Liberă ca pasarea!
Privesc ades amurgul
și mă minunez copilăros
de amalgamul de culori, pe care
îl reflectă soarele în nori...
Si-atunci tot ce-mi doresc
e să fiu o pasăre albastră!
Să zbor, strigând de fericire
și să mă scald în libertate
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând
și să privesc în jos spre tine,
să-mi amintesc de noi, cântând...
Să-mi amintesc de ochii tăi
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea,
ce mă-ncalzeau, mă protejau,
și-mi demonstrau iubirea..
De pieptul tău să-mi amintesc
ce cald pe-obraz simțeam,
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea,
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani...
Acum că nu mai ești
și nu te voi vedea vreodată-așa,
aș vrea să pot zbura,
că să împărtășesc cu cerul
Dragostea ta.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: inimadeargint
Data postării: 14 septembrie 2017
Vizualizări: 3237
Poezii din aceiaşi categorie
colaj//6
niciun dangăn de clopot
nu zguduie
temelia nepăsării.
umbre șovăitoare,
in bataia lunii,
însuflețesc grădina.
cina-i gata, bucatele alese
așteaptă oaspeții.
numai că,
unu-i plecat la țarină,
altu-și-ncearcă boii,
iar celălalt nesimțitor,
stă la taclale
cu nevasta.
O nouă șansă
Cuvinte nerostite,vibrație și nonsens
Dorinta arzătoare de a nu fi totul șters,
M-au îngenuncheat umil,
Dar la fel m-au înălțat,
Caci ceea ce te înfrânge,
Te lasă luminat,
Doar arta condusă de un suflet pur,
Se poate transforma în cel mai bun augur.
Confuzie
De azi nu te mai iubesc.
Sau te iubesc mai mult?
Oricum, voi încerca s-ascund!
Voi rupe poza ta
Apoi, la sigur o voi lipi,
Nu voi putea fără ea trăi.
Voi şterge melodia noastră.
Pe urmă toată ziua o voi cânta,
Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.
Eram gata să plec.
Dar, iată că mă întorc înapoi,
Nu pot uita iubirea dintre noi.
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,
Acolo unde soare apare rare ori.
Şi printre stele atunci eu voi zbura,
La tine sus pe cer iubita mea.
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Cu luna atuncea voi dansa.
Voi săruta şi razele solare,
Şi vom privi de acolo în depărtare
Iar dansul nostru cel misterios,
Va fi doar pentru tine acum.
Va fi un dans, va fi frumos,
Şi dragostea se va preface în scrum.
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
colaj//6
niciun dangăn de clopot
nu zguduie
temelia nepăsării.
umbre șovăitoare,
in bataia lunii,
însuflețesc grădina.
cina-i gata, bucatele alese
așteaptă oaspeții.
numai că,
unu-i plecat la țarină,
altu-și-ncearcă boii,
iar celălalt nesimțitor,
stă la taclale
cu nevasta.
O nouă șansă
Cuvinte nerostite,vibrație și nonsens
Dorinta arzătoare de a nu fi totul șters,
M-au îngenuncheat umil,
Dar la fel m-au înălțat,
Caci ceea ce te înfrânge,
Te lasă luminat,
Doar arta condusă de un suflet pur,
Se poate transforma în cel mai bun augur.
Confuzie
De azi nu te mai iubesc.
Sau te iubesc mai mult?
Oricum, voi încerca s-ascund!
Voi rupe poza ta
Apoi, la sigur o voi lipi,
Nu voi putea fără ea trăi.
Voi şterge melodia noastră.
Pe urmă toată ziua o voi cânta,
Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.
Eram gata să plec.
Dar, iată că mă întorc înapoi,
Nu pot uita iubirea dintre noi.
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,
Acolo unde soare apare rare ori.
Şi printre stele atunci eu voi zbura,
La tine sus pe cer iubita mea.
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Cu luna atuncea voi dansa.
Voi săruta şi razele solare,
Şi vom privi de acolo în depărtare
Iar dansul nostru cel misterios,
Va fi doar pentru tine acum.
Va fi un dans, va fi frumos,
Şi dragostea se va preface în scrum.
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Alte poezii ale autorului
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Văd toamna în ochii ei
Mama este darul pe care, primindu-l
Uităm în timp să îl preţuim,
Este cadoul pe care-anotimpul
Îl vestejeşte ca noi să-ntinerim.
Suferă, râde şi plânge cu noi
Trece şi munţii, şi marea, prin frig şi prin ploi
Lupta ca o tigroaică, făcând război
Cu cei ce vor să ştirbească bucuria puilor ei.
Îmi priveam azi propria mamă
Şi mă-nfioram cu gândul că ieri
Era tânără precum o primăvară
Iar azi, văd toamna în ochii ei.
Ce-o să fac oare, când va veni iarna,
Şi când tăcută va fi pe veci,
Când doar amintirea şi poza din ramă
Îmi va aminti de chipul ei dulce şi vocea ei blândă,
Ce-mi încălzea deseori lacrimile dureroase şi reci...?!
Învață de cincisprezece ori
Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.
Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.
Învață din tot și-nvață din toate,
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Fluturii de nisip
Zboară în cercuri în gândurile mele
Şi lasă nisip din aripile lor
Să curgă peste amintiri şi peste durere
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor.
Sunt sclipitor de frumoşi în lumină
Şi extrem de hidoşi pe interior
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână
Împunşi cu acele viselor lor.
Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase,
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură
Mă privesc cu dulce durere şi... mor.
Îi las apoi jos, şi iau un chibrit
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor,
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă
Vise, durere, gânduri... şi dor.
Inima de-argint
In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.
Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.
Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.
Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."
Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost,
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda,
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.
De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?
De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint,
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!
Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata,
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Văd toamna în ochii ei
Mama este darul pe care, primindu-l
Uităm în timp să îl preţuim,
Este cadoul pe care-anotimpul
Îl vestejeşte ca noi să-ntinerim.
Suferă, râde şi plânge cu noi
Trece şi munţii, şi marea, prin frig şi prin ploi
Lupta ca o tigroaică, făcând război
Cu cei ce vor să ştirbească bucuria puilor ei.
Îmi priveam azi propria mamă
Şi mă-nfioram cu gândul că ieri
Era tânără precum o primăvară
Iar azi, văd toamna în ochii ei.
Ce-o să fac oare, când va veni iarna,
Şi când tăcută va fi pe veci,
Când doar amintirea şi poza din ramă
Îmi va aminti de chipul ei dulce şi vocea ei blândă,
Ce-mi încălzea deseori lacrimile dureroase şi reci...?!
Învață de cincisprezece ori
Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.
Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.
Învață din tot și-nvață din toate,
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Fluturii de nisip
Zboară în cercuri în gândurile mele
Şi lasă nisip din aripile lor
Să curgă peste amintiri şi peste durere
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor.
Sunt sclipitor de frumoşi în lumină
Şi extrem de hidoşi pe interior
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână
Împunşi cu acele viselor lor.
Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase,
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură
Mă privesc cu dulce durere şi... mor.
Îi las apoi jos, şi iau un chibrit
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor,
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă
Vise, durere, gânduri... şi dor.
Inima de-argint
In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.
Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.
Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.
Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."
Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost,
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda,
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.
De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?
De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint,
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!
Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata,
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."