu, nimic nu ziși

Să merg tot înaite

Nu știu de-i bine,

Nici care este calea

Ce duce către tine

Mesaje ți-am trimis

Nu cred că le-ai citit,

Te faci că nu mă știi

Cu toate c-am vorbit

Ceva îmi spune mie

Că ieri tu m-ai mințit,

Că mâine vii la întâlnire

Și astăzi văd că n-ai venit

Pe bancă stau și te aștept

Poate te-arăți de undeva,

La ceas mă uit, este târziu

Și simt că floarea nu o vrea

Mă mint și-mi spun în gând

Că poate s-a-ntâmplat ceva,

Refuz să cred că n-am noroc

Iar fata ar avea pe-altcineva

Abia când am văzut-o pe stradă

Mergând la braț c-un alt bărbat,

Am înțeles că inima-i este furată

Și-am renunțat la tot ce am visat

.................

Dar cine n-a visat odată-n viață

O zână, făt frumos să întâlnească,

Și cât regret s-a adunat în suflet

Când ce-am iubit, n-a vrut să ne iubească!

A fost de mult prin anul "84,

Când la examen m-am prezentat,

Și m-am văzut admis pe locul 4,

Pe listă sus, cum n-am visat

Eram student admis încorporat,

La școala de Medicină Veterinară,

Dovada reușitei am primit la rectorat,

Și într-un suflet am fugit spre gară

Pe drum eu m-am oprit la telefoane,

Să le comunic bucuria celor de-acasă,

Către părinți și altor dragi persoane,

Să mă aștepte și să întindem masă

Țin minte cât de greu se mai intra,

Și că am fost destui de mulți pe loc,

Iar concurența mare, fidel ilustra,

Valoarea școlii și al ei practic scop

Părinții mei nimic nu au știut,

Unde va da examen fiul lor,

Doar să învăt, asta au vrut,

Și să-mi câștig pâinea ușor

Cu nota mare obținută la intrare,

Eu am avut prioritate la cazare,

Și-n camere am fost conduși fiecare,

Și rând pe rând am ieșit la plimbare

Din patru județe ne-am amestecat,

Munteni cu moldoveni și ardeleni,

Cu toții spre Iași mândri am plecat,

Și prin mutații am devenit ieșeni

..........................................

Virgil mă cheamă, bihorean băiet,

Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,

Eu Cezar sunt, botoșănean beget,

Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț

Așa a început a noastră prezentare,

La ocuparea paturilor am decolat,

Doi la etaj urcați au prins...cazare,

Iar ceilalți doi sub ei au acostat

Am început ușor, ușor să povestim,

Cine suntem și care-i țelul nostru,

Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,

Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru

Și fiecare având a lui părere,

Am depănat ce tot am adunat,

Dimineața era după perdele,

Asa că obosiți noi ne-am culcat

Nu-mi amintesc ce am visat,

Dar știu că totul era adevărat,

Din pat somnoroși ne-am ridicat,

La facultate cu bucurie am plecat

În amfiteatru ne-am adunat,

Îndrumătorul de an l-am aflat,

Era un doctor tânăr respectat,

Dr. Burtan, chirurgul consacrat

Asa a început a noastră instruire,

Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,

Cu multe acumulări și pregătire,

Examene și cu restanțe-n sesiuni

Anii de studiu au trecut necontenit,

Și la final noi diplomă am primit,

Una de doctor veterinar vestit,

Că astă profesiune ni s-a sortit

Și-n "89 repartiție computerizată,

Luată după nota obținută-n ani,

Și n-a fost pentru toți cea așteptată,

Și din prieteni unii am devenit dușmani

Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,

Și profesăm la stat sau în privat,

Profesia de medic satisfacții ne-a adus,

Noi sănătatea animală am protejat și..

Siguranța alimentară..am garantat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mereu am vrut să scriu,

Un rând, poate o strofă,

Prin vers eu s-o descriu,

Pe-a noastra, iubită profă

Te-am întâlnit în liceu,

Unde româna ne predai,

Erai pentru noi un zeu,

Când de români vorbeai

Ora era atât de scurtă,

Când poezii ne recitai,

Aveam cu toții gura mută,

Pentru că tu ne captivai

Ne-ai spus să iubim limba,

În care-au scris poeții noștri,

Și bine să ne alegem vorba,

Să ne-nțeleagă chiar și proștii

Și ne-ai mai spus să nu uităm,

Când mari în viață vom ajunge,

De adevăr să nu ne-ndepărtăm,

Chiar atunci când ochiul plânge

Privirea blândă ne-a însoțit,

Pe drumul greu spre afirmare,

Și de povața ta ne-am amintit,

Cuvântul dat să fie de onoare

..........................

Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,

Româna s-o predai în Cer cu grai curat,

Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,

Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Nu pot să înțeleg de ce

La toți ne este foarte greu,

În țara-n care ne-am născut

De unde vreau să plec și eu

Nu înțeleg de ce ne păcălesc

Când noi prin vot i-am ales,

Și am crezut în tot ce au promis

Pâna-am văzut că au doar interes

Vorbim cu ei când ne-ntâlnim

Și nu le cerem vreo pomană,

Decât să-și țină al lor cuvânt

Și să-și păstreze fața lor umană

Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm

Peste hotare în țari ce ne doresc,

Fiindcă aici vedem că-i nedreptate

Iar dincolo corect ei ne plătesc

Și tot mai des rămâne locul gol

Că cei ce pleacă nu se mai întorc,

Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor

Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc

Nu știm cum să mai punem votul

Că toți ne spun ce mult le pasă,

Dar când ajung acolo sus ne uită

Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!